Timpul prezent

La Iași este în plină desfășurare Festivalul Internațional de Literatură și Traducere (FILIT). O secțiune specială a acestui festival este dedicată, de la prima ediție, traducătorilor. Mai ales celor din literatura română în alte limbi. Pentru că ei sînt adevărați ambasadori ai cărților autorilor români în străinătate. Vorbim în această ediție cu doi dintre ei: Lora Nenkovska, din Bulgaria, și Sean Cotter, din Statele Unite ale Americii. Lora Nenkovska predă limba și literatura română la Universitatea din Sofia și a tradus în limba bulgară din autori precum: Max Blecher, Dan Lungu, Simona Popescu, Claudiu Komartin, Andreea Răsuceanu, Bogdan-Alexandru Stănescu. Sean Cotter predă studii de literatură și traducere la Universitatea Texas din Dallas. A tradus din opera mai multor autori români, între care Nichita Stănescu, Mateiu Caragiale, Magda Cârneci, Mircea Cărtărescu. A cîștigat împreună cu Mircea Cărtărescu Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”. Și recent, i-a apărut în limba română volumul „Traducerea literară și destinul României în Comunism”, în traducerea Danei Bădulescu, la Humanitas. O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin  Un produs Radio România Cultural  

Marin Mălaicu-Hondrari a publicat în toamna aceasta romanul „Clandestin” (Editura Trei). Cititorii care-i cunosc literatura se vor bucura să regăsească aici o parte dintre temele și obsesiile sale literare, duse însă la un alt nivel și topite într-o încărcătură narativă care în final va exploda. Viețile tuturor personajelor din „Clandestin” sînt marcate de un episod tragic din istoria recentă a României: mineriada din iunie 1990. Am vorbit cu Marin Mălaicu-Hondrari despre noul său roman la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași (FILIT), care e în plină desfășurare.Marin Mălaicu-Hondrari: „Mi-am propus să spun o istorie personală care să reflecte de fapt istoria românilor. Cred că în literatură istoriile personale funcționează mult mai bine decît niște date, decît niște statistici. Nu putem emoționa un cititor cu statistici. Un cititor va fi emoționat de o poveste personală bine scrisă. Intenția mea a fost să scriu o poveste personală care să arate povestea tuturor, ce s-a întîmplat la mineriadă și mai ales urmările acelei mineriade.”Și în „Clandestin”, ca și în alte romane ale tale, personajele citesc enorm. Le ajută literatura să înțeleagă mai bine lumea sau să o suporte?Marin Mălaicu-Hondrari: „Cred că mai degrabă să o suporte. Cu siguranță literatura nu te face un om mai bun. Avem, din păcate, atîtea exemple de oameni foarte citiți, foarte culți dar care de fapt erau niște barbari, niște criminali. În schimb, cu siguranță literatura te poate ajuta să înțelegi mai bine lumea în care trăiești și cu siguranță cărțile te ajută să suporți viața.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Astăzi s-a deschis la Iași Festivalul Internațional de Literatură și Traducere – FILIT. Și anul acesta vin la Iași numeroși scriitori importanți din diverse spații geografice și culturale, dacă ar fi să-i amintim doar pe cîțiva: laureatul premiului Nobel Abdulrazak Gurnah, Clara Usón, Colm Tóibín, Zeruya Shalev, Pascal Bruckner, Lana Bastašić, Matei Vișniec, Marin Mălaicu-Hondrari, Tatiana Țîbuleac, Cătălin Dorian Florescu. În cele cinci zile de festival au loc, în același timp, mai multe evenimente în diverse locuri: la Casa FILIT, cortul din Piața Unirii, dar și în școli și licee, la universitate și la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”. Am vorbit cu Florin Lăzărescu, director artistic al FILIT, despre ediția de anul acesta, a 12-a, a festivalului.Florin Lăzărescu: „Rezervarea locurilor pentru serile FILIT de la Teatrul Național din Iași s-a încheiat în 50 de minute. N-am nici cel mai mic dubiu că, pentru anumiți autori, dacă ar fi o sală cu 3.000 de locuri în Iași, s-ar ocupa toate cele 3.000 de locuri.”Cînd începe procesul de selecție a autorilor străini invitați la FILIT și cum se desfășoară?Florin Lăzărescu: „Practic tot timpul. Sînt autori cu care am vorbit acum doi, trei ani și vor veni, sîntem cu ei în contact. Vorbim de nume foarte, foarte mari ale literaturii, cu care am ajuns să stabilim relații de prietenie. Ei ne spun nu pot veni nici anul ăsta, dar sigur o să vin într-o zi. De exemplu, Jonathan Franzen: a durat cinci ani pînă a venit. Și a spus da din prima. Dar sînt oameni foarte ocupați. Și trebuie să-i aștepți. Tot timpul avem în discuție cel puțin zece nume absolut celebre. Dar vreau să punctez un lucru: de multe ori autorii străini nu sînt atît de cunoscuți în România, dar devin cunoscuți prin FILIT. Din momentul în care noi anunțăm invitații, lumea se apucă să citească. La început lumea spunea n-am auzit de autorul ăsta. În ultimii ani, lumea spune n-am auzit, dar m-apuc să-l citesc, dacă l-ați invitat voi, sigur e un autor foarte fain.”Ați gîndit de la prima ediție un festival care să meargă spre public. Așa că ați dus scriitorii în școli, în licee, nu ați așteptat să vină tinerii spre evenimente. Aveți reacții de la tineri care erau liceeni la primele ediții ale festivalului?Florin Lăzărescu: „Din punctul meu de vedere, acesta e cel mai mare cîștig al FILIT-ului și lucrul care mă motivează: bucuria tinerilor. Vă dau un exemplu. La primele ediții nu am văzut un mare interes din zona universitară. Avem un proiect, „Scriitori printre liceeni”, pe care nu puteam să-l articulăm în „Scriitori printre studenți”. Unii profesori îmi spuneau cinstit: Florin, nu-s interesați, studenții au alte griji acum. Anul ăsta e prima dată cînd am putut să articulăm un proiect cu vreo zece evenimente în universitate și ni s-au cerut și mai multe. Ce s-a întîmplat? Între timp au apărut generațiile FILIT. Adică studenții din fața profesorilor de astăzi de la Litere sînt cei care au crescut cu FILIT.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Secretarul de stat american Antony Blinken este din nou în Orientul Mijlociu pentru a încerca să negocieze încetarea focului în Gaza și eliberarea ostaticilor deținuți de Hamas. Marți a avut întrevederi cu liderii israelieni apoi turneul său va continua în Iordania și Qatar. După atacul Hamas din 7 octombrie 2023 asupra unor teritorii israeliene, în care au fost uciși peste 1000 de oameni și au fost luați peste 200 de ostatici, Israelul a ripostat în forță, prin atacuri în Fîșia Gaza, în urma cărora au murit peste 42.000 de oameni. Israelul a declarat că scopul său este anihilarea grupării Hamas și eliberarea ostaticilor. Nu au fost eliberați toți ostaticii care mai sînt în viață. Iar eliminarea grupării militare Hamas se face cu prețul morții a zeci de mii de civili din Fîșia Gaza. Între timp, Israelul a început și o ofensivă împotriva grupării Hezbollah, din Liban. Care e imaginea pe plan internațional a Israelului, la mai bine de un an de la atacul terorist al Hamas? Cum au ajuns Iranul și Israelul să fie în conflict? Care sînt perspectivele pentru regiune? Am întrebat-o pe Ioana Constantin-Bercean, expertă în Orientul Mijlociu, cercetătoare la Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale Ion I. C. Brătianu al Academiei Române. Ce înseamnă din punct de vedere politic şi militar eliminarea liderului Hamas Yahya Sinwar? E posibilă eliminarea grupărilor militare Hamas și Hezbollah, sau după aceste atacuri prelungite ale Israelului, ele își vor reface forțele?Ioana Constantin-Bercean: „Aceste organizaţii, considerate în Occident teroriste, sînt percepute uneori de cetăţeni obişnuiţi care, de altfel, resping terorismul, drept o formă de rezistenţă. Aceste formaţiuni îşi construiesc şi aripi politice, la fel ca Hamas, şi Hezbollah are o formaţiune politică foarte bine ancorată în spectrul politic libanez, într-un stat eşuat libanez. Liderii acestor formaţiuni pot fi înlocuiţi, pentru că nici Nasrallah, nici Sinwar nu sînt primii lideri terorişti ai acestor formaţiuni eliminaţi de partea israeliană. (...) În ceea ce priveşte demantelarea în totalitate a unei formaţiuni teroriste, aceasta deocamdată este de domeniul ştiinţifico-fantasticului.”Anul acesta, Iranul a atacat pentru prima oară Israelul direct. O dată în aprilie, și o dată în octombrie. Ce spun aceste atacuri despre conflictul dintre Israel și Iran?Ioana Constantin-Bercean: „Adevărata rivalitate din Orientul Mijlociu nu este neapărat între Iran şi Arabia Saudită, aşa cum adesea se discută. Este, desigur, şi acolo o anume rivalitate, dar este mai degrabă de ordin religios, pentru că sînt două state care aparţin aceleiaşi religii dar din ramuri diferite. Adevărata rivalitate geopolitică, geostrategică şi de influenţă în Orientul Mijlociu, o rivalitate aproape civilizaţională, este cea dintre Iran şi Israel. Dacă mergem pe urmele naraţiunii biblice, vedem că rivalitatea aceasta vine din urmă. Dar s-a întîmplat că, după atîtea decenii de ameninţări reciproce şi discursuri agresive de ambele părţi, anul acesta am avut deja două atacuri directe ale Iranului asupra Israelului. Şi am avut un răspuns israelian şi lucrurile s-au terminat acolo. (...) O posibilă soluţie între Iran şi Israel este greu de întrevăzut acum pentru că nici unul dintre cele două state nu-şi doresc o apropiere de genul celei din 1979 dintre Egipt şi Israel.”  Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

La referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană doar puțin peste 50% dintre cetățenii moldoveni care au votat au răspuns DA. Iar la alegerile prezidențiale Maia Sandu s-a clasat pe primul loc cu 42% din voturi, urmată de Alexandr Stoianoglo, cu 26%. Cum se explică rezultatul de la referendum? În ce măsură poate fi considerat legitim rezultatul referendumului, astfel încît să fie îndreptățiți politicienii de la putere să înscrie în Constituția Republicii Moldova aspirația de aderare la Uniunea Europeană? Ce șanse are Maia Sandu să mai cîștige un mandat de președinte? Am întrebat-o pe Angela Grămadă, cercetătoare a spațiului ex-sovietic, președinta Asociației Experți pentru Securitate și Afaceri Globale.În noaptea alegerilor, la scurt timp după difuzarea rezultatelor parțiale, Maia Sandu a acuzat că Republica Moldova s-a confruntat cu „un atac fără precedent asupra democrației”, denunțînd acțiuni ale unor „grupări criminale”, care ar fi încercat să „cumpere 300.000 de voturi”. „Scopul a fost compromiterea unui exercițiu democratic. Scopul a fost să inducă frică și panică în societate“, a explicat Maia Sandu. La ce anume se referă?Angela Grămadă: „Se referă la grupul criminal Şor – aşa îl numesc şi Maia Sandu, şi alţi reprezentanţi ai Partidului Acţiune şi Solidaritate. Acest grup a adus prin diferite persoane bani în Republica Moldova. Au fost implicaţi şi cetăţeni simpli care s-au transformat în cărăuşi ai acestor resurse financiare de la Moscova spre Chişinău, prin Erevan şi Istanbul, şi care au ajuns în Republica Moldova cu sume mari la ei, a căror provenienţă nu au putut s-o explice. Au fost implicaţi în aceste scheme şi preoţi, şi profesori, am văzut mai multe categorii de persoane implicate în aducerea ilegală a sumelor de bani pe teritoriul Republicii Moldova şi apoi în punerea lor în circuit, corupînd votul alegătorilor.”Nu au comunicat suficient de bine politicienii pro-europeni despre beneficiile intergrării în UE? Sau e un scepticism mai vechi al cetățenilor față de UE, alimentat și de propaganda rusă?Angela Grămadă: „Cred că partea cealaltă a fost mai bună în comunicare, a studiat mai bine cetăţeanul cu drept de vot. I-a studiat foarte bine comportamentul, fricile, i-a explorat aceste frici, acolo unde a trebuit a investit resurse financiare, a intervenit în spaţiul informaţional cu narative şi mesaje false şi a folosit mesaje anti-europene. Au încercat să decredibilizeze proiectul european în rîndul alegătorilor. De cealaltă parte, există un spaţiu mult prea mare între cetăţean şi reprezentantul său. Pentru că nu i se comunică, pentru că nu are contact cu reprezentantul voinţei sale politice şi pentru că mesajele despre avantajele intergrării europene nu au fost transmise corect.”Ce spune rezultatul referendumului despre turul doi al alegerilor prezidențiale, în care Maia Sandu, președinta pro-europeană, se va confrunta cu Alexandr Stoianoglo, susținut de Partidul Socialiștilor?Angela Grămadă: „Arată că este o segregare a electoratului şi că va apărea o îndîrjire a ambelor părţi pentru a obţine rezultatul maxim la alegeri. (...) Urmează o campanie foarte, foarte dificilă pentru Maia Sandu, chiar dacă în acest moment are 42% din voturile exprimate.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Una dintre cele mai luminoase cărți de poezie apărute la noi în ultimii ani este „Cea mai norocoasă ființă” de Maria Martelli (Editura frACTalia). O carte despre cum pot trăi în armonie ființele umane și ființele non-umane, o carte în care i se mulțumește naturii, o meditație asupra legăturii profunde dintre noi, oamenii, și natura din care uităm, adesea, că facem parte.Maria Martelli: „Am ajuns să scriu despre animale non-umane doar atunci cînd am ajuns să trăiesc alături de ele, chiar înainte de pandemie, cînd ne-am mutat la casă, la grădină și au apărut cățeii în viața mea, despre care e vorba și în volum. Mi-a fost un pic teamă că poate nu e destul de important pentru literatura română să scrii despre asta sau să ai un volum bazat atît de mult pe tipul ăsta de relație. Dar am prins foarte mult curaj de la mediile feministe, de la Cenaclul queer X, unde am primit foarte multă încurajare și validare, cum am primit și de la editura frACTalia. Și atunci am simțit că totuși are sens și pentru alții, nu doar pentru mine.”Sînt foarte puțini poeți care se-ncumetă să scrie despre frumusețe, despre blîndețe, despre bucuria de a fi viu și de a fi înconjurat de lumea vie. Cum a fost să scrii așa?Maria Martelli: „Cred că e nevoie de tipul ăsta de poezie, chiar dacă uneori, cînd vrei să publici un poem care e mai blînd, parcă simți că nu e destul de serios, că seriozitatea lumii stă în a ne confrunta cu toate lucrurile îngrozitoare care se întîmplă – și ele chiar se întîmplă! Pare că dacă scrii despre o apropiere sau despre ceva care funcționează bine, e ca și cum ai uita că lucrurile de fapt în mare parte funcționează foarte rău și sînt foarte dureroase. Dar eu cred că e o unealtă de supraviețuire. Și asta am încercat să fac scriind despre aceste momente calde, cu animalele non-umane și cu plantele din grădină, cu persoanele din jurul meu: să captez, ca să-mi amintesc, ca să am la ce să mă întorc în celelalte momente. (...) Am scris aceste poeme ca să mă alin.”Maria Martelli este poetă și cercetătoare. Colaborează la proiectul colectiv online justwondering.io care propune eseuri video pe teme de justiție multispecii, climatică și socială.Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!O emisiune de Adela Greceanu  Un produs Radio România Cultural  

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a prezentat miercuri în parlamentul de la Kiev planul său de victorie, pe care astăzi l-a prezentat în fața liderilor Uniunii Europene și ai țărilor membre NATO. E un proiect care vizează încheierea războiului cel tîrziu în 2025, în condiții favorabile pentru Ucraina. Cum au reacţionat aliaţii occidentali la propunerile liderului de la Kiev? Am întrebat-o pe Raluca Alexandrescu, politolog, conferențiar la Facultatea de Științe Politice a Universității din București.Raluca Alexandrescu: „Secretarul general NATO, Mark Rutte, reacţionînd la întrebările jurnaliştilor privind felul cum se poziţionează NATO în raport cu planul prezentat de Zelenski, a declarat că este un plan puternic, ceea ce nu înseamnă că îl susţine în totalitate. Declaraţia este foarte dură, pentru că pe de-o parte lasă să planeze ambiguitatea asupra punctelor pe care nu le susţine şi pe de altă parte lasă să se înţeleagă că alianţa nord-atlantică şi poate şi alte forme de organizare a partenerilor occidentali preferă o soluţie vehiculată în iunie, cînd a mai fost vorba de un plan al victoriei, dar făcîndu-se o interpretare a ceea ce poate să însemne victoria în contextul actual. Şi ea poate să semnifice nu neapărat o victorie militară a Ucrainei şi respingerea totală a Rusiei din teritoriul ocupat, ci mai degrabă o suită de negocieri care să aducă şi Rusia într-un punct în care să se poată negocia.”SUA este principalul aliat şi finanţator al efortului de război al Ucrainei. Care sînt perspectivele pentru Ucraina dacă Donald Trump ajunge din nou la Casa Albă?Raluca Alexandrescu: „Scenariul e încă deschis înainte de 5 noiembrie, cu toate că sondajele sînt destul de strînse între Donald Trump şi Kamala Harris. Dar, în ipoteza cea mai neagră pentru Ucraina, în care Donald Trump ar fi cîştigător, trebuie să ne uităm ce-au declarat deja atît Donald Trump, cît şi JD Vance, candidatul la funcţia de vicepreşedinte. Şi constatăm acum, dintr-o carte publicată de curînd de un mare jurnalist american, Bob Woodward, numită sugestiv şi simplu „War” („Război”) că Donald Trump a avut contacte telefonice destul de numeroase cu Putin şi în urma izbucnirii războiului din Ucraina, după 24 februarie 2022. Deci pe frontul Trump lucrurile nu arată bine. Nici pe frontul JD Vance nu arată bine. Pentru că JD Vance a vorbit despre un plan pe care l-ar avea o eventuală administraţie Trump şi anume susţinerea unui proiect de neutralitate a Ucrainei. Or asta înseamnă că Ucraina în nici un caz nu mai poate să-şi facă planuri de intrare în NATO. Deci, o eventuală administraţie Trump nu va susţine intrarea în NATO deloc, nici acum, nici peste cinci ani, nici peste zece şi, pe de altă parte s-ar retrage complet din susţinerea efortului de război.”  Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural

Violența obstetrică este o formă a violenței de gen care nu a fost investigată suficient în România – iată premisa de la care pornește un studiu privind experiența nașterii în spitalele românești, realizat la inițiativa Asociației Moașelor Independente. Ce este violenţa obstetrică? E vreo diferență între spitalele de stat și spitalele private din perspectiva felului cum sînt tratate femeile gravide? Care sînt cele mai întîlnite forme de violență obstetrică? Le-am întrebat pe una dintre autoarele raportului, Diana-Elena Neaga, moașa Irina Mateescu şi medicul primar obstetrică-ginecologie Lacziko Szidonia.Care sînt cele mai întîlnite forme de violenţă obstetrică?Irina Mateescu: „Vorbim de un număr foarte mare de sarcini supramedicalizate, în cazul femeilor care plătesc în privat consultaţiile. Ele sînt chemate cel mai adesea mai des decît e necesar. Vorbim despre inducerea naşterii, despre programarea la cezariană fără motiv medical şi fără ca femeia să-şi dorească acest lucru, vorbim despre epiziotomie la naşterile vaginale, care nu este necesară în toate cazurile, e necesară mai degrabă într-un procent mic şi este folosită într-un procent foarte mare, vorbim despre poziţia la naştere, despre lipsa alegerii unui travaliu activ, vorbim despre lipsa unei persoane de sprijin în sala de naşteri – asta e ceva extrem de comun în special în mediul public – şi vorbim despre separarea de copil imediat după naştere, cînd nu sînt motive medicale, care pare o regulă mai degrabă, decît excepţia.”Nu ar fi nevoie şi de o informare sau educare a viitoarelor mame pentru a şti să facă alegeri corecte?Lacziko Szidonia: „Este nevoie, bineînţeles. Eu am privilegiul să lucrez într-un spital privat în care asta a şi fost iniţiativa: să facem un loc mai bun unde femeile pot să nască. Ne-am trezit cu femei care vin de la sute de kilometri pentru că oferim altceva. Şi sigur că e greu, de exemplu, pentru o femeie cu doi copii mici acasă, la a treia naştere, să călătorească sute de kilometri pentru o naştere altfel. Şi întotdeauna întreb: e a treia naştere, ştiţi să naşteţi, ştiţi ce se întîmplă, de ce faceţi sacrificiul ăsta, de ce nu spuneţi acolo cum vreţi să naşteţi. Şi femeile nu sînt ascultate, din păcate. Inclusiv femeile care ştiu fiindcă deja sînt mame sau femeile la o primă sarcină care s-au documentat întîmpină rezistenţă în cadrul sistemului, atît de stat, cît şi privat. Şi sînt lucruri extrem de simple: să stai pe o minge în travaliu, să te plimbi în travaliu, să bei apă, să mănînci în timpul travaliului, să poţi să-ţi alegi poziţia în care vrei să stai, să ţi se dea imediat copilul, să nu se taie imediat cordonul ombilical. Lucruri care nu necesită investiţii de milioane, ci doar un pic de schimbare de paradigmă, de viziune.”Diana Neaga: „Mi-aş fi dorit foarte mult ca o astfel de cercetare să fi fost făcută de Ministerul Sănătăţii, pe un eşantion reprezentativ naţional. Noi invităm la dialog. Raportul e primul pe tema aceasta şi e o uşă deschisă la un dialog extins cu cadrele medicale, cu autorităţile din domeniu pentru a găsi împreună soluţii. Cred că meritul raportului este că am dat voce femeilor, asta ne-am dorit.” Apasă PLAY pentru a asculta întreaga discuţie! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Ce ne-a adus Inteligenţa Artificială? Care sînt avantajele, care sînt pericolele pe care le presupune dezvoltarea unor asemenea sisteme? Avem motive să ne temem că AI va lua decizii independente de voința și rațiunea umană, decizii care ar putea duce chiar la extincția omenirii? L-am întrebat pe Radu Uszkai, cercetător la Centrul de Cercetare în Etică Aplicată. Radu Uszkai: „Cred că unul dintre cele mai mari riscuri asociate cel puţin cu stadiul actual al Inteligenţei Artificiale ţine de faptul că noi, colectiv, tindem să privim uneltele de genul acesta ca fiind semnificativ mai inteligente decît sînt cu adevărat. O definiţie destul de haioasă care le e dată este că sînt nişte papagali stocastici, care nu fac altceva decît să compună şi să recompună anumite semne, anumite cuvinte, fără să înţeleagă de fapt ce se întîmplă în spatele acelor semne şi cuvinte.”Avem motive să ne temem că AI va lua decizii independente de voința și rațiunea umană?Radu Uszkai: „Există o discuţie în literatura academică de specialitate, atît în zona filosofiei, cît şi în zona informaticii, vizavi de posibilitatea ca aceste sisteme să devină super-inteligente, să poată funcţiona independent de orice inpunt pe care noi, oamenii, li l-am da şi să ia decizii cu privire la anumite acţiuni pentru care n-au fost programate. Însă genul acesta de risc existenţial despre care se vorbeşte în legătură cu AI e un risc cu privire la care marea majoritate a cercetătorilor spun că e supralicitat. Şi-l vedem deseori utilizat mai degrabă din raţiuni de imagine şi PR.”Apasă PLAY ca să asculți interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

În mai puțin de o lună, Statele Unite ale Americii își aleg un nou președinte. Cum se pregătesc cei doi candidați, Kamala Harris și Donald Trump, pentru scrutinul din 5 noiembrie? L-am întrebat pe Camil Pârvu, conf. univ. la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti.Candidata democrată Kamala Harris a intrat în competiție tîrziu, după ce în iulie președintele Joe Biden a renunțat la cursa pentru un nou mandat la Casa Albă. În ce măsură a reușit Kamala Harris să se facă cunoscută americanilor?Camil Pârvu: „Nu a capitalizat suficient în această ultimă perioadă. Este o candidatură un pic cam ştearsă pentru imperativul acestei perioade. Evident, a fost, este vicepreşedinte, dar identitatea ei politică nu e foarte clar conturată. E un candidat democrat cu un suflu un pic cam problematic. (...) În general, în istoria recentă a SUA, vicepreşedinţii, nu sînt încununaţi de succes cînd încearcă să devină ei înşişi preşedinţi, cu excepția lui Joe Biden. Pentru că, într-o perioadă de patru sau opt ani, sînt o figură foarte ştearsă. Vicepreședintele nu are o identitate politică sau un rol politic concret. Tot acest rol este aspirat de preşedintele în funcţie.”Unele sondaje indică o creștere în preferințele electoratului pentru Donald Trump. Cum se explică această tendință? Camil Pârvu: „Este interesant cum reuşeşte să revină după patru ani cu o candidatură care are şanse foarte mari de succes. În acele state care fac diferenţa, care înclină balanţa, Donald Trump este foarte competitiv. Nu este iremediabil perdant în acele state. Dimpotrivă, recuperează ce nu a cîştigat în 2020, recuperează inclusiv ce nu a cîştigat în 2016. Sînt state, ca Arizona sau Georgia, în care e într-o poziţie foarte bună. Şi sînt alte state, cum e Pennsylvania, care contează foarte mult, pentru că e un stat mare, cu multe voturi, în care diferenţa dintre el şi Kamala Harris este foarte mică, este în marja de eroare, e de 3 puncte diferenţă în favoarea Kamalei Harris, numai că Donald Trump a cîştigat în realitate în aceste state mult mai mult decît preconizau sondajele. Sondajele, în general, îl subestimează.”  Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural