Timpul prezent

Andreea Ionescu-Berechet este scenaristă şi are un doctorat în Cinematografie şi Media, predă la Facultatea de Litere din Bucureşti şi a publicat două cărţi de non-ficțiune, „Divele lui Stalin” şi „Diva socialistă”. Romanul „Sus e numele meu, Ila!” este debutul său în proză şi a apărut la Editura Corint. Povestea o are în centru pe Ila, o fată care ajunge la orfelinat, după ce tatăl ei moare în Primul Război Mondial iar mama hotărăşte că nu-şi poate creşte singură cele patru fete. Viaţa la orfelinat, la Grădina de copii, cum i se spunea în epocă, e plină de greutăţi, de la foamea îndurată de fete pînă la violenţa extremă din partea directoarei şi, mai ales, a uneia dintre îngrijitoare, poreclită Mistreaţa. Şi totuşi, în această lume dură, există şi mici oaze de lumină şi căldură: prietenia cu Agatha şi cu Lica. Și tot la orfelinat, Ila își descoperă talentul la desen. Sînt mai multe figuri de femei atent construite în carte: începînd cu Ila însăşi, continuînd cu mama ei, Maica, apoi prietena iubită, Agatha, dar şi Anne Melis, la care Ila va sta în gazdă la Constanța. Povestea Ilei se desfășoară într-o lume românească interbelică deloc idilică, o lume în care se dezvoltă în voie antisemitismul, o lume cu o majoritate a populației săracă și analfabetă. Adela Greceanu a stat de vorbă cu Andreea Ionescu-Berechet despre romanul său de debut. Andreea Ionescu-Berechet: „Eu am dorit să scriu romanul ăsta și pentru că, ani de zile, am tot fost bombardați cu tot felul de imagini idilice ale perioadei interbelice. Or, nu era deloc idilică. Era o lume dură, în care se întîmplau crime pe stradă, în care oamenii erau îndemnați să-și urască alți semeni și rata de mortalitate infantilă, de analfabetism, de copii dați în grija statului, de copii exploatați prin muncă era incredibilă.”Viața la orfelinat este plină de greutăți.Și, totuși, în această lume dură, cu multă violență, există și mici oaze de lumină și bucurie - relațiile de prietenie cu Agatha și cu Lica. Cum ați construit lumea orfelinatului? Andreea Ionescu-Berechet: „În primul rînd e o lume a surorității. Ele sînt toate niște victime ale directoarelor, care erau foarte dure cu ele dar cărora, pe de altă parte, le și păsa de ele, pentru că se umileau în fața altora, mai puternici, ca să obțină cîțiva saci de cartofi sau de mălai. Lucrurile astea sînt reale. De la bunica mea (care a fost la orfelinat) am aflat o singură poveste de nedreptate. Aceea în care directoarea aruncă niște bomboane de la balcon, înainte de Crăciun. Și mi-am dat seama că e un univers concentraționar, într-un fel.”Sînt mai multe figuri de femei atent construite în carte: începînd cu Ila însăşi, continuînd cu mama ei, Maica, apoi prietena iubită, Agatha, dar şi Anne Melis, la care Ila va sta în gazdă la Constanța.Andreea Ionescu-Berechet: „Anne Melis e partea luminoasă a poveștii. Dacă cineva e sensibil și ar putea considera prima parte a romanului un pic cam dură și cam solicitantă din punct de vedere emoțional, odată întîlnindu-se cu Anne Melis, parcă respiră. Anne Melis e tot ceea ce Ila n-a avut de la mama ei. Anne Melis are o gîndire magică, e o femeie simplă, dar foarte inteligentă. Anne Melis o hrănește pe Ila și își închipuie că, în altă parte, și feciorul ei va primi o supă caldă, că gestul ei are un răspuns imediat în realitatea de la Istanbul sau unde și închipuie ea că e băiatul ei.”Apasă PLAY pentru a asculta întreaga discuție!O emisiune de Adela GreceanuUn produs Radio România Cultural

Președintele Donald Trump s-a adresat miercuri seară națiunii americane, de la Casa Albă, într-un discurs despre realizările sale din ultimele 11 luni și despre ce urmează. Am vorbit cu analistul politic Mihail-Valentin Cernea despre discursul președintelui american, despre cele 11 luni din al doilea mandat al său precum și despre alegerile intermediare care vor avea loc în 2026 în SUA și care vor decide noua componență a Congresului. Discursul despre starea națiunii, „State of the Union”, este o obligație constituțională a președintelui american.De regulă e susținut la începutul anului în fața Congresului. Un discurs televizat către națiune e un exercițiu politic obișnuit, fără vreo încărcătură simbolică sau politică specială. Ce este excepțional de data asta este momentul ales, anume sfîrșitul anului.De ce credeți că a ales Donald Trump să vorbească acum, către sfîrșitul anului, și nu să spună ce are de spus în discursul obișnuit despre stare națiunii?Mihail-Valentin Cernea: „Pot fi mai multe motive pentru care a ales acest moment. În primul rînd, pentru că e un fel de a atrage atenția asupra lui - și el e tot timpul în căutare de tot felul de scheme, de metode prin care poate să atragă atenția asupra propriei persoane. Ne place să credem că omul ăsta e foarte complicat, dar nu este de fapt foarte complicat. Un al doilea motiv la care mă pot gîndi, dar aici evident că doar speculez, este legat de faptul că economia lui Trump nu merge bine în lumea reală, dincolo de realizările cu care acesta se laudă. Economia lui Trump nu merge bine, metodele sale protecționiste probabil că vor afecta din ce în ce mai tare economia americană în perioada care urmează și ar fi bine să te lauzi acum, nu cînd vor începe problemele cu disponibilitatea bunurilor pe piața americană din cauza tarifelor lui Trump. (...) De asemenea, un al treilea motiv la care mă pot gîndi este ca să-și asigure cumva spatele politic, pentru că s-ar putea, nu știm încă, dar s-ar putea să ia o decizie foarte controversată la un moment dat și anume aceea de a efectua o operațiune militară specială în Venezuela. Decizie care sigur nu va fi populară în rîndurile americanilor.” În 2026 vor avea loc în Statele Unite alegerile intermediare, care vor decide noua componență a Congresului american. Cum stau în preferințele publicului democrații, pe de-o parte și republicanii, pe de altă parte?Mihail-Valentin Cernea: „Ambele partide sînt foarte nepopulare. Democrații rămîn în continuare nepopulari și pentru că leadership-ul democrat nu s-a dovedit a fi foarte abil în ochii propriului electorat, au pierdut foarte multe bătălii ușoare cu Trump, inclusiv la ultima bătălie legată de blocarea guvernului, de shutdown-ul bugetar. Mulți dintre cei care votează democrați au fost dezamăgiți că parlamentarii democrați nu s-au luptat cum ar fi trebuit și e clar un partid într-o criză, care are nevoie de un nou leadership, care să îl ducă mai departe spre 2028, să cîștige alegerile. Și asta bineînțeles că-i ajută pe republicani care, chiar dacă Trump devine din ce în ce mai nepopular, alternativa nu e neapărat plăcută, mai ales pentru americanul de centru, americanul moderat, care nu se uită cu mare drag nici către democrați.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Zilele acestea au avut loc la Berlin consultări între mai mulți lideri europeni, reprezentanții Statelor Unite ale Americii și președintele ucrainean Volodimir Zelenski privind un posibil acord de încetare a focului. S-a discutat despre garanții de securitate solide din partea Uniunii Europene și a Statelor Unite și măsuri de redresare economică pentru Ucraina. Istoricul Armand Goșu, specialist în spațiul ex-sovietic, analizează discuțiile recente despre o posibilă încetare a focului.Președintele Zelenski a anunțat că Ucraina este gata să renunțe la obiectivul aderării la NATO, cu condiția să primească în schimb garanții solide de securitate din partea Statelor Unite și a altor țări, prezentînd această acceptare drept un compromis pe care-l face în vederea încheierii unui armistițiu. Ucraina are înscrisă în Constituție aderarea la NATO. Cum de președintele Zelenski a venit cu această nouă poziție? Armand Goșu: „În condițiile presiunilor americane, în condițiile în care e greu de imaginat pe termen scurt o aprobare din partea tuturor țărilor membre pentru intrarea Ucrainei în NATO, e greu de crezut că se creează un context favorabil aderării Ucrainei la NATO. Și presiunile din partea Rusiei sînt foarte mari, și americanii par convinși nu doar de faptul că Ucraina nu are ce căuta în NATO, ci mai mult decît atît: că NATO nu trebuie să se extindă spre Est și, în primul rînd, nu trebuie să se extindă spre vreuna din țările din fostul spațiu sovietic. Sigur că e în Constituția Ucrainei dar constituțiile se schimbă, nu? Constituțiile sînt făcute de oameni, la referendum, cum ai decis într-un fel, acum poți să decizi în alt fel. Constituțiile nu sînt bătute în cuie pe vecie, nu sînt biblii, totuși. În același timp, mi se pare foarte rațional din partea lui Zelenski, dacă obține niște garanții solide de securitate, să caute să deblocheze aceste negocieri, în condițiile în care asupra lui se pun presiuni uriașe din partea administrației Trump și el trebuie să găsească soluții. (...) E bine că Zelenski e deschis la soluții. Pînă la urmă e o competiție între Moscova și Kiev: cine-l convinge pe Trump că-i de bună credință și cine blochează aceste negocieri de pace? Nici Putin, și nici Zelenski nu vor să-și asume faptul că resping planul de pace a lui Trump.”Președintele american Donald Trump propune retragerea trupelor ucrainene și ruse din zonele de conflict și declararea unei zone demilitarizate și libere economic. Care ar fi această zonă și cine ar administra-o?Armand Goșu: „Lucrurile sînt total neclare. Să vedem discuția cu rușii, să vedem ei ce răspund la aceste prevederi. E vorba de acel procent de 25%: zona fortificată din regiunea Donețk, care are Kramatorsk, Slaviansk ca puncte centrale. În jurul acestor localități a fost construit un sistem de fortărețe după 2014. Rușii nu sînt capabili să ocupe zona respectivă, dacă o vor face, va dura foarte mult timp, singura soluție pentru ei ca să scurteze acel timp ar fi să folosească o bombă nucleară tactică, ceva mai puternic decît la Hiroshima și Nagasaki, dar e un risc foarte mare, un risc politic, pe care Putin evită să și-l asume. Or, în momentul ăsta, rușii încearcă, cu ajutor american, să-i oblige pe ucraineni să cedeze un teritoriu pe care rușii nu pot să-l cucerească. Ucrainenii spun așa ceva e imposibil de acceptat. Discuția asta a făcut ca acea zonă fortificată să capete o simbolistică aparte și, în funcție de evacuarea ei de către ucraineni și cîștigarea ei de către ruși fără luptă, să fixezi cîștigătorul războiului. Dacă ne uităm pe sondajele de opinie din Ucraina, vedem că majoritatea populației se opune unei astfel de cedări. Cum să cedezi un teritoriu pe care rușii se chinuie din 2014, de fapt, să-l ocupe?”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

S-au împlinit 10 ani de la istoricul Acord de la Paris privind schimbările climatice. Ce s-a întîmplat în această perioadă, în ce măsură statele semnatare au respectat prevederile acordului, cum s-a schimbat în 10 ani situaţia climatică la nivel global? Am întrebat-o pe activista de mediu Ana-Maria Pălăduș, vicepreședinta asociației REPER21. Obiectivul Acordului de la Paris, adoptat în 2015 de 195 de state ale lumii, era limitarea creşterii temperaturii medii la nivel global la mai puţin de 2 grade Celsius. Ce reprezintă temperatura medie la nivel global?Ana-Maria Pălăduș: „Temperatura medie globală, așa cum îi spune și numele, reprezintă o medie aritmetică a tuturor temperaturilor pe care le înregistrăm la nivel de glob. Ținta de 1,5 grade se raportează la perioada preindustrială. Și întotdeauna cînd auzim de creșteri sau de scăderi de temperaturi medii globale, ne raportăm la această perioadă. Pentru că, odată cu Revoluția Industrială, la nivel global, am început să folosim combustibili fosili, adică petrol, cărbuni și gaze naturale, pe care noi pînă atunci nu îi foloseam. Acești combustibili, adevărat aur negru, cu o putere calorică incredibil de mare, am început să îi folosim în mod accelerat în ultimele două secole. Această utilizare a venit cu foarte multe părți bune pentru că ne-am dezvoltat într-un ritm absolut incredibil, raportat la ce știau generațiile de pînă atunci. Am descoperit trenul, toată industria, agricultura industrială și așa mai departe. Numai că a venit și cu un revers al medaliei și anume că prin utilizarea acestor combustibili fosili emitem gaze cu efect de seră în atmosferă, care contribuie la creșterea temperaturilor medii globale. Acesta e efectul de seră antropic – generat de om. Iar limitarea la 1,5-2 grade față de perioada preindustrială este considerată de către oamenii de știință, de către climatologi, la nivel global un prag dincolo de care sistemul climatic global poate să producă niște pagube foarte importante asupra noastră ca umanitate. Și de aceea această încercare de a limita ideal la 1,5, în cel mai rău caz la 2 grade Celsius.”Ce s-a întîmplat între timp, ce au făcut statele semnatare ale acordului, în ce măsură şi-au respectat angajamentele?Ana-Maria Pălăduș: „S-au întîmplat lucruri, aș începe cu cele relativ pozitive. Acordul de la Paris a presupus ca statele care au semnat acest angajament să publice periodic Contribuții Naționale Determinate, prin care arată ce eforturi fac la nivel național pentru a se menține în această țintă de 1,5 respectiv 2 grade Celsius. Și recent au fost publicate ultimele, în luna noiembrie, pentru COP30, care tocmai s-a terminat în Brazilia. Partea mai puțin bună este că sîntem în continuare pe o traiectorie de creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră. (...) Din punct de vedere științific, considerăm că maximum 2 grade este o creștere pe care putem să o ținem în frîu și care să fie relativ decentă. Peste 2 grade, sînt studii care au apărut, o să avem fenomene meteo extreme din ce în ce mai pronunțate, secete prelungite, precipitații foarte abundente, bruște, creșteri ale nivelului mărilor și oceanelor. Adică o să fie incomparabil mai greu decît ce trăim în prezent și nu o să fie la fel de greu pentru toți. Asta e o chestiune foarte importantă pe care trebuie să o avem în vedere: că nu sîntem cu toții egali în fața schimbărilor climatice.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

După săptămîni de proteste în mai multe orașe din Bulgaria, culminînd, în 10 decembrie, cu o amplă manifestație la care au participat zeci de mii de oameni în toată țara, guvernul bulgar al premierului Rosen Jeleazkov a demisionat. Nemulțumirile celor din stradă au fost îndreptate spre proiectul de buget pe 2026, care prevedea măriri de impozite și de contribuții sociale, dar și spre rolul lui Delyan Peevski în guvern. Delyan Peevski este un controversat om de afaceri și mogul media, sancționat de SUA și Marea Britanie pe baza Legii Magnitsky și acuzat de opoziția bulgară că ar controla sectoare cheie ale societății – justiție și servicii de securitate. Bulgaria a avut, din 2021 pînă acum, șapte runde de alegeri parlamentare anticipate. De la 1 ianuarie 2026, Bulgaria trece la euro. Despre toate acestea discutăm cu jurnalistul bulgar Stilyan Deyanov. Dacă e să căutăm o constantă în politica din Bulgaria ultimilor ani, atunci acea constantă este instabilitatea. Din 2021 pînă acum au avut loc șapte tururi de alegeri parlamentare anticipate. E o problemă constituțională, adică de regim politic? Sau pur și simplu scena politică e atît de fragmentată încît alianța devine foarte fragilă?Stilyan Deyanov: „Cred că stabilitate și instabilitate trebuie definite. În Bulgaria, în timpul instabilității, cum ați spus – mai multe guverne, șapte runde de alegeri, foarte mulți premieri interimari –, Bulgaria a îndeplinit criteriile pentru adoptare a monedei euro. Ironic sau probabil logic, cînd a venit stabilitatea – cu un guvern stabil format din cele mai mari partide mainstream din țară –, după un an, economia Bulgariei nu mai arată bine. Una dintre primele măsuri ale acestui guvern, la începutul anului, a fost să mărească salariile în instituțiile de forță – în Ministerul de Interne, în servicii, în armată – cu 50%. Proiectul de buget pe 2026 prevedea încă o mărire de 10%. În același timp, creșteau taxele, contribuțiile la pensii, creștea și deficitul bugetar. Datoria Bulgariei, care este una dintre cele mai mici, prin raportare la PIB – a fost sub 25% –, a început să crească vertiginos și se așteaptă să ajungă la 38%. Și aici, comparația cu România este foarte interesantă, pentru că acest fenomen, stabilitate politică-instabilitate economică, a fost descris în Bulgaria ca „scenariul românesc”. Ne temem să nu avem un scenariu românesc.”Proiectul de buget pe 2026 a fost retras după primele zile de proteste, dar oamenii au continuat să iasă în stradă.De ce? Stilyan Deyanov: „Pentru că modul în care acest guvern și în special Delyan Peevski a acționat în acest an a fost foarte agresiv. Şi protestele din 2013 au fost împotriva lui Delyan Peevski, care pe vremuri, nefiind calificat pentru acest lucru, a fost propus să fie șeful tuturor serviciilor secrete din Bulgaria. Atunci întrebarea protestelor a fost: cine? Cine l-a numit pe Delyan Peevski șeful serviciilor din țară? Delyan Peevski a fost simbolul statului capturat, al justiției capturate, al serviciilor capturate, al instituțiilor capturate, de foarte mulți ani. Însă, pînă de curînd, el a stat ascuns. Juca din umbră. Era deputat, dar nici măcar nu venea în Parlament. După ce a fost sancționat pe Legea Magnitsky, în 2021, el a apărut prima dată în Parlament după mulți ani și a spus o să mă vedeți mai mult. Și de atunci, el vrea să arate tuturor concurenților politici, dar și americanilor: eu sînt cel care conduc această țară, dacă doriți să faceți ceva aici, faceți cu mine. Cred că această schimbare a fost vizibilă în ultimul an și pe plan politic, nu doar pe plan economic sau al serviciilor.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Dan Lungu a publicat recent volumul „Sub gravitația memoriei. Reportaje (auto)biografice” (Editura Polirom). O carte atipică. Pentru că topește în ea proză, memorialistică, eseu, într-un demers de recuperare a unor momente din istoria personală și din istoria colectivă. Textul cu care se deschide cartea este un eseu despre amestecul biografiei/autobiografiei în ficțiune, o analiză a complexității acestui melanj inevitabil atunci cînd scrii și o definire a autobiografiei ca domeniu extins, unde încap mult mai mult decît întîmplările concrete ale propriei vieți. Printre altele, aflăm din această carte povestea fabricii de zahăr de la Ripiceni, înființată la 1900 pe malul Prutului, fabrică ce avea să fie sursă de finanțare, în interbelic, pentru mișcarea sionistă și pentru avangardă. Sau povestea celebrei „Cărți de bucate” semnate Sanda Marin, o carte care „timp de mai bine de 80 de ani a învățat România să gătească”. Dar și multe povești despre avangarda literară și artistică, un subiect care-l fascinează pe autor. Adela Greceanu a stat de vorbă cu Dan Lungu despre „Sub gravitația memoriei. Reportaje (auto)biografice”. Dan Lungu: „Una dintre concluziile mele e că, de fapt, tot ceea ce facem stă, într-un fel sau altul, sub imperiul memoriei. Chiar dacă nu conștientizăm acest lucru. Așa cum nu conștientizăm gravitația – noi reușim să fim ceea ce sîntem și stăm vertical și în picioare pe pămînt cu ajutorul gravitației –, la fel și identitar stăm cu picioarele pe pămînt și sîntem ceea ce sîntem cu ajutorul sau sub imperiul memoriei. Și, așa cum nu conștientizăm gravitația, nu conștientizăm nici memoria. Dar pe măsură ce realitatea virtuală, epoca post-adevărului, deepfake-urile vor fi tot mai rafinate și mai înspăimîntătoare, cu atît mai mult va însemna memoria pentru noi, memoria curată, memoria cunoscută la modul sănătos. Pentru că o altă concluzie la care am ajuns este că rescriind memoria cît mai departe de ideologie și cît mai departe de minciună, de fapt ne proiectăm un viitor mai bun și mai corect pentru copiii noștri. Pentru că memoria nu e legată doar de trecut, memoria e legată de cum ne construim viitorul. Și reflecțiile asupra memoriei cred că se vor îndesi. Eu simt imperios nevoia să meditez la aceste lucruri.”Definești trecutul drept o „planetă străină”, chiar și trecutul personal. De ce?Dan Lungu: „Am avut multă vreme senzația că știu foarte bine cine sînt, ce-am făcut, de unde vin, dar, pe măsură ce am început să meditez, să rememorez, să înțeleg lucrurile în context, mi-am dat seama că știu foarte puține despre mine și nu numai din cauza lacunelor de percepție și de memorie, ci și pentru că trăim într-o lume construită colectiv, într-o lume interdependentă, în care totul poate fi înțeles în context și trebuie înțeles în context și atunci, propriul nostru trecut e o planetă străină. Reportajul e o formă de cunoaștere a propriului tău trecut și a modului cum el se articulează cu contextul și cu trecutul celorlalți. Pentru că în autobiografie nu intră doar întîmplările absolut directe, intră și acele întîmplări ale celorlalți, pe care fie le-ai auzit povestite, fie le-ai citit în presă, fie le-ai văzut de la distanță, dar care te-au marcat, te-au tulburat, te-au emoționat destul de puternic încît să schimbe ceva în tine. Și, de fapt, despre acele întîmplări tu nu știi foarte multe, știi doar impactul lor asupra ta. Dar din trecutul tău fac parte și acele întîmplări pe care, iată, le poți explora printr-un reportaj de tip autobiografic, istoric, dar literar. Aceste povești dau sens memoriei și dau sens reconstrucției – poveștile sînt o manieră de a gestiona memoria – și am ținut tot timpul la partea lor estetică.” Apasă PLAY pentru a asculta întregul interviu!O emisiune de Adela GreceanuUn produs Radio România Cultural

Judecătoarea Raluca Moroșanu a spus azi, în deschiderea conferinței de presă a Curții de Apel București că îl susține pe colegul său Laurențiu Beșu și că tot ce a spus el este adevărat. Judecătoarea se referă la mărturia judecătorului Beșu din documentarul „Justiție capturată” realizat de Recorder. Documentarul de două ore este rezultatul unei investigații jurnalistice de un an și jumătate și „încearcă să explice mecanismele complicate prin care sistemul judiciar, un pilon cheie al oricărui stat democratic, a ajuns să fie capturat de un grup de interese format din magistrați și politicieni.” Platforma Declic și asociația Funky Citizens au lansat o petiție adresată președintelui Nicușor Dan și premierului Ilie Bolojan prin care se cere modificarea Legilor Justiției. Am vorbit cu avocatul Adrian Rista despre dezvăluirile din zilele acestea şi problemele sistemului de justiţie. Cum vă explicați curajul judecătoarei Raluca Moroșanu de a declara, în fața președintei Curții de Apel, că-și susține colegul care face dezvăluiri despre cum au ajuns să se prescrie mari dosare de corupție, prin schimbarea completurilor de judecată sau tergiversarea dosarelor?Adrian Rista: „Din punctul meu de vedere, aș începe din altă parte. A alege cariera de magistrat este un act de curaj. Prin răspunderea pe care o are un magistrat trebuie să existe și o anumită doză de curaj conștient, nu un curaj inconștient. Pentru că este foarte clar că în activitate, lucrurile care se petrec sînt atît de importante, atît la nivelul fiecărui caz, cît și la nivelul societății, ca întreg sistem de justiție, încît nu cred că poți să devii un magistrat bun fără să ai o doză de curaj. În același timp, după conferință, nu pot să nu observ că mai multe asociații ale magistraților discută despre introducerea sistemului de avertizor de integritate în justiție, ceea ce astăzi este prohibit. Eu sper ca această presiune pe care o fac asociațiile profesionale să dea rezultate și să existe un sistem de avertizor de integritate în cadrul profesiei, unde se poate vedea dacă fiecare avertizare este făcută în folosul sistemului sau sînt aceste dispute între magistrați. M-aș bucura să existe un sistem prin care magistrații să capete o voce mult mai clară într-un cadru instituțional atunci cînd se întîmplă asemenea lucruri.”De unde ar trebui început pentru modificarea Legilor Justiției, astfel încît să nu mai fie posibile tergiversări ale dosarelor pînă la termenul de prescripție?Adrian Rista: „Nu doar pentru prescripție, prescripția este o problemă care este în discuție. Din ce am observat, am văzut că există disponibilitate din partea președintelui, a premierului și a ministrului justiției. Cred că în acest dialog este firesc să stea la masa discuțiilor, și nu cred că a negocierilor politice, ci a discuțiilor despre sistem și a soluțiilor pentru sistem, evident, magistrații, celelalte profesii juridice și, evident, și societatea civilă. Pentru că justiția este o chestiune care ne interesează pe toți. Discutăm despre puteri în stat și despre conflicte între ele. Nu există absolut nici o putere fără Constituție, iar Constituția provine de la popor. Atîta timp cît există oameni în stradă, și chiar dacă nu sînt toți oamenii în stradă, este destul de clar că avem un conflict – nu vreau să fie înțeles într-un sens exacerbat. Există o nemulțumire, cel puțin. Nu cred că problemele sistemice vor fi rezolvate în stradă sau în proteste, dar protestul este de luat în seamă. Este o formă de exprimare constituțională. Și cetățenii spun prin asta că nu se întîmplă ceea ce ar trebui. (...) Sper să existe un dialog structurat instituțional astfel încît să existe modificări legislative care să rezolve mult mai multe probleme decît prescripția.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

De astăzi intră în vigoare în Australia legea care interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele de socializare. Ce impact are și în ce măsură protejează într-adevăr copiii de conținutul dăunător la care sînt expuși pe rețele? Care e reacția societății? Dacă nu printr-o interdicție radicală, atunci cum îi putem proteja pe copii dar și pe adulți de toxicitatea de pe social media și cum îi ferim, cum ne ferim de riscurile pentru sănătatea mintală provocate de rețelele sociale? Ne-au răspuns Bogdan Manolea, consultant juridic, specialist în dreptul tehnologiei informațiilor, și Bogdan Lungu, doctorand la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din Cluj, amîndoi membri ai Asociației pentru Tehnologie și Internet.Care a fost miza acestei interdicții?Bogdan Lungu: „Miza, din cîte au declarat persoanele care au împins în față această nouă lege, era protecția copiilor de conținut dăunător pe internet, de efectele nocive ale algoritmilor de recomandare, de conținutul extremist, de orice ar fi împiedicat dezvoltarea lor socială și psihologică normală. (...) Criticii acestei legi s-au plîns de faptul că legea n-a fost pusă în dezbatere și în consultare publică, iar activiștii pe drepturi digitale, ca și noi, la rîndul lor au punctat că acest regulament și această lege nu rezolvă problema de fond. Dacă miza era protecția copiilor de anumite efecte nocive ale algoritmilor de recomandare pe internet, se prea poate ca acest set de legi să încurajeze alte moduri prin care copiii să fenteze reglementarea sau să îi mute de pe o platformă pe alta. Se prea poate ca legislația respectivă doar să mute utilizatorii dintr-un loc în altul păstrînd problema de fond, anume modul în care sînt monetizate aceste companii, modul în care ele depind de extracția de date de la copii pentru a personaliza feed-ul și pentru a livra reclame personalizate.”Pe social media copiii sînt expuși la mult conținut toxic, dăunător, periculos. Cum pot fi protejați altfel decît printr-o lege care să le interzică accesul?Bogdan Manolea: „Aici trebuie să ne uităm în primul rînd la cauza problemelor. Dacă vorbim despre toate relele care se întîmplă pe internet, ele sînt similare cu toate relele din viața reală și să credem că de mîine o să găsim o soluție miraculoasă prin care toți copiii vor fi protejați este absolut iluzoriu. Și atunci cred că trebuie să discutăm, și în anumite cercuri se discută, mai precis despre riscurile la adresa sănătății mintale provocate de rețele sociale sau alți mari jucători și care pot să afecteze în mod semnificativ tinerii. Dacă rezumăm problema la acest aspect, trebuie să vedem cum ne raportăm la o soluție. Există o posibilă soluție legislativă? Sau trebuie să fie un cumul de soluții care implică poate o mică parte legislativă, dar în mare parte trebuie să ne adresăm altor segmente? Și aici Uniunea Europeană are, prin articolul 28 din DSA (Digital Services Act), mai multe discuții care merg pe mai multe paliere și care încearcă să implice mai mulți specialiști. Și asta mi se pare esențial. Adică nu e o problemă doar tehnică sau doar de reglementare, ci este o dezbatere la care participă și sociologi, și antropologi, și psihologi, și specialiști în adicții. Ce ne spun ei este că în primul rînd unde putem acționa este la nivelul platformelor. Adică putem foarte bine să gîndim niște legi și să ne dăm cu pumnul în piept, dar soluția cea mai bună pentru acest tip de problemă este să-i spui platformei să nu mai folosească design adictiv în felul în care acționează. Sau, un alt exemplu concret, în loc să facă partea de infinite scrolling, să aibă un sistem măcar opțional de paginare, în care utilizatorul vede că se termină informația și trebuie să dea click ca să ajungă pe pagina următoare.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei MartinUn produs Radio România Cultural

În noua Strategie de Securitate Națională a SUA se vorbește despre perspectiva „ștergerii civilizaționale” a Europei și se indică drept responsabile UE și alte instituții transnaționale. Totodată, în document se arată că Europa rămîne vitală din punct de vedere strategic și cultural pentru SUA. Iar comerțul transatlantic rămîne unul dintre stîlpii economiei globale și ai prosperității americane. Camil Pârvu, conf. univ. la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, analizează documentul publicat recent şi relaţia SUA-UE. Strategia marchează o întoarcere la interesele naționale concrete: documentul pune accent pe securitatea internă, pe puterea economică și pe reducerea intervenționismului global. Nu e neapărat o surpriză – e în spiritul sloganului/imperativului „America First”. E, totuși, primul document strategic de interes cu adevărat internațional care afirmă această orientare foarte deschis.Camil Pârvu: „Este un document foarte important și care oficializează schimbări care au avut loc în ultimele luni într-un ritm accelerat. Și este o viziune asupra relațiilor internaționale, o viziune asupra lumii, asupra valorilor, asupra partenerilor, a inamicilor. Este și o viziune politică, este și o viziune dincolo de morală, e o viziune istorică. Mi se pare unul dintre cele mai interesante documente, chiar dacă este pe locuri absurd și foarte violent în descrierea problemelor Europei, de exemplu, și e simplificator într-un mod nu foarte inteligent. Este un document care rămîne, cred, în istorie, pentru că marchează o turnură după 80 de ani de auto-identificare a Statelor Unite ca un actor nu doar principal pe plan internațional, dar și purtător al unor valori, al unor tipuri de relații internaționale, spre cu totul altceva. Nu este chiar o perspectivă izolaționistă, nu este un fel de retragere (nu ne mai interesează lumea, ci doar propria noastră țară), ci este o viziune tot globalistă, numai că într-o altă cheie, a relațiilor foarte tranzacționale.”„Problemele mai mari cu care se confruntă Europa includ activitățile UE și ale altor organisme transnaționale care subminează libertatea politică și suveranitatea, politicile de migrație care transformă continentul și generează conflicte, cenzura libertății de exprimare și suprimarea opoziției politice, scăderea natalității și pierderea identităților naționale și a încrederii în sine” scrie în Strategia de Securitate Națională a Statelor Unite ale Americii. De ce această critică la adresa UE într-un document despre strategia de securitate a SUA?Camil Pârvu: „Pentru că sînt elementele care într-adevăr opun destul de puternic Europa Statelor Unite. Ceea ce vedem acolo sînt mai multe puncte cheie. Unul este cel al așa-zisei cenzuri. Este vorba despre faptul că Europa, după Al Doilea Război Mondial, are cu totul altă înțelegere a libertății de expresie decît Statele Unite. Înțelesul constituțional american, fondat pe primul amendament și pe jurisprudența Curții Supreme Americane de atîta timp, este că libertatea de exprimare este cea mai largă cu putință. Și că există foarte, foarte puține ipostaze în care această libertate ar putea fi restrînsă. Mai mult, se referă inclusiv la o libertate a corporațiilor, nu doar a indivizilor. Pe cînd în Europa, lecția învățată după Al Doilea Război Mondial este că nu poți să nu cenzurezi discursul urii într-o măsură semnificativă. Pentru că discursul urii nu rămîne doar un discurs, ci se transformă în violență politică, într-o propagandă care poate duce la exterminarea unor grupuri semnificative, cum a fost cazul în Al Doilea Război Mondial. Și atunci, tradiția politică europeană este că libertatea de exprimare nu este absolută. Este limitată de anumite legi, pe care apoi le aplică inclusiv rețelelor sociale.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

S-a lansat recent „Raportul de Monitorizare a Capturării Media: România”, realizat de Institutul Internațional de Presă (IPI) și Centrul pentru Cercetare în Mass-Media și Jurnalism (MJRC). Un studiu care vorbește despre importanța independenței instituțiilor care reglementează mass-media, a transparenței în materialele de presă și despre fondurile publice folosite în presă. De ce se numește așa acest raport: de monitorizare a capturării media? L-am întrebat pe Răzvan Martin, de la ActiveWatch, co-autor al raportului. Răzvan Martin: „Este vorba despre un fenomen. Traducerea e un pic brutală, dar media capture e termenul în limba engleză și e o transpunere în spațiul media a fenomenului state capture, a capturării statului. Este vorba de fapt despre corupție. Așa cum instituțiile statului pot fi capturate de diverse grupuri de interese și vorbim în cazul ăsta despre corupție, așa și entități media pot fi, la nivel local, național, european, subordonate intereselor puterii, fie ea putere politică sau economică. Și de multe ori avem de-a face cu acest tip de triunghiuri de relații incestuoase: presă, economic, politic. Și de multe ori economicul, adică patronatul de presă, are interese de business în cu totul alte domenii. Iar presa este instrumentul cu care adeseori își negociază respectivele interese de business în raport cu mediul politic. Noi am văzut și vedem, din păcate, în continuare asta în România, dar nu e nicidecum un fenomen autohton. Este de fapt o manifestare locală a unui fenomen global și care este, pînă la urmă, expresia tipului de relații de putere capitalistă, într-un fel. În momentul în care capitalul devine atît de puternic încît nu numai că deține și controlează agenda presei, dar se folosește de asta pentru a-și impune interesele sau a-și negocia interesele economice în raport cu decidenții, cu puterea politică. În Franța se poate observa de asemenea acest fenomen, cu mari companii cu interese în zone energetice sau în industria de apărare și care dețin imperii mediatice.”Raportul ține cont de „Regulamentul european privind libertatea mass-media” care a intrat în vigoare în august 2025 și pe care statele membre ale Uniunii Europene sînt obligate să-l respecte. De ce era nevoie de acest regulament comun privind libertatea presei?Răzvan Martin: „Pentru că s-a observat la nivelul Uniunii Europene că există probleme sistemice care afectează mass-media, cele despre care vorbeam la început și, de fapt, ele sînt mai largi decît fenomenul capturării media. Discuția a fost amplificată de niște evenimente tragice, asasinarea unor jurnaliși, cum a fost jurnalista din Malta, jurnalistul din Slovacia, un jurnalist în Grecia. Toate astea s-au întîmplat în ultimii 10 ani și asta a alertat decidenții de la Bruxelles, la nivelul Parlamentului și al Comisiei Europene, mai ales al Comisiei, pentru că acolo e inițiativa legislativă. S-a conștientizat că avem o problemă cu libertatea presei. Libertatea presei, libertatea de exprimare sînt drepturi fundamentale cuprinse în carta de funcționare a Uniunii Europene, iar Uniunea Europeană trebuie să ia măsuri sistemice, deci prin reglementări, pentru a proteja aceste drepturi. Dreptul la libertate de exprimare vine în paralel cu dreptul publicului la a accesa informații. Și pentru asta ai nevoie de o presă liberă, independentă și mai ales de o diversitate a informațiilor.”Apasă PLAY pentru a asculta întreaga discuție!O emisiune de Adela Greceanu și Matei MartinUn produs Radio România Cultural