Vlad Stroescu: „Haideți să căutăm lucrurile care ne ancorează în realitate”

De ce se lasă oamenii seduși de figuri care spun enormități sau bazaconii? De ce oamenii continuă să creadă informații dovedite a fi false? Cum facem să construim punți de comunicare către cei cu convingeri radical diferite? L-am întrebat pe psihiatrul Vlad Stroescu. 

Vlad Stroescu: „Cînd eram proaspăt psihiatru, acum 20 de ani, ce m-a surprins, intrînd în contact cu marile psihoze şi cu delirurile, a fost că sînt foarte asemănătoare între ele. Adică nu observăm nişte poveşti fantastice nemaipomenit de variate de la om la om, ci răni psihice foarte diferite şi de naturi foarte diferite par să conveargă în aceeaşi zonă. Care are un conţinut cultural – delirurile de acum 100 de ani nu sînt aceleaşi cu cele de azi. Părerea mea este că, atunci cînd există o rană, de orice fel – şi trăim cu nişte răni în zilele noastre –, mintea noastră, lovită ca un muşuroi, se organizează cît poate ea de repede şi se agaţă de cele mai la îndemînă explicaţii care ne sînt servite pe tavă. Pentru că orice este mai bun decît nonsensul. Şi uneori e greu să construieşti sens, e greu să găseşti explicaţii raţionale. Nu oricine este specialist, nu oricine are alfabetul necesar să înţeleagă nişte lucruri. Cred că nimeni dintre noi nu e cu adevărat invulnerabil la lucrurile astea.” 

Cum facem să construim punți de comunicare către cei cu convingeri radical diferite? 

Vlad Stroescu: „Atunci cînd vorbesc cu cineva despre nişte lucruri la care nu am acces – se întîmplă şi în practica mea să fie lucruri de care nu mă pot atinge, pentru că sînt de nezdruncinat –, încerc să mă concentrez pe realitatea presantă, pe ce avem totuşi, în comun. Toţi avem copii de care trebuie să avem grijă, avem servicii pe care trebuie să ni le păstrăm, toţi avem o viaţă care merită păstrată. Aş lăsa autorităţile să dezmintă şi să informeze corect. Aici n-am nici un control. Fenomenala dezinformare din jurul nostru şi dificultatea teribilă de a alege sursele de încredere, pe mine mă dezarmează. Şi-atunci ce pot eu să fac este să încerc mereu să aduc discuţia pe un teritoriu comun, să încerc să caut acel teritoriu comun. Cu siguranţă există. Acuma pare că nu există, că sîntem pe planete diferite şi asta e foarte trist. El cu siguranţă există şi poate că e o misiune foarte importantă să-l regăsim şi să tragem discuţia pe acel teritoriu.”  

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural