Timpul prezent

Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoğlu, a fost reținut miercuri de poliție. Alături de el au fost reținuți și alți politicieni precum și jurnaliști și oameni de afaceri. Imamoğlu este principalul adversar politic al președintelui Recep Tayyip Erdoğan. Înainte de arestarea lui Ekrem Imamoğlu, Universitatea din Istanbul i-a anulat acestuia diploma de absolvire. În Turcia, o condiție obligatorie pentru a candida la funcția de președinte este diploma de studii universitare. În ciuda restricțiilor privind demonstrațiile, decise de autorități pentru patru zile, au fost proteste la Istanbul. Despre situaţia din Turcia am vorbit cu analistul de politică internaţională Dragoș Mateescu.De ce a fost arestat primarul Istanbulului?Dragoș Mateescu: „Sînt două dosare. Unul de corupţie, care va fi instrumentat de instanţă într-un fel administrativ şi cu dovezi foarte clare dacă este să fie acuzat. Pe cînd celălalt se referă la colaborarea cu organizaţia considerată teroristă PKK, Partidul Muncitorilor din Kurdistan. Ei, acesta are o notă politică, e mai greu de dovedit. Bineînţeles că Imamoğlu n-a colaborat vreodată cu PKK, în sine, dar este acuzat de colaborare, de fapt, cu partidul pro-kurd, DEM Parti, Partidul Democraţiei şi Egalităţii Popoarelor. Statul turc şi regimul actual forţează asocierea acestui partid cu terorismul, fără să fie bineînţeles în mod formal vreo legătură.”Cum arată din perspectivă politică Turcia de azi?Dragoș Mateescu: „După tentativa de lovitură de stat din 2016 şi după protestele Gezi din 2013 tot ce s-a întîmplat a fost o schimbare fundamentală, rapidă şi şocantă a legislaţiei, în favoarea executivului întotdeauna, o degradare a democraţiei. A fost justiţia, apoi a fost la rînd legislaţia privind protestele, apoi libertăţile individuale au fost reduse la maximum, acum atacul este pe opoziţie. La cîteva judeţe bulgăreşti de România, gardianul Bosforului, gardianul securităţii Mării Negre alunecă spre un regim clar autoritar, care deja consider că are elemente de totalitarism. Pentru că spaţiul rămas societăţii civile, spaţiul rămas libertăţilor individuale se reduce de la săptămînă la săptămînă din ce în ce mai mult.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Donald Trump și Vladimir Putin au căzut de acord asupra încetării focului, pentru 30 de zile, asupra infrastructurii energetice din Ucraina și Rusia. Despre discuţia telefonică de marţi dintre cei doi lideri precum şi despre demersurile diplomatice pe care le pot face statele europene pentru ca SUA să nu abandoneze Ucraina şi nici Europa am vorbit cu Valentin Naumescu, profesor de relaţii internaţionale la Facultatea de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj.Valentin Naumescu: „Preşedintele Putin a respins pur şi simplu iniţiativa formulată de partea americană, aşa-zisul plan de pace al lui Donald Trump. L-a respins avînd abilitatea politică de a îmbrăca acest refuz în hainele aparente ale unei acceptări parţiale. Dar de fapt Putin a spus NUpărînd că spune DA. Nu este vorba de nici o încetare a focului, de nici un acord şi de nici un armistiţiu, dovadă că, imediat după ce s-a încheiat discuţia telefonică, luptele şi bombardamentele ruseşti au continuat cu şi mai mare intensitate în Ucraina. Vorbim doar de nişte enunţuri de presă, de nişte declaraţii. Orice acord privind încheierea acestui război este deocamdată departe. Dintr-un motiv foarte simplu: Putin simte acum că Rusia are superioritate militară pe front, că armata rusă este în ofensivă, că Ucraina este lipsită de ajutor militar şi, în consecinţă, Rusia doreşte să-şi impună în totalitate condiţiile în faţa Ucrainei, să obţină indirect o capitulare a Ucrainei.”Rusia cere oprirea ajutorului militar străin și a furnizării informațiilor pentru Ucraina. Ceea ce echivalează cu o slăbire a poziției Kievului. Ar putea Donald Trump să accepte la un moment dat această condiție?Valentin Naumescu: „Da, cred că ar putea s-o accepte şi pe aceasta şi pe altele pe care Putin le va formula. Pentru că în acest moment nimeni nu înţelege în ce a constat planul de pace al lui Trump, despre care ne vorbea în campania electorală de anul trecut. Iată, mîine sînt două luni de cînd a preluat acest mandat la Casa Albă. Nu vedem nici un progres, dimpotrivă, Rusia este din ce în ce mai agresivă, mai sigură pe sine că victoria este aproape. Relaţiile transatlantice sînt la un nivel minim de încredere după Al Doilea Război Mondial. Nu ştiu cînd va începe Washingtonul să realizeze, în timpul acestei administraţii Trump 2, faptul că nu se poate avea încredere în regimul Putin şi în Rusia. Ca de atîtea alte ori, ruşii folosesc toate oportunităţile care li se oferă, toate aceste concesii, aceste compromisuri, de fapt, pentru a-şi întări poziţia în Ucraina, pentru a slăbi Ucraina şi pentru a diviza Occidentul, ceea ce ştim că doresc de foarte mult timp.”Ce demersuri la nivel diplomatic pot face statele europene pentru ca SUA să nu abandoneze Ucraina şi nici Europa?Valentin Naumescu: „Pot face multe statele europene pentru că totuşi există în Europa lideri importanţi care au încă uşi deschise la Washington. Am văzut vizite bune la Casa Albă realizate de preşedintele francez Emmanuel Macron, de premierul britanic Keir Starmer. Au fost şi secretarul general al NATO, şi preşedintele Poloniei, probabil va merge şi noul cancelar al Germaniei în săptămînile sau lunile viitoare. Aceste ţări importante pot da un semnal că ele vor ajuta în continuare Ucraina, că nu se poate discuta nici un fel de aranjament de încheiere a războiului fără participarea, legitimă, a Ucrainei şi chiar fără participara europenilor. Pentru că este de neimaginat construcţia unei viitoare ordini de securitate europene care să nu aibă la masă aliaţii europeni.”Valentin Naumescu a publicat recent volumul „Cumpăna. Lumea la răscrucea marilor schimbări”. Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Macedonia de Nord este în doliu național vreme de șapte zile, în urma tragediei din clubul Pulse din orașul Kočani. În primele ore ale dimineţii de duminică, un incendiu declanșat de artificii la concertul unei trupe de hip-hop a provocat moartea a cel puţin 59 de persoane, majoritatea adolescenți și tineri adulți. De asemenea, sînt peste 100 de răniți, unii în stare gravă. 20 de persoane au fost reținute. Licența clubului Pulse fusese emisă ilegal, au anunțat autorităţile. O tragedie care ne amintește de ce s-a întîmplat la noi în 2015, la clubul Colectiv. Cum a fost posibilă? Şi ce urmează pentru Macedonia de Nord? L-am întrebat pe Dragoș Ioniță, specialist în zona Balcanilor, membru al Centrului de Studii Europene din cadrul SNSPA. Dragoș Ioniță: „Dacă ne uităm la tot ce s-a întîmplat, de la procesul de autorizare pînă la organizarea respectivului spaţiu, vom vedea că totul seamănă cu ce s-a întîmplat la noi în 2015, la Colectiv. Vorbim despre un spaţiu care nu era destinat petrecerilor, adunărilor mari de oameni, un spaţiu care era ilegal adaptat pentru astfel de evenimente, care nu era pregătit pentru situaţii de urgenţă, nu avea nici autorizaţie de funcţionare, dar nici autorizaţie de securitate la incendiu. Exista o singură ieşire, a doua era blocată, chiar baricadată, după cum spun autorităţile locale. În plus, totul a culminat cu lipsa supravegherii din partea autorităţilor. Dincolo de faptul că nu a existat acea autorizaţie, nici ulterior, după ce locaţia a fost dată în folosinţă şi utilizată ilegal pentru astfel de evenimente, nu a existat supraveghere din partea autorităţilor responsabile de situaţiile de urgenţă.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural  

S-a folosit mult în ultima vreme cuvîntul „dictatură” cu referință la vremurile în care trăim. Anularea unui scrutin viciat de către Curtea Constituțională e un semn de democrație sau de dictatură? Respingerea unor candidați de către Biroul Electoral Central pe baza unor legi sau proceduri e dictatură sau democrație?  De fapt, ce înseamnă un regim dictatorial? Despre dictaturile reale prin care a trecut România în secolul trecut – dictatura lui Carol al II-lea, dictatura lui Ion Antonescu, dictatura comunistă – vorbim astăzi la „Timpul prezent”. Invitații noștri sînt istoricii Cristian Vasile şi Matei Gheboianu.Cristian Vasile: „Nu, nu trăim într-o dictatură. Trăim într-o democraţie, chiar dacă imperfectă, într-un sistem democratic care face faţă multor provocări. (...) Cei care clamează că azi trăim o dictatură se bazează pe ignoranţa societăţii. Vedem că ei îi elogiază şi pe Ceauşescu, şi pe Putin, şi pe Corneliu Zelea Codreanu, şi pe mareşalul Ion Antonescu. Deci e un mix, un baroc fascisto-comunist foarte ciudat, care trebuie combătut prin educaţie. Şi asta se poate face şi prin ore de istoria comunismului, prin ore de istoria Holocaustului, istoria evreilor, ore foarte necesare.”Faptul că ei pot folosi acest termen, „dictatură”, e cea mai bună dovadă că trăim de fapt într-o democraţie, şi nu într-o dictatură, pentru că tocmai într-o dictatură nu ai voie să strigi „dictatură!”Matei Gheboianu: „Aşa este. (...) Se aruncă în piaţă astfel de termeni fără ca populaţia măcar să-i înţeleagă. Mereu spun: după primul tur al alegerilor prezidenţiale, cel mai căutat cuvînt a fost legionar. Multe persoane credeau că înseamnă luptător în Legiunea Străină franceză. Şi asta ne spune  multe despre analfabetismul funcţional istoric la nivelul societăţii. Oamenii folosesc nişte termeni fără să le cunoască sensul.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei MartinUn produs Radio România Cultural 

Ioana Nicolaie a publicat recent „Drumul spre Soare-Răsare” (Editura Humanitas), un roman care continuă seria cărților despre nordul transilvan, începută cu „Pelinul negru”, continuată cu „Cartea Reghinei” și „Tot înainte”, cărți care spun povestea unei familii cu 12 copii. De data aceasta personajul central este Radu, cel mai mare dintre cei 12 frați, care moare și urmează să treacă prin vămile care-l despart de lumea de dincolo, de rai sau de iad. Astfel, el își rememorează viața, care nu a fost ușoară și nici lipsită de amărăciune, dar este traversată de o poveste de iubire luminoasă și de nevoia imperioasă de a scrie. Ne întîlnim aici din nou cu Văralia, satul-oraș-stațiune pe care l-am întîlnit și în celelalte romane ale Ioanei Nicolaie despre nordul transilvan și care amintește de Sângeorzul natal al autoarei. Am stat de vorbă cu Ioana Nicolaie despre noul ei roman, despre istoria și istoriile topite în țesătura lui narativă. Ioana Nicolaie: „Nu putem pleca din istorie. Sîntem cu toții actanți ai acestui fluviu mare care este istoria și vedem asta în fiecare zi a vieții noastre. Istoria îl influențează pe personajul meu în multe feluri. În primul rînd, el se naște în timpul comunismului. El face o recuperare de biografie, trebuie să găsească în trecutul lui cîteva secvențe esențiale pentru ce are de făcut în momentul în care începe povestea – să străbată Vămile Văzduhului. În afară de comunism mai este istoria din anii ʼ90. Cei care au traversat-o își amintesc de ea în două feluri: pe de-o parte cu nostalgie, pentru că în acei ani a fost un entuziasm extraordinar, eram liberi, ieșeam dintr-o dictatură, totul era ușor, chiar dacă anii aceia au fost cumplit grei, pentru că în anii aceia ușurința venea din speranță. Pe de altă parte, au fost ani traumatici pentru o întreagă generație. Personajul meu, Maxim Radu Niculai, trece prin acei ani ai sărăciei crunte. După anii ʼ80, ai foamei, frigului și fricii, au venit anii inimaginabilei sărăcii. Și trece cu greu. El trebuie să renunțe tot timpul la lucruri semnificative pentru el. Acest volum este cartea unui scriitor care nu ajunge niciodată să-și vadă publicată literatura. (...) În momentul în care m-am așezat la lucru, am plecat la drum cu două lucruri în cap: este cartea artistului și este cartea alcoolicului. După aceea am descoperit că este și cartea îndrăgostitului.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!O emisiune de Adela Greceanu  Un produs Radio România Cultural

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a fost recent în Bosnia şi Herţegovina, ca să-și arate susținerea pentru guvernul federal, aflat în conflict cu liderii sîrbi. Tensiunile s-au accentuat în urmă cu cîteva săptămîni, cînd liderul sîrbilor, Milorad Dodik, a fost condamnat la un an de închisoare și a primit interdicția să mai facă politică șase ani după ce a sfidat hotărîrile Înaltului reprezentant al comunităţii internaţionale pentru aplicarea Acordului de pace. Iar miercuri, procurorii bosniaci au ordonat arestarea lui Dodik, pentru ignorarea unei citații judecătorești. Dodik este investigat pentru că a iniţiat adoptarea unor legi care interzic accesul sistemului judiciar de stat şi al poliţiei în Republica Srpska. Statul Bosnia și Herțegovina este format din două regiuni autonome: Republica Srpska și Federația Bosnia și Herțegovina.  Bosnia și Herțegovina are o președinție colectivă și rotativă formată din trei membri, reprezentanți ai celor trei entități etnice: musulmani, sîrbi și croați. Milorad Dodik este reprezentantul sîrb al acestei președinții colective. „Nu este 1992 și nu vom lăsa să apară un vid de securitate”, a spus șeful NATO cînd a vizitat Bosnia, referindu-se la anul în care a început sîngerosul război interetnic. Despre situația complexă a acestei țări și tensiunile din prezent și din trecut am vorbit cu Miruna Butnaru-Troncotă, prof. univ. la SNSPA, specialistă în zona Balcanilor.Miruna Butnaru-Troncotă: „Milorad Dodik are de ani de zile o retorică secesionistă care, pînă acum cîţiva ani, încălca doar la nivel retoric Constituţia Bosniei şi Herţegovinei. Constituţia Bosniei este foarte specială pentru că se bazează pe acordul de pace din 1995 (Acordul de la Dayton), care a oprit războiul. Este pentru prima dată cînd un tratat de pace are şi o anexă care prevede modul de organizare a acelui stat, adică ceea ce a devenit Anexa 4, Constituţia Bosniei şi Herţegovinei. Milorad Dodik domină politica din Republica Srpska şi atacă statalitatea Bosniei şi Herţegovinei spunînd că aceasta nu ar trebui să existe ca stat. Toate declaraţiile lui sînt împotriva guvernului de la Sarajevo şi împotriva oricăror decizii federale, pe care el nu le recunoaşte sau le ia în derîdere. Dar, de cîţiva ani, într-o criză politică perpetuată din 2021 pînă acum, el nu a mai rămas doar la nivelul retoricii, ci lucrurile au evoluat şi în zona deciziilor politice, prin retragerea reprezentanţilor Republicii Srpska din instituţiile federale, pentru a bloca acele instituţii, care nu pot funcţiona dacă nu au şi reprezentanţi ai Republicii Srpska, şi prin organizarea unor instituţii paralele celor federale, care nu respectă Constituţia şi sînt ilegale. Pe acest fond, Înaltul reprezentant Christian Schmidt – care reprezintă comunitatea internaţională care supervizează statalitatea Bosniei şi aplicarea Acordului de la Dayton – în 2023 a emis o lege, pentru că are acest drept executiv, prin care interzicea organizarea oricărui tip de instituţie paralelă cu cele federale. Pentru că nu a respectat această lege, Milorad Dodik a fost condamnat la un an de închisoare. Această decizie va trebui pusă în aplicare. Dodik a spus chiar dinainte de a se anunţa condamnarea că el nu va merge la închisoare şi că orice decizie dată, fie de Christian Schmidt, fie de o instituţie a Bosniei, de la Sarajevo, nu va fi luată în considerare de el.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Una dintre declarațiile președintelui american Donald Trump care au stîrnit îngrijorare a fost aceea că Statele Unite au nevoie de Groenlanda și că vor lua Groenlanda „într-un fel sau altul”. În acest context au avut loc alegerile alegerile parlamentare de ieri, 11 martie, din Groenlanda. La o populație de aproximativ 56.000 de locuitori, Parlamentul unicameral este alcătuit din 31 de membri, aleși o dată la 4 ani. Groenlanda, regiune autonomă a Danemarcei, discută de cîțiva ani despre independență. Pe primul loc, în urma rezultatelor preliminarii, s-a clasat partidul Democraţii, formaţiune social-liberală, cu aproape 30% din voturi, urmat de partidul Punctul de orientare, cu 24,5 % din voturi – ambele partide sînt pentru independenţa Groenlandei. Pe locurile trei şi patru s-au clasat cele două partide aflate acum la  guvernare, ecologiştii de la Comunitatea Poporului şi social-democraţii de la partidul Înainte. Ce spun aceste rezultate despre poziția cetățenilor cu privire viitorul insulei? De ce e interesat Donald Trump de această insulă îngheţată? L-am întrebat pe Marius Ghincea, analist de politică internațională.Marius Ghincea: „Interesul SUA pentru Groenlanda nu este nou, ne amintim că în timpul primului mandat al lui Donald Trump la Casa Albă acesta a făcut o ofertă pentru achiziţionarea Groenlandei, refuzată şi de Danemarca, şi de populaţia din Groenlanda. Motivul principal pentru care SUA e interesată de această insulă ţine de faptul că în anii următori vom avea o competiţie din ce în ce mai acerbă între marile puteri care au acces la Oceanul Arctic, pe măsură ce gheaţa se topeşte şi mai multe căi navigabile devin disponibile pentru perioade mai lungi de timp, ceea ce va crea condiţiile pentru apariţia unor noi căi prin care vapoarele din Japonia sau China pot să ajungă în America de Nord sau în Europa pe o rută mult mai scurtă şi, în consecinţă, mai eficientă economic. Totodată, din perspectivă securitară şi strategică, această nouă competiţie dintre marile puteri la Polul Nord va duce la o schimbare a configuraţiei de securitate. Atît Federaţia Rusă, cît şi SUA îşi modernizează porturile şi bazele militare şi ar trebui să ne aşteptăm ca, pe termen mediu şi lung, Polul Nord să devină un cîmp de bătălie, de competiţie strategică între ţări precum SUA şi Federaţia Rusă dar şi cu o influenţă importantă a Chinei. Şi sînt, desigur, şi interese pecuniare, economice, legate de aceste noi căi de navigaţie precum şi legate de resurse minerale.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Echipele de negociatori ucraineni și americani s-au întîlnit marți în Arabia Saudită pentru discuții considerate cruciale în vederea negocierilor privind încetarea focului. O primă concluzie: delegația ucraineană e dispusă să accepte o încetare temporară a focului pentru 30 de zile. Invitatul nostru este Rufin Zamfir. De ce este atît de importantă această întîlnire?Această întîlnire își dorește să deschidă o linie de dialog în format trilateral – cu Ucraina, pe de o parte, cu Rusia, de cealaltă parte și cu SUA ca broker. De succesul acestei întîlniri depinde cît de repede se va ajunge la un început efectiv al procesului de negociere. Acum e vorba doar de doi dintre cei trei actori ai negocierii. Delegația ucraineană e prezentă la Jeddah pentru a-și prezenta viziunea cu privire la condițiile unui proces de negociere cu Rusia. Întîlnirea de acum din Arabia Saudită se petrece după ecel eșec diplomatic de la Washington, cu prilejul întîlnirii dintre Volodimir Zelenski și Donald Trump la Casa Albă. Ucraina vrea să demonstreze că este un partener de dialog rațional, dispus la dialog.  Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei MartinUn produs Radio România Cultural

Asociația Română a Traducătorilor Literari, ArtLit, s-a alăturat asociațiilor europene similare care solicită reglementarea rapidă și eficientă a dezvoltării și folosirii inteligenței artificiale în traducerile literare. Pentru că, se arată într-un comunicat al asociației, folosirea inteligenței artificiale în traducerile literare în lipsa unor reglementări clare poate duce la încălcarea legislației drepturilor de autor, „cu serioase implicații etice, socio-profesionale ṣi culturale”. ArtLit pledează pentru transparenţă şi solicită, printre altele, introducerea în contractele semnate de traducătorii literari „a unor clauze care să specifice dacă traducerea a fost făcută cu ajutorul programelor de inteligență artificială și textul generat automat a fost ulterior prelucrat de un traducător uman.” Dar cum îţi dai seama dacă un text a fost tradus cu ajutorul AI? Le-am întrebat pe traducătoarele Justina Bandol şi Simina Popa, membre ale asociaţiei ArtLit.Justina Bandol: „Foarte marele avantaj este că traducerile (prin AI) sînt făcute în decurs de cîteva minute, o oră, două – nu-mi dau seama exact cît durează să traducă o carte întreagă un asemenea program – şi nu cîteva luni, cît îi ia unui traducător. Ideea este că aceste traduceri brute sînt apoi prelucrate uman. Fie de traducători angajaţi cu contract, fie de oamenii din editură, redactori, în esenţă, care prelucrează textul. Cîtă vreme textul acela este în continuare lucrat de cineva care mai mult sau mai puţin reuşeşte să-i dea o voce, presupunînd că înţelege vocea originalului şi încearcă să o respecte, dacă textul AI-ului este prelucrat, cred că poate deveni extrem de greu să stabileşti. Poate asta ar fi o problemă pentru legiuitori: care sînt criteriile după care poate cineva să-i verifice sau să-i constrîngă pe traducători, pe editori.”Dar în ce măsură cititorii sînt interesaţi de lucrurile astea?Simina Popa: „Nu este un proces cu efecte imediate. Dar cu siguranţă – aici mi-aş paria toţi banii – este un proces cu efecte pe termen foarte lung, care se vor vedea în timp în primul rînd în ce se creează, în nivelul de creaţie şi apoi în această lenevire a creierului. În traducere nu transpui un limbaj, ci trebuie să înţelegi un mod de gîndire. Şi în momentul în care nu mai faci asta şi doar iei de-a gata un text făcut, care ţi se pune sub nas, nu mai vezi exact originalul, de unde s-a pornit şi unde trebuie să se ajungă, după puterile tale omeneşti. Am văzut într-o dezbatere tot pe tema asta, că o editură din Italia propunea trei iconiţe pentru fiecare tip de carte: una cu un om, cînd cartea a fost scrisă sau tradusă exclusiv de un om, o iconiţă cu robotul şi o iconiţă cu amîndoi. Era o ofertă de transparenţă. Modele şi idei încep să apară în sesnsul ăsta, trebuie văzut cum le putem adapta.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Alexandra Rusu și Maria Tănăsescu au scris împreună și au publicat volumul „Femei la graniță. Ce ne scriem când nu ne citește nimeni” (Editura Trei). O carte alcătuită din scrisori, un document personal dar și o carte de ficțiune, un schimb de replici sub formă de micropovestiri pe diverse teme: de la mîncare pînă la reprezentarea lui Iisus și a Fecioarei Maria în pictura prerafaelită, de la vacanțe pînă la ce alegi între bunătate și umor. Cele două autoare și-au construit un spațiu comun, bazat pe complicitate stilistică și ambiguitate auctorială, și-au reglat vocile pînă la armonie, în ciuda opiniilor uneori diferite pe anumite teme, și au practicat un soi de gîndire împreună. Ca să(-și) spună povești și ca să se oglindească una în cealaltă. Pentru că ele sînt „surorile Șeherezada, mereu pe perfuzii de povești”. Am stat de vorbă cu Alexandra Rusu și Maria Tănăsescu despre cartea lor, despre prietenia feminină care poate fi salvatoare, despre ce le-a adus scrisul împreună.Alexandra Rusu: „Noi am mers destul de adînc: am vorbit și despre dragoste, și despre moarte, și despre mîncare, și despre război, și despre politică. Dar se putea și mai mult, mai era material și literar, și uman acolo. Am hotărît tacit unde ne oprim. Sînt niște granițe, apropo de titlu, pe care nu le-am trecut. Pentru că în teritoriul ăsta al prieteniei, al intimității între femei nu te duci pînă în pînzele albe, ca să nu-l încarci pe celălalt, să nu-l împovărezi excesiv, să nu-i dai o emoție sau o situație pe care nu o poate nici duce, nici comenta. Am stat într-un teritoriu foarte profund, foarte intim, dar care nu devine insuportabil. Ca o formă de grijă una față de cealaltă. Cred că e ceva care ține de prieteniile feminine și de cît de structurante pot să fie ele și de salvatoare în viețile noastre.”Scrieți destul de mult despre mîncare, despre gătit, despre relația voastră și a femeilor din familiile voastre cu gătitul. E o solidaritate feminină în jurul cratiței și al tocătorului, e umor și autoironie, e amărăciune, e exasperare, e o întreagă desfășurare de sentimente în jurul acestui rol atribuit de secole femeii: rolul de a găti, de a pune hrană pe masă. Ce v-a adus să scrieți despre asta?Maria Tănăsescu: „M-am gîndit foarte adînc la povestea asta cu gătitul, pentru că are o anumită recurență. În toate istoriile de familie pe care le aud în jurul meu există o poveste cu o bunică care gătește într-un anume fel sau cu un fel de mîncare transmis de la o generație la alta. Poate că în familii în care dragostea nu se putea exprima în nici o altă formă, exista această modalitate, care e universală, de a vorbi despre dragoste. În al doilea rînd, am considerat important să consemnăm lucrurile astea, care pot părea banale dar care nouă, femeilor, ne ocupă foarte mult timp dintr-o zi. Și mă mai gîndeam că toate amintirile de familie sînt învelite pe de-o parte într-o crustă de ficțiune și pe de altă parte într-o crustă de tandrețe. Sînt mai aproape de legendă decît de realitate și mi s-a părut foarte important să le recuperăm și să le restituim prin textele astea, păstrînd sau conservînd crusta de tandrețe.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin  Un produs Radio România Cultural