Timpul prezent

Maia Sandu a cîștigat un nou mandat de președintă a Republicii Moldova, obținînd 55% din voturile exprimate duminică. Ce urmează pentru Republica Moldova? Cum va trebui să se pregătească țara vecină pentru alegerile parlamentare de anul viitor? Am întrebat-o pe Angela Grămadă, cercetătoare a spațiului ex-sovietic, președinta Asociației Experți pentru Securitate și Afaceri Globale.Maia Sandu a cîştigat alegerile cu o diferenţă de 10%. E un scor neaşteptat? A fost o surpriză?Angela Grămadă: „Da, pentru că turul întîi a arătat că situaţia poate fi foarte complexă şi că e nevoie de foarte multă investiţie politică şi nu numai pentru ca lucrurile să revină la un făgaş normal. Făgaş normal pentru Republica Moldova înseamnă să redai suflu acelei idei de integrare europeană care a trecut la limită în cadrul referendumului, cu doar două săptămîni înainte de al doilea tur de scrutin. Cea mai mare surpriză, pe lîngă rezultatul obţinut de Maia Sandu, a fost reacţia publicului din Republica Moldova şi reacţia oamenilor care au plecat din ţară şi totuşi nu au uitat de Republica Moldova şi au întors lucrurile într-o direcţie total opusă faţă de cea la care se aşteptau cei care pun presiune pe Republica Moldova, din afară, şi nu doresc ca aceasta să-şi atingă obiectivele de dezvoltare şi să devină membră a Uniunii Europene.”Ce urmează pentru Maia Sandu?Angela Grămadă: „Prima discuţie pe care o va avea va trebui să fie în interiorul partidului care a susţinut-o (Partidul Acţiune şi Solidaritate, PAS). Ea va trebui să aibă o discuţie onestă atît cu reprezentanţii Executivului, acei miniştri care nu facilitează reforme şi politici publice, care nu dau randamentul necesar pentru această perioadă, cît şi cu colegii din PAS. (...) În momentul de faţă, cu un Guvern care e într-o scădere a popularităţii, acest partid va trebui să identifice noi lideri care să poată avea aceeaşi tracţiune în faţa electoratului. În afară de Maia Sandu, nu există în prezent figuri care să preia rolul de lideri în cadrul acestei formaţiuni politice. În şase luni avem alegeri parlamentare în Republica Moldova şi ei nu se vor putea baza exclusiv pe imaginea pozitivă a Maiei Sandu. E nevoie acum de asanarea acestei formaţiuni politice.” Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Scriitoarea Narine Abgarian vorbește despre cea mai recentă carte a sa tradusă în limba română, volumul de povestiri „Viața e mai dreaptă decât moartea” (Editura Humanitas Fiction, traducerea Luana Schidu), o carte despre război dar și despre supraviețuire și speranță, despre cum „viața învinge mereu moartea”. Scriitoarea vorbește în acest interviu și despre conflictul dintre Armenia și Azerbaidjan privind regiunea Nagorno-Karabah și despre relația ei cu limba rusă, în care își scrie cărțile. „Să scrii despre război e ca și cum ai distruge în tine speranța. Ca și cum ai privi moartea în față, străduindu-te să nu-ți ferești ochii. Căci dacă ți-i ferești, te trădezi pe tine însuți” spuneți în carte. Cum a fost să scrieți despre război și să priviți moartea în față?Narine Abgarian: „E întotdeauna foarte greu să scrii despre război. Și mă neliniștește, mă roade un gînd: am scris această carte cu ideea că războiul nu se va mai repeta niciodată. Am trăit cu speranța că nu va mai trebui să ne amintim aceste lucruri niciodată. Din păcate, războiul s-a extins și este o realitate căreia trebuie să-i facem față. Dar nu mă simt comod, e ca și cum aș fi mințit pe cineva că nu va mai fi război.”Ce e universal valabil în povestea acestui spaţiu marcat de suferință de la graniţa dintre Armenia şi Azerbaidjan?Narine Abgarian: „Și de-o parte și de cealaltă a graniței trăiesc oameni care, în circumstanțe extrem de grave pentru ei, încearcă să-și continue existența, să trăiască. Oamenii ăștia au niște visuri extrem de simple: să aibă ceva de mîncare, să aibă de lucru, să-i aibă pe cei dragi aproape, să nu sufere, să nu fie bolnavi. E vorba despre oameni care încearcă să-și găsească bucuria în lucrurile mărunte.”Erați la Moscova cînd trupele rusești au intrat în Ucraina. Ați plecat de acolo în Armenia iar acum trăiți în Germania. Cum vă raportați acum ca scriitoare la limba rusă, în care vă scrieți cărțile? Narine Abgarian: „Mi-am pus întrebarea asta de mult, înainte de războiul din Ucraina. Cînd au picat turnurile gemene, din SUA, m-am întrebat: ce reușește să facă teroristul din tine? Face să-ți fugă pămîntul de sub picioare, te face să-ți fie frică de tot ceea ce e în jurul tău, te face să nu mai ai nici un reper? Și, după ce-a izbucnit războiul din Ucraina, m-am întrebat: ce-ar trebui să alegem noi? Să ne lipsim de muzica lui Ceaikovski, de cărțile lui Dostoievski și Tolstoi, implicit de limba rusă, în cazul meu? Sau să păstrăm această moștenire culturală în ciuda a ceea ce face Putin și să-i demonstrăm că putem merge mai departe? Eu cred că oamenii au mai multe drepturi la aceste lucruri frumoase pe care le-am enumerat decît un dictator care încearcă prin toate mijloacele să rămînă la putere. De aceea n-o să-i lăsăm nimic, o să luăm tot ceea ce ni se cuvine.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!O emisiune de Adela Greceanu  Un produs Radio România Cultural  

Un sfert dintre tinerii din România consideră că dictatura ar putea fi mai bună decît democrația „în anumite condiții”, se arată în studiul „Opinii, temeri și aspirații ale tinerilor într-o Românie a inegalităților sociale”, realizat de Fundația Friedrich Ebert. De asemenea, 41% dintre tineri consideră că ar fi bine pentru România să aibă un lider puternic, „care să nu își bată capul cu Parlamentul și cu alegerile”. Totodată, NATO este instituția în care tinerii au cea mai mare încredere, urmată de armată și Uniunea Europeană. Acest raport face parte dintr-o serie de studii privind opiniile tinerilor din 12 țări din sud-estul Europei. Am discutat cu unul dintre autorii săi, Gabriel Bădescu, profesor de științe politice și director al Centrului pentru Studiul Democrației la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj.Aflăm din studiu că „rata abandonului școlar din România este cea mai mare din UE, de 16%, în creștere între 2019 și 2023. Diferențele între urban și rural sunt uriașe: 31% în rural și 5% în urban”. De ce atît de mulți tineri români renunță la școală?Gabriel Bădescu: „România e o ţară atipică şi, în multe privinţe, atipică într-un sens prost. Diferenţele acestea între urban şi rural nu se întîlnesc în alte ţări europene. Sînt de fapt două Românii. Noi vedem adesea medii, venit mediu, şomaj mediu, abandon şcolar mediu dar de fapt între urban şi rural diferenţele sînt foarte mari. Ce ne spun aceste date este că instituţiile româneşti nu reuşesc să reducă din decalaje ci, dimpotrivă, acestea cresc progresiv în timp şi asta e o problemă. (...) În primul rînd, în rural aproape că nu există licee. Deci copiii din rural, cînd termină şcoala acolo, trebuie să se mute la oraş şi asta înseamnă costuri mari, un efort mare pentru familiile din rural, care din start tind să fie mai sărace decît cele din urban. Apoi e şi o problemă de calitate a şcolii. Şcolile din rural tind să aibă dotări mai puţine şi tot mai mulţi profesori care nu sînt calificaţi.”Ce schimbări ar putea contribui la o stabilitate, mai ales a celor tineri?Gabriel Bădescu: „Un lucru cu totul neaşteptat este faptul că România a crescut ca populaţie în ultimii doi ani şi asta vine ca urmare a unei migraţii de întoarcere – cetăţeni care se întorc – şi a creşterii imigraţiei. Probabil că nu e sustenabil acest trend dar e cumva un fapt legat de creşterea economică foarte consistentă din ultimii ani. Sînt tot felul de indicatori economici care descriu o imagine de ansamblu pozitivă. Dar în acest context, şi subliniem lucrul ăsta în studiu, tinerii nu se află printre cîştigătorii trendului de creştere. Indicatorii care se referă la calitatea vieţii tinerilor sînt sub medie. Tinerii sînt o categorie care nu beneficiază din plin de schimbări. Ăsta e un aspect important. Al doilea este că o societate care creşte economic, precum cea românească, dar care nu investeşte în calitatea instituţiilor şi, în particular, în educaţie, nu are parte de o creştere sustenabilă.”  Apasă PLAY pentru a asculta interviu integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Aproximativ 10.000 de soldați din Coreea de Nord au fost trimiși în Rusia și se îndreaptă spre granița cu Ucraina, a anunțat Pentagonul. Cum reacționează Occidentul la ceea ce ar putea reprezenta o escaladare îngrijorătoare a războiului din Ucraina? Cum poate fi ajutată Ucraina în situația în care vor intra în luptă soldați nord-coreeni? L-am întrebat pe Mihail-Valentin Cernea, de la Centrul de Cercetare în Etică Aplicată, un cercetător preocupat de etica militară.Pentagonul vorbește deja despre apariția unui număr mic de trupe nord-coreene în zona Kursk din Rusia, ocupată din vară de forțele ucrainene. Ce înțelegem din această defășurare de forțe ale Phenianului în Rusia?Mihail-Valentin Cernea: „Cred că pentru Phenian este o mişcare logică. Acesta este un mod prin care Coreea de Nord îşi întăreşte alianţa cu Federaţia Rusă. Să nu uităm că cele două ţări au semnat un pact care presupune că se vor apăra reciproc dacă sînt agresate. Ce face Coreea de Nord este să-şi respecte angajamentele diplomatice pe care şi le-a luat faţă de Federaţia Rusă. (...) Acest lucru ne spune însă că sînt probleme serioase pentru Rusia cînd vine vorba de recrutarea de personal pentru viitor.”Putem vorbi de generalizarea conflictului, odată cu apariția trupelor dintr-un al treilea stat în acest război?Mihail-Valentin Cernea: „Putem vorbi de o potenţială generalizare. Sînt nişte posibilităţi care se deschid în momentul de faţă cînd vine vorba despre intervenţii externe în conflict. Să fim oneşti: foarte multe state participă indirect la conflictul ruso-ucrainean. Ţările NATO participă cu antrenament pentru soldaţii Ucrainei, participă cu echipament, participă uneori, unele dintre ele, şi cu mercenari, poate chiar şi cu trupe speciale, unde a fost necesar. În cazul Rusiei e clar că şi China, într-un fel sau altul, participă la conflict cu ajutorul său de uz dual, Iranul participă la conflict. Foarte multe state sînt implicate. Nu se schimbă în mod fundamental situaţia de fapt. Dar, într-adevăr, intervenţia cu trupe deschide posibilitatea ca şi alte ţări să ajute Rusia şi poate ar trebui să deschidă o discuţie şi în UE sau în NATO cu privire la potenţialul intervenţiei unor trupe din armatele care susţin Ucraina în acest conflict.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Există nenumărate programe și aplicații pe bază de IA care traduc aproape simultan în și din mai toate limbile pămîntului. Aceste mașinării lingvistice promit eficiență în comunicare, eliminarea barierelor culturale, o accelerare a globalizării, indiferent de limba nativă a fiecăruia dintre noi. E utopie sau distopie? Încercăm să aflăm de la Bogdan Ghiu, scriitor și traducător. Bogdan Ghiu este, printre altele, autor al volumului „Totul trebuie tradus. Noua paradigmă (un manifest)”. O carte publicată acum zece ani – vizionară, premonitorie. Acum vreo zece ani, una din marile provocări pentru cultură era legată de dominația limbii engleze care risca – riscă și acum – să devină din lingua franca o limbă unică. „Totul trebuie tradus” era, este un soi de manifest pentru păstrarea diversității. La fel de actual și acum. Chiar dacă contextul e ușor diferit. Accesul la programele de traducere – mai mult sau mai puțin inteligente – e un sprijin pentru păstrarea identităților, pentru diversitate?Bogdan Ghiu: „Poate fi. În momentul de faţă traducătorii, profesioniştii şi mulţi umanişti sînt mai degrabă îngrijoraţi dar va trebui cumva să învăţăm să lucrăm cu maşinile. Cînd spunem maşină, spunem programe, softuri, algoritmi. E contradictorie epoca: în acelaşi timp este o presiune asupra identităţilor, o presiune nivelatoare, neutralizantă, aseptizantă, adică să nu apară lucruri deranjante, şi poate tocmai de aceea, în acelaşi timp, e o presiune, o revendicare identitară tot mai nişată, identităţile devin tot mai mici, pînă aproape de individ, pînă aproape de specificitate, de singularitate.”Inteligenţa Artificială poate să opereze cu o cantitate enormă de informaţie. Încă învaţă şi învaţă din interacţiunile cu oamenii. Credeţi că ar putea ajunge la un moment dat să traducă măcar corect un text literar?Bogdan Ghiu: „Asta este problema. Noi vorbim de traduceri în general. Haideţi să facem distincţia necesară între tipurile de traducere. Poate că Inteligenţa Artificială va da rezultate, şi dă deja rezultate, în principal în traducerile tehnice, care sînt jargoane pe diferite domenii – fizică, drept, justiţie. Oricum, ele trebuie asistate. Înainte se spunea traducere asistată de calculator. Acum traducerea automată nu se poate să nu fie asistată de om. Se apropie foarte mult, mai ales pe telefoanele noastre, traducerea simultană. (...) Problema o constituie traducerea literară. Acolo probabil nu se poate. Pretenţiile unor editori care ar vrea să traducem mai repede trebuie dezarmate. Deci, poate fi lăsată şi cultivată, dar să lucrăm cu ea cum am lucra cu o unealtă, să nu devină ea stăpînul, să fim tot noi utilizatorii. Dar în cazul literaturii, mai puţin, pentru că traducătorul e un autor, este dublul autorului în limba respectivă.”   Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

În 26 octombrie au fost alegeri parlamentare în Georgia. Partidul aflat la guvernare, Visul Georgian, a fost votat de 54% dintre alegători, iar cele patru partide pro-europene din opoziție au adunat 38% din totalul voturilor. Președinta pro-occidentală a Georgiei, Salome Zurabișvili, a declarat că nu recunoaște rezultatele alegerilor, vorbește despre o „operațiune specială rusă” care a vizat alegerile de sîmbătă și a chemat cetățenii la proteste luni seară. Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană solicită anchete cu privire la desfășurarea alegerilor din Gerogia. Vorbim despre situaţia politică din Georgia cu Luciana Ghica, conf. univ. la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti.Luciana Ghica: „Ameninţarea la adresa democraţiei este reală în acest moment în Georgia. Pentru că, dacă aceste rezultate care, foarte probabil nu reflectă votul georgian, dat fiind numărul de fraude raportat inclusiv de observatori internaţionali, dacă aceste rezultate rămîn aşa, partidul de guvernare, Visul Georgian este de fapt un coşmar pentru democraţia georgiană. Pentru că şi-a propus inclusiv interzicerea partidelor de opoziţie. Este practic un fel de lovitură prin alegeri la adresa democraţiei. Şi asta este doar una dintre propunerile de legiferare dintr-o serie care a început deja, pe model putinist, de interzicere a oricărei aşa-zise influenţe străine.”  Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

La Iași este în plină desfășurare Festivalul Internațional de Literatură și Traducere (FILIT). O secțiune specială a acestui festival este dedicată, de la prima ediție, traducătorilor. Mai ales celor din literatura română în alte limbi. Pentru că ei sînt adevărați ambasadori ai cărților autorilor români în străinătate. Vorbim în această ediție cu doi dintre ei: Lora Nenkovska, din Bulgaria, și Sean Cotter, din Statele Unite ale Americii. Lora Nenkovska predă limba și literatura română la Universitatea din Sofia și a tradus în limba bulgară din autori precum: Max Blecher, Dan Lungu, Simona Popescu, Claudiu Komartin, Andreea Răsuceanu, Bogdan-Alexandru Stănescu. Sean Cotter predă studii de literatură și traducere la Universitatea Texas din Dallas. A tradus din opera mai multor autori români, între care Nichita Stănescu, Mateiu Caragiale, Magda Cârneci, Mircea Cărtărescu. A cîștigat împreună cu Mircea Cărtărescu Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”. Și recent, i-a apărut în limba română volumul „Traducerea literară și destinul României în Comunism”, în traducerea Danei Bădulescu, la Humanitas. O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin  Un produs Radio România Cultural  

Marin Mălaicu-Hondrari a publicat în toamna aceasta romanul „Clandestin” (Editura Trei). Cititorii care-i cunosc literatura se vor bucura să regăsească aici o parte dintre temele și obsesiile sale literare, duse însă la un alt nivel și topite într-o încărcătură narativă care în final va exploda. Viețile tuturor personajelor din „Clandestin” sînt marcate de un episod tragic din istoria recentă a României: mineriada din iunie 1990. Am vorbit cu Marin Mălaicu-Hondrari despre noul său roman la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași (FILIT), care e în plină desfășurare.Marin Mălaicu-Hondrari: „Mi-am propus să spun o istorie personală care să reflecte de fapt istoria românilor. Cred că în literatură istoriile personale funcționează mult mai bine decît niște date, decît niște statistici. Nu putem emoționa un cititor cu statistici. Un cititor va fi emoționat de o poveste personală bine scrisă. Intenția mea a fost să scriu o poveste personală care să arate povestea tuturor, ce s-a întîmplat la mineriadă și mai ales urmările acelei mineriade.”Și în „Clandestin”, ca și în alte romane ale tale, personajele citesc enorm. Le ajută literatura să înțeleagă mai bine lumea sau să o suporte?Marin Mălaicu-Hondrari: „Cred că mai degrabă să o suporte. Cu siguranță literatura nu te face un om mai bun. Avem, din păcate, atîtea exemple de oameni foarte citiți, foarte culți dar care de fapt erau niște barbari, niște criminali. În schimb, cu siguranță literatura te poate ajuta să înțelegi mai bine lumea în care trăiești și cu siguranță cărțile te ajută să suporți viața.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Astăzi s-a deschis la Iași Festivalul Internațional de Literatură și Traducere – FILIT. Și anul acesta vin la Iași numeroși scriitori importanți din diverse spații geografice și culturale, dacă ar fi să-i amintim doar pe cîțiva: laureatul premiului Nobel Abdulrazak Gurnah, Clara Usón, Colm Tóibín, Zeruya Shalev, Pascal Bruckner, Lana Bastašić, Matei Vișniec, Marin Mălaicu-Hondrari, Tatiana Țîbuleac, Cătălin Dorian Florescu. În cele cinci zile de festival au loc, în același timp, mai multe evenimente în diverse locuri: la Casa FILIT, cortul din Piața Unirii, dar și în școli și licee, la universitate și la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”. Am vorbit cu Florin Lăzărescu, director artistic al FILIT, despre ediția de anul acesta, a 12-a, a festivalului.Florin Lăzărescu: „Rezervarea locurilor pentru serile FILIT de la Teatrul Național din Iași s-a încheiat în 50 de minute. N-am nici cel mai mic dubiu că, pentru anumiți autori, dacă ar fi o sală cu 3.000 de locuri în Iași, s-ar ocupa toate cele 3.000 de locuri.”Cînd începe procesul de selecție a autorilor străini invitați la FILIT și cum se desfășoară?Florin Lăzărescu: „Practic tot timpul. Sînt autori cu care am vorbit acum doi, trei ani și vor veni, sîntem cu ei în contact. Vorbim de nume foarte, foarte mari ale literaturii, cu care am ajuns să stabilim relații de prietenie. Ei ne spun nu pot veni nici anul ăsta, dar sigur o să vin într-o zi. De exemplu, Jonathan Franzen: a durat cinci ani pînă a venit. Și a spus da din prima. Dar sînt oameni foarte ocupați. Și trebuie să-i aștepți. Tot timpul avem în discuție cel puțin zece nume absolut celebre. Dar vreau să punctez un lucru: de multe ori autorii străini nu sînt atît de cunoscuți în România, dar devin cunoscuți prin FILIT. Din momentul în care noi anunțăm invitații, lumea se apucă să citească. La început lumea spunea n-am auzit de autorul ăsta. În ultimii ani, lumea spune n-am auzit, dar m-apuc să-l citesc, dacă l-ați invitat voi, sigur e un autor foarte fain.”Ați gîndit de la prima ediție un festival care să meargă spre public. Așa că ați dus scriitorii în școli, în licee, nu ați așteptat să vină tinerii spre evenimente. Aveți reacții de la tineri care erau liceeni la primele ediții ale festivalului?Florin Lăzărescu: „Din punctul meu de vedere, acesta e cel mai mare cîștig al FILIT-ului și lucrul care mă motivează: bucuria tinerilor. Vă dau un exemplu. La primele ediții nu am văzut un mare interes din zona universitară. Avem un proiect, „Scriitori printre liceeni”, pe care nu puteam să-l articulăm în „Scriitori printre studenți”. Unii profesori îmi spuneau cinstit: Florin, nu-s interesați, studenții au alte griji acum. Anul ăsta e prima dată cînd am putut să articulăm un proiect cu vreo zece evenimente în universitate și ni s-au cerut și mai multe. Ce s-a întîmplat? Între timp au apărut generațiile FILIT. Adică studenții din fața profesorilor de astăzi de la Litere sînt cei care au crescut cu FILIT.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Secretarul de stat american Antony Blinken este din nou în Orientul Mijlociu pentru a încerca să negocieze încetarea focului în Gaza și eliberarea ostaticilor deținuți de Hamas. Marți a avut întrevederi cu liderii israelieni apoi turneul său va continua în Iordania și Qatar. După atacul Hamas din 7 octombrie 2023 asupra unor teritorii israeliene, în care au fost uciși peste 1000 de oameni și au fost luați peste 200 de ostatici, Israelul a ripostat în forță, prin atacuri în Fîșia Gaza, în urma cărora au murit peste 42.000 de oameni. Israelul a declarat că scopul său este anihilarea grupării Hamas și eliberarea ostaticilor. Nu au fost eliberați toți ostaticii care mai sînt în viață. Iar eliminarea grupării militare Hamas se face cu prețul morții a zeci de mii de civili din Fîșia Gaza. Între timp, Israelul a început și o ofensivă împotriva grupării Hezbollah, din Liban. Care e imaginea pe plan internațional a Israelului, la mai bine de un an de la atacul terorist al Hamas? Cum au ajuns Iranul și Israelul să fie în conflict? Care sînt perspectivele pentru regiune? Am întrebat-o pe Ioana Constantin-Bercean, expertă în Orientul Mijlociu, cercetătoare la Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale Ion I. C. Brătianu al Academiei Române. Ce înseamnă din punct de vedere politic şi militar eliminarea liderului Hamas Yahya Sinwar? E posibilă eliminarea grupărilor militare Hamas și Hezbollah, sau după aceste atacuri prelungite ale Israelului, ele își vor reface forțele?Ioana Constantin-Bercean: „Aceste organizaţii, considerate în Occident teroriste, sînt percepute uneori de cetăţeni obişnuiţi care, de altfel, resping terorismul, drept o formă de rezistenţă. Aceste formaţiuni îşi construiesc şi aripi politice, la fel ca Hamas, şi Hezbollah are o formaţiune politică foarte bine ancorată în spectrul politic libanez, într-un stat eşuat libanez. Liderii acestor formaţiuni pot fi înlocuiţi, pentru că nici Nasrallah, nici Sinwar nu sînt primii lideri terorişti ai acestor formaţiuni eliminaţi de partea israeliană. (...) În ceea ce priveşte demantelarea în totalitate a unei formaţiuni teroriste, aceasta deocamdată este de domeniul ştiinţifico-fantasticului.”Anul acesta, Iranul a atacat pentru prima oară Israelul direct. O dată în aprilie, și o dată în octombrie. Ce spun aceste atacuri despre conflictul dintre Israel și Iran?Ioana Constantin-Bercean: „Adevărata rivalitate din Orientul Mijlociu nu este neapărat între Iran şi Arabia Saudită, aşa cum adesea se discută. Este, desigur, şi acolo o anume rivalitate, dar este mai degrabă de ordin religios, pentru că sînt două state care aparţin aceleiaşi religii dar din ramuri diferite. Adevărata rivalitate geopolitică, geostrategică şi de influenţă în Orientul Mijlociu, o rivalitate aproape civilizaţională, este cea dintre Iran şi Israel. Dacă mergem pe urmele naraţiunii biblice, vedem că rivalitatea aceasta vine din urmă. Dar s-a întîmplat că, după atîtea decenii de ameninţări reciproce şi discursuri agresive de ambele părţi, anul acesta am avut deja două atacuri directe ale Iranului asupra Israelului. Şi am avut un răspuns israelian şi lucrurile s-au terminat acolo. (...) O posibilă soluţie între Iran şi Israel este greu de întrevăzut acum pentru că nici unul dintre cele două state nu-şi doresc o apropiere de genul celei din 1979 dintre Egipt şi Israel.”  Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural