Timpul prezent

Mai multe voci din Europa, lideri politici și comandanți militari, vorbesc de cîteva săptămîni despre posibilitatea ca la un moment dat Occidentul să se confrunte cu Rusia. Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, vorbește despre necesitatea introducerii în România a serviciului militar voluntar. La sfîrșitul lui ianuarie, NATO a început cel mai mare exercițiu militar de la sfîrșitul Războiului Rece. Vorbim în această ediție cu Claudiu Degeratu, expert  în securitate și apărare, despre NATO și provocările de securitate pentru Europa. Claudiu Degeratu: „Declarațiile generalului Vlad au venit într-un moment propice, în contextul în care situația internațională se degradează și avem din ce în ce mai multe estimări privind acumularea unor factori de potențial conflict. Nu neapărat aceștia vor prezice și declanșarea războiului. Nu numai generalul Gheorghiță Vlad, dar și responsabilii străini au încercat să facă această distincție foarte clară între riscul de război și pregătirea pentru un război. Sînt două lucruri diferite. (...) Acum sîntem în faza în care încercăm să ne pregătim pentru apărare, nu pentru război. A pregăti teritoriul, populația și forțele armate pentru apărare nu înseamnă că discutăm neapărat despre iminența unui război.”  O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

România e pe cale să adopte o Lege privind utilizarea responsabilă a tehnologiei în contextul fenomenului deepfake. Mai multe organizații critică acest proiect legislativ și le cer deputaților să nu-l voteze în forma actuală. Proiectul prevede, între altele, pedepse cu închisoarea pentru crearea de conținut deepfake dar „nu există niciun fel de excepţii prin care să fie protejate forme ale libertăţii de exprimare, cum ar fi utilizarea în scop de pamflet sau artistic a conţinutului de tip deepfake sau în producţii comerciale (reclame) sau în industria cinematografică, așa cum deja se întîmpla în practică și cum prevede legislația europeană ce urmează a intra în vigoare”, se arată într-o scrisoare trimisă de mai multe ONG-uri Camerei Deputaților. Definirea din textul legii acoperă fenomenul deepfake? E nevoie de o lege care să combată fenomenul deepfake? Le-am întrebat pe Ioana Avădani (de la Centrul pentru Jurnalism Independent), şi pe Anca Velicu, de la Mediawise Society, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române, co-prezentatoare a podcastului de educaţie media „Amprenta digitală”. Ioana Avădani: „Legea încearcă să răspundă unei situaţii reale. Există un pericol real de manipulare a populaţiei, a modului de a gîndi prin intermediul unor produse lansate cu rea intenţie, dar bate prea departe. Încearcă să ne apare de tot, de orice şi, conform proverbului românesc, aruncă şi copilul odată cu apa din copaie.” Anca Velicu: „Este nevoie de o reglementare. Există tehnologie care permite crearea acestor imagini. În scopuri pozitive sau în scopuri negative. Trebuie legiferat, în mod cert, pentru cazurile cînd există o intenţie de a înşela opinia pubică şi de a promova dezinforma. Despre asta se vorbeşte şi în directiva europeană a Inteligenţei Artificiale. Dar există posibilitatea de a folosi această tehnologie şi în scopuri artistice, în educaţie sau în diferite aplicaţii medicale. Or, asta nu trebuie sancţionat. Trebuie reglementat, dar nu sancţionat.”  O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural

„Piesă de rezistență” de Teodora Coman (Editura Nemira, colecția Vorpal) e o carte de poezie care pune în centru corpul și presiunile care vin asupra lui în lumea contemporană. Corpul în sala de fitness, în căutarea acceptării și a validării de către ceilalți, e și un prilej de critică socială, de chestionare a „tiraniei standardelor”, cum spune autoarea. Am vorbit cu Teodora Coman despre trendul corpului sănătos și potențialul poetic al acestei teme, despre căutarea identității dar și despre cum a lucrat volumul, muncit ca un corp la sala de sport, un corp de cuvinte.Teodora Coman: „Am tot revenit, am tot șlefuit. Așa se face munca asta. Iei distanță, revii, corectezi. E metoda clasică, nu e nici un secret. Dar, într-adevăr am revenit pe text aproape cu duritate, așa cum se procedează la sport: nu te menajezi, cînd ridici greutatea, o ridici, nu te prefaci c-o ridici.” E și o privire autocritică în carte. În căutarea identității, autoarea nu se așează în unghiul cel mai potrivit pentru a-și face acest selfie poetic.Teodora Coman: „Recunosc, m-am folosit ca pe un sac de box în propria mea poezie. Subiectul meu s-a lăsat să fie sac de box în bombardamentul ăsta discursiv, în ritmul ăsta sacadat.”O emisiune de Adela Greceanu  Un produs Radio România Cultural  

Pentru prima oară de cînd se fac măsurători, temperatura medie globală a depășit cu 1,5 grade Celsius pragul de încălzire de-a lungul unui an întreg, în perioada februarie 2023 - ianuarie 2024, conform Serviciului Copernicus pentru Schimbări Climatice al UE. De ce s-a ajuns aici? Care vor fi consecințele? Mai putem limita încălzirea globală? I-am întrebat pe climatologul Roxana Bojariu şi pe politologul Bogdan Gioară, președintele asociației REPER21.În condițiile actuale, mai putem limita creșterea temperaturii medii globale la 1,5 grade Celsius, conform Acordului de la Paris din 2015?Roxana Bojariu: „Da, se mai poate limita. E-adevărat că fereastra de oportunitate se închide rapid. Ar trebui să acţionăm într-un mod coerent în acest deceniu, pînă-n 2030. Conform studiilor Grupului interguvernamental privind schimbarea climatică ar trebui să atingem un maximum de emisii la sfîrşitul anului 2025, cel tîrziu, după care să urmeze reduceri semnificative, la nivel global să avem în 2030 deja o reducere a emisiilor cu 43% faţă de nivelul anilor 90. Lucrul acesta e foarte dificil de realizat, chiar dacă, tehnic şi ştiinţific vorbind, există acele elemente care să ne pună pe traiectoria corectă. Problema este în partea de decizie politică. O comunitate ştiinţifică unitară are alături o comunitate politică foarte fragmentată, cu foarte multe interese locale, regionale, care vin unele împotriva altora.”Deși sînt evidente creșterile de temperatură, există destui sceptici cu privire la realitatea încălzirii globale. Cum le răspundeți?Bogdan Gioară: „Scepticismul este generat în primul rînd de lipsa educaţiei climatice şi ecologice, la nivel naţional. E o mare problemă, pentru că nu cred că vom avea succes în lupta climatică atîta vreme cît nu avem informare şi conştientizare. Educaţia ar trebui să înceapă din sfera formală, din şcoli, licee, universităţi, dar nu numai. Cred că vom avea o societate capabilă să adreseze chestiunea climatică atunci cînd vom observa discuţii pe tema asta în cafenele, la frizer, la piscină, în spaţiile sociale, unde cetăţenii schimbă idei.”O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

S-a împlinit un an de la cutremurul devastator din Turcia, în urma căruia au murit peste 55.000 de mii de oameni. De asemenea, sute de mii au rămas fără adăpost. În mai multe orașe din Turcia au fost proteste: oamenii au huiduit discursurile oficialilor, nemulţumiţi de reacţia autorităţilor de după tragedie. Care sînt perspectivele pentru aceşti oameni greu încercaţi, unii dintre ei refugiaţi din Siria, cu o situaţie deja precară dinainte de cutremur? Cum de Recep Tayyip Erdoğan a cîştigat în mai 2023 un nou mandat de preşedinte, deşi o parte a populației a fost foarte revoltată pentru felul cum autorităţile au gestionat criza generată de seismul care a devastat sudul Turciei în februarie? L-am întrebat pe analistul politic Dragoș Mateescu, de la Institutul Diplomatic Român și fost profesor la Universitatea Economică din Izmir.Dragoş Mateescu: „Oameni care se ocupă de ani de zile de administraţie în caz de dezastre şi care nu mai fac parte din sistem acum, pentru că au fost epuraţi pe considerente politice, au spus că o astfel de catastrofă este fără precedent. E considerată printre primele zece din ultima sută de ani din lume. Avînd în vedere sincopele statului turc şi ale administraţiei, vor dura zeci de ani probabil pînă se va ajunge la dreptate, la compensaţii şi la reconstrucţie.”

Statele Uniunii Europene şi-au propus, prin Pactul verde european (#GreenDeal), să reducă semnificativ emisiile de gaze cu efect de seră pînă în 2030, pentru a atinge neutralitatea climatică în 2050. Dar ce fac comunităţile locale? În ce măsură sînt preocupate autoritățile locale de investiții „verzi”, de dezvoltare sustenabilă? În România, municipalităţile au alocat aproape 20 de miliarde de euro pentru proiecte ecologice. Cu ce rezultat? Ce reprezintă aceste cifre în contextul mai larg al politicilor locale pentru mediu? I-am întrebat pe Doriana Gheorghe şi Alexandru Damian, autorii studiului „Ce rol pentru investițiile verzi în viitorul orașelor din România?”, o iniţiativă a Centrului Român de Politici Europene. Alexandru Damian: „Cred că rolul cetăţenilor este să atragă atenţia asupra lucrurilor care merg prost în oraş şi să se implice în politicile de mediu. Dar poţi să te implici în politicile de mediu dacă ai indicatori de mediu pe care să-i foloseşti ca să vezi unde e problema. Şi e necesar să existe o deschidere din partea primăriilor pe acest subiect. Dau exemplul Bucureştiului, unde este o mare problemă cu calitatea aerului şi unde avem senzori de poluare gestionaţi de ONG-uri şi mai puţin de primărie sau de Ministerul Mediului. (...) În Bucureşti, pe studii făcute de oameni din zona medicală, poluarea ne ia între 4 şi 5 ani din viaţă.”De ce nu pot fi importate unele bune practici ale autorităţilor locale din alte state europene?Doriana Gheorghe: „Marea problemă este că nu există voinţă politică pentru a se adapta aceste proiecte şi a se importa la noi, în diferite oraşe. Pe lîngă asta, cred că e destul de dificil să creştem dorinţa oamenilor de a se implica. Pentru că ceea ce fac foarte bine oraşe din străinătate, cum ar fi Barcelona, Leuven sau Paris, este să implice şi cetăţenii. În Leuven şi Barcelona, în momentul în care se fac proiecte prin care se doreşte să se vadă ce se întîmplă cu poluarea fonică, cetăţenii sînt cei care apdatează hărţile, sînt cei care se implică activ. La noi nu există o dorinţă din partea administraţiilor să încerce să facă cetăţenii să fie mai activi, să se implice în aceste proiecte.”  O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Criza umanitară din Fîșia Gaza se adîncește pe măsură ce continuă războiul și din cauză că mai multe state și-au suspendat finanțarea către Agenția Națiunilor Unite pentru refugiații palestinieni (UNRWA). Mai mult de 1,8 milioane de oameni (adică peste trei sferturi din populație) au fost strămutați în interiorul enclavei de cînd a început războiul din Fîșia Gaza. Secretarul de stat american Antony Blinken face un nou turneu în regiune săptămîna aceasta, turneu care include vizite în Arabia Saudită, Israel, Egipt, Qatar şi Cisiordania. Soarta și nevoile palestinienilor din Gaza vor fi o „prioritate absolută” a turneului său. De asemenea, oficialul american va pleda pentru eliberarea ostaticilor ținuți captivi de Hamas și pentru o pauză umanitară. Despre mizele turneului diplomatului american, aflat pentru a cincea oară în regiune de cînd a început războiul, am vorbit cu expertul în relații internaționale Rufin Zamfir, de la GlobalFocus Center.Rufin Zamfir: „Există posibilitatea, poate astăzi mai mult decît oricînd, ca cele două mari puteri politice şi militare, Statele Unite şi Marea Britanie, să ia o decizie vizavi de statul palestinian după ce acest război dintre Israel şi Hamas, subliniez, Hamas, se va fi încheiat.”Care sînt perspectivele de după război pentru această zonă grea încercată, Fîşia Gaza?Rufin Zamfir: „Perspectiva pentru populaţia palestiniană, pentru un potenţial stat palestinain recunoscut la nivelul Naţiunilor Unite, este, probabil, mai bună acum decît altă dată. Acesta e doar un pas politic şi simbolic, fireşte, foarte important, însă nu este singurul la care trebuie să ne gîndim. Acea regiune bombardată intensiv de Israel, în ofensiva sa ca răspuns la atacurile criminale ale mişcării Hamas din 7 octombrie, trebuie reconstruită, o regiune oricum extrem de încercată de dinainte de a fi, în zone ale ei, chiar rasă de la temelie. Comunitatea internaţională nu este în poziţia de a răsufla uşurată sau de a-şi întoarce privirea la finalul acestui război dintre Israel şi Hamas. Consider că este esenţial să gîndim regiunea într-un termen mult mai lung decît finalul acestui război.”O emisiune de Adela Greceanu și Matei MartinUn produs Radio România Cultural

Romanul „Sub cerul liber, stăm în lumină” de Barbara Kingsolver, apărut la Curtea Veche, pune împreună două povești din două epoci diferite, una din 1874 și cealaltă din zilele noastre, aduse împreună prin destinul unei case din Vineland (New Jersey) care „stă să cadă” și prin cîteva teme, între care: precaritatea locuirii, imigrația, polarizarea societății americane, condiția femeii. În ciuda greutăților cu care se confruntă personajele, în carte e mult umor, mai ales în povestea din zilele noastre. Am stat de vorbă despre romanul Barbarei Kingsolver cu traducătoarea sa, Anca-Maria Pănoiu, și cu editoarea sa, Luana Schidu, coordonatoarea colecției Byblos de la editura Curtea Veche.Anca-Maria Pănoiu: „Sentimentul meu a fost că Barbara Kingsolver își construiește personajele cu tandrețe. Însă din această tandrețe face parte și o doză bună de ironie, care vine dintr-o conștientizare a răului existenței atît de mare încît nu mai ai ce să faci, trebuie să-l accepți.”Luana Schidu: „Este o frază care mi se pare că e cheia întregii cărți și care spune cam așa: oamenii se tem foarte tare de ceea ce nu cunosc și atunci vor alege un tiran care le garantează că va reinstaura vechea ordine. Lucrul ăsta e valabil și-n secolul al XIX-lea, pentru că este vorba acolo de un fel de senior al locului, un personaj politic care le vinde oamenilor iluzia unui mic paradis închis. Și, în paralel, în zilele noastre, sîntem în vremea în care Donald Trump își face campanie și tot atît de tare se pune și aici accentul pe promisiunea și pe povestea care li se vinde, frumos împachetată, unor oameni care au deja niște așteptări.”O emisiune de Adela Greceanu  Un produs Radio România Cultural  

Compania Neuralink a realizat primul implant cerebral pentru un pacient, a anunțat fondatorul ei, Elon Musk. Miza, într-o primă fază, este să-i ajute pe oamenii care și-au pierdut mobilitatea membrelor să-și poată controla telefonul și computerul doar prin gîndire. Ceea ce părea pînă de curînd de domeniul SF ajunge realitate? Vom putea controla cu puterea minții dispozitive electronice tot mai sofisticate? Ce impact va avea acest salt tehnologic pentru oameni? Ce va mai însemna fiinţă umană, odată ce creierele se vor putea conecta la Internet? L-am întrebat pe Mihail-Valentin Cernea, de la Centrul de Cercetare în Etică Aplicată. Mihail-Valentin Cernea: „Exisă foarte multe promisiuni legate de viitor. De mult se discută despre nevoia de a ameliora fiinţele umane, nevoia aceasta trans-umanistă. Pentru că avem aceste provocări globale, de la schimbările climatice la problemele pe care umanitate le are de mii de ani cu războaiele, care poate vor fi rezolvate de tehnologie. Pe de altă parte genul acesta de tehnologii au consecinţe neintenţionate care pot să şi scadă calitatea vieţii. E clar că este un tip de tehnologie care trebuie analizat cu atenţie de către reglementatori dar şi de către viitorii săi consumatori. E un tip de tehnologie despre care nu ştim prea multe. Acest tip de tehnologie, tocmai datorită potenţionalului revoluţionar cu privire la schimbarea persoanei înseşi, mă îndoiesc că va fi acceptată foarte uşor de public. Dacă telefonul mobil a fost uşor acceptat de public, la fel social media sau inteligenţa artificială, aici vorbim despre ceva ce poate să-ţi afecteze chiar personalitatea. (...) Ce ar putea să facă interfeţele creier-calculator este să ne conecteze într-un fel extrem de intim unii la alţii şi asta s-ar putea să schimbe definiţia umanităţii.”Ce e diferit la noua achiziţie tehnologică, implantul cerebral, faţă de tehnologiile pe care le ştim deja? Se va deschide o cutie a Pandorei odată ce va fi posibilă folosirea pe scară largă a interfeţelor creier-calculator?Mihail-Valentin Cernea: „În timp ce noi sîntem foarte atenţi la inteligenţa artificială şi la felul în care ea modifică peisajul cultural contemporan, în spate se lucrează intens la interfeţele creier-calculator şi aceasta este, poate, modificarea mai interesantă. Dacă inteligenţa artificială reprezintă un nou mod de transmisie culturală, o nouă Revoluţie Guntenberg şi, poate, o nouă revoluţie industrială, aici nu mai vorbim doar despre o revoluţie a modului în care noi producem cultură, ci vorbim despre o revoluţie a modului în care funcţionează mintea noastră. Care vine cu tot felul de întrebări şi dileme. Pentru că în continuare nu prea ştim ce este o minte, deci avem o dificultate de a înţelege exact ce înseamnă o interfaţă, ce înseamnă să ne putem controla cu mintea telefoanele dispozitive mobile. Şi avem dileme morale legate de potenţialul de hacking pe care ar putea să îl aibă această tehnologie, odată ce ne conectăm creierele la internet.”  O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural

O reuniune extraordinară a Consiliului European are loc în 1 februarie la Bruxelles. Pe masa de lucru a șefilor de stat și de guvern: bugetul Uniunii Europene și ajutorul pentru Ucraina. Ungaria se numără printre țările europene care se opun acordării unui sprijin în valoare de 50 de miliarde de euro pentru țara aflată în război.  Ce șanse sînt, la summitul de joi, să se găsească o soluție pentru deblocarea ajutorului pentru Ucraina? Un alt subiect important e legat de noua politică agricolă comună în contextul mișcărilor de protest ale fermierilor.  Ce se poate negocia, la nivelul instituțiilor europene, în chestiunea subvențiilor și a condiționalităților? L-am întrebat pe politologul Andrei Țăranu.Andrei Ţăranu: „Nu doar Viktor Orban, ci și premierul Slovaciei, Robert Fico, care a şi cîştigat alegerile pe această temă, se opune acordării oricărui ajutor Ucrainei, atît din punct de vedere financiar, cît şi militar. Sînt și alte voci care nu se exprimă în interiorul UE care par să rezoneze cu Robert Fico și cu Viktor Orban. Şi aceste voci nu sînt doar din Europa Centrală şi de Est. (...) Avem aici un triunghi extrem de dubios, extrem de problematic pentru întreaga Uniune Europeană și care reprezintă forme de metastaze ale Ungariei în interiorul Uniunii Europene" - explică profesorul Andrei Țăranu de la SNSPA.  În mai multe țări europene sunt proteste ale fermierilor care au diverse nemulțumiri. Printre solicitările comune se numără taxe mai mici, ajutor pentru carburanți, simplificarea birocrației pentru acces la subvenții, relaxarea unor condiționalități etc.  În Franța fermierii au blocat mai multe autostrăzi spre Paris. Președintele francez Emmanuel Macron se va întîlni la Bruxelles cu președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, pentru a discuta despre revendicările fermierilor. Ce se poate negocia la nivelul instituțiilor europene în această privință?„Marea problemă care apare în acest moment este faptul că am avut, imediat după 1995, cînd a fost al doilea val de integrare (cu Austria și alte țări din Est) o formulă de Europa cu două viteze. Și asta pentru că politica agricolă comună (PAC) – o coloană vertebrală a Uniunii Europene – nu s-a  aplicat imediat acestor țări. Iar în al treilea val, din care fac parte și România și Bulgaria - care chiar dacă au intrat în 2007, au avut exact aceleași condiționalități ca și statele care au aderat înainte - politica agricolă comună nu s-a aplicat niciodată. (...) Avem mai multe viteze pentru că avem subvenții diferite. Subvenția pentru un agricultor francez este de aproape 300 de euro pe hectar, în timp ce în România este de 100 de euro pe hectar. În timp ce la nivel de condiționalități, și francezii și românii trebuie să respecte exact aceleași reguli. De aici, evident, apar frustrări. În România, pentru că s-ar dori o dezvoltare mai rapidă. În Franța, pentru că, iată, cum am văzut zilele trecute, începe să se simtă tot mai puternic această competiție care vine din Estul și centrul Europei, dar și – de ce nu – și din Sudul Europei, în special din Spania și Italia. Franța, care a fost regina agriculturii europene, începe să gîfîie.” „Subiectul este foarte complicat, de la țară la țară. Astfel încît avem o multitudine de frustrări. Care nu pot fi rezolvate decît printr-o negociere extrem de grea. Poate va fi nevoie de schimbarea completă a politicii agricole comune”.O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural