Umorul - o chestiune cît se poate de serioasă... (un dialog cu Toni Grecu și Remus Boldea)

La „Timpul prezent” tratăm de obicei teme serioase. De 1 aprilie vă propunem o temă foarte serioasă: umorul. S-a schimbat anotimpul. S-a schimbat și ora. Se schimbă vremea. Dar se schimbă și vremurile. Nu neapărat acum, nu neapărat de 1 aprilie, ci așa, în general. Unele farse sau glume la care rîdeam acum 20 de ani nu mai stîrnesc azi nici măcar un zîmbet. Mai știm să rîdem? Despre mecanica umorului vorbim cu doi profesioniști ai genului: Toni Grecu, unul dintre fondatorii grupului Divertis, şi Remus Boldea, co-prezentator al podcastului „RSS Reloaded”, autorul volumului de povestiri „A râs și tata”. 

Umorul era înainte de 1989 o formă de frondă, o reacție la sistem. Rîdem la fel cînd totul e permis?

Toni Grecu: „Aia a fost cea mai importantă schimbare în mentalul colectiv. Pentru că, odată cu libertatea de mişcare şi cu libertatea economică, rîsul a devenit liber. Rîsul e cea mai la îndemînă formă de manifestare a spiritului critic, sîntem născuţi cu asta. Rîdem de ce nu ne place, de ce este ieşit din matcă. Spiritul nostru critic se manifestă şi prin rîs, printre altele. Şi atunci, în 1990, spiritul nostru critic a luat-o razna pentru că am început să rîdem fără măsură, de orice şi de oricine. Am fost într-o derivă totală, din care n-am ieşit nici în ziua de astăzi. (...) Cînd umorul politic dispare, înseamnă că e o problemă în politica respectivă. Nu poţi să faci umor politic fără politică. Or, România este în situaţia asta.”

Cum e să faci umor, cum poţi să fii subversiv în delină libertate, cînd nu ai cenzură?

Remus Boldea: „Umorul pe care-l practic în textele mele sau cînd spun anecdote este auto-umorul, umorul faţă de propria persoană, luarea în rîs la persoana I, umorul de tip Woody Allen. Îmi place să intru în capul omului care sînt acum sau care am fost la un moment dat, mai ales în perioada adolescenţei, şi să văd lucrurile amuzante şi, mai ales, lucrurile care de obicei sînt considerate de oameni tragice. Adică îmi place să văd ce e amuzant la înmormîntarea unui prieten foarte bun sau ce e amuzant atunci cînd ai un eşec în dragoste care-ţi lasă o suferinţă imensă. Pentru mine ceva e cu atît mai amuzant cu cît fundalul pe care se petrece povestea aceea e un fundal tragic. Trebuie să-ţi iei libertatea să rîzi de moarte.”

Toni Grecu explică (limpede) de ce nu se mai face satiră politică.  Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin 
Un produs Radio România Cultural