Timpul prezent

Dacă Hamas nu eliberează toți ostaticii pînă în 10 martie (data la care începe Ramadanul, luna sfîntă a musulmanilor), Israelul va lansa o ofensivă terestră și în Rafah, au anunțat autoritățile israeliene. Rafah este orașul din sudul Fîșiei Gaza unde s-au refugiat aproximativ 1,3 milioane de oameni, mai mult de jumătate din palestinienii din Fîşia Gaza. În urma atacurilor organizaţiei Hamas din 7 octombrie 2023, peste 1.100 de oameni au fost ucişi şi peste 200 au fost luat ostatici în Gaza. Israelul a declanşat o ofensivă militară în urma căreia aproximativ 30.000 de oameni au fost ucişi. Ce șanse sînt pentru pauza umanitară în această zonă, cerută de mai multe state? Ce şanse sînt pentru eliberarea ostaticilor? Care sînt perspectivele pentru Gaza, în condițiile în care premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că „Israelul va menţine un control de securitate deplin asupra tuturor zonelor de la vest de râul Iordan”, reafirmîndu-și opoziția mai veche față de soluția celor două state? I-am întrebat pe Bogdan Nedea, analist de politică internaţională, şi pe profesorul Liviu Rotman, de la SNSPA, directorul Centrului de Studii Israeliene „Theodor Hertzl”. Bogdan Nedea: „E imposibil să crezi că nu vor exista victime civile [dacă Israelul va lansa ofensiva şi în Rafah]. Există şi 70.000 de răniţi, mulţi dintre ei în stare gravă şi, pe măsură ce ei vor fi privaţi de alimente, de ajutor medical, şi, dacă Rafah va fi asediată, numărul victimelor civile va creşte. Este vorba şi despre felul în care Hamas acţionează: Hamas întotdeauna şi-a ascuns luptătorii în rîndul civililor.” Liviu Rotman: „Sînt convins de tragedia din Gaza. Dar responsabilă de tragedia palestinienilor este exclusiv organizaţia teroristă Hamas, care foloseşte această populaţie pe post de scut uman şi îi ia şi din ajutoarele pe care le primeşte. (...) Guvernul israelian a făcut în ultima vreme nişte paşi iresponsabili. Prim-ministrul Benjamin Netanyahu este ostaticul a doi miniştri extremişti care-i impun paşii. Ultima noutate este hotărîrea guvernului israelian de a nu-i lăsa pe arabi să urce la Muntele Templului, care este o treabă foarte gravă. (...) Exista un mic progres în privinţa unui armistiţiu, dar prim-ministrul israelian, din motive politice şi personale, a torpilat aceste tratative. ” O emisiune de Adela Greceanu și Matei MartinUn produs Radio România Cultural  

Conferința de Securitate de la München a avut loc în perioada 16-18 februarie. Discuțiile principale au vizat războaiele din Ucraina și Gaza. Președintele Volodimir Zelenski a făcut din nou apel la ajutor pentru Ucraina. Iar scena conferinței a fost marcată de prezența Iuliei Navalnaia, soția lui Alexei Navalnîi, în ziua în care Rusia a anunțat moartea acestuia într-o închisoare din Siberia. Conferinţa de Securitate de la München nu este spaţiul de rezolvare a conflictelor. Dar ce poate face pentru pace? L-am întrebat pe Ioan Stanomir, profesor de drept constituțional la Facultatea de Științe Politice a Universității din București.  Ioan Stanomir: „Pentru pace, în momentul de faţă nu se poate face decît un singur lucru: să te înarmezi şi să învingi pe cîmpul de luptă. Atît. Pacea cu Federaţia Rusă se poate construi doar după ce Federaţia Rusă înțelege că nu poate cîştiga acest război. Deocamdată nu numai că nu crede că nu poate cîştiga acest război, dar are sentimentul că pe cîmpul de luptă anumite obiective pot fi îndeplinite. Nu obiectivul maximal al cuceririi Ucrainei, dar un obiectiv semnificativ al alipirii unor teritorii şi al împiedicării Ucrainei de a funcţiona ca un stat eficace.” Ce impact are vestea morții lui Navalnîi în Rusia, a descurajat și mai tare vocile opoziției sau, dimpotrivă, le-a înverșunat?  Ioan Stanomir: „Regimurile din Rusia au fost, cu rare excepţii, probabil prima preşedinţie a lui Elţîn şi sfîrşitul epocii lui Gorbaciov, foarte violente. Ele şi-au omorît întotdeauna opozanţii. (...) Rusia a fost mai mereu un regim represiv, dar gradul de acum de represiune e într-adevăr neliniştitor pentru că se apropie de represiunea din epoca sovietică.”O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

În ultimii ani au apărut și au stîrnit interesul cititorilor mai mulți autori români de literatură pentru copii. Munca lor e complexă, majoritatea dintre ei se ocupă nu doar cu scrisul, ci adesea țin ateliere de scriere pentru copii, fac turnee de lecturi în școli, merg în zonele defavorizate, la copii care nu au văzut, poate, niciodată o carte scrisă pentru ei, strălucitoare și frumos colorată. În această ediție vorbim despre literatura pentru copii scrisă de autori români contemporani. Invitata Adelei Greceanu este Luminița Corneanu, autoarea cărții pentru copii „Cameleonul Cami pleacă în Tibet”, apărută la editura Vlad și Cartea cu Genius. Luminița Corneanu: „Este o poveste despre un copil care nu mai are chef să meargă la grădiniță pentru că nu mai vrea să învețe literele și cifrele. Și, printr-o magie, fuge cu prietenii lui de-acasă, pentru a ajunge în Tibet. Numai că, în oraș își dau seama că nu pot ajunge la gară pentru că nu pot citi panourile, fiindcă nu învățaseră la grădiniță literele.” Autorii de literatură pentru copii fac adesea ateliere de scris pentru cei mici, uneori în zone fără acces la cultură.Luminița Corneanu: „O chestiune care mă animă și îmi place la aceste ateliere este momentul cînd copiii capătă încredere pentru că un adult îi investește cu încredere. În momentul în care le spui uite, ai personajul ăsta, ce faci cu el, unde-l duci și copilul vede că poate să facă o poveste, cît de mică, dintr-o dată înflorește.”O emisiune de Adela Greceanu  Un produs Radio România Cultural  

De Ziua Națională a Lecturii ne întrebăm cine mai merge la bibliotecă și care e starea bibliotecilor publice din România, ce oferă aceste spații și ce ar putea să ofere. După 1989, din peste 16.500 de biblioteci publice s-au închis peste 8.000, aproape jumătate, conform datelor de la Institutul Național de Statistică. Legea spune că orice unitate administrativ teritorială trebuie să aibă bibliotecă. Adică orice localitate, oricît de mică. Dar se respectă legea? Bibliotecile depind de bugetele locale. În această situație, în ce măsură pot cumpăra cărți noi? Am întrebat-o pe Claudia Șerbănuță, specialistă în domeniu, cu doctorat în biblioteconomie în Statele Unite.Claudia Șerbănuță: „Legea bibliotecilor nu se respectă. Există peste 3.000 de unități administrativ-teritoriale în țară iar noi avem sub 2.000 de biblioteci. (...) Anual se uită să se mai deschidă biblioteci, avem biblioteci care sînt deschise doar pe hîrtie, iar în realitate bibliotecarii nu sînt lăsați să-și facă meseria și sînt chemați pentru alte treburi administrative în primării. Însă, acolo unde oamenii își doresc cu adevărat, lucrurile se pot întîmpla și de-aceea putem vorbi în continuare de biblioteci publice și bibliotecari, inclusiv în mediul rural.”O emisiune de Adela Greceanu și Matei MartinUn produs Radio România Cultural 

Recent, retailerul online Elefant a intrat în insolvenţă - e un semn îngrijorător pentru piața de carte, oricum anemică, din România. Acum un an Asociația Editorilor din România (AER) propunea un Pact pentru lectură și o ofensivă editorială împotriva analfabetismului funcțional, în țara cu cel mai scăzut consum de carte din Uniunea Europeană. În 15 februarie este Ziua Naţională a Lecturii. Avem nevoie de ea? Invitaţii noştri sînt: editoarea Eli Bădică, de la Nemira, coordonatoarea colecției de literatură română n’autor, Oana Doboși, co-fondatoarea librăriei independente „La Două Bufnițe” din Timişoara, şi Mihai Mitrică, directorul executiv al Asociației Editorilor din România.Mihai Mitrică: „Cred că în fiecare lună dispare cîte un punct de vînzare de carte în ţară. (...) De Ziua Naţională a Lecturii, 15 februarie, ne prefacem ipocrit că ne pasă de cultură în România. Or, ca societate, nouă nu ne pasă de cultură, pentru că nu ies oamenii în stradă împotriva desfiinţării unei biblioteci sau a unei librării, nu facem cifre de audienţă extraordinare la evenimentele pe care le organizăm fie în librării, fie la tîrguri de carte.”Librăriile online pot înlocui librăriile fizice?Eli Bădică: „În nici un caz. Şi asta ne-a dovedit-o perioada pandemiei, a izolării, cînd au fost închise librăriile şi, deşi vînzările online au crescut, s-au dublat, chiar s-au triplat, nu au acoperit nici măcar 10% din vînzările în librăriile fizice.”Ce putem prelua din experienţa altor țări europene care au știut să promoveze lectura la nivel de politici publice?Oana Doboşi: „Am putea prelua modelul legislativ, nu trebuie să inventăm apa caldă. De exemplu preţul unic al cărţii sau cardurile pentru cultură pentru elevii de liceu, vaucherele culturale. Şi un mod diferit de a aborda lectura în şcoli. Trebuie renunţat la toate metodele care îngrădesc creativitatea.” O emisiune de Adela Greceanu și Matei MartinUn produs Radio România Cultural

Mai multe voci din Europa, lideri politici și comandanți militari, vorbesc de cîteva săptămîni despre posibilitatea ca la un moment dat Occidentul să se confrunte cu Rusia. Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, vorbește despre necesitatea introducerii în România a serviciului militar voluntar. La sfîrșitul lui ianuarie, NATO a început cel mai mare exercițiu militar de la sfîrșitul Războiului Rece. Vorbim în această ediție cu Claudiu Degeratu, expert  în securitate și apărare, despre NATO și provocările de securitate pentru Europa. Claudiu Degeratu: „Declarațiile generalului Vlad au venit într-un moment propice, în contextul în care situația internațională se degradează și avem din ce în ce mai multe estimări privind acumularea unor factori de potențial conflict. Nu neapărat aceștia vor prezice și declanșarea războiului. Nu numai generalul Gheorghiță Vlad, dar și responsabilii străini au încercat să facă această distincție foarte clară între riscul de război și pregătirea pentru un război. Sînt două lucruri diferite. (...) Acum sîntem în faza în care încercăm să ne pregătim pentru apărare, nu pentru război. A pregăti teritoriul, populația și forțele armate pentru apărare nu înseamnă că discutăm neapărat despre iminența unui război.”  O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

România e pe cale să adopte o Lege privind utilizarea responsabilă a tehnologiei în contextul fenomenului deepfake. Mai multe organizații critică acest proiect legislativ și le cer deputaților să nu-l voteze în forma actuală. Proiectul prevede, între altele, pedepse cu închisoarea pentru crearea de conținut deepfake dar „nu există niciun fel de excepţii prin care să fie protejate forme ale libertăţii de exprimare, cum ar fi utilizarea în scop de pamflet sau artistic a conţinutului de tip deepfake sau în producţii comerciale (reclame) sau în industria cinematografică, așa cum deja se întîmpla în practică și cum prevede legislația europeană ce urmează a intra în vigoare”, se arată într-o scrisoare trimisă de mai multe ONG-uri Camerei Deputaților. Definirea din textul legii acoperă fenomenul deepfake? E nevoie de o lege care să combată fenomenul deepfake? Le-am întrebat pe Ioana Avădani (de la Centrul pentru Jurnalism Independent), şi pe Anca Velicu, de la Mediawise Society, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române, co-prezentatoare a podcastului de educaţie media „Amprenta digitală”. Ioana Avădani: „Legea încearcă să răspundă unei situaţii reale. Există un pericol real de manipulare a populaţiei, a modului de a gîndi prin intermediul unor produse lansate cu rea intenţie, dar bate prea departe. Încearcă să ne apare de tot, de orice şi, conform proverbului românesc, aruncă şi copilul odată cu apa din copaie.” Anca Velicu: „Este nevoie de o reglementare. Există tehnologie care permite crearea acestor imagini. În scopuri pozitive sau în scopuri negative. Trebuie legiferat, în mod cert, pentru cazurile cînd există o intenţie de a înşela opinia pubică şi de a promova dezinforma. Despre asta se vorbeşte şi în directiva europeană a Inteligenţei Artificiale. Dar există posibilitatea de a folosi această tehnologie şi în scopuri artistice, în educaţie sau în diferite aplicaţii medicale. Or, asta nu trebuie sancţionat. Trebuie reglementat, dar nu sancţionat.”  O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural

„Piesă de rezistență” de Teodora Coman (Editura Nemira, colecția Vorpal) e o carte de poezie care pune în centru corpul și presiunile care vin asupra lui în lumea contemporană. Corpul în sala de fitness, în căutarea acceptării și a validării de către ceilalți, e și un prilej de critică socială, de chestionare a „tiraniei standardelor”, cum spune autoarea. Am vorbit cu Teodora Coman despre trendul corpului sănătos și potențialul poetic al acestei teme, despre căutarea identității dar și despre cum a lucrat volumul, muncit ca un corp la sala de sport, un corp de cuvinte.Teodora Coman: „Am tot revenit, am tot șlefuit. Așa se face munca asta. Iei distanță, revii, corectezi. E metoda clasică, nu e nici un secret. Dar, într-adevăr am revenit pe text aproape cu duritate, așa cum se procedează la sport: nu te menajezi, cînd ridici greutatea, o ridici, nu te prefaci c-o ridici.” E și o privire autocritică în carte. În căutarea identității, autoarea nu se așează în unghiul cel mai potrivit pentru a-și face acest selfie poetic.Teodora Coman: „Recunosc, m-am folosit ca pe un sac de box în propria mea poezie. Subiectul meu s-a lăsat să fie sac de box în bombardamentul ăsta discursiv, în ritmul ăsta sacadat.”O emisiune de Adela Greceanu  Un produs Radio România Cultural  

Pentru prima oară de cînd se fac măsurători, temperatura medie globală a depășit cu 1,5 grade Celsius pragul de încălzire de-a lungul unui an întreg, în perioada februarie 2023 - ianuarie 2024, conform Serviciului Copernicus pentru Schimbări Climatice al UE. De ce s-a ajuns aici? Care vor fi consecințele? Mai putem limita încălzirea globală? I-am întrebat pe climatologul Roxana Bojariu şi pe politologul Bogdan Gioară, președintele asociației REPER21.În condițiile actuale, mai putem limita creșterea temperaturii medii globale la 1,5 grade Celsius, conform Acordului de la Paris din 2015?Roxana Bojariu: „Da, se mai poate limita. E-adevărat că fereastra de oportunitate se închide rapid. Ar trebui să acţionăm într-un mod coerent în acest deceniu, pînă-n 2030. Conform studiilor Grupului interguvernamental privind schimbarea climatică ar trebui să atingem un maximum de emisii la sfîrşitul anului 2025, cel tîrziu, după care să urmeze reduceri semnificative, la nivel global să avem în 2030 deja o reducere a emisiilor cu 43% faţă de nivelul anilor 90. Lucrul acesta e foarte dificil de realizat, chiar dacă, tehnic şi ştiinţific vorbind, există acele elemente care să ne pună pe traiectoria corectă. Problema este în partea de decizie politică. O comunitate ştiinţifică unitară are alături o comunitate politică foarte fragmentată, cu foarte multe interese locale, regionale, care vin unele împotriva altora.”Deși sînt evidente creșterile de temperatură, există destui sceptici cu privire la realitatea încălzirii globale. Cum le răspundeți?Bogdan Gioară: „Scepticismul este generat în primul rînd de lipsa educaţiei climatice şi ecologice, la nivel naţional. E o mare problemă, pentru că nu cred că vom avea succes în lupta climatică atîta vreme cît nu avem informare şi conştientizare. Educaţia ar trebui să înceapă din sfera formală, din şcoli, licee, universităţi, dar nu numai. Cred că vom avea o societate capabilă să adreseze chestiunea climatică atunci cînd vom observa discuţii pe tema asta în cafenele, la frizer, la piscină, în spaţiile sociale, unde cetăţenii schimbă idei.”O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

S-a împlinit un an de la cutremurul devastator din Turcia, în urma căruia au murit peste 55.000 de mii de oameni. De asemenea, sute de mii au rămas fără adăpost. În mai multe orașe din Turcia au fost proteste: oamenii au huiduit discursurile oficialilor, nemulţumiţi de reacţia autorităţilor de după tragedie. Care sînt perspectivele pentru aceşti oameni greu încercaţi, unii dintre ei refugiaţi din Siria, cu o situaţie deja precară dinainte de cutremur? Cum de Recep Tayyip Erdoğan a cîştigat în mai 2023 un nou mandat de preşedinte, deşi o parte a populației a fost foarte revoltată pentru felul cum autorităţile au gestionat criza generată de seismul care a devastat sudul Turciei în februarie? L-am întrebat pe analistul politic Dragoș Mateescu, de la Institutul Diplomatic Român și fost profesor la Universitatea Economică din Izmir.Dragoş Mateescu: „Oameni care se ocupă de ani de zile de administraţie în caz de dezastre şi care nu mai fac parte din sistem acum, pentru că au fost epuraţi pe considerente politice, au spus că o astfel de catastrofă este fără precedent. E considerată printre primele zece din ultima sută de ani din lume. Avînd în vedere sincopele statului turc şi ale administraţiei, vor dura zeci de ani probabil pînă se va ajunge la dreptate, la compensaţii şi la reconstrucţie.”