Timpul prezent

„N-am chef să mor” se numește noul roman al Laurei T. Ilea, apărut la Editura Cartier. Am stat de vorbă cu autoarea în direct, în studioul Radio România Cultural de la Tîrgul Gaudeamus. Laura T. Ilea este prozatoare și eseistă, scrie în română și în franceză, a studiat la Facultatea de Filosofie a Universității din București, unde și-a susținut și prima teză de doctorat, al doilea doctorat fiind în literatură comparată la Universitatea din Montréal, Canada. „N-am chef să mor” o are în centru pe Anne Legendre, o jurnalistă de 42 de ani care ne pune de la primele rînduri față-n față cu preocupările ei vizînd stereotipurile și etichetele aplicate unei femei care nu mai e foarte tînără. Vocea personajului narator are o dimensiune eseistică pregnantă, e vocea unei femei care a umblat mult prin lume, care a citit și a gîndit mult. E o voce care sintetizează experiențe, lecturi, teme actuale și este mereu de partea celor vulnerabili, a marginalilor, a năpăstuiților, a pierzătorilor. Laura T. Ilea: „Mi-am asumat aproximativ la 30 de ani scrisul, literatura. Era ceva care rămînea în umbră, sufocat și care nu se putea exprima neapărat prin eseul pur filosofic. Deși acolo hibridizez destul de mult, în sensul că aduc foarte multă literatură, poezie, poate, dar nu eram neapărat conștientă de asta. Reacțiile celor care mi-au citit cartea acum sînt acestea, că sînt într-un continuu tête-à-tête cu lumea, cu celelalte voci și că problematizez personajul. Anne Legendre este numele ei, dar, o spune din start, e un nume de împrumut ca să fie un nume de bonton în lumea nouă. E clar că e nevoie de asta ca să te transferi într-o altă piele.”La 42 de ani, personajul tău, Anne Legendre, caută să se reinventeze, să retrăiască iubirea. N-are chef nu doar să moară, dar nici măcar să îmbătrânească.Și cu siguranță n-are chef să joace după regulile stabilite de alții, să depună armele, să se retragă, ne spune asta de la început.Laura T. Ilea: „Sînt sigură de un lucru, și anume că romanul creează un model de femeie, de personaj feminin, care pentru foarte multe dintre femeile mai tinere cu care discut e foarte inspirant. Sînt foarte multe fete tinere care se simt rușinate dacă nu reușesc să trăiască în cuplu, dacă aleg să aibă sau nu copii, dacă sînt catalogate ca neadaptate, ca nomade, dacă ies din modelele prestabilite. Li se pare că nu reușesc să facă ceva ce-i de la sine înțeles. Și poate că ăsta e un act de rebeliune care le poate influența și le spune că se poate trăi și în alte feluri. Nu spun că eu personal am reușit să o fac. Asta e interesant, că în anumite alegeri pe care le-am făcut n-am reușit să fac asta pînă la capăt, dar se poate trăi într-un anume fel care să nu cadreze neapărat cu ceea ce se așteaptă de la noi ca femei.”Apasă PLAY pentru a asculta întreaga discuție!O emisiune de Adela GreceanuUn produs Radio România Cultural

Am fost din nou live de la Tîrgul Gaudeamus Radio România. Și am vorbit despre filosofie și rolul ei în lumea noastră complicată, despre importanța și puterea pe care le-ar putea avea dialogul pentru o societate care se îndepărtează tot mai mult de dialog, despre căutarea împreună a adevărului, așa, ca în dialogurile lui Platon. Invitatul nostru a fost Cătălin Partenie, profesor de filosofie la Facultatea de Științe Politice a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București, autor al volumelor „Androginul. Despre suflet și cetate ” (Ed. TREI) și „Atlantida și copiii lui Platon ” (Ed. Ratio et Revelatio).Trăim într-o lume super tehnologizată, iar tehnologia pare că ne oferă răspunsuri la orice întrebare. Avem la dispoziție mai mult ca oricînd, mai repede ca oricînd, informație, analiză, sinteză. Așa că o să vă întreb, pînă la urmă, la ce mai folosește astăzi filosofia?Cătălin Partenie: „Cred că depinde ce filozofi întrebăm, din prezent sau din trecut. Eu am încercat să îl întreb pe Platon și am încercat să-mi imaginez ce ne-ar răspunde el astăzi. Așa că eu aș fi ca un fel de mesager acum. Dacă l-am întreba pe Platon la ce mai este bună filozofia astăzi, cred că el ne-ar spune, în primul rînd, că filozofia înseamnă să încerci să înțelegi ce este lumea și omul, dar să încerci să înțelegi lumea și omul cu puterile tale. Nu trebuie să te bazezi pe altceva, trebuie pur și simplu să încerci singur să înțelegi. Dar aici vreau să mai adaug ceva, că pentru el filozofia nu exista, de fapt, în solitudine. El a scris dialoguri și în dialogurile lui, care sînt ca niște piese de teatru, mai multe personaje discută împreună. E o încercare în comun de a înțelege lumea și omul.”Cărțile dumneavoastră despre Platon se adresează unui public care nu este neapărat familiarizat cu filozofia și sînt scrise cu talent de povestitor – și asta nu este o întîmplare, fiindcă sînteți și prozator. Dar ce presupune să scrii despre Platon astăzi pentru un public neinițiat? Cătălin Partenie: „Chiar asta a făcut și Platon. Dialogurile lui nu sînt niște tratate scrise pentru filozofi. Unele dialoguri sînt mai dense și poate mai greu de urmărit, dar ele conțin o deschidere. În Republica, de exemplu, personajul principal e Socrate și el vorbește. Dar nici unul din cei cu care vorbește nu este filozof. Republica, într-un fel, este un dialog între un filozof, Socrate, și mai mulți care nu sunt filozofi. Iar la Platon există această deschidere în filozofie. Și în Republica, și în alte dialoguri sînt tot felul de povești și de mituri pe care le inventează și ele vor să deschidă niște uși.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Miercuri a început Tîrgul Gaudeamus Radio România. Și, pentru că un tîrg de carte este și un spațiu unde pot crește, unde se pot forma cititori, am vorbit despre importanța lecturii pentru copii, despre cărțile copilăriei de azi, accesul celor mici la carte și, inevitabil, despre programa școlară la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a lansată de Ministerul Educației în dezbatere publică, o propunere care a stîrnit deja multe discuții. Invitata noastră, în direct în studioul Radio România Cultural de la Gaudeamus, a fost Luminița Corneanu, scriitoare, autoarea volumelor „Cameleonul Cami pleacă în Tibet” și „Cameleonul Cami la cofetărie” (Editura Vlad și cartea cu Genius), ilustrate de Andrei Damian, și co-organizatoare a Festivalului de Literatură pentru Copii și Adolescenți Apolodor de la Botoșani, care a debutat în forță anul acesta. Faci parte din asociația De Basm a autorilor pentru copii și adolescenți, care și-a asumat, printre altele, să ajungă cu cărți la copiii din zonele defavorizate. Ce poate face o organizație ca a voastră în lipsa unor politici publice coerente și pe termen lung de promovare a lecturii?Luminița Corneanu: „Este vorba de a merge efectiv în școli și în biblioteci, unde am făcut donații de carte pentru instituțiile în sine. De cîțiva ani am început și am încercat și o altă metodă, să le facem donații, cadouri, copiilor înșiși, cîte o carte a lor personală. Și pentru mulți copii din mediul rural, cărțile pe care noi le-am dus au fost prima lor carte personală. Am propus diverse proiecte prin care să încercăm să facem literatura mai simpatică, mai umană, mai prietenoasă, mai comestibilă pentru copii: ora de literatură sau, în diverse arii curriculare, orele să se bazeze pe cărți contemporane pentru copii. Cel mai recent proiect al nostru se numește KitLit, tocmai s-a încheiat luna trecută și a început prin 40 de ateliere, pe care le-au ținut 20 de scriitori, membri și nemembri ai asociației De Basm, în școli din mai multe județe, pe baza unor scenarii didactice ludice - le-am zis noi -, bazate pe cărțile noastre. Aceste scenarii didactice nu se referă doar la ora de limbă și comunicare, ci și la educație pentru mediu, pentru societate și reacția copiilor și a profesorilor este foarte bună. Chiar la Botoșani, la Festivalul Apolodor, am lansat volumul în sine, în fața a vreo 60 de profesori de învățămînt primar, veniți din tot județul, care ne-au mărturisit că așa ceva este foarte util și că nimeni nu le oferă un astfel de conținut.”Ce se întîmplă cu copiii din medii defavorizate la care voi reușiți să ajungeți, după ce plecați de acolo, urmăriți, aveți idee dacă măcar cîțiva dintre ei au prins gustul pentru literatură, pentru citit?Luminița Corneanu: „În unele cazuri da, sînt mai multe localități în care noi mergem în mod repetat și pentru că știm că acolo proiectele noastre sînt bine primite, au continuitate. Unul dintre aceste locuri îl pot menționa, este Raciu, Dâmbovița, altul este Pietrari din Vâlcea. Evident că nu putem să avem repetitivitate în toate locurile pentru că astfel nu am mai putea ajunge în alte locuri, însă tocmai prin acest gen de donații de cărți contemporane către bibliotecă, donații pentru copii, tipurile de activități pe care le facem împreună cu copiii, noi le arătăm cît de frumoasă este literatura, că și ei pot scrie o poveste, cît de frumoase sînt cărțile. Am mai spus-o și-o s-o tot spun, am văzut copii mîngîind personajele pe paginile cărții. Cred că sînt puține lucruri mai grăitoare despre cît de impresionat este un copil de o carte dedicată vîrstei lui.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Potrivit unei cercetări recente realizate de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), peste jumătate dintre români consideră că regimul comunist a fost „un lucru bun”. Două treimi consideră că Nicolae Ceaușescu a fost „un lider bun”, iar aproape jumătate sînt convinși că „se trăia mai bine” înainte de 1989. Aceste percepții sînt puternice mai ales în rîndul tinerilor, care nu au memoria directă a perioadei comuniste. Cum se naște, așadar, nostalgia comunistă? Ce rol joacă factori precum deziluzia față de prezent, inegalitățile sociale ori incertitudinile economice și cum pot fi manipulați oamenii pornind de la aceste sentimente? O cercetare despre fenomenul nostalgiei pro-totalitare în mediul online, realizată de Didona Goanță, consultant de comunicare strategică și colaborator al IICCMER, ne arată cum funcționează aceste mecanisme de manipulare. Autoarea studiului a analizat 200 de postări care promovează figura lui Ceaușescu drept un lider autentic și mare patriot și vorbesc despre realizări ale regimului comunist și a descoperit că doar aceste 200 de postări au avut 130 de milioane de vizualizări. Didona Goanță: „În analiza mea am plecat de la două teme mult dicutate în spaţiul public. Prima este sondajul pe care l-aţi aminit, realizat de ICCMER. Dacă pentru segmentul de vîrstă 60+ putem găsi nişte argumente legate de nevoia lor de a adera la astfel de ideologii, ne-am întrebat cu toţi ce se întîmplă cu tinerii. De ce persoane care nu au trăit în comunism ajung să fie interesate de astfel de materiale de propagandă totalitară? Am fost interesată să văd dacă există în mediul online astfel de materiale şi cum se raportează tinerii la ele. A doua temă a fost cea legată de războiul hibrid. Nu ştiu cît de mult conştientizăm, dar cel puţin în ultimul an, social media a devenit un cîmp de luptă unde dezinformarea, manipularea, fake news au un singur scop: acela de a remodela mentalul colectiv şi de a distorsiona percepţiile în rîndul tinerilor. Nu întîmplător am analizat TikTok-ul. Mi-au mai atras atenţia nişte statistici, alarmante şi ele. În România avem cel mai mare număr de conturi de TikTok pe cap de locuitor. Avem 9 milioane de conturi, dar este interesant că acest număr a crescut brusc. În 2023 aveam 7 milioane, un an mai tîrziu ne-am trezit cu 9 milioane. Avem cel mai slab nivel de competenţe digitale din UE. Media este undeva la 76%, noi avem 46%. 90% dintre aceste conturi sînt înregistrate cu vîrsta între 13 şi 35 de ani – aşadar tineri care nu s-au născut, nu au crescut în comunism. Şi statisticile legate de timpul petrecut pe aceste reţele spun că în medie 2 ore şi jumătate se stă pe aceste reţele şi segmentul principal de vîrstă este undeva la 18-24 de ani. Dacă punem toate aceste elemente cap la cap, vorbim de o pepinieră importantă de tineri care sînt predispuşi la tot ce înseamnă manipulare, propagandă, fake news.”Cum poţi concura pe rețelele de socializare cu conturile crescute artificial, cum poţi să ajungi la oamenii deja expuşi la manipulare şi fake news?Didona Goanță: „Cu fermele de trolli şi de boţi nu prea poţi concura, ele cred că există în orice societate. Dar alte ţări au înţeles cît de periculos este acest fenomen şi au încercat să le izoleze. Noi pînă acum nu am făcut nimic. Cred că putem să vorbim în primul rînd de educaţie. Dar educaţia şi educarea nu se fac de la o zi la alta, avem nevoie de enorm de mult timp. Mai este o problemă: noi vedem aceste 130 de milioane de vizualizări dar nu ştim cum au fost ele internalizate de public. Corect ar fi să începem ample studii sociologice care să segmenteze exact acest public de 13-35 de ani, ca să înţelegem cum s-au raportat ei, ce au preluat din aceste mesaje şi apoi să începem să ajungem, cu informaţia, ţintit, către ei.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România

1 Decembrie 2025. 107 ani de la Marea Unire. Ce reprezintă azi Ziua Națională? Ce înseamnă patriotism? Ce sărbătorim la 1 Decembrie? Care a fost contextul care a permis Marea Unire? L-am întrebat pe istoricul Cristian Vasile. Cristian Vasile: „Simplu spus, (la 1 Decembrie) sărbătorim Marea Unire, o încununare a unei lupte naționale, derulată mai ales în secolul al XIX-lea, pentru că ideea națională s-a conturat tîrziu, ca la multe alte popoare europene, nu suntem noi primii sau ultimii. Și a fost un mare noroc, în primul rînd. Asta nu prea spunem cu glas tare. A fost un mare noroc pentru că la fel de bine se putea întîmpla să nu se realizeze Marea Unire. Marele noroc a fost prăbușirea mai multor imperii. Prăbușirea Imperiului Austro-Ungar, prăbușirea Imperiului Rus. (...) Aceasta este conjunctura: prăbușirea imperiilor și o foarte bună organizare a elitei – mai ales a elitei din Transilvania, care a permis încununarea Unirii și unificarea Banatului și a Transilvaniei –, a elitelor culturale, bancare românești, pentru că românii din Ardeal dezvoltaseră și o mică și mijlocie burghezie, spre deosebire de Basarabia.” Cuvîntul patriotism nu a însemnat mereu ceea ce înseamnă astăzi. Care era semnificația sa la momentul Marii Unirii?Cristian Vasile: „Cei de la 1918, în linii mari, aveau doi termeni pentru ceea ce înțelegem noi azi prin patriotism. Vorbeau și de patriotism, dar vorbeau și despre naționalism. Naționalism era un fel de sinonim cu ideea națională. Nu ajunsese să fie compromis de o dreaptă extremă, de o dreaptă radicală. Adică și Iuliu Maniu și Mihai Ralea, deși politicieni de centru-dreapta, de centru-stânga și național-liberali, foloseau acești termeni. Problema este că în anii ’30, mai ales odată cu ascensiunea extremei drepte, acest termen de naționalism începe să capete o nuanță peiorativă. Și intelectuali progresiști, intelectuali de centru încep să realizeze această mutație semantică și încep să se distanțeze de folosirea termenului de naționalism și adoptă termenul de patriotism. Sigur că a fost o perioadă de tranziție. Și termenul de românism a ajuns să fie compromis pentru că era utilizat demagogic, populist, de către legionari, de către cuziști, pentru că noi de fapt avem două fațete principale ale fascismului. Legionarismul, dar și cuzismul, partidul lui Octavian Goga, din păcate, și al lui A. C. Cuza.” Cum poți astăzi să spui că ești patriot fără să fii confundat cu acel naționalism periculos și extremist?Cristian Vasile: „Cred că o poți dovedi nu doar prin ceea ce spui, ci mai ales prin ceea ce faci. Și prin ceea ce scrii, prin ceea ce oferi spațiului public, cultural, politic. Cineva care se remarcă doar prin vorbe, care e un demagog, cred că nu poate fi socotit un patriot, un om care își iubește țara. E nevoie de fapte și, de fapt, pledoaria noastră ar trebui să fie pentru patriotismul faptelor.”Apasă PLAY pentru a asculta întreaga discuție!O emisiune de Adela Greceanu și Matei MartinUn produs Radio România Cultural

Gabriela Adameșteanu are carte nouă. Se numește „Meserii nerecomandate femeilor” și a apărut la Polirom. Este o carte despre viață și literatură și, mai ales, despre tensiunea dintre viață și literatură. Gabriela Adameșteanu povestește cum a fugit ani de zile de meseria de scriitoare pe care o considera periculoasă și cum s-a simțit vinovată că a ales, totuși, să scrie și să publice, în loc să trăiască o „viață normală”. Dar e și o carte despre lumea românească din interbelic și pînă spre zilele noastre, cu complexitatea ei, cu tulburările ei profunde și de multe ori violente, care au afectat, inevitabil, viețile oamenilor. Sînt aici și mărturisiri despre cum și-a scris Gabriela Adameșteanu celebrele romane, cum au fost primite, despre distanța dintre personajul literar și prototipurile sale, despre cum era să fii scriitoare în ultimele decenii de comunism, cînd elogiul suprem era că „scrii ca un bărbat”. Adela Greceanu a stat de vorbă cu Gabriela Adameșteanu despre această carte de istorii personale, istorie literară și istorie pur și simplu. Gabriela Adameșteanu: „Și cînd nu scrii, tu aduni material: pe tine, în primul rînd, tu ești primul tău obiect pentru manipulat, pentru cercetat, pentru disecat și, în al doilea rînd, o faci și cu ceilalți, mai mult sau mai puțin. Sigur, sînt scriitori atît de narcisiști – pentru că în meseria asta a noastră e mult narcisism –, că nu ies niciodată din ei, din pielea lor. Și au atît de multă imaginație și-și construiesc cărți numai pe trăirile și experiențele lor, încît ceilalți sînt mai apărați de ei. Dar alții nu. Eu am dat niște citate pe la motto-uri care sînt destul de fioroase. Despre scriitorul ca spion – lucru pe care l-au spus scriitori mari: John le Carré era de meserie scriitor de romane foarte bune de spionaj și Amos Oz a scris despre un agent secret. Sînt oameni care au pus față-n față cele două meserii și au văzut asemănările. Deci este această parte pe care o putem judeca sub aspect moral. Bine, tu nu iei un om și pur și simplu îl descrii în cartea ta. Pentru că, și dacă-ți propui acest lucru, nu-ți iese. Dar iei vorbe, descrieri, iei niște lucruri pe care le-ai păstrat în mintea ta și se construiește din asta un personaj. Chiar și criticii literari privesc uneori superficial și spun ăsta-i un roman autobiografic – mi s-a întîmplat și mie. Sau, dacă reușesc să afle prototipurile, imediat le denunță. Nu-i chiar așa. Procesul e mult mai complicat. Dar eu, cînd am început să scriu, aveam un sentiment de vinovăție. Nici nu știu dacă publicasem cartea sau doar fragmente – «Drumul egal al fiecărei zile», despre ea e vorba – și erau mici scene din adolescența mea, mici fraze și visam noaptea că mă-ntîlnesc cu prietenele mele, cu colegii și dau din colț în colț și nu știu cum să mă comport. (...) Există nenumărate situații în care se plătește greu această meserie. Și nici nu se cîștigă ca la literatura comercială.”Vorbiți și despre scrisul ca salvare. „Scrisul închide de obicei rănile sufleteşti, transformându-le într-un produs parte material, parte spiritual” spuneți la un moment dat. Cum ați descoperit asta? V-a ajutat să nu mai fugiți de scris?Gabriela Adameșteanu: „Aproape toți oamenii care au mari pierderi în viața lor au perioade depresive și le trăiesc, conștient sau nu. (...) Poți să te gîndești că scrisul te-a ajutat după ce ai depășit, după ce ți-a apărut cartea, după ce ai trecut în altă etapă. Întotdeauna cînd ieși din așa ceva ai, ca și după accidente, o prețuire a vieții mai mare decît înainte, știi prețul ei, al sănătății, al puterii de a lucra. E momentul cînd îți dai seama că te-a ajutat și cartea. (...) Am văzut că scrisul și privirea asupra ta sînt un mod de recentrare. Deci nu e doar o meserie periculoasă, e și o meserie recomandată.”Apasă PLAY pentru a asculta întregul interviu!O emisiune de Adela GreceanuUn proiect Radio România Cultural

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a hotărît că statele din UE trebuie să recunoască toate căsătoriile întemeiate legal pe teritoriul Uniunii, indiferent de sexul celor doi soți. E o decizie obținută de o familie de același sex din Polonia, care solicită statului polonez să transcrie certificatul de căsătorie emis în Germania și să recunoască statutul marital al celor doi soți. Ce va trebui să facă statul român în urma acestei decizii a Curții de Justiție a Uniunii Europene, în contextul în care România interzice căsătoria între persoane de același sex și nu recunoaște asemenea căsătorii sau parteneriate civile încheiate în alte țări? I-am întrebat pe avocata Anca Baltac şi pe Victor Ciobotaru, director executiv al Asociaţiei ACCEPT.Anca Baltac: „În termeni cît se poate de simpli, hotărîrea aceasta ne spune că: dacă un cetăţean român îşi vede de viaţă, se mută într-un al stat UE, merge la muncă, la studii într-un al stat UE, în Spania, în Germania, în Italia... şi acolo îşi întemeiază o familie, se căsătoreşte cu o persoană de acelaşi sex, la întoarcerea în ţara de origine, în România, statul român trebuie să-l considere căsătorit, aşa cum este într-un alt stat membru. Deci nu se poate ca în momentul în care trece frontiera, toată legătura de familie cu un alt cetăţean să se evapore pur şi simplu. Oricine se căsătoreşte într-un alt stat primeşte un certificat de căsătorie. Pentru ca certificatul de căsătorie să aibă efecte şi în România, trebuie făcută o cerere la primărie şi depuse nişte documente, chestiuni birocratice care sînt acceptate automat în cazul persoanelor heterosexuale. În schimb, dacă persoanele sînt de acelaşi sex, cum s-a întîmplat în Polonia se întîmplă şi în România, această cerere este respinsă. Hotărîrea CJUE ne spune că trebuie să fie admisă. Motivul respingerii nu poate fi că România nu prevede căsătoria între persoane de acelaşi sex şi, mai mult decît atît, o interzice şi interzice şi transcrierea. Asta nu este conform dreptului UE. (...) De îndată ce CJUE a pronunţat hotărîrea, ea devine parte din dreptul UE. Asta înseamnă că nu numai Parlamentul, Guvernul trebuie să se conformeze, ci şi instanţele de judecată, funcţionarii publici. În cazul în care funcţionarul, instanţa se confruntă cu dezbaterea aceasta: ce aplic legea naţională care îmi spune că nu transcriu sau această hotărîre care îmi spune că sînt obligat să transcriu, chiar hotărîrea ne spune că dăm la o parte interdicţia din Codul civil şi transcriem certificatul de căsătorie.”Asociația ACCEPT invită cuplurile formate din persoane de același sex, care s-au căsătorit în alte țări europene să solicite ajutorul asociației pentru a depune cereri de transcriere a actelor.Victor Ciobotaru: „Vom face demersuri pentru a ne asigura că toate documentele necesare pentru recunoaşterea căsătoriei se află la dosar şi pot fi prezentate autorităţilor. Acolo unde va fi cazul, vom însoţi aceste familii în faţa autorităţilor, la starea civilă. Neaplicarea acestei hotărîri este ilegală, neconstituţională. România are în Constituţie trecut faptul că jurisprudenţa Uniunii Europene este deasupra prevederilor interne, mai ales cînd aceste prevederi încalcă drepturile omului. Chiar dacă această hotărîre are un caracter obligatoriu, care trebuie subliniat, vorbim de o hotărîre profund pozitivă, pentru binele cetăţenilor acestei ţări. Hotărîrea aceasta vizează recunoaşterea drepturilor la familie ale cetăţenilor români. Dreptul la familie şi la viaţă privată este garantat atît de Constituţia României, cît şi de toate tratatele internaţionale la care România a aderat. Prin respectarea dreptului la viaţă de familie – ceea ce se cere prin această hotărîre – nu facem decît să respectăm drepturile fundamentale ale omului.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Consumul cultural rămîne scăzut în România, arată Barometrul de consum cultural 2024, publicat de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC). Datele arată că doar un sfert dintre români citesc săptămînal. Participarea la activități culturale în spațiul public (teatru, expoziții, festivaluri etc.) rămîne și ea redusă, cu diferențe în funcție de nivelul de educație, venit și mediul de rezidență. Rețelele sociale reprezintă principalul scop de utilizare a Internetului pentru 89% dintre utilizatori. Ediția curentă a Barometrului – un studiu periodic, cu o vechime de 20 de ani – propune și un focus de cercetare nou: educația culturală.  Studiul actual subliniază că educația culturală este esențială pentru reducerea inegalităților de acces și pentru formarea viitorilor consumatori activi de cultură într-un context în care participarea culturală e profund dependentă de capitalul educațional. Anda Becuț Marinescu, una dintre autoarele studiului și directorul de cercetare al INCFC, a prezentat principalele concluzii ale Barometrului. Ea explică, printr-o analogie simplă, de ce deficitul de educație poate constitui o barieră de acces la cultură: „Dacă nu cunoști gustul ananasului, atunci n-ai de unde să știi dacă o să-ți placă sau nu. Tot așa, dacă nu știi ce e teatrul, dacă n-ai fost niciodată la teatru, atunci e puțin probabil să știi dacă o să-ți placă la spectacol. Prin educație culturală, oamenilor le poate fi stîrnită curiozitatea să meargă la teatru, la film sau la concert”.  Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Ce au discutat delegațiile ucraineană și americană la Geneva, pornind de la planul inițial de pace în Ucraina, propus de Statele Unite ale Americii, care prevedea, între altele, cedări teritoriale din partea Kievului, inclusiv ale unor zone controlate încă de Ucraina, diminuarea forțelor armate și angajamentul Ucrainei că nu va adera la NATO? Ce urmează pentru Ucraina? L-am întrebat pe istoricul Cosmin Popa.Cosmin Popa: „Putem spune că în momentul de față, deși vom continua să vorbim despre planul american, din acest plan american nu va mai rămîne mare lucru după negocierile de la Geneva și cele care vor urma, deci va fi un plan foarte mult schimbat. Rusia crede, în frunte cu Putin, că se află într-un moment militar extrem de favorabil, nici nu are importanță că avansul militar din scriptele oficiale rusești rareori este același cu cel care se înregistrează pe teren. Acest lucru s-a întîmplat și în prima parte a războiului – pentru Rusia este mai puțin importantă realitatea, dar este foarte importantă impresia pe care o degajă performanțele militare rusești. Ceea ce ne face să credem că această nouă variantă a planului, care ar avea și o susținere directă europeană și o susținere indirectă ucraineană, va fi respinsă de către Putin în măsura în care el nu va primi ceea ce își dorește și anume capitularea și fundamentarea serioasă a următoarei invazii împotriva Ucrainei și, de ce nu, și a Europei Centrale și de Sud-Est. Dar în aceste condiții, totuși, nu văd nicio preocupare nici la Washington și, din păcate, nici în capitalele europene sau la Bruxelles pentru gîndirea unei formule de pace care să contabilizeze foarte multe dintre evoluțiile deja petrecute pe teren și nici pentru gîndirea unor scenarii care să pornească de la cel mai pesimist pînă la cel mai optimist, astfel încît să știm exact cum salvăm Ucraina și, prin asta, și securitatea europeană.”Cum ar putea arăta în termeni concreți un armistițiu acceptabil pentru ambele părți? Cosmin Popa: „Dacă vorbim despre armistițiu, cum bine spuneți, acest armistițiu trebuie să pună accent pe încetarea focului, pe schimbul de prizonieri, pe trimiterea (înapoi în Ucraina) a copiilor ucraineni răpiți, deci pe chestiunile umanitare care să readucă acest război în cîmpul regulilor internaționale ale războiului. (...) Dar cred că partea cea mai importantă a unei păci acceptabile pentru Ucraina pleacă de la următoarea premisă esențială: specificarea limpede a modului, a etapelor și a momentului în care asupra Ucrainei independente, oricare ar fi configurația ei teritorială, rezultată în urma acestei păci, se vor extinde garanțiile de securitate occidentale.” Nu există riscul ca Ucraina să fie împinsă către un acord dezavantajos din cauza ezitărilor europene, din cauza incapacității Occidentului de a oferi bani, arme, muniții? Cosmin Popa: „Mi se pare că Occidentul, că Europa unită, că țările occidentale ezită, poate, mult mai puțin decît au făcut-o în trecut în legătură cu sprijinul militar, politic şi economic pe care îl acordă Ucrainei. Europa este decisă să reziste, să pună pe agenda politică a celorlalte mari puteri cerințele politice și geopolitice legate de această pace, pentru că știe foarte exact că miza aflată pe masa negociatorilor păcii în Ucraina cuprinde și viitorul proiectul european. Pentru că o pace a unui război care se desfășoară pe continentul european, fără participarea Europei și fără perspective politice și strategice concrete pentru țara victimă va însemna, fără doar și poate, decredibilizarea proiectului european pe termen istoric cel puțin mediu.” Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Discuţiile dintre delegaţiile ucraineană şi americană la Geneva pe tema planului de pace pentru Ucraina s-au încheiat recent, dar negocierile vor continua. Statele Unite au propus săptămîna trecută un plan de pace în 28 de puncte, acordînd Ucrainei un termen scurt, pînă în 27 noiembrie, să ia o decizie cu privire la acest plan. Preşedintele Volodimir Zelenski a vorbit în 21 noiembrie, într-un discurs video adresat naţiunii, despre faptul că „Ucraina se poate afla în fața unei alegeri foarte dificile. Fie pierderea demnității, fie riscul de a pierde un partener cheie”, angajîndu-se să caute soluţii împreună cu Statele Unite. Planul prevedea, între altele, cedări teritoriale din partea Kievului, inclusiv ale unor zone pe care încă le controlează, diminuarea forțelor armate, angajamentul Ucrainei că nu va adera la NATO. Invitata noastră este Angela Grămadă, cercetătoare aspațiului ex-sovietic, președinta Asociației Experți pentru Securitate și Afaceri Globale. Planul iniţial cerea Ucrainei să renunțe la Crimeea și la vaste regiuni din Estul și Sudul țări. Din perspectiva dreptului internațional ce ar însemna validarea acestor cîștiguri teritoriale obținute de statul-agresor? Angela Grămadă: „Ar însemna niște lucruri foarte grave pentru dreptul internațional public, ar însemna că și alte state care au probleme sau diferende teritoriale și nu le pot soluționa în cadrul unor foruri internaționale precum Organizația Națiunilor Unite sau alte organizații regionale în care acestea sînt prezente în calitate de state membre, nu vor mai apela la aceste foruri și vor recurge la arme, la agresiune militară pentru a soluționa o problemă pe care o au cu țara vecină. Și asta este foarte grav pentru că nu este exclus ca aceleași state, atunci cînd au probleme similare, să recurgă și la armele nucleare. (...) De fapt, ăsta este cel mai mare pericol pe care l-a lansat ca dezbatere la nivel de opinie publică internațională Federația Rusă agresînd militar Ucraina în 24 februarie 2022. Pe lîngă cea de-a doua mare provocare, cea în care a blocat dreptul internațional public și a pus sub un mare semn de întrebare legitimitatea tuturor convențiilor internaționale, tratatelor internaționale asumate, inclusiv de către Federația Rusă. În cadrul Ucrainei, Federația Rusă a încălcat peste 400 de convenții, nemaivorbind aici despre tratatul bilateral de prietenie Rusia-Ucraina, nemaivorbind despre tratatul bilateral de recunoaștere reciprocă a frontierelor sau de memorandumul de la Budapesta care a fost semnat în anul 1994 și Rusia apărea acolo în calitate de stat garant al securității ucraineni.”Au fost discuţii între ucraineni şi americani pe tema planului în 28 de puncte. Ce ar putea cere Ucraina să se revizuiască şi ce ar putea accepta din planul iniţial?Angela Grămadă: „Cred că Ucraina va porni chiar de la conceptul de suveranitate, pentru că fără recunoașterea suveranității, integrității și unității teritoriale, Ucraina nu poate să discute mai departe. (...) Nu cred că principiul suveranității, care este consfințit prin Constituție, poate fi trecut de către ucraineni atît de ușor cu vederea. Ei pot să renunțe la principiul integrării euroatlantice, pentru că se referă la alianța nordatlantică, dar în același timp vor insista asupra unor garanții de securitate diferite față de ce au primit în anul 1994 la Budapesta pentru că atunci s-a văzut foarte clar că statul care a devenit ulterior agresor și care nu avea decît asemenea intenții în ceea ce privește Ucraina nu este de încredere. Adică vor dori un cu totul altfel de parteneriat și garanții din partea occidentalilor, astfel încît Federația Rusă să nu mai poată niciodată să domine acest proces decizional cel puțin în ceea ce privește viitorul european al Ucrainei.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural