Timpul prezent

Friedrich Merz a fost ales marți cancelar al Germaniei dar abia din a doua rundă de vot în Parlament. Ce spune acest episod din politica germană despre situația noii coaliții de guvernare – blocul de centru-dreapta CDU/CSU şi social-democraţii, de centru-stînga, de la SPD – și perspectivele ei? Am întrebat-o pe Luciana Ghica, conf. la Facultatea de Științe Politice a Universității din București.Luciana Ghica: „A fost foarte mult comentat rezultatul. Dar nu este o coaliţie uşor de făcut şi a fost un semnal important. Cred că trebuie pus în perspectivă. Faptul că Merz a reuşit să mobilizeze întreaga coaliţie dar şi partidele democratice din afara coaliţiei să treacă moţiunea prin care votul (al doilea) să aibă loc în aceeaşi zi – chestiune care necesita chiar mai multe voturi, 2/3 – mi se pare că este o reuşită. Şi la al doilea vot nu a obţinut minimum de 316 voturi, ci aproape toată coaliţia, mai puţin cei trei absenţi. A arătat că poate să obţină sprijinul întregului Parlament democratic.”E deja o tradiție în Germania ca un cancelar nou ales să efectueze prima vizită în străinătate în Franța și pe cea de-a doua în Polonia. Friedrich Merz s-a întîlnit de dimineață cu președintele francez Emmanuel Macron iar în această seară e la Varșovia. În marja întîlnirii de la Paris, Merz și Macron au publicat în presa europeană un articol comun, un articol manifest despre relansarea relațiilor franco-germane cu un obiectiv clar: consolidarea europeană. Parteneriatul franco-german trebuie să devină „mai strategic, mai operațional”, cu accent pe securitate, competitivitate și convergență europeană. Poate acest parteneriat să întărească într-adevăr Uniunea Europeană?Luciana Ghica: „Cred că da. În mare parte, în mod tradiţional, Uniunea Europeană a fost impulsionată politic de acest motor franco-german. Iar faptul că dincolo de cuvintele frumoase din acel editorial comun, avem şi cîteva elemente specifice legate de energie – o chestiune care este şi pe agenda UE, pînă în 2027 dorim ca UE să nu mai fie dependentă în nici un fel de resursele energetice din Rusia – este un mesaj extraordinar de important în această săptămînă simbolică în care aniversăm „Declaraţia Schuman”. 9 mai este Ziua Europei şi pentru că aniversează acea declaraţie a ministrului de afaceri externe francez, Robert Schuman, care i-a propus Germaniei în 1950 să pună în comun resursele de cărbune şi oţel, atît pentru scopuri economice, cît şi pentru scopuri politice şi de securitate. Şi această declaraţie franco-germană, acest editorial comun este într-un fel ecoul acelei declaraţii Schuman din 1950.” Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Cabinetul de securitate al Israelului a aprobat un plan de extindere a ofensivei militare împotriva grupării Hamas, care include cucerirea Fîșiei Gaza și încurajarea plecării voluntare a locuitorilor din enclava palestiniană. Care sînt perspectivele pentru acest teritoriu grav afectat de război și pentru locuitorii săi? Am întrebat-o pe jurnalista Carmen Gavrilă, de la Radio România Actualități, specializată în Orientul Mijlociu.Cum justifică Israelul decizia de acum, de a cuceri întreaga enclavă și de a-i încuraja pe locuitorii săi să plece de bună voie din Gaza?Carmen Gavrilă: „Este o măsură maximală, ca să forţeze eliberarea ostaticilor israelieni rămaşi în Fîşia Gaza, vii sau morţi – asta este explicaţia oficială. Sînt analişti, inclusiv analişti israelieni, care spun că premierul Netanyahu se poate menţine la putere numai în situaţii de criză, pe care uneori le crează singur. E-adevărat că pericolul Hamas nu poate fi neglijat, în continuare, chiar dacă gruparea palestiniană a fost profund afectată de operaţiunile din ultimii doi ani ai Israelului în Fîşia Gaza. (...) În raportul obţinut de televiziunea publică israeliană se arată că este vorba despre o schimbare de strategie în sensul că armata israeliană nu face incursiuni în Fîşia Gaza, stabileşte doar nişte puncte de control şi de siguranţă – acele aşa numite buffer zone – pentru localităţile israeliene care sînt în apropiere, ci armata ar urma să ia pas cu pas, localitate cu localitate, ce a mai rămas din Fîşia Gaza şi să avertizeze populaţia să plece de bunăvoie – e relativ acest bunăvoie, cînd vezi că se apropie soldaţii, normal că îţi iei bagajele şi pleci –, să împingă cît mai mult populaţia spre Sud, spre zona Rafah şi teritoriile pe care o să le cucerească – nu găsesc alt cuvînt mai bun – să fie securizate. Asta înseamnă că armata israeliană ar rămîne pe loc, un lucru despre care se ştie foarte clar – au fost semnale inclusiv de la noul şef de stat major al armatei israeliene – că armata israeliană nu-l doreşte.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

„Starea globală privind libertatea presei este clasificată drept situație dificilă pentru prima dată în istoria Indexului”, se arată în raportul publicat recent de organizația Reporteri Fără Frontiere. România a coborît cu 6 puncte față de anul trecut și este pe locul 55. Care sînt explicaţiile la nivel global şi care sînt explicaţiile pentru situaţia libertăţii presei din România? Cum se măsoară nivelul de libertate a presei dintr-o țară? De ce ajung oamenii să se informeze de pe rețelele sociale, unde se propagă și foarte multă dezinformare și știri false, și nu din presa tradițională? I-am întrebat pe Cristina Lupu, directoare executivă a Centrului pentru Jurnalism Independent, şi Răzvan Martin, de la ActiveWatch.Conform rezultatelor organizației Reporteri fără Frontiere, libertatea presei la nivel global este la cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani. Cum se explică acest declin?Cristina Lupu: „Presa nu o duce bine în general în lume. Vedem o cădere mare în Statele Unite şi acesta cred că este un exemplu care ne dă tuturor de gîndit. Într-o democraţie pe care o credeam extrem de stabilă vedem cum jurnaliştii sînt hărţuiţi, sînt atacaţi, cum se discută despre cum ai putea avea acces la sursele jurnaliştilor, pentru a vedea cine le-a dat informaţii. La asta se adaugă problemele economice cu care se confruntă presa peste tot în lume. Şi cred că acesta e unul dintre motivele pentru care a scăzut foarte tare libertatea presei. Pentru că, dacă jurnaliştii nu au resurse cu ajutorul cărora să-şi facă meseria, avem o problemă de supravieţuire şi sustenabilitate. La asta, dacă adăugăm regimuri care nu sînt foarte prietenoase cu libertatea presei – numărul lor crescînd peste tot în lume –, putem să avem o imagine destul de îngrijorătoare.”Într-un context în care încrederea cetăţenilor români în instituţii este la un nivel scăzut, şi presa noastră trece printr-o criză de încredere, consideră Răzvan Martin. Răzvan Martin: „Este o mare criză de încredere şi în presă. Toate instituţiile statului, toate instituţiile democratice traversează o perioadă în care încrederea s-a prăbuşit. Iar presa, din păcate, a devenit tot mai asimilată de o bună parte din populaţie sistemului de putere, ea nu mai e percepută ca acel cîine de pază al democraţiei, a patra putere în stat care supraveghează ce fac celelalte trei puteri, ci a devenit, în ochii oamenilor – şi uneori pe bună dreptate – parte a sistemului de putere. Şi asta şi din cauza acelor legături, să le spunem nefireşti, ale patronilor de presă cu zona politică, cu puterea politică şi cu puterea economică. Astea au compromis foarte mult ideea de presă independentă, misiunea publică a jurnalismului.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Volumul de povestiri „Teoria lucrului bine făcut” de Veronica Stănică (Editura Litera), un volum de debut, ne propune o galerie de personaje de toate vîrstele, copii, tineri, adulți, oameni în vîrstă, personaje surprinse în cîte un moment semnificativ din viața lor. Una dintre mărcile autoarei este umorul. Un umor tăios, crud, care cade uneori ca o ghilotină o ajută să construiască scene memorabile. Veronica Stănică își pune personajele în situații dificile dar nu le judecă alegerile reușind astfel să prezinte un portret de grup complex despre natura umană. Am vorbit cu autoarea despre umor, despre personajele ei conturate cu precizie doar din cîteva replici și despre cursurile de creative writing pe care le-a frecventat. Veronica Stănică: „Faptul că sînt îngăduitoare cu un personaj și-l pun să treacă prin niște situații limită și să acționeze într-un anume fel nu înseamnă că eu, în pielea lui, aș face la fel. Sînt diferită de personajele mele dar le înțeleg în oricare din circumstanțele în care le-am prezentat. Nu sînt judecătorul personajelor mele, sînt doar un prezentator al lor. Și încerc să spun povestea cît mai interesant lăsîndu-le totuși libertatea de a acționa după cum le-o cere rolul lor din poveste. Fără să le pun pe o direcție sau alta pentru că așa cer morala, sau timpurile, sau educația, sau legile... Sînt povești și trebuie luate ca atare. Îmi place să las oamenii în pace să facă ce vor. Și în viață, și în cărți.”Ai frecventat cursuri de scriere creativă. Ce ai învățat despre scris de la scriitorii care țin ateliere și de la colegii tăi?Veronica Stănică: „Cursurile de creative writing au fost foarte importante nu neapărat pentru ce am învățat ci pentru lumea care mi s-a deschis și pentru oamenii pe care i-am cunoscut acolo. Înainte de a merge la Creative Writing Sundays, pe care o să-l pomenesc mereu, am făcut la Fundația Calea Victoriei un curs de scriere creativă ținut de Mario Barangea și Dana Barangea. Am aflat de cursul ăsta de la un îndrumător de curs al fiică-mii, care și ea scrie. Ea n-a vrut să mai meargă, eu am apucat să achit taxa de participare și-am zis, ok, nu te duci tu, lasă că mă duc eu. Cursul ăsta mi s-a părut foarte util datorită încrederii pe care Mario mi-a dat-o în mine. Eu habar n-aveam că pot să scriu ficțiune. M-am dus pentru că am achitat o taxă.” Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!O emisiune de Adela Greceanu  Un produs Radio România Cultural  

În 1 mai, sărbătorim Ziua Muncii – o zi care amintește de conflictele sindicale din secolul al XIX-lea, o sărbătoare care în prezent, ne oferă prilejul de a reflecta asupra felului în care muncim și ne raportăm la ideea de muncă. Așa ajungem și la cuvîntul „robot”. În limba română, el vine din slavonul rabota, care înseamnă chiar „muncă”. Conceptul de robot i-l datorăm scriitorului ceh Karel Čapek, care l-a introdus într-o piesă publicată în 1920. Azi, într-o lume în care inteligența artificială și roboții industriali transformă cu totul unele profesii, ce mai înseamnă munca pentru noi? Ce pierdem și ce cîștigăm atunci cînd munca devine tot mai „robotizată”? Ce fel de munci nu vor putea fi înlocuite niciodată de roboţi? L-am întrebat peRadu Uszkai, cercetător la Centrul de Cercetare în Etică Aplicată.Radu Uszkai: „Provocarea cea mai mare nu este neapărat să găsim muncă. Sînt sceptic că e posibil un viitor, ce puţin într-un interval de timp mediu, în care să ne pierdem în mod fundamental tot ceea ce înseamnă locurile de muncă în dauna tehnologiilor noi şi emergente. Însă ce trebuie să căutăm şi ce ne e dificil de fapt să găsim este un soi de cadru instituţional în care muncim cu sens. E o discuţie absolut fascinantă în zona filosofiei politice şi a eticii aplicate vizavi de tema aceasta a meaningful work, a muncii cu sens pentru noi. Şi sînt nişte condiţii cheie despre care filosofii care discută pe această temă le aduc în discuţie, despre cum munca trebuie să le permită celor care o prestează un spaţiu de autonomie, trebuie să le ofere un sens, oamenii să se poată raporta la munca pe care o prestează ca făcînd parte din modul în care ei îşi concep sensul vieţii, să le ofere un context prielnic în care să intre în interacţiuni de valoare cu alte persoane din cadrul comunităţii lor. Şi, cel puţin pentru mine, în momentul de faţă marea provocare nu e dacă o să ne pierdem toţi locurile de muncă sau dacă o să dispară toate locurile de muncă, ci în ce măsură majoritatea covîrşitoare a locurilor de muncă ce vor fi disponibile pe piaţă vor fi genul de locuri de muncă ce ne vor da sens, de unde noi vom putea deriva ceva de valoare pentru vieţile noastre sau dacă vor fi aşa-zisele bullshit jobs, despre care vorbeşte în detaliu David Graeber.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!O emisiune de Adela Greceanu şi Matei Martin  Un produs Radio România Cultural  

Uniunea Europeană ia în considerare decuplarea Republicii Moldova de Ucraina în procesul de aderare, a spus comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, într-un interviu la Praga pentru „Europa liberă”. Cele două ţări au mers în tandem pînă acum pe drumul spre aderare. Dar Ungaria blochează negocierile cu Ucraina.Comisara pentru extindere consideră că Moldova ar putea adera la UE pînă în 2029. Despre aspiraţiile europene ale Republicii Moldova vorbim cu expertul în politici publice Andrei Curăraru, de la WatchDog, Republica Moldova, şi cu jurnalistul Mihai Isac. Andrei Curăraru: „Cred că elefantul din camera europeană este Ungaria, care blochează ostentativ orice încercare de progres în cazul Ucrainei. Nu există o astfel de atitudine negativă faţă de Republica Moldova. Asta a fost, cred, motivaţia din partea doamnei Kos pentru a spune că există posibilitatea decuplării. Am şi văzut reacţii rapide din partea Kievului oficial care spune că nu este nevoie de o astfel de decuplare. Şi pentru noi, moldovenii, este important să spunem că nu sîntem noi în spatele acestei declaraţii sau intenţii. Mai degrabă am vrea ca ambele ţări să fie aproape de Uniunea Europeană şi să se integreze cît mai rapid. Dar realitatea este că acest parcurs vine cu propriile viteze şi decuplarea poate fi naturală, în sensul în care Republica Moldova îşi face temele de acasă şi nu are acele probleme pe care le are pe front Ucraina, are un conflict îngheţat, nu întîrzie în realizarea reformelor, finalizează screening-ul pe mai bine de trei capitole în scurt timp.”Ar putea decuplarea să fie percepută ca o concesie făcută Moscovei, în condiţile în care Rusia încearcă să saboteze parcursul european al ambelor ţări?Mihai Isac: „Desigur, în acest ton va fi interpretată de o parte din mass-media. Dar, în acelaşi timp există şi un precedent în acest sens: Albania şi Macedonia de Nord. În pofida faptului că la Chişinău partidele pro-europene susţin integrarea Ucrainei în UE şi sînt recunoscătoare Ucrainei că prin rezistenţa sa eroică a apărat şi Republica Moldova, în acelaşi timp foarte mulţi factori de decizie de la conducere, foarte multe persoane din societatea civilă din Republica Moldova, din alte medii pro-europene înţeleg faptul că este o oportunitate imensă pentru Republica Moldova. Şi, dacă Republica Moldova va primi oferta de a se decupla de Ucraina şi de a înainta mai rapid pe drumul de integrare europeană, cu siguranţă nu o va refuza.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Liberalii premierului Mark Carney au cîștigat alegerile de luni din Canada. Deși în ianuarie erau cu 20 de procente în urma conservatorilor, liberalii au urcat spectaculos în preferințele electoratului după ce Donald Trump a început să vorbească despre cum Canada ar trebui să devină al 51-lea stat american şi despre tarife vamale. Mark Carney pare să fie omul momentului în Canada. Un nou venit în politică, el a devenit liderul liberalilor în martie. A fost şeful băncilor centrale din Canada şi din Anglia. Cît de mult a contat experienţa lui în domeniul bancar pentru alegători? Ce instrumente are Mark Carney pentru a face faţă războiului tarifelor anunţat de Donald Trump? Care au fost principalele subiecte în campania electorală din Canada? L-am întrebat pe Marius Ghincea, analist de politică internațională.Marius Ghincea: „În campania electorală, domnul Carney s-a folosit de experienţa şi prestigiul profesional pe care-l are atît în Canada cît şi în restul lumii drept un avantaj în competiţia cu contracandidatul venit din partea conservatorilor canadieni. Iar în mesajele pe care le-a transmis chiar şi după încheierea alegerilor a pus accent pe competenţa sa în termeni de economie, politică monetară, politică macroeconomică. Deci competenţa acestuia ar trebui să ne aşteptăm să fi jucat un rol important în alegerea multora dintre votanţii canadieni, mai ales în condiţiile în care Statele Unite s-au folosit de politica comercială pentru a pune presiune asupra guvernului şi statului canadian, inclusiv cu ameninţări din partea preşedintelui Trump de anexare şi de oprire a relaţilor comerciale ditre cele două ţări.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural

Care este stadiul negocierilor pentru pace în Ucraina? Ce semnificație a avut întîlnirea, intens mediatizată, dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski de la funeraliile Papei Francisc de sîmbătă, prima după celebra întîlnire între cei doi din Biroul Oval? Cei doi lideri au stat faţă-n faţă, pe două scaune în interiorul Bazilicii Sfîntul Petru şi au discutat pentru cîteva minute – o imagine care a făcut înconjurul lumii și a generat speranță. Dar dincolo de o imagine emoționantă, ce semnificație are această întîlnire sub cupola Vaticanului? L-am întrebat pe Cătălin Gabriel Done, analist de politică internațională, vicepreședintele Asociației Experți pentru Securitate și Afaceri Globale.Cătălin Gabriel Done: „În primul rînd este un succes al diplomaţiei Vaticanului, pe de-o parte, ca spaţiu neutru de negociere, iar pe de altă parte, un succes al diplomaţiei italiene. Pentru că, după vizita Giorgiei Meloni la Washington, vedem o mînă întinsă de Donald Tump către Volodimir Zelenski, o reconciliere, vedem un dialog susţinut între cele două părţi şi, mai mult decît atît, vedem că Volodimir Zelenski se află în centrul atenţiei marilor puteri europene, mă refer la Franţa, la Marea Britanie şi la Germania. Această imagine a celor doi lideri sub cupola Bazilicii Sfîntul Petru de la Vatican este o imagine a unui succes diplomatic care îl pune pe Volodimir Zelenski pe o poziţie de forţă în ceea ce priveşte negocierile cu Federaţia Rusă, şi cu SUA, pentru că vedem că în spatele lui Zelenski s-au aliat toate naţiunile europene, acea coaliţie de voinţă funcţionează, lucru care i-a dat de gîndit lui Donald Trump şi l-a făcut să fie mult mai conciliant în ceea ce priveşte Ucraina.”Cît de realistă este posibilitatea unui armistiţiu în Ucraina, pe care Vladimir Putin spune că şi-l doreşte, avînd în vedere raportul de forţe de pe teren?Cătălin Gabriel Done: „Acest armistiţiu este posibil în anumite condiţii. Vedem o deschidere şi a Kievului în ceea ce priveşte îngheţarea conflictului pe actuala linie a războiului. Dar lucrul acesta, pe de-o parte, nu-i convine lui Vladimir Putin, pentru că vedem o ofensivă tot mai agresivă în aceste zile. Iar pe de altă parte, toate aceste declaraţii contradictorii venite de la Washington nu prea îl ajută pe Zelenski. Zelenski îşi doreşte nu doar încheierea războiului printr-un tratat de pace, Zelenski îşi doreşte garanţii de securitate din partea SUA şi UE, retrocedarea de drept a zonelor cucerite de Rusia şi îşi mai doreşte ca SUA să garanteze faptul că Crimeea se va întoarce sub controlul Kievului şi că nu va exista o recunoaştere internaţională a anexării peninsulei.”Apasă PLAY ca să asculți interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei MartinUn produs Radio România Cultural 

„În lectură, cititorul se îmbogățește cu ceea ce primește de la autor, iar asta îi îngăduie, în același timp, să facă să înflorească bogăția propriei persoane, astfel încît orice nouă operă pe care o citim ne reînnoiește și amplifică universul personal.” Aceste cuvinte îi aparțin Papei Francisc și fac parte din „Epistola Sfîntului Părinte Francisc despre rolul literaturii”, din 2024. Am vorbit despre această veritabilă pledoarie pentru literatură cu Ioan Pintea, directorul Bibliotecii Județene „George Coșbuc” din Bistrița-Năsăud, preot paroh la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Bistrița și poet. „Epistola Sfîntului Părinte Francisc despre rolul literaturii”, a apărut în limba română în traducerea lui Al. Cistelecan în revista „Vatra”.Ioan Pintea: „E foarte important ca un preot, ca un sacerdot să iubească literatura, să iubească poezia, să iubească proza. Este pentru creșterea lui lăuntrică, spirituală, duhovnicească dar, în același timp e important pentru că el, preotul, lucrează cu cuvintele, cu cuvintele Sfintei Scripturi dar nu numai. El transmite, devine un misionar al cărții, un misionar al textului. (...) Epistola Sfîntului Părinte Francisc pe mine m-a topit, m-a cucerit. Mereu am asemănat-o cu un text fundamental teologic și, în același timp, cultural, un text scris de Sfîntul Vasile cel Mare, care se adresează tinerilor, chiar așa se numește, Către tineri, și în care explică tineretului creștin, tineretului credincios, cum să folosească literatura, cît de importantă e literatura pentru creșterea lăuntrică și cum să aleagă din literatura păgînă tot ceea ce este de folos și important pentru un tînăr creștin.”Jorge Mario Bergoglio, cel care avea să devină Papa Francisc, a fost în tinerețe profesor de literatură și avea să rămînă de-a lungul întregii sale vieți un mare cititor, un mare iubitor de poezie și proză. Ioan Pintea: „Pe Părintele Francisc nu-l găsim pentru prima dată în această Epistolă ca mare iubitor de literatură, ca mare cititor. El a fost profesor de literatură la Santa Fe. Și a avut o întîlnire astrală, epocală, cu Borges. Acolo unde era profesor, la colegiu, l-a invitat pe Borges și, mărturisește în memorii, în cartea autobiografică Speră, cum Borges a stat un timp destul de îndelungat la Santa Fe și le-a vorbit studenților despre literatură și, împreună cu profesorul Bergoglio, a predat ore de scriere creativă. (...) Îl văd pe Papa Francisc ca pe un mare cititor, un mare interpret de literatură și un intelectual care face o pledoarie rarisimă vizavi de literatură, de lectură, mai ales prin această Epistolă (despre rolul literaturii), care ar trebui să intre în bibliografia școlară, în bibliografia universitară. Pentru că are un suflu nu neapărat duhovnicesc, ci un suflu teoretic vizavi de ce înseamnă literatura, lectura, pentru cei care sîntem cititori, iubim, prețuim și facem după puterile noastre literatură.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!O emisiune de Adela Greceanu  Un produs Radio România Cultural  

Unul dintre dosarele deschise de președintele Donald Trump odată cu revenirea sa la Casa Albă este cel cu privire la programul nuclear al Iranului. Sîmbătă va avea loc în Oman a treia întîlnire dintre SUA și Iran pentru negocieri pe această temă. În 2015 a fost încheiat un acord nuclear internaţional între Iran, pe de-o parte, şi SUA, Rusia, China, Marea Britanie, Franța și Germania pe de altă parte (JCPOA). Acordul prevedea suspendarea unor sancțiuni în schimbul renunțării Teheranului la programul său nuclear. În 2018, în timpul primului său mandat, preşedintele Donald Trump a retras Statele Unite din acest acord şi a reintrodus sancţiuni pentru Iran. Care au fost consecinţele retragerii Statelor Unite din acordul nuclear cu Iranul? Cu ce se prezintă acum la negocieri fiecare parte, la ce nu sînt dispuşi să renunţe pe de-o parte americanii, pe de altă parte iranienii? Cum priveşte Israelul apropierea diplomatică dintre SUA şi Iran? Care sînt şansele să vedem un acord între SUA şi Iran? Am întrebat-o pe Ioana Constantin-Bercean, expertă în Orientul Mijlociu, cercetătoare la Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale Ion I. C. Brătianu al Academiei Române (ISPRI).De ce a retras Donald Trump Statele Unite din acordul cu Iranul în 2018?Ioana Constantin-Bercean: „Cred că a fost o greşeală strategică a administraţiei Trump, pentru că acel acord controla programul nuclear al Iranului. Republica Islamică Iran, ca stat semnatar al Tratatului de Neproliferare Nucleară, la fel ca România şi toate cele peste 150 de state semnatare ale acestui NPT, au dreptul să-şi dezvolte programe nucleare civile. Singurele state care au legal voie să dezvolte program nuclear militar sînt acelea din grupul P5 (SUA, Rusia, China, Marea Britanie, Franța). Iranul era limitat, prin acel JCPOA, să îmbogăţească uraniu pînă la 3,67%, spre deosebire de toate celelalte state semnatare ale Tratatului de Neproliferare, care pot îmbogăţi uraniu în scop civil pînă la 20%. Acest acord se întindea pe o perioadă de 15 ani. A fost cel mai complex şi mai strict acord de control al programului nuclear semnat vreodată. Dar Donald Trump, pe de-o parte a spus că doreşte să pună pe masă un acord mai bun şi a explicat atunci de ce, în viziunea domniei sale, acel acord – semnat în timpul administraţiei Obama – nu este bun. Şi putem privi şi din perspectiva aceasta, că dorea să facă lucrurile mai bine decît Barack Obama, care primise Premiul Nobel pentru viziunea lui de neproliferare nucleară şi de remodelare pacifistă a Orientului Mijlociu. Dar, pe de altă parte, dacă ne uităm în urmă, în prima administraţie Trump erau foarte mulţi diplomaţi şi oameni politici foarte porniţi împotriva Iranului şi care îşi doreau foarte mult un război cu Iranul, din diverse motive. Influenţat probabil de ce se îtîmpla în jurul lui, influenţat de lobby-ul israelian, nu trebuie să ne ferim să spunem asta, Donald Trump a decis să retragă unilateral SUA din acord, în mai 2018, promiţînd că va pune pe masă un acord mai bun. Dar nu cîştigat un al doilea mandat şi nu a reuşit să facă acest lucru în termenul promis de domnia sa.”Cum se uită acum Israelul la aceste apropieri dintre SUA şi Iran?Ioana Constantin-Bercean: „Este una dintre cele mai bune şi necesare întrebări. Pentru că ştim că Israelul şi, în principal premierul Benjamin Netanyahu, s-a opus de la început semnării unui acord nuclear între SUA şi Iran. Dar să ne amintim de a doua vizită a premierului Netanyahu la Washington, acum două săptămîni şi de discuţia din Biroul Oval cu presa. Atunci a spus ceva foarte important, ceva ce nu a mai declarat niciodată public: a spus că în ceea ce priveşte Iranul este de acord cu o soluţie diplomatică, după modelul libian.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!O emisiune de Adela Greceanu şi Matei Martin  Un produs Radio România Cultural