Timpul prezent

„Europa noastră de azi este muritoare. Ea poate muri și acest lucru depinde doar de noi, de alegerile noastre, alegeri pe care trebuie să le facem acum” avertizează președintele Franței, Emmanuel Macron. Liderul francez a susținut un discurs despre Europa, la Universitatea Sorbona din Paris. El a pledat pentru o apărare europeană mai puternică și credibilă, care ar trebui să depășească protecția oferită deja de NATO. Preocuparea președintelui francez pentru o apărare colectivă europeană datează dinainte ca Rusia să invadeze Ucraina pe scară largă. Cum sună acum ideea lui ca Europa să aibă o formă de apărare în plus față de umbrela de securitate garantată de NATO? Președintele Franței a vorbit despre suveranitate europeană în domeniul apărării și economiei, susținînd ideea că Europa nu trebuie să fie „vasala” Statelor Unite ale Americii. Ce ar trebui să înțelegem prin acest concept de suveranitate în domeniul apărării și economiei? L-am întrebat pe analistul de politică internațională Marius Ghincea.Marius Ghincea: „Emmanuel Macron, încă de cînd a devenit preşedintele Franţei, a dezvoltat o viziune, o mare strategie cu privire la viitorul Europei, într-un context geopolitic destul de complicat. Însă, încă înainte de lansarea competiţiei strategice dintre SUA şi China, Emmanuel Macron deja avertiza cu privire la evoluţiile geopolitce mondiale. Acest discurs al său semnalizează faptul că Franţa nu a reuşit încă să-şi impună viziunea pe care o doreşte la nivel european dar că, în ultimii ani a avut succese remarcabile în a-şi promova anumite concepte, cum ar fi cel de autonomie strategică, adoptat de UE în cîteva domenii, precum domeniul comerţului internaţional sau domeniul politicii industriale.”Emmanuel Macron a susținut în discursul de la Sorbona ideea unei „Europe puternice” care „își asigură securitatea” și își recîștigă „autonomia strategică”. Care este, în perspectiva alegerilor europarlamentare din iunie, miza apelului său și a avertismentului că „Europa poate muri”? Cui i se adresează – publicului francez sau publicului european?Marius Ghincea: „Se adresează în principal publicului francez, dar cu reverberaţii la nivel european. Din punctul meu de vedere, este o tentativă de mobilizare a electoratului pro-european, centrist, moderat, care este nemulţumit de starea economică sau starea socială a societăţilor europene şi care ar fi tentat, poate, fie să susţină extrema dreaptă, fie să nu se prezinte la vot. E o încercare de a mobiliza acest electorat nemulţumit şi de a-l aduce la vot, de a-l face să înţeleagă că alternativa este mult mai proastă decît ce există deja.”  Apasă pe PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin  Un produs Radio România Cultural 

Ramona Boldizsar a publicat recent volumul de poezie „Spune-mi unde să apăs mai tare”, apărut la Editura Cartex. O carte care explorează maternitatea dar și propria identitate. O carte despre ce înseamnă să fii mamă dar și despre ce înseamnă să fii conștientă că ești descendenta unui lung șir de femei. Am vorbit cu poeta Ramona Boldizsar despre acest volum dar și despre preocupările sale legate de poezie și despre podcastul pe care îl găzduiește, „Perfect contemporan”.Ramona Boldizsar: „Mă preocupă foarte mult identitatea și cred că a venit natural, gîndindu-mă la poziția mea de mamă și de fiică, să întorc privirea și spre femeile care au existat înaintea mea și să încerc să le dau, poate, puțină viață – deși asta e foarte arogant spus, pentru că, pînă la urmă, doar pentru că nu există consemnată în scris, nu înseamnă că nu au avut o viață puternică. Deci, deși e despre ele, cartea e, într-un fel, mai mult despre mine.” În carte e și o perspectivă critică asupra presiunilor care vin dinspre ceilalți cînd devii mamă. Uneori e iritant să auzi toate întrebările și sfaturile nesolicitate care vin peste tine cînd ai un copil. Ce efect a avut pentru tine să le pui în poezie? Ramona Boldizsar: „Vorbind cu multe mame, mi-am dat seama că avem experiențe universale dar, adesea, ele se sedimentează individual, diferit. Iar adevărul pentru o mamă poate să fie opusul pentru cealaltă. Nu am vrut să fie o carte agresivă. Pentru mine e important ca poezia mea să meargă spre oameni și nu să creeze un zid impenetrabil. De asta nici nu cred că am vrut să critic ci, mai degrabă, să arăt că există această experiență care poate fi pusă în poezie.”Apasă PLAY pentru a asculta tot interviul!O emisiune de Adela Greceanu  Un produs Radio România Cultural  

Parlamentul European a votat o directivă care va impune statelor membre ale Uniunii Europene să adopte un set minim de norme privind combaterea violenței de gen și protejarea victimelor violenței domestice. Aceste norme interzic, între altele, mutilarea genitală a femeilor, căsătoria forţată, exhibiționismul cibernetic și divulgarea în mediul online a informațiilor private. De ce era nevoie de o asemenea directivă? Ce prevede legislația din România cu privire la violența de gen și violența domestică? Cum va proceda ţara noastră pentru a pune în aplicare directiva? Am întrebat-o pe Ionela Băluță, sociolog, profesoară la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, directoarea Centrului pentru Politicile Egalităţii de Şanse.Ionela Băluță: „În România avem o lege specifică adoptată, tot sub presiunea Uniunii Europene, în 2003, legea 217, care de atunci se numeşte Legea violenţei domestice. Nu a fost schimbată, deşi România a ratificat Convenţia de la Istabul, în 2016, şi o parte dintre prevederile acestei convenţii, la fel ca şi actuala directivă, în primele articole pun foarte clar ceea ce în politicile publice se numeşte political frame, cadrajul politic. Şi acest cadraj politic face referire clar la drepturile femeilor, la egalitatea de gen şi la inegalităţi şi stereotipuri care în mod istoric şi structural există în societăţi şi contribuie la perpetuarea violenţei împotriva femeilor. Ei, în legea noastră nu se face în continuare acest lucru. Dacă în directiva europeană se pune accentul exact pe violenţa împotriva femeilor şi drepturile femeilor, în legea noastră se vorbeşte despre ocrotirea şi sprijinirea familiei, dezvoltarea şi consolidarea solidarităţii familiale. Practic frame-ul în legislaţia românească rămîne numai grija pentru familie, nu se pomenesc deloc drepturile femeilor. Şi asta împiedică atît prevenirea reproducerii faptelor de violenţă cît şi tratarea corespunzătoare a cazurilor de violenţă împotriva femeilor.”Cum ar putea fi pregătită societatea pentru un discurs pro-egalitate de gen?Ionela Băluță: „Sincer, eu cred că societatea nu este aşa de înverşunată împotriva acestor idei, pentru că, dacă ne uităm la cercetarea făcută de Centrul FILIA, pe un eşantion reprezentativ naţional, despre nevoile şi interesele femeilor, vedem că 70% dintre femei consideră important să fie păstrat accesul la avort şi la educaţia sexuală. Am mai avut anchete care, la fel, arată că, la nivel naţional, cînd sînt întrebaţi într-un context care nu e influenţat, oamenii vor educaţie sexuală. Pentru că educaţia sexuală înseamnă să-i înveţi pe copii cum să se protejeze şi, cînd vor să aibă relaţii sexuale, să aibă relaţii sănătoase, cu consimţămînt. Problema mi se pare că este creşterea manipulărilor din partea unor actori nedemocratici, fie că sînt politici, fie că sînt religioşi, cu diverse influenţe, care, prin intermediul reţelelor de socializare şi al altor canale de comunicare, difuzează informaţii false şi sperie populaţia, spunînd că educaţia sexuală înseamnă să-i înveţi pe copii să facă sex. Nu există aşa ceva, nicăieri nu se face asta.”Apasă pe PLAY pentru a asculta interviul integral!  O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

În ultimele săptămîni conflictul dintre Israel și Iran a stîrnit noi valuri de îngrijorare la nivel internaţional. Încercăm azi să înțelegem sursele acestor tensiuni și istoria conflictului dintre cele două țări. Iranul a atacat pentru prima oară teritoriul israelian, în 13 aprilie, cu 300 de drone și rachete. Datorită ajutorului din exterior dar și sistemului de apărare antiaeriană al Israelului, pagubele au fost puține. În 19 aprilie, Israelul a atacat Iranul, după cum ne-a informat presa americană. Teheranul a anunţat că au avut loc explozii în oraşul Isfahan dar că instalaţiile nucleare iraniene sunt în siguranţă. Și nu a ripostat. Să înțelegem că deocamdată nu vor mai fi alte atacuri între cele două țări? Ce a vrut să comunice Iranul atacînd Israelul, o lovitură anunțată, de altfel, de Teheran? Care sînt rădăcinile conflictului dintre Israel și Republica Islamică Iran, de unde au început tensiunile? Am întrebat-o pe Ioana Constantin-Bercean, expertă în Orientul Mijlociu, cercetătoare la Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale Ion I. C. Brătianu al Academiei Române (ISPRI).Ioana Constantin-Bercean: „Conducerea Iranului ştie că un război fizic împotriva Israelului ar însemna sfîrşitul regimului de la Teheran, aşa cum îl cunoaştem astăzi. Dar, după retragerea SUA din Afganistan, după atacul din 7 octombrie 2023 al formaţiunii teroriste Hamas asupra Israelului, după ce toată lumea occidentală a început să se uite fie spre alegeri, fie spre războiul din Ucraina, s-a creat un context care i-a făcut pe cei de la Teheran să creadă că Occidentul este slab, că administraţia americană nu mai este foarte prezentă în regiune, nu-şi doreşte sau nu poate fi prezentă – asta este, cel puţin, interpretarea lor. Şi guvernul iranian sau militarii din Gărzile Revoluţionare au hotărît că e momentul să ducă la îndeplinire un atac direct asupra Israelului, pentru a arăta Occidentului că nu-i este teamă. Şi să nu uităm că Iranul controlează cel puţin patru state, Liban, Siria, Irak şi Yemen, şi astfel a dorit să arate şi statelor aliate, grupărilor fidele din regiune, că nu îi este teamă să întreprindă un atac direct asupra Israelului.”Care sînt perspectivele pentru relaţia tensionată dintre Israel şi Iran?Ioana Constantin-Bercean: „Aş face, pentru prima oară, un pronostic. Am avut o perioadă de treizeci, patruzeci de ani de conflicte arabo-israeliene, perioadă în care, la începutul statului israelian, chiar Ben Gurion s-a dus spre partea iraniană, spre Turcia, Egipt şi Etiopia pentru a face o alianţă a periferiei împotriva lumii arabe. După aproape patruzeci de ani, aceste conflicte arabo-israeliene şi-au încheiat ciclul prin acel tratat de pace semnat între Israel şi Egipt, Egiptul recunoscînd statul israelian. Apoi am intrat în logica aceasta a conflictului din umbră dintre Iran şi Israel. Iată că sîntem la patruzecişicinci de ani de cînd acest conflict mocnit, în umbră, prin grupări proxy, se întîmplă. Iar odată cu aceste atacuri directe, au înţeles şi SUA, a înţeles şi Occidentul, au înţeles şi statele regionale că izbucnirea unui război real între Iran şi Israel este un pericol pentru întreaga regiune. (...) Şi, prin intermediul unor terţi, prin ceea ce se numeşte back channel diplomacy sau diplomaţia din spatele cortinei, s-ar putea să intrăm într-o nouă logică în care Iranul şi Israelul să înceapă un proces nu aş spune neapărat de pace, fiindcă e prea mult, dar un proces de reconciliere. Sigur, nu se va întîmpla de azi pe mîine, nici de la un an la altul, va fi un proces care va dura trei, patru, cinci, zece ani.”Apasă pe PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Camera Reprezentanților din Statele Unite ale Americii a votat la sfîrșitul săptămînii trecute mult așteptatul pachet de ajutor pentru Ucraina, Israel și regiunea Indo-Pacific. Ce etape urmează și cît va dura pînă ca pachetul să ajungă efectiv în Ucraina? În ce constă acest ajutor? L-am întrebat pe Camil Pârvu, conferenţiar  la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti.Camil Pârvu: „Ucrainenii nu mai aveau în ultima vreme rachete pe care să le utilizeze în efortul de apărare antiaeriană a oraşelor dar şi a liniei frontului. Pentru o suprafaţă atît de mare cum e cea a Ucranei, apărarea antiaeriană este foarte dificilă. Orice stat ar avea foarte mari probleme în a face faţă asaltului unei armate cum e cea a Rusiei.”Pachetul de ajutor militar care va veni din SUA va reuşi să facă diferenţa măcar parţial, măcar pentru o vreme?Camil Pârvu: „E vorba despre evitarea unei catastrofe. Privirea experţilor militari americani şi europeni asupra liniei frontului era extaordinar de critică şi de sceptică în legătură cu capacitatea armatei ucrainene de a rezista suficient timp.”  Apasă pe PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

În această seară are loc Gala Premiilor Radio România Cultural (ediția a XXIII-a), la care sînt nominalizate și premiate cîteva dintre cele mai semnificative reușite ale anului 2023 în toate domeniile culturii. De asemenea, se vor acorda un premiu de excelență și două premii speciale. Evenimentul are loc de la ora 19.00, la Teatrul Odeon și se transmite în direct, onair și online la Radio România Cultural. Vorbim despre semnificația acestor premii, despre culisele galei și surprizele pregătite pentru această ediție cu Radu Croitoru, managerul postului Radio România Cultural. Radu Croitoru: „Gala premiilor Radio România Cultural e un fel de RMN al vieții noastre culturale contemporane. Există evenimente care și-au ratat viitorul dintr-o greșeală sau mai multe, există chiar evenimente de tradiție care la un moment dat au dat-o-n bară și imediat au dispărut. Noi am avut grijă ca nominalizările noastre să fie corecte, în fiecare an incontestabile. Cred că aceasta e baza construcției noastre: premiile foarte credibile și așteptate și continuitatea.”Sînt cîte trei nominalizări la fiecare categorie. Multe domenii sînt foarte competitive. Radu Croitoru: „E  palpitant pentru noi că avem de unde alege și că e foarte greu de ales. Ar fi fost aiurea să fie ușor. Asta înseamnă că se publică, se joacă, există evenimente de arte vizuale, că știința a făcut pași înainte și că nouă ne e din ce în ce mai greu să cernem. Anul acesta cred că a fost unul în care am cernut foarte greu, mai ales la jurizarea finală.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin  Un produs Radio România Cultural  

Acum cîteva zile, cei de la editura Impedimenta din Madrid anunțau că toamna lor literară va începe cu publicarea masivului roman al lui Mircea Cărtărescu, „Theodoros”. Invitata acestei ediții este Marian Ochoa de Eribe, traducătoarea în limba spaniolă nu doar a romanului „Theodoros”, ci a aproape întregii opere ficționale a lui Mircea Cărtărescu, de la volumul de povestiri „Nostalgia” la varianta în proză a poemului „Levantul”, de la trilogia „Orbitor” la romanele „Travesti” și „Solenoid”. De asemenea, Marian Ochoa de Eribe a tradus și din opera altor autori români contemporani:  Gabriela Adameșteanu, Tatiana Țîbuleac, Valentina Șcerbani. Vorbim despre aceste traduceri și despre entuziasmul cu care au fost receptate în spațiul de limbă spaniolă, care cuprinde nu doar Spania, ci și un vast teritoriu din America de Sud. Marian Ochoa de Eribe: „Cînd am tradus Theodoros, a fost o mare bucurie. A fost ca-ntr-un fel de parc de atracții, pentru copii. Mă plimbam pe acolo ca și cum aș fi vorbit cu Cervantes, care n-a scris doar Don Quijote de la Mancha, ci și nuvele bizantine, care se petrec într-o atmosferă foarte asemănătoare cu cea reprodusă în Theodoros, cu pirați, cu sechestre, cu insule, cu lupte. Am avut ocazia să trăiesc în lumea lui Cervantes și în lumea lui Cărtărescu în același timp. (...) A fost un fel de joacă mirifică: am intrat în lumea lui Theodoros și m-am plimbat pe-acolo de mînă cu Cervantes. Dar nu pot să neg că a fost o muncă titanică.”„Theodoros” a apărut la finalul lui 2022 și, după un an și cîteva luni, e gata deja traducerea în spaniolă. Ce presupune munca la un astfel de roman masiv și sofisticat?Marian Ochoa de Eribe: „Un traducător are nevoie de disciplină, capacitate de muncă și capacitate de sacrificiu, într-un fel. Eu, de exemplu, sacrific foarte mult timp liber ca să citesc și să recitesc fiecare manuscris de mai multe ori. Cred că Solenoid l-am citit de opt ori și cred că tot cam așa am făcut cu Theodoros. Citesc cartea pînă nu mai vreau să mut nici o virgulă.”Traducătoarea vorbește și despre pasiunea ei pentru literatura română și cărțile pe care le traduce, cărți foarte iubite de publicul de limbă spaniolă.Marian Ochoa de Eribe: „Succesul traducerilor mele este succesul literaturii române. Pentru mine este un motiv de bucurie imensă să fac ceva pentru această țară la care țin atît de mult.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!O emisiune de Adela Greceanu  Un produs Radio România Cultural  

Cît de pregătită e presa din România să-și îndeplinească mandatul public într-unul dintre cei mai importanți ani pentru democrația românească? Acesta e întrebarea de la care a pornit studiul „Starea mass-media din România în pragul anului super-electoral 2024”. Ce înseamnă ca presa unei țări să fie pregătită pentru un an electoral cu patru tipuri de alegeri? Cum arată confruntarea între presa tradițională și rețele de socializare? Am întrebat-o pe autoarea raportului, Cristina Lupu, directoarea executivă a Centrului pentru Jurnalism Independent.Cristina Lupu: „Cînd ne plîngem că nu mai avem presă, într-un fel e şi vina noastră, că nu mai plătim pentru conţinut. Şi vine această replică: nu mai plătesc pentru conţinut pentru că există gratis în alte părţi. De fapt nu e gratis, este plătit de altcineva. Şi de unde vin banii? Din publicitate. Că este publicitate politică sau că este publicitate din bani publici sau din zona de corporate, de la companii, cineva plăteşte. Şi într-o lume ideală, ar trebui să nu existe o condiţionare a publicităţii de tipul: să nu scriu despre X sau să nu acopăr un anumit subiect, că se supără cei care-mi dau banii. Dar, într-o piaţă atît de vulnerabilă, vedem astfel de presiuni. Aşa că dacă noi, publicul, nu plătim pentru conţinut, de cele mai multe ori ceea ce ne interesează pe noi nu se vede.”Cum arată confruntarea între presa tradițională și rețele de socializare?Cristina Lupu: „Jurnaliştii spun că, într-un fel, ei încearcă să ajungă la public prin nişte instrumente care sînt împotriva jurnalismului. Pentru că reţelele sociale sînt construite să vîndă emoţie. Iar jurnalismul nu vinde emoţie, în mod normal. Jurnalismul vinde informaţie, jurnalismul vinde context, jurnalismul vinde date. Şi cu cît sînt mai seci sau cu cît sînt unele materiale mai serioase, mai ample, mai complicate, cu atît scade apetenţa oamenilor să le consume, chiar dacă ele sînt foarte bine documentate.”  Apasă pe PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Un controversat proiect de lege din Georgia a scos mii de oameni în stradă și i-a făcut pe deputați să se încaiere în timpul unei ședințe în Parlament. Este vorba despre o lege care le-ar impune ONG-urilor finanțate din străinătate să se înregistreze ca „organizații care urmăresc interesele unei puteri străine”. Criticii proiectului spun că e vorba de o lege similară cu legea din Rusia prin care a fost reprimată opoziția. Georgia a primit în 2023 statutul de țară candidată la Uniunea Europeană. Ce ar însemna pentru parcursul european al Georgiei adoptarea acestei legi? În ce măsură cei care protestează în stradă la Tbilisi sînt reprezentativi pentru majoritatea cetățenilor georgieni? Care e situaţia societăţii civile din Georgia? Am întrebat-o pe Angela Grămadă, cercetătoare a spațiului ex-sovietic, președinta Asociației Experți pentru Securitate și Afaceri Globale.Cum a reuşit să se dezvolte societatea civilă din Georgia? Angela Grămadă: „Cînd a venit Mihail Saakaşvili la conducerea ţării, el a invitat foarte mulţi experţi din societatea civilă să i se alăture în echipă. După ce a plecat din funcţia de preşedinte, o mare parte din aceşti oameni care i-au fost alături s-au reîntors în societatea civilă. Doar că de această dată, ei nu au doar experienţa civilă, de reprezentanţi ai unor ONG-uri, cei care sînt acum în societatea civilă sînt mult mai bine echipaţi. Ei ştiu şi cum se face un proiect de lege, ştiu şi cum se implementează o politică publică şi ştiu cum ar trebui să funcţioneze mecanismele societăţii civile libere, independente, care să-şi poată exprima vocea şi să aducă alternative la ce propune guvernarea. De aceea avem atît de multe voci care militează pentru un parcurs european.”În ce măsură cei care protestează în stradă în Georgia sînt reprezentativi pentru majoritatea cetățenilor georgieni?Angela Grămadă: „Majoritatea populaţiei în Georgia este pro-europeană. Dacă vă uitaţi pe sondaje, o să vedeţi că procentul celor care susţin parcursul european al ţării se ridică la o cifră mult mai mare decît în Republica Moldova sau chiar, în anumite momente, decît în Ucraina. Problema lor este că ei nu au o opoziţie capabilă să schimbe lucrurile în cadrul unui scrutin electoral. Practic, le lipseşte acea ofertă politică pe care ar putea s-o voteze şi care ar putea face într-adevăr o concurenţă serioasă celor din Visul Georgian (partidul aflat la putere).”  Apasă pe PLAY pentru a asculta interviul integral!  O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

La începutul lui aprilie a avut loc la Damasc un atac asupra consulatului iranian, în urma căruia au murit mai mulți militari iranieni de rang înalt. Israelul nici nu a confirmat, nici nu a infirmat că este autorul atacului din Siria. Sîmbătă noaptea, Iranul a atacat pentru prima oară teritoriul israelian, cu drone şi rachete. Daunele au fost minore, majoritatea dronelor și rachetelor au fost interceptate, cu ajutorul forțelor armate americane, britanice și franceze dar și cu ajutor din partea Iordaniei și Arabiei Saudite. Israelul a anunțat că va riposta. Statele Unite ale Americii vor apăra Israelul dar nu vor participa la o eventuală ofensivă contra Iranului. Care e situația în regiune, ce potențial de escaladare are acest conflict? L-am întrebat pe jurnalistul Cătălin Gomboș, specializat în Orientul Mijlociu.Cătălin Gomboș: „O confruntare cu Iranul în acest moment, din punct de vedere politic, s-ar putea să fie în avantajul lui Benjamin Netanyahu. Deja premierul israelian a avut de cîştigat enorm, pentru că în ultimele cîteva zile, de cînd a avut loc acest atac iranian asupra Israelului, nu prea s-a mai vorbit despre situaţia din Fîşia Gaza. Or, pînă la acest atac, toată lumea vorbea despre Gaza şi erau presiuni foarte mari exercitate asupra lui Netanyahu din cauza crizei umanitare declanşate în Gaza ca urmare a modului în care a fost şi este purtat în continuare acest război. Iar presiunea venea în primul rînd din partea partenerilor şi susţinătorilor tradiţionali ai Israelului. Exact ţările care au intervenit acum pentru a respinge atacul iranian s-au numărat printre criticii Israelului. Iordania este unul dintre cei mai acerbi critici regionali, deşi, dintre ţările arabe, este, alături de Egipt, ţara care are cea mai bună relaţie cu Israelul de zeci de ani.”Ce potențial de escaladare în regiune are acest conflict dintre Iran și Israel?Cătălin Gomboș: „Potenţialul este foarte mare. Dincolo de ce s-ar putea întîmpla în viitorul apropiat, s-a trecut de o linie roşie. În peste 40 de ani de conflict indirect între Iran şi Israel, nu a avut loc pînă acum nici un atac direct al Iranului împotriva teritoriului israelian. Şi în ceea ce priveşte atacurile israeliene, au fost chestiuni care ţin de războiul din umbră, acele asasinate ale unor oameni de ştiinţă şi generali implicaţi în programul balistic şi nuclear sau acele sabotaje care de obicei au avut loc în parteneriat cu SUA – iar acestea sînt informaţii pe surse, pentru că nimeni nu şi-a asumat respectivele atacuri.”  Apasă pe PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural