Timpul prezent

Războiul din Ucraina intră într-o nouă fază, odată cu reluarea contactelor directe între Washington și Moscova. Donald Trump și Vladimir Putin au avut o convorbire telefonică de peste două ore, o discuție pe care Kremlinul a numit-o „constructivă”, iar Trump a prezentat-o drept începutul unor negocieri „imediate” pentru încetarea focului. Ce rol joacă Donald Trump în această ecuație? Care sînt intențiile reale ale Rusiei la aceste negocieri? L-am întrebat pe istoricul Cosmin Popa, specializat în istoria Uniunii Sovietice și a comunismului european.Care sînt mizele pentru Donald Trump, de ce ar arbitra acest război?Cosmin Popa: „În primul rînd pentru că a promis acest lucru. Sigur că el a revenit asupra promisiunii în repetate rînduri, modificîndu-i semnificativ cadrele temporale. Dar cred că pentru Donald Trump este foarte important să reafirme existenţa Statelor Unite ca superputere dominantă în această zonă. Cred că este la fel de important pentru Statele Unite să reconstruiască o relaţie strategică cu Rusia, în care Rusia să aibă rolul unui sparring partner, ca să ne exprimăm în limbaj sportiv – partenerul junior, partenerul minor. Pentru că Rusia este un stat important pentru viziunea general americană cu privire la relaţiile internaţionale. Aici, în Europa, noi cred că riscăm să pierdem din vedere dificultăţile cu care se confruntă SUA din partea Chinei. Dificultăţi majore, pe care nici una dintre puterile sau superputerile care au concurat Statele Unite nu le-au pus pînă acum, inclusiv din punct de vedere militar, economic, cultural. Donald Trump încearcă să încheie acest conflict cît mai repede, pentru că acest conflict este o etapă intermediară esenţială pentru continuarea unor planuri ceva mai largi, ceea ce incumbă pentru Ucraina, în mod special, dar şi pentru România şi celelalte zone din Europa Centrală şi de Sud-Est anumite riscuri. Pentru că atunci cînd Putin vorbeşte despre un nou aranjament de securitate, despre rezolvarea motivelor istorice ale acestui conflict, el se referă la necesitatea unui nou acord de securitate care să-i ofere sau să-i garanteze Rusiei o sferă de influenţă. În momentul de faţă, Rusia nu are nici capacitatea, nici dorinţa de a interveni aşa cum a făcut-o la sfîrşitul celui de-Al Doilea Război Mondial spre a controla teritorial şi logistic aceste ţări, vorbim despre flancul estic al NATO. Însă ceea ce doreşte cu disperare Rusia este să i se creeze în proximitatea a ceea ce consideră graniţele sale politice o zonă de confort, o zonă tampon, supusă şi foarte deschisă influenţelor politice ruseşti, chiar dacă asta înseamnă inducerea şi menţinerea unei stări de anarhie, de decredibilizare a acestor state, pe care oricum Rusia le consideră incapabile de generarea unei politici externe autonome.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Primarul Varșoviei, Rafal Trzaskowski, susținut de formațiunea centristă de la guvernare a premierului Donald Tusk, a cîștigat primul tur al alegerilor prezidențiale din Polonia, desfășurat în 18 mai și se va confrunta în turul al doilea, din 1 iunie, cu candidatul partidului conservator Lege și Justiție (PiS) Karol Nawrocki. 67% dintre polonezi s-au prezentat la urne. Rezultatele obținute de candidații de pe primele două locuri sînt foarte apropiate: Rafal Trzaskowski a obținut 31,3% din voturi în timp ce Karol Nawrocki a obținut 29,5%. Care este peisajul politic din Polonia? Ce propun pentru Polonia cei doi candidați? Care sînt temele de campanie electorală? Care sînt implicațiile pentru Europa și România ale alegerilor din Polonia? L-am întrebat pe Valentin Naumescu, profesor de relaţii internaţionale la Facultatea de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj.Valentin Naumescu: „Celor care sugerează foarte multe asemănări între România și Polonia, le-aș spune că pot fi identificate unele asemănări, dar de fapt, în esență, situația este diferită. Pentru că în Polonia nu există nici candidat anti-sistem și nici candidat independent. Ambii candidați calificați în turul al doilea reprezintă partidele principale ale Poloniei, partidele considerate tradiționale în ultimele două decenii, chiar dacă au mai avut schimbări de denumiri. Aceștia sînt cei doi poli ai politicii poloneze de multă vreme: platforma civic liberală, centristă și dreapta conservatoare, naționalistă. Ambele partide putem spune că sînt la putere în Polonia, ceea ce iarăși e diferit față de situația din România. Pe de-o parte avem candidatul susținut de partidul aflat la guvernare, partidul premierului, pe de altă parte candidatul susținut de partidul președintelui, care a guvernat timp de două mandate. Există și puncte comune între cei doi candidați. Ambii susțin ferm Ucraina și au condamnat categoric invazia Rusiei în Ucraina. Nu doar candidații ci și partidele și platformele politice din care fac parte. Aici nu avem un clivaj între cei doi candidați.”Care sînt principalele teme în campania electorală?Valentin Naumescu: „Candidatul conservator vine cu teme din portofoliul dreptei conservatoare, cele legate de familia tradițională, de valorile religioase, creștine, catolice ale Poloniei, de o anumită respingere care există în tot mai multe societăți europene cu privire la politicile progresiste. Pe aceste teme va merge și pe un protecționism economic. Aici s-a lăsat un culoar relativ liber, descoperit, pe care-l exploatează dreapta conservatoare spunînd că o posibilă aderare a Ucrainei sau o liberalizare a comerțului cu Ucraina ar aduce prejudicii fermierilor polonezi. (...) Candidatul centrist, primarul Varșoviei, va încerca să stimuleze votul în orașele mari ale Poloniei, unde a cîștigat detașat în primul tur, va face apel la electoratul pro-european, la tineri, la oameni cu un nivel mai ridicat de studii. Aici cred că mai poate crește cu cîteva procente. (...) Cred că distanța între cei doi candidați va fi mică și realmente se va aștepta numărătoarea ultimelor voturi pentru a vedea cîștigătorul.”Apasă PLAY pentru a asculta întregul interviu!O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin  Un produs Radio România Cultural  

Cum ne împăcăm? Cum construim punți, după ce am lăsat să se adîncească falii profunde între noi? Am asistat în ultima vreme la o polarizare tot mai accentuată a societății românești, polarizare care a atins cote alarmante şi nu a dispărut odată cu încheierea alegerilor prezidențiale. De ce sîntem atît de divizați, deși, în fond, cu toții ne dorim același lucru: să ne fie bine? I-am întrebat pe antropologul Bogdan Iancu şi jurnalista Elena Stancu, co-fondatoare a platformei teleleu.eu, unde scrie, în ultimii ani, despre românii plecați la muncă în străinătate. Bogdan Iancu: „Perioada alegerilor, mai ales într-un context în care antreprenorii politici fac totul ca lucrurile să se inflameze, astfel încît să-şi conserve sau să cîştige capitalul politic, produc genul ăsta de efecte. Se inventează un celălalt în nişte comunităţi care au trăit bine mersi pînă atunci. Sau dacă au existat nişte mici diferenţe, ele sînt cu ocazia asta extrase, puse în lumină, amplificate şi în felul ăsta se adîncesc aceste diferenţe. (...) În mod clar, în toată România urbanul s-a comportat într-un fel, şi rurarul în alt fel, ceea ce ne arată că e vorba foarte mult despre nişte inegalităţi sistemice care s-au produs în cei 35 de ani.”Jurnalista Elena Stancu și fotograful Cosmin Bumbuț documentează de cîțiva ani viața românilor din diaspora, se deplasează cu o autorulotă în diverse locuri din Europa unde sînt comunități de români, locuiesc o vreme alături de ei, le înregistrează poveștile și apoi publică articole substanțiale și fotografii-document. Cum arată această diasporă, care e mult mai complexă și diversă decît o arată niște procente după alegeri?Elena Stancu: „Nu putem vorbi despre diaspora ca despre un tot unitar, la fel cum nu putem vorbi despre toţi românii ca despre un tot unitar. Pe de-o parte îi avem pe cei care au plecat dintr-o poziţie privilegiată şi-atunci sigur că experienţa lor migratorie e total diferită de a celor care au fost forţaţi să plece din cauza sărăciei. Medicilor care au plecat de exemplu în Franţa vorbind deja limba, avînd un job stabilit înainte să ajungă acolo, le-a fost mai uşor să-şi închirieze apartamente, să-şi înscrie copiii la şcoală. După care avem migranţii care au plecat fără să-şi dorească neapărat asta, cum sînt muncitorii în construcţii din Belgia. Ei au plecat pentru că pur şi simplu acolo şi-au găsit un loc de muncă, nu pentru că şi-au dorit să exploreze o cultură nouă sau să călătorească. Ei aveau nevoie de bani ca să-şi întreţină familile. Iar cînd au ajuns în Belgia fără familiile lor, locuind în nişte condiţii nu foarte bune, frustrările lor sigur că s-au adîncit. Pentru că e o mare diferenţă să migrezi pentru că-ţi doreşti asta şi vrei să cunoşti o cultură nouă sau pentru că te consideri un cetăţean european, aşa cum ne-au spus mulţi migranţi români din categoria privilegiată, cum am numit-o eu, şi alta e să fii un om care-şi doreşte să fie aproape de casă, de locul în care s-a născut, care-şi doreşte să fie cu familia lui şi să nu poată face asta din cauza sărăciei, din cauză că în localitatea din care a migrat nu are cum să-şi cîştige existenţa. Pentru aceşti oameni depărtarea de casă provoacă nişte frustrări majore, nişte frustrări şi nişte vulnerabilităţi care au fost speculate de politicieni. Din cauza asta se spune că diaspora s-a radicalizat. Eu nu consider că e o radicalizare reală. Bineînţeles că oamenii despre care vorbim, proveniţi din comunităţi mici, rurale, din mici oraşe, au o mentalitate conservatoare. Dar atunci cînd îi cunoşti, cînd mergi pe teren, pînă la urmă vezi că pe toţi ne uneşte aceeaşi umanitate, nu sînt diferenţe majore între noi. Sînt tot nişte oameni care-şi vor să-şi costruiască o viaţă bună, să aibă grijă de copii, să-şi construiască o casă...”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și  și Matei MartinUn produs Radio România Cultural 

„Retroversiuni”, antologia de proză scrisă de femei, a ajuns la ediția a treia și are ca temă munca. Victor Cobuz și Cristina Ispas, coordonatorii ei, s-au gîndit la diverse înțelesuri ale acestui concept generos, după cum explică în prefață. Au scris despre muncă autoare din România, Republica Moldova, Bulgaria, Serbia, Slovenia și o autoare de limba maghiară din România.Am vorbit cu Cristina Ispas și cu Andreea Răsuceanu, prezentă în antologie, despre această a treia ediție „Retroversiuni”, apărută, ca și celelalte două, la Paralela 45. Cristina Ispas: „Tema a fost abordată foarte personal, de foarte multe autoare. Se pare că este una dintre cele mai sensibile teme pentru femei și scriitoare. (...) Am propus munca în toate valențele ei, de la munca emoțională, munca de tip afectiv, pe care o întîlnim inclusiv în cadrul unor joburi, mai ales în cadrul acelor servicii tradițional distribuite către femei, mă refer la asistente medicale, profesoare... dar și munca productivă, pur și simplu munca obișnuită și ne-am gîndit la inegalitatea salarială dintre femei și bărbați, ne-am gîndit la faptul că de multe ori munca ajunge să fie tratată ca un fel de terapie sau ajunge să fie un refugiu în anumite perioade foarte dure pentru noi, pe plan personal. Deși are și cealaltă latură, pentru că de multe ori ajunge să fie distructivă sau autodistructivă, ajungem în epuizare, în burn-out. Este vorba de statut, este o presiune socială care se exercită asupra noastră încă de cînd sîntem copii - să ne alegem o anumită meserie, care e privită în societate ca avînd un statut mai bun. Este un concept care se infiltrează în absolut toate sectoarele vieții noastre, inclusiv în viața privată, în viața domestică, unde avem un alt tip de muncă, de multe ori neplătită.”Andreea Răsuceanu a scris un text despre Bucureștiul vechi, de secol 19, bîntuit de spectrul ciumei. Personajul central este o femeie care face o muncă ingrată: adună cadavrele animalelor, ale cîinilor uciși de stăpîni în prima zi a Postului Mare, după un obicei numit jujeul.Andreea Răsuceanu: „Am avut în minte imaginea femeii de secol 19, despre care noi avem credința că nu prea muncea sau nu muncea într-un mod instituțional. Avem aici o trăitoare la marginea Bucureștiului, o femeie care are o slujbă destul de complicată și ingrată, ar putea părea inventată, dar nu e deloc așa. Ea e cea care adună cadavrele animalelor și, aș putea spune că le aduna și pe cele umane, în timpul epidemiilor, ne aflăm în timpul Ciumei lui Caragea. (...) E o meserie care nu pare destinată femeilor și pe de altă parte e ceva sinistru. Ideea mi-a venit cînd am citit despre Marea Ciumă din Londra secolului al 17-lea, cînd femeile îi ajutau pe copii, le ajutau pe celelalte femei bolnave, pe fete să se îngrijească. Nu erau bărbați, erau femei cele care făceau asta și care deveneau ulterior chiar ciocli, deci erau realmente cărătoare de cadavre infestate. E vorba de persoane care, evident, intrau cumva în contact cu boala și se imunizau. Ei bine, mi-am imaginat acest personaj - erau multe astfel de femei pe care istoria de manual, oficială, nu le consemnează, dar ele făceau aceste munci.”Apasă PLAY pentru a asculta întreaga discuție!O emisiune de Adela Greceanu  Un produs Radio România Cultural  

Negocieri de pace ruso-ucrainene sînt așteptate azi, 15 mai, la Istanbul. Discuțiile au fost propuse de președintele rus Vladimir Putin. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că merge personal la Istanbul să-l aștepte pe Vladimir Putin dar că nu se va întîlni cu alți oficiali ruși. Putin nu a venit în Turcia, a trimis o delegație de oficiali condusă de consilierul prezidențial Vladimir Medinsky. Zelenski a ajuns la Ankara şi s-a întîlnit cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan. În același timp, miniștrii de externe ai țărilor NATO sînt și ei în Turcia, pentru discuții informale privind cheltuielile pentru apărare, în contextul în care Statele Unite cer ca țările alianţei să aloce cel puțin 5% din PIB pentru apărare. Despre evenimentele care au loc zilele acestea în Turcia am vorbit cu Claudiu Degeratu, expert în securitate și apărare.Claudiu Degeratu: „Ucraina nu face altceva decît să susţină abordarea americană, care împarte în două capitole acest proces de negociere: încetarea pentru 30 de zile a conflictului, fără nici un fel de alte precondiţii şi după aceea, a doua etapă de negociere a acordului de pace. În timp ce ruşii pun condiţii: nu încetează focul 30 de zile pînă nu stabilim care sînt condiţiile de pace pe care le vrem pentru etapa a doua. Rusia aplică o tehnică de precondiţii, în timp ce Statele Unite aplică o tehnică de feliere, de fragmentare, o tehnică a salamului, cum se spune în negocieri, întîi să gestionăm prima felie, după aceea mai tăiem o felie, fără să condiţionăm dacă vom consuma tot salamul sau nu. Sînt două abordări diferite.”Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat de mai multe ori că Turcia nu va recunoaște anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia. Ce rol poate juca președintele turc în discuțiile de pace?Claudiu Degeratu: „Este un factor de echilibru pentru că [Turcia] este cea mai importantă ţară NATO din regiune care asigură inclusiv poliţia aeriană în zona Mării Negre, dacă se observă o anumită activitate. Şi, bineînţeles, partea de mediere diplomatică. A reuşit, a făcut-o inclusiv pe urgenţele de natură umanitară legate de exportul de cereale. S-a implicat şi a găsit o formulă, la început trilaterală, cu Ucraina şi Federaţia Rusă, după aceea a fost o formulă internaţională umanitară, asigurată împreună cu Naţiunile Unite pentru a deschide fluxul de cereale pentru zonele cu probleme umanitare de pe glob, deci accesul la grîne din Federaţia Rusă şi din Ucraina pentru anumite zone speciale, nu pentru comerţ liber. (...) Interesul pentru Crimeea este clar legat de această problemă identitară şi de apartenenţă a comunităţii tătare din Crimeea, care a avut de suferit în permanenţă în cadrul Uniunii Sovietice şi după aceea şi în Federaţia Rusă. Ultimele acţiuni violente împotriva comunităţii şi liderilor comunităţii tătare din Crimeea s-au desfăşurat în 2014, odată cu anexarea Crimeei de Federaţia Rusă, cînd au fost eliminaţi fizic o parte din liderii tătari şi o parte a trebuit să se refugieze din această zonă. Deci este un caz special Crimeea, aceasta este o linie roşie turcească.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

La alegerile parlamentare din Albania de duminică, 11 mai, Partidul Socialist al premierului Edi Rama a obținut 52% din voturi, în timp ce Partidul Democrat s-a clasat pe locul al doilea cu 34% din voturi. Edi Rama a promis că Albania va intra în Uniunea Europeană pînă în 2030. Vineri, 16 mai, are loc la Tirana summitul Comunității Politice Europene, ce reunește țările din UE dar și țări din afara ei. Care sînt perspectivele Albanei de aderare la Uniunea Europeană? Care e miza summitului Comunității Politice Europene de vineri, care va avea loc la Tirana? L-am întrebat pe Dragoș Ioniță, analist specialist în Balcanii de Vest, membru al Centrului de Studii Europene din cadrul SNSPA.A fost o surpriză rezultatul alegerilor, cu un scor atît de mare în favoarea Partidului Socialist?Dragoș Ioniță: „N-aş spune neapărat că a fost o surpriză, dat fiind faptul că partidul de guvernămînt încă deţinea o bună parte din resursele necesare participării în campanie. Resursele, în special cele media, din Albania se aflau în curtea patidului de guvernămînt condus de Edi Rama. Vorbim despre o mass-media încă finanţată de către stat şi care are nevoie de mai multă libertate de exprimare, însă acest fapt încă nu se observă în Albania.”Edi Rama a promis aderarea la Uniunea Europeană pînă în 2030. Cît de realistă este această proiecție?Dragoș Ioniță: „A recunoscut chiar dumnealui că este un termen foarte ambiţios. Albania s-a decuplat de Macedonia de Nord, cu care a fost cuplată pînă anul trecut în septembrie, cele două erau la pachet în toate procesele de negociere. Cînd Uniunea Europeană a constatat că Macedonia de Nord va fi întîrziată din cauza blocajelor impuse de Bulgaria şi de politica sa cu privire la minorităţi, s-a decis decuplarea, ceea ce a permis Albaniei să accelereze într-un mod remarcabil, am spune, în acest parcurs european. Din cele 33 de capitole pe care le-ar avea de negociat, Albania a deschis deja 16, e-adevărat, nu a închis nici unul. Este încă un proiect în plină derulare, însă este remarcabil că în 7 luni au reuşit să convingă atît elitele politice cît şi birocraţii europeni că acele capitole pot fi deschise, că s-au îndeplinit toate criteriile necesare deschiderii lor: şi criterii pur tehnice, şi criterii politice, pentru că este nevoie de girul ambelor categorii de actori.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Președintele american Donald Trump şi-a început azi turneul în Orientul Mijlociu, primul turneu oficial din actualul său mandat. Liderul de la Casa Albă a sosit în Arabia Saudită și va mai vizita Qatarul și Emiratele Arabe Unite. Israelul nu este în program. Care sînt mizele acestui turneu? L-am întrebat pe Dragoș Mateescu, analist de politică internațională. Cum este perceput Donald Trump de liderii din Golf comparativ cu Joe Biden şi chiar comparativ cu Trump I?Dragoș Mateescu: „Mai bine. Donald Trump e perceput drept un om de afaceri, în primul rînd. Demnitarilor din statele arabe le place acest gen de partener tranzacţional, comparativ mai ales cu un Joe Biden, care nu a ezitat să aducă la masa tratativelor subiecte precum drepturile omului, valorile democraţiei liberale, care sînt iritante pentru majoritatea regimurilor din regiune. (...) Donald Trump este interesat acum în primul rînd de investiţii din partea statelor arabe în SUA. Se vorbeşte deschis despre peste 1000 de miliarde de dolari. Mohammed bin Salman, liderul de facto din Arabia Saudită, a oferit în ianuarie investiţii saudite de 600 de miliarde de dolari în economia americană. Iar Donald Trump a ridicat ştacheta, a spus peste 1000 de miliarde. Iar acum se discută.” Donald Trump are mai multe dosare deschise pe plan extern, între care războiul din Gaza şi acordul nuclear cu Iranul. Cum l-ar putea ajuta liderii din Orientul Mijlociu, pe care îi vizitează zilele astea, să le rezolve? Dragoș Mateescu: „Cred că asta se negociază acum. E o vizită de tatonare, prin care Donald Trump îşi anunţă clar priorităţile. Nu cred că vor fi publice. Cred că publice vor fi aceste acorduri comerciale, care dau bine şi care vin mănuşă pentru Donald Trump, dacă ne gîndim la problemele pe care le are cu economia americană, probleme create de politica de tarife a lui Donald Trump. Are nevoie de infuzie de capital. Dincolo de aceste acorduri care vor fi publice şi foarte zgomotos anunţate, cred că sînt negocieri exact despre sprijinul acestor ţări pentru planurile americane. Administraţia Trump doreşte să continue ceea ce a început şi a continuat inclusiv administraţia Biden: pacificarea regiunii prin integrarea Israelului în proiecte de interes regional.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Vladimir Putin propune negocieri directe cu Kievul la Istanbul, joi, 15 mai. Președintele turc Recep Tayyip Erdogan e de acord ca Turcia să găzduiască negocierile de pace. Uniunea Europeană pregătește noi sancțiuni pentru Rusia dacă Moscova nu acceptă o încetare a focului de 30 de zile. Vladimir Putin a făcut propunerea de negocieri directe în noaptea de sîmbătă spre duminică. De ce a ales acest moment pentru un asemenea anunț neașteptat? De fapt ce propune preşedintele Federaţiei Ruse cînd vorbește despre reluarea negocierilor de pace din punctul unde au fost abandonate în 2022, la Istanbul? Am întrebat-o pe Angela Grămadă, cercetătoare a spațiului ex-sovietic, președinta Asociației Experți pentru Securitate și Afaceri Globale. Angela Grămadă: „Discursul lui Putin s-a schimbat de-a lungul timpului. (...) Nu ştim dacă el acum are intenţii clare de a ajunge la un acord pentru încetarea focului. Foarte mulţi experţi din Ucraina, experţi militari în mod special, susţin că Putin nu are un interes deosebit de a opri operaţiunile militare, ci mai degrabă pur şi simplu de a întinde anumite discuţii pe un termen nelimitat, pentru că în vară există presupunerea că ar dori să extindă atacul asupra Ucrainei, în anumite linii de interacţiune dintre militarii ruşi şi ucraineni. Aşteaptă un  moment oportun şi condiţii meteorologice favorabile. Militarii ucraineni sînt în mare alertă acum. Pe de altă parte Federaţia Rusă are nevoie să-şi menţină prezenţa în discursul opiniei publice internaţionale, să atragă atenţia asupra sa, să se prezinte în calitate de parte care este co-interesată de a purta aceste negocieri dar şi să delegitimeze leadershipul ucrainean, mai ales că această conducere de la Kiev a prelungit pentru încă 90 de zile legea marţială şi nu poate să organizeze alegeri prezidenţiale şi parlamentare.”Donald Trump i-a cerut Ucrainei să accepte imediat propunerea de negociere la Istanbul a lui Vladimir Putin. Volodimir Zelenski a răspuns că se va duce personal la Istanbul să-l aștepte pe Vladimir Putin.Angela Grămadă: „Faptul că Zelenski a ripostat şi a spus că va fi în persoană la Istanbul şi că-l aşteaptă în mod deosebit pe Vladimir Putin – a şi subliniat acest lucru – şi că este gata pentru orice format de negociere şi orice platformă este un semnal clar dat de Zelenski nu exclusiv lui Vladimir Putin dar şi principalilor parteneri care susţin în continuare Ucraina şi în mod special către Casa Albă, ca să demonstreze că problema nu este la Kiev, problema de facto este la Moscova, pentru că Moscova este cea care încearcă să întindă în timp aceste discuţii, ca să aibă cît mai mult spaţiu pentru a obţine localităţi din Ucraina.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Emanuela Ignățoiu-Sora a publicat recent volumul de poezie „Și noi dansam în plase de lumină și ace”, apărut la editura OMG. Femeia la 40 de ani este personajul central în jurul căruia este construit volumul. Și tema centrală este maturitatea, un proces în desfășurare, un proces care permite privirea înapoi dar și înainte. Este o carte care începe cu poeme de doliu și continuă cu poeme despre reconstrucția de sine. Am vorbit cu Emanuela Ignățoiu-Sora despre noua ei carte și temele ei.Emanuela Ignățoiu-Sora: „Cred că maturitatea vine cu înțelegerea nereușitei. Unul dintre motivele care mai apar în volum este cel al succesului - apropo de femeia la 40 de ani care ar fi trebuit să aibă succes, a fost proiectată într-un vis al succesului de către părinți și care nu ajunge la acest succes. (...) Dar e o înțelegere luminoasă. Nu cred că este un volum întunecat și sumbru, dimpotrivă, cred că e multă lumină acolo. Dar cu o înțelegere a unor lucruri pe care, poate, femeia de 30 de ani, de 20 de ani nu le înțelegea, că nici nu cred că avea cum să aibă acces la ele. (...) Ideea de maturitate pe care o percepeam așa cum mi-o dădeau adulții din vremea copilăriei nu e neapărat maturitatea pe care am găsit-o la vîrsta asta. Care e foarte diferită, nu înseamnă o seriozitate încrîncenată, e loc și de ludic, și să mai fim inocenți, și să mai suferim, și să mai sperăm complet naivi. Am început să regîndesc ideea de maturitate prin scrierea volumului.”Apasă PLAY pentru a asculta întreg interviul!O emisiune de Adela Greceanu  Un produs Radio România Cultural  

Se împlinesc 80 de ani de la capitularea necondiționată a Germaniei naziste în Al Doilea Război Mondial. În Europa astăzi e Ziua Victoriei. Și Rusia va aniversa 80 de ani de la victoria Armatei Roșii asupra Germaniei naziste printr-o mare paradă militară în Piața Roșie din Moscova, vineri, 9 mai, paradă la care vor asista mai mulţi şefi de stat, între care preşedintele chinez Xi Jinping. Președintele Vladimir Putin a anunțat un armistițiu unilateral în Ucraina de trei zile, începînd cu 8 mai. Forțele ucrainene anunță că în unele zone ale frontului atacurile rusești continuă. 9 mai este Ziua Europei. După cinci ani de la încheierea celui De-Al Doilea Război Mondial, în 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul francez al afacerilor externe, propunea o formă de organizare și cooperare prin care să se anuleze definitiv posibilitatea izbucnirii unui nou război între statele europene. Așa s-a născut Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, precursoarea Uniunii Europene de astăzi. Ce se sărbătoreşte în aceste zile, într-un context internaţional complicat? L-am întrebat pe Robert Lupițu, analist de politică internațională, redactor-șef al platformei „Calea Europeană”.Ce înseamnă victoria împotriva Germaniei naziste în Europa occidentală şi ce înseamnă în Federaţia Rusă?Robert Lupițu: „Ştim că este sărbătorită diferit Ziua Victoriei din cauza fusului orar. În Europa occidentală, ora 23:01 (la care a intrat în vigoare capitularea Germaniei naziste, în 8 mai 1945), însemna după miezul nopţii în URSS, astăzi Rusia. Din acest motiv aliaţii occidentali sărbătoresc Ziua Victoriei în 8 mai şi Federaţia Rusă în 9 mai. Este şi o înţelegere diferită a războiului. Pentru că Federaţia Rusă se referă la Marele Război de Apărare a Patriei sau de eliberare a Estului, pe care ulterior l-a păstrat sub dominaţie, pe cînd aliaţii occidentali au eliberat continentul şi partea sa de Vest de o ideologie ucigătoare, zdrobitoare, care a provocat ucideri în masă, ideologia nazistă, ideologia fascistă. O ideologie care apoi a fost prelungită ca mod de asuprire a popoarelor de către comunism. Şi de aceea asistăm la aceste clivaje. (...) Ştim foarte bine că Germania şi-a asumat vina istorică pentru Holocaust, pentru declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial. Şi astăzi, în Parlamentul german preşedintele federal Steinmeier a spus că eroii şi cei care au eliberat lagărul de la Auschwitz astăzi sînt agresorii. (...) Iată că îi este recunoscut Rusiei rolul istoric, pentru că armata sovietică a eliberat lagărul de la Auschwitz, dar astăzi Rusia este agresorul, moştenitoarea acelei armate, care ulterior a făcut mult rău prin felul cum s-a comportat cu populaţia locală. ”Apasă PLAY pentru a asculta interviu integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural