Timpul prezent

În decembrie, Australia devine prima țară din lume care interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele de socializare. O decizie radicală, dar justificată, spun specialiștii, de efectele devastatoare pe care mediul online le are asupra dezvoltării emoționale și psihice a tinerilor. În Europa, tot mai multe voci cer măsuri similare – însă adoptatea unor asemenea legi e problematică. Cum ne transformă, de fapt, rețelele de socializare? De ce sînt periculoase pentru copii? Ce se întîmplă în creierul nostru cînd ne petrecem atîta timp pe Instagram, pe Facebook sau pe TikTok? L-am întrebat pe Mihnea Măruță, doctor în filozofie,  autorul cărții „Identitatea virtuală. Cum și de ce ne transformă rețelele de socializare” (Editura Humanitas).Mihnea Măruță: „Reţelele au fost create programatic, cu ajutorul specialiştilor în psihologie şi-n neuroştiinţe, pentru a exploata o vulnerabilitate a minţii umane: dependenţa creierului nostru de orice informaţie nouă şi de orice anunţ în care aflăm că cineva, undeva, pe planetă a băgat de seamă existenţa noastră. Deci, pe de-o parte, această informaţie continuă, pe care creierul o doreşte din motive evoluţioniste – şi anume iluzia că ar fi mai pregătit pentru supravieţuire –, iar pe de altă parte, excitaţia continuă şi sentimentul că exişti şi pentru ceilalţi, că undeva pe planetă încă un om sau încă o sută de oameni sau încă o sută de mii de oameni au luat cunoştinţă despre existenţa ta este combinaţia care asigură şi duce la această dependenţă.”Mulți tineri își descoperă identitatea – de gen, culturală, politică – prin intermediul rețelelor, prin raportarea la ceilalți. E acest lucru o formă de emancipare sau mai degrabă o capcană? Mihnea Măruță: „Pînă la existenţa reţelelor de socializare, construcţia unei persoane urma un făgaş normal, de tipul: în prima fază te construieşti pe dinăuntru, după care începi să emani şi să transmiţi în afară. Deci, prima dată construieşti sinele şi după aceea construieşti imaginea de sine. Ceea ce s-a schimbat fundamental este că s-a răsturnat acest proces. Adică, dacă-i dai copilului acces încă din grădiniţă sau din clasele primare la o reţea de socializare – şi asta am constatat din evoluţia acestor generaţii –, apare presiunea extraordinară ca ei mai întîi să-şi construiască imaginea din minţile celorlalţi decît să se construiască mai întîi pe ei înşişi. Aceasta e o mare şi extrem de îngrijorătoare transformare. Dacă din copilărie tu eşti preocupat de oglinzile pe care le reprezintă celelalte persoane, atunci viaţa devine mult mai împovărătoare – aceasta e cea mai gravă consecinţă. Pentru că eşti preocupat mereu, în fiecare zi, de identitatea ta din minţile celorlalţi. E ca şi cum în fiecare dimineaţă tu te recreezi pe tine, pentru că eşti preocupat de felul în care vei fi receptat. Această activitate zilnică, dacă copiii petrec opt, zece, douăsprezece ore în reţele, devine foarte împovărătoare. Şi ei mărturisesc că pentru ei viaţa este mult mai grea decît ne imaginăm noi.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Simona Sigartău este autoarea volumului de poezie „Singuri sub râsetele familiilor perfecte” (Casa de Editură Max Blecher). O carte care apasă puncte nevralgice, pune sub lupă relații dificile, dacă nu chiar toxice, mentalități transmise din generație în generație și construiește un tablou de familie pe care mulți îl vom recunoaște, poate. Am vorbit cu Simona Sigartău despre temele cărții, despre stilul ei direct și limpede, uneori tăios și necruțător, traversat de o ironie necesară și, într-un fel, salvatoare.Simona Sigartău: „Mi s-a părut că pînă și eu, un om despre care se poate spune că are o viață lipsită de mari violențe sau traume, de episoade absolut dramatice, pînă și un astfel de om poate duce în spate un ghiozdan destul de greu. Ăsta a fost punctul de plecare. Trăiam cu senzația că în poezie se scrie, în ultimul timp, despre aceste mari evenimente. Și a fost, recunosc, pentru mine un complex, a fost o spaimă. Mi-am imaginat că ceea ce spun eu despre mine poate că nu este atît de grav. Poate că ar trebui să mă opresc. Pentru că, de fapt, ce am eu de spus? Și, pe parcurs, experiența mea de mamă singură, de profesor, de om care face o navetă dificilă, de om care se confruntă cu anumite tipuri de colegi, poziția mea de femeie singură în societate și printre bărbați – toate aceste contexte m-au ajutat să-mi dau seama că ceea ce am eu de spus vine în întîmpinarea multor oameni. Că este această durere pe care noi o transformăm de multe ori în ceva banal. Și că traumele transgeneraționale și relațiile toxice – pe care eu le vedeam ca fiind ceva nu foarte grav, hai să nu ne plîngem atît de mult, că o ducem bine, că este în regulă și ceea ce ni se întîmplă este absolut banal –, ei, aceste lucruri au erodat suficient și m-au ajutat, în timp, să-mi dau seama că ceea ce am eu de spus se va transforma într-o îmbrățișare sau într-un loc de întîlnire pentru ceilalți.”Volumul „Singuri sub râsetele familiilor perfecte” de Simona Sigartău a obținut Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” pentru debut, la Memorialul Ipotești și premiul pentru debut poetic la BacFest, Festivalul Național „George Bacovia” de la Bacău. Apasă PLAY pentru a asculta întreaga discuție!O emisiune de Adela GreceanuUn produs Radio România Cultural

Președintele american Donald Trump și-a prezentat planul pentru pace în Fîșia Gaza, susținut de premierul israelian Benjamin Netanyahu și salutat atît de lideri europeni, cît și de lideri din Orientul Mijlociu. Dar ce șanse are acest plan să fie transpus în realitate și războiul din Gaza să înceteze? Am întrebat-o pe Raluca Alexandrescu, politolog, conf. dr. la Facultatea de Științe Politice a Universității din București.Raluca Alexandrescu: „Din ce spun cunoscătorii acestei regiuni şi ai problematicilor legate de conflict, există două scenarii. Unul complet pesimist, extrem de sceptic în legătură cu şansele de izbîndă ale acestui plan. Şi mai există o parte a acestor specialişti care consideră că sînt anumite şanse de a avansa şi că trebuie să privim partea plină a paharului, în contextul în care acest plan are măcar meritul de a fi pus pe masă un set de prime propuneri în direcţia unei deblocării a acestei situaţii teribile care durează de prea mult timp. (...) Ce avem aici este un text extrem de stufos, extrem de complex, care propune tot felul de structuri şi suprastructuri şi, în plus, pare că nu ia în considerare un proiect real de tranziţie politică, democratică.  E un proiect mai degrabă îndreptat în direcţia unei entităţi de tip corporatist. Nu se mai propune evacuarea completă a populaţiei din Gaza, ceea ce făcea Donald Trump propunînd riviera Gaza, în februarie anul acesta, dar, pe de altă parte, sînt foarte multe elemente care indică menţinerea unor idei din planul acela şi mai ales dintr-un plan anterior, pe care unul dintre ideologii regimului Trump, Curtis Yarvin, îl propusese cu multă vreme înainte, imediat după atacul din 7 octombrie, sub numele foarte sugestiv de Gaza Inc. Şi asta ridică semne de întrebare cu privire la succesul pe care poate să-l aibă un asemena plan care pare a fi orientat spre afaceri şi spre monetizarea planului de tranziţie.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!O emisiune de Adela Greceanu și Matei MartinUn produs Radio România Cultural 

De ce unii dintre noi se radicalizează, iar alții nu? Ce este rigiditatea cognitivă, ce este flexibilitatea cognitivă? Putem să ne eliberăm, odată căzuți în capcana unei dogme? Căutăm răspunsuri la aceste întrebări împreună cu psihologa și psihoterapeuta Zenobia Niculiță, pornind de la volumul „Creierul ideologic. Neuroștiințele politice și credințele rigide” de Leor Zmigrod (Polirom, trad. Petru Iamandi). Leor Zmigrod este o apreciată cercetătoare în domeniul neuroștiințelor politice, doctor în psihologie la Cambridge University, bursieră la Stanford, Harvard și institutele de studii avansate de la Paris și Berlin.Zenobia Niculiță: „Rigiditatea cognitivă este o trăsătură care are de-a face cu dificultatea sau chiar incapacitatea creierului de a se adapta la schimbări rapide, neprevăzute, neanunţate. (...) Această trăsătură se pare că este într-o corelaţie directă şi formează un tablou împreună cu: dificultatea de a accepta dovezi experimentale sau argumente palpabile, toleranţa foarte scăzută la dezacordul altcuiva, confuzia pe care o facem între un argument, o idee şi persoana care o susţine, viziuni dihotomice ale lumii – bine şi rău, corect şi incorect, noi şi ceilalţi – şi, pînă la final, o predispoziţie spre a adera la ideologii extreme, radicale, fie că sînt ele politice, religioase sau de altă natură.”S-ar putea obiecta că un creier flexibil, gata să renunțe la o idee sau alta, este dovada lipsei de rigoare sau chiar de caracter, că ia decizii după cum bate vîntul, nu conform unor principii ferme, unor valori. Care e diferența între flexibilitate și lipsa de rigoare?Zenobia Niculiță: „M-am simţit şi eu provocată de ideea aceasta: care este diferenţa între a fi flexibil intelectual şi a fi lipsit de coloană vertebrală. Deocamdată am două direcţii în care caut răspunsurile, pentru mine în primul rînd. Prima ar fi aceasta: să nu facem o confuzie între flexibilitatea gîndirii şi flexibilitatea morală. Oamenii care sînt flexibili în ceea ce gîndesc pot să accepte că există şi alte idei şi alte valori. Nu înseamnă că vor adera la toate ideile şi valorile la care se pot gîndi sau la care sînt expuşi. În ceea ce priveşte moralitatea, nu cred că trebuie să existe rigiditate, dar flexibilitatea trebuie să fie mult mai lentă şi procesată în mod constant. Adică, dacă la vîrsta adultă ajungem să asimilăm o valoare nouă, acea valoare trebuie să fie gîndită, regîndită, discutată, trecută printr-o grămadă de filtre. Şi cealaltă direcţie ţine tocmai de capacitatea de a conţine ca adult două perspective dar şi două emoţii diferite fără să simţi nevoia să o anihilezi pe cealaltă. Adică acea capacitate de a accepta că există şi un altul – valoric, ideologic – fără să simţi nevoia să îl anihilezi ca să-ţi validezi propria opţiune. Să poţi să-ţi susţii propria opţiune şi să aderi în continuare la ea acceptînd că altcineva n-o face, că altcineva este pe altă poziţie. Şi asta este o dovadă de maturitate cognitivă şi emoţională.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

În România, imigranții se întîlnesc deopotrivă cu oportunități și cu obstacole în calea integrării. Asta ne arată cel mai recent raport MIPEX – indexul politicilor de integrare pentru migranți. România obține 52 de puncte din 100 pe scala care măsoară politicile de integrare, un scor apropiat de media Uniunii Europene. Pe de o parte, avem o legislație anti-discriminare solidă. Pe de altă parte, imigranții sînt aproape excluși din viața politică. În educație și sănătate există unele progrese, mai ales după experiența refugiaților din Ucraina, dar barierele administrative și lipsa unor politici de sprijin rămîn evidente. Iar pe piața muncii, deși economia românească are nevoie de forță de muncă, integrarea migranților e departe de a fi o prioritate. Ce ar trebui schimbat pentru ca migranții să devină cu adevărat parte din societate? Stăm de vorbă cu Ovidiu Voicu, director executiv al Centrului pentru Inovare Publică și partener al proiectului MIPEX în România.Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a cîștigat alegerile parlamentare din Republica Moldova, cu peste 50% din voturi, o majoritate care-i asigură 55 de mandate, din totalul de 101, în Parlamentul de la Chișinău și șansa de a continua reformele și procesul de aderare la Uniunea Europeană. Blocul Patriotic, al socialiștilor și comuniștilor, opoziția, a obținut 24% din voturi, Blocul Alternativa a obținut aproape 8%, Partidul Nostru 6% și Partidul Democrația Acasă a obținut peste 5% din voturi. Am vorbit despre aceste rezultate şi despre ce urmează pentru Republica Moldova cu Angela Grămadă, expertă în spațiul ex-sovietic, președinta Asociației Experți pentru Securitate și Afaceri Globale. E surprinzătoare victoria cu atît de multe voturi a Partidului Acțiune și Solidaritate, victorie care-i va asigura majoritatea în Parlament?Angela Grămadă: „Dacă e să luăm în considerare ce s-a întîmplat în ultimele două, trei luni, atunci, pe undeva ne surprinde alegătorul din Republica Moldova, pentru că a acţionat foarte raţional şi a oferit un vot util. Deşi, mulţi oameni cu care am comunicat în aceste luni, spuneau că nu ar fi aceasta prima lor opţiune politică, adică ar fi votat cu altă formaţiune pro-europeană, dar înţeleg care este miza şi vor face o alegere utilă, în favoarea viitorului pro-european al Republicii Moldova, adică să înceapă acele negocieri de aderare la Uniunea Europeană. (...) Toate formaţiunile pro-europene pe care le vedem la Chişinău – multe dintre ele nu au reuşit să treacă pragul electoral – au încercat să explice că UE este un proiect care vine cu o soluţie economică la o problemă de securitate. Exact aşa cum s-a întîmplat după Al Doilea Război Mondial. Pentru că asta e UE: o soluţie economică la o problemă politică între diferite ţări de pe continentul european. Şi au încercat să le explice cetăţenilor că în momentul în care vom fi stat membru al UE, vom avea acces la acel scut de securitate european. Asta înseamnă instituţii democratice, asta înseamnă rezilienţa instituţiilor publice care vor putea să facă faţă unor ameninţări externe mobilizînd resurse interne, asta înseamnă siguranţă economică, siguranţă energetică – o armă pe care Federaţia Rusă nu a ezitat să o folosească împotriva Republicii Moldova cîteva decenii la rînd, pentru că avem de foarte multe ori crize energetice în Republica Moldova, multe generate artificial de partea rusă –, dar asta înseamnă şi acces la mecanisme de securitate civilă, prin care cetăţenii Republicii Moldova ar putea să se simtă în siguranţă şi din punct de vedere fizic, nu doar economic, social sau politic.”Ce urmează pentru Republica Moldova?Angela Grămadă: „Urmează să fie validate alegerile. Va fi o perioadă destul de dificilă, cu foarte multe discursuri în contradictoriu între cei care au cîştigat alegerile şi cei care nu acceptă că le-au pierdut. Apoi urmează votarea noului guvern. Şi, probabil, declanşarea procedurii de negociere a aderării la UE, iar asta înseamnă foarte multe reforme.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

În volumul „Aicea-i și raiul, și iadul. Republica Moldova: un veac de istorie trăită” (Editura Cartier), Paula Erizanu a adunat o serie de povești de viață, culese de ea direct de la cei care le-au trăit, oameni de etnii diverse, cu destine diferite dar care au multe în comun, mai ales o țară. Din aceste povești nu lipsesc dramele, tragediile, violențele pe care istoria le-a adus adesea în viețile oamenilor din spațiul care azi este Republica Moldova. Unul dintre pasajele care sintetizează memorabil istoria acestui loc este cel în care autoarea cărții vorbește despre străbunica ei: „Eu am trăit într-o singură țară, dar ea – în patru. Deși a rămas la ea în sat toată viața.” Paula Erizanu: „M-a interesat cum se vede istoria la scară mică. În același timp, m-a interesat și oralitatea și legătura dintre oralitate și literatura scrisă. Străbunica și bunica sînt niște povestitoare talentate și mi se pare foarte interesant și fertil acest teren între cuvîntul scris și cuvîntul rostit, care, iată, revine în forță în cultura noastră prin podcasturi, TikTok și tot mai multă cultură orală, prin diminuarea importanței cuvîntului scris.”„Aicea-i și raiul, și iadul” este și o carte despre miza actului de a povesti. A-ți spune povestea, a nu-i lăsa pe alții să ți-o spună, e un act de supraviețuire, e o formă de putere. Ai avut lucrurile astea în minte cînd ai început să lucrezi la carte?Paula Erizanu: „Da. În Republica Moldova, istoria este un tărîm contestat și foarte polarizat. Generația părinților mei a învățat istoria Moldovei în limba rusă, la Facultatea de Jurnalism. Cei dinaintea lor învățau poate în română – atunci se chema moldovenească – dar învățau foarte puțin din această istorie și în termeni propagandistici ruși, care seamănă foarte mult cu termenii folosiți azi pentru a justifica invazia Rusiei în Ucraina. Deci rușii erau prezentați ca eliberatori, iar românii ca fasciști, respectiv azi ucrainenii sînt prezentați ca fasciști în narațiunea promovată de Kremlin. Eu am învățat la o școală românească, în anii 2000 și acolo am învățat mai degrabă o istorie naționalistă românească, în care românii mereu erau victimele agresorilor dimprejurul lor și nu prea s-a vorbit despre Holocaust, de exemplu. Și nu prea s-a vorbit nici despre istoria Republicii Moldova, despre perioada sovietică. Au fost experiențe importante ale istoriei noastre din secolul XX pe care noi nu prea le-am studiat în profunzime. Și-atunci, eu am pornit cu ideea că și astăzi în Republica Moldova sînt oameni care împărtășesc o narațiune sau alta despre istorie și aceste narațiuni sînt situate la extreme. Cum am putea să creăm un dialog între oamenii ăștia, cum am putea să-i facem mai puternici în fața propagandei politice, care încearcă să exploateze trecutul în felul în care le convine actorilor politici? Și mi-am zis că un pas important este să merg către oameni și să vorbesc cu ei despre propria lor experiență, despre felul în care s-a reflectat istoria în viața lor și despre felul în care istoria uneori le-a răsturnat cu totul viețile. Și da, uneori narațiunile mari din spatele acestor experiențe de viață vor fi diferite. Pentru că felul în care ai trăit și judeci Al Doilea Război Mondial va fi diferit dacă ai fost român sau dacă ai fost evreu sau dacă ai fost rom, ai fost luat de armata sovietică împotriva voinței tale sau de armata română împotriva voinței tale. Mi s-a părut că toate aceste istorii despre propria noastră experiență pot să ne ajute să fim un pic mai empatici unii cu alții și să vedem istoria într-o formă mai nuanțată decît ne-o permite propaganda politică.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!O emisiune de Adela GreceanuUn produs Radio România Cultural

La 17 ani, Alexandru Teodorescu a fost arestat pentru uneltire împotriva ordinii sociale. Făcea parte din organizația anticomunistă Frontul Eliberării Naționale, alături de încă 12 tineri. Era anul 1959. Toți au fost arestați și au primit pedepse între 5 și 23 de ani de muncă silnică. În 1964 au fost eliberați. Alexandru Teodorescu a studiat apoi engleza la Universitatea din București, a fost profesor de engleză iar în 1977 s-a stabilit în Germania. A scris despre experienţa teribilă a detenţiei politice şi despre anii de după eliberare în volumele „Celula de minori” și „Tenebre și lumini”, apărute la Cartea Românească. Alexandru Teodorescu: „Ceea ce era să ne doboare a fost dorul de mamă. Eram, aproape toţi, băiatul mamei. Şi lipsa mamei a fost lucrul cel mai greu de suportat. Culmea este că, în 5 ani, în închisori şi în lagăre de muncă forţată, n-am plîns niciodată, n-am văzut om plîngînd. Pînă şi noi, orice ni se întîmpla, bătuţi, înjuraţi, nu reacţionam.”Credeţi că revolta, chiar dacă a fost înăbuşită, şi-a avut rostul?Alexandru Teodorescu: „Da, da, categoric! Eu am intrat băiatul mamei şi am devenit un luptător. În sensul că, fără să discut cu ceilalţi, mi-am spus că am datoria morală să mă întorc acasă. Şi am devenit un luptător pentru supravieţuire. (...) Pentru a supravieţui a trebuit să mobilizez tot potenţialul meu. Am descoperit un potenţial pe care nu ştiam că-l aveam. Şi asta a contat imens. Nicolae Steinhardt scrie în Jurnalul fericirii că lucrul care contează cel mai mult este caracterul. Şi, într-adevăr, caracterul ni s-a întărit puternic. Am învăţat să folosim piedica, obstacolul – căutam imediat cum putem să le transformăm în ceva pozitiv, folositor. (...) Regula noastră şi modul nostru de a supravieţui era: învaţă şi dă mai departe!”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Alegeri cruciale în Republica Moldova. Duminică, 28 septembrie, cetățenii vor hotărî dacă rămîn pe calea europeană, vizînd aderarea la UE, sau se reorientează spre Est, în special spre Rusia. Poliția din Republica Moldova a făcut zilele acestea sute de percheziții și a reținut zeci de persoane care ar fi fost instruite în Serbia de către cetățeni ai Federației Ruse pentru a provoca dezordine și destabilizări în masă. Premierul Dorin Recean a făcut astăzi următoarele afirmații despre Federația Rusă: „Scopul este să preia puterea la Chișinău, încălcînd voința suverană a moldovenilor” și a vorbit despre un asediu asupra Republicii Moldova, enumerînd metodele prin care Rusia vrea să saboteze alegerile de duminică. Cum se pregăteşte ţara vecină de alegeri? Cum face față Republica Moldova războiului hibrid, manipulării online și schemelor de corupere a alegătorilor? L-am întrebat pe expertul în politici publice Andrei Curăraru, de la WatchDog, Republica Moldova.Andrei Curăraru: „Nu există nici o limită în această campanie. Este cu siguranţă cea mai murdară campanie din Republica Moldova iar rezultatele ei vor influenţa vreme de decenii ţara noastră, în special dacă vom continua acest parcurs foarte rapid şi benefic de integrare europeană.”Avertismente cu privire la corectitudinea procesului electoral au mai existat – în preajma alegerilor prezidenţiale de anul trecut, de exemplu. Republica Moldova pare să fie sub o permanentă ameninţare. Cum reacţionează cetăţenii, care e atmosfera înainte de alegeri?Andrei Curăraru: „Cît ar fi de straniu, însăși campania oficială este destul de pasivă, vedem și niște dezbateri destul de nesemnificative, nu vedem nici măcar liderii principali ai partidelor să se confrunte între ei. Mai degrabă, acele manifestări ale subteranei electorale contează și ele determină tot ce se întîmplă în Republica Moldova. Vorbim despre reacții ale cetățenilor care variază de la indignare – am văzut-o foarte bine în turul 2 al alegerilor prezidențiale, care a determinat o mobilizare masivă a cetățenilor, în special în diasporă, pentru a securiza votul de ingerința externă –, pînă la reacții care sînt aproape de apatie, de ideea că un cetățean n-ar putea să decidă nimic, cu toate că asta nu este adevărat. Anume în situații de pericol, în situații de presiune externă, este important ca toţi cetăţenii Republicii Moldova, inclusiv cei care se află în România, să-şi exercite îndatoririle de cetățean, fiindcă o prezență masivă înseamnă practic anularea planurilor de cumpărare a voturilor, legate de oligarhul fugar Ilan Şor și de Federaţia Rusă și desfășurarea unor alegeri cu adevărat corecte în Republica Moldova.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural

Ioana Constantin-Bercean, expertă în Orientul Mijlociu, analizează recunoașterea statului palestinian de către mai multe țări și implicațiile sale. Ea discută despre semnificația diplomatică a acestor decizii și criteriile legale necesare pentru un stat, așa cum prevăd normele internaționale. Ioana abordează și divergențele între marile puteri, inclusiv rolul Statelor Unite și al Europei, punând accent pe perspectivele pentru pace și condițiile necesare pentru soluția celor două state. O diskusia fascinantă despre complexitatea situației din Gaza.