Timpul prezent

Summitul NATO de la Haga va avea loc în perioada 24-25 iunie. Două dintre subiectele principale care vor fi abordate sînt coeziunea în cadrul alianţei şi necesitatea creşterii bugetelor pentru apărare din ţările membre pînă la 5% din PIB. Despre obiectivele ţărilor aliate am vorbit cu analiştii de politică internaţională Robert Lupiţu (redactor-şef al platformei „Calea Europeană”) şi Cătălin Gabriel Done (vicepreședintele Asociației Experți pentru Securitate și Afaceri Globale). Robert Lupiţu: „Principala miză este menținerea unității aliate. Pentru că este al doilea mandat al lui Donald Trump. Am avut deja un moment în 2017-2018, cînd el era la cîrma Statelor Unite. Și la acel moment miza principală era menținerea unității alianței. Ea se va vedea pe două coordonate: reconfirmarea angajamentului pentru articolul 5 din Tratatul Nord-Atlantic şi acest angajament de 5% din PIB pentru apărare, pe care toate statele membre NATO să și-l asume. Cu chiu, cu vai, aliații au ajuns anul acesta la 2% din PIB pentru apărare. Toți aliații NATO, pentru că erau în urmă, dacă nu mă înşel, Canada și Portugalia. E un obiectiv stabilit în 2014, cînd mediul de securitate arăta cu mult diferit faţă de cum arată acum. Rusia nu era principala amenințare la adresa securității euroatlantice. Și abia s-a ajuns la acest minim 2% din PIB pentru apărare. Obiectivul care va fi urmărit la Haga este să se ajungă la un 3,5% din PIB pentru apărare din perspectiva capabilităților și creșterii militare. Iar un 1,5% (pînă la 5%) se referă la acele investiții conexe în infrastructură. Un exemplu foarte simplu, la noi: podul pe care tot îl solicită francezii care conduc grupul de luptă al NATO de la Cincu, pentru a putea să-şi desfășoare mai bine exercițiile militare. Fireşte că nu ne referim doar la un pod. Vorbim de mult mai multe lucruri de infrastructură și de anvergură pentru că pornim de la un fapt. Cum a spus secretarul general al NATO, într-un discurs rostit la Londra săptămîna trecută prefaţînd summit-ul, actualmente toată alianța este flancul estic, nu mai există bucăți, Marea Neagră, Mediterană, Sud, Nord, toți sîntem flancul estic și Rusia se înarmează în 3 luni cît se poate înarma NATO într-un an. Și trebuie să recuperăm acest decalaj, nu pentru a intra în război cu Rusia, ci pentru a preveni un război cu Rusia.”Creșterea cheltuielilor militare e o decizie complicată și impopulară în multe țări europene.Pînă acum un an, doi, ar fi fost chiar un tabu să spui că vrei să crești cheltuielile militare. Vecinătatea cu Ucraina și prezența acestui război pe teritoriul Ucrainei a schimbat ceva la nivelul opiniei publice?Cătălin Gabriel Done: „Foarte puțin. Cel mult la nivelul flancului estic și atît. Am văzut foarte clar că, în urma summitului B9, statele participante nu s-au putut pune de acord asupra creșterii alocării pentru apărare. Or, lucrul acesta ne arată faptul că în interiorul alianței avem două tabere: cei care conștientizează cu adevărat problema securității și cei care cumva se mulțumesc cu umbrelea de securitate a Statelor Unite ale Americii, cît va mai rămîne ea. De altfel, am văzut astăzi că Spania a anunțat că nu este de acord cu creșterea procentului din PIB alocată apărării la 3,5%, cu 1,5% pentru investiții. România și-a luat acest angajament la Vilnius. Președintele Dan a acceptat să semneze declarația comună însă va fi foarte greu de realizat în momentul de față pentru că negocierile pentru formarea guvernului ne arată că investițiile vor fi oprite, a anunțat consilierul președintelui săptămîna trecută, lucru care ne va pune într-un impas la negocierile de la Haga.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!  O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Extinderea Uniunii Europene spre Balcanii de Vest este o preocupare constantă pentru Comisia Europeană. Comisarul european pentru extindere, Marta Kos, crede că un nou val de extindere pînă în 2030 este o „perspectivă foarte realistă”. Dar cît de pregătite sunt statele candidate la aderare să intre în Uniunea Europeană și cît de pregătită e Uniunea Europeană pentru o nouă extindere? I-am întrebt pe doi cercetători ai Balcanilor de Vest, Miruna Butnaru-Troncotă şi Dragoș Ioniță.În ce măsură invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina accelerează procesele de extindere a Uniunii Europene spre Balcanii de Vest? Miruna Butnaru-Troncotă: „Sigur, vorbim de un semnal de alarmă pe care acest război l-a tras. Apoi au urmat o serie de decizii concrete, nu doar de declarații. Pentru că, în ultimii 10 ani, în așa numita oboseală a extinderii, pentru Uniunea Europeană extinderea n-a mai fost o reală prioritate, ci pur și simplu un act declarativ, dar aș spune că și pentru unele state din Balcani tot declarativ a fost. Războiul a ridicat o serie de preocupări de securitate evidente, cu atît mai mult cu cît acțiunile Federației Ruse s-au intensificat în Balcani pentru destabilizare. (...) Există o competiţie geopolitică în Balcani în care nu doar Uniunea Europeană e un actor care oferă niște cadouri și niște motivații. Au început să fie foarte active și alte puteri: China, cu investiții strategice importante, cu bani fără condiționalități, spre deosebire de UE, de asemenea Turcia, în cazul statelor cu populație musulmană. Uniunea Europeană nu mai e cel mai mare vis pe care-l au Balcanii, cum era în trecut. Deși războiul din Ucraina, într-un mod, sigur, paradoxal, a repus pe tapet extinderea și asta s-a dovedit un avantaj pentru statele din Balcani, unele dintre ele nu consideră că aceasta e singura posibilitate, această integrare europeană, mai sunt și alte opțiuni.”În contextul acestui război, al instabilității geopolitice din regiune, dar și al propriilor contradicții și vulnerabilități, cît de pregătită este Uniunea Europeană la modul real să se extindă spre o zonă inerent instabilă?Dragoş Ioniţă: „La nivelul Uniunii Europene au apărut încă de dinainte de 2020 voci care spuneau că este nevoie fie de o așteptare a extinderii pînă la o nouă reformă instituţională a Uniunii Europene, un nou tratat, care să-l înlocuiască pe cel de la Lisabona, care este încă piatra de temelie a legislației actuale a UE. Fie, alte voci, dimpotrivă, spuneau că cele două procese trebuie să meargă în paralel, pentru că aceste state deja au așteptat foarte mult, 10, 15, 20 de ani. Şi că încă o întîrziere, folosind pretextul reformei interne, nu ar fi acceptabil pentru UE, care și-ar pierde și mai mult din credibilitatea sa în rîndul membrilor, dar mai ales în rîndul statelor care sînt în sala de așteptare să adere. O posibilă soluție a fost oferită în 2020 de Franța, care a propus o reformă a metodologiei de aderare a statelor la UE, practic o dinamizare a acestui proces. Ca să se iasă din oboseala extinderii, care se manifesta de peste 5-7 ani deja, și care să ofere și mai multe oportunități, și mai multe beneficii statelor, dar în același timp să facă clar și înțeles mesajul că acele condiții trebuie respectate și că nerespectarea lor aduce după sine o posibilă retrogradare în procesul de extindere.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei MartinUn produs Radio România Cultural

În mai multe destinații turistice din sudul Europei au avut loc duminică proteste ale localnicilor față de turismul excesiv. În Lisabona, Barcelona, Insulele Baleare, Veneția dar și în alte zone, oamenii au ieșit în stradă pentru a atrage atenția asupra exploziei prețurilor la alimente și chirii din cauza turismului excesiv şi asupra aglomerației care le afectează calitatea vieții. Pe de altă parte, aceste locuri trăiesc în mare măsură din turism. Cum se poate ieşi din această dilemă? I-am întrebat pe Mihail-Valentin Cernea şi Radu Uszkai, cercetători la Centrul de Cercetare în Etică Aplicată.Vedem că în multe orașe europene au început să apară diverse măsuri de limitare a numărului de turiști, de pildă prin taxe suplimentare, taxe turistice, restricții de acces sau reguli privind cazările de tip Airbnb. Dar cât de eficiente sunt aceste măsuri?Radu Uszkai: „Ele pot fi eficiente în funcție de măsura în care cei care le concep – de multe ori autoritățile publice, locale sau naționale – sînt capabili să ghicească echilibrul între cerere și ofertă care poate să fie dejucat, să spunem așa, de aceste intervenții, care de cele mai multe ori presupun impunerea unor taxe, de fapt. (...) Să facem analogie cu ce se întîmplă în trafic. Sînt câteva orașe în lumea aceasta care au început să experimenteze cu taxe de decongestionare a traficului. Traficul e prea mare în anumite zone. Dacă impui o taxă, asumpția de la care pornești e că taxa aceea o să joace un rol relevant în calculul cost-beneficii pe care oamenii îl fac și poate n-o să-și ia mașina, o să meargă pe jos, o să ia un Uber, o să ia un taxi sau transportul în comun. În mod similar, vorbim despre impunerea unor taxe de oraș sau de creșterea cuantumului în care acele taxe sînt percepute, de cele mai multe ori la cazare. Sau, așa cum vedem că face Veneția (dar cu un succes chestionabil, dacă e să ne gîndim la scopul acestei politici publice și anume scăderea numărului de turiști): impunerea unei taxe de intrare, așa cum plătești o taxă de intrare în club sau la cinema. Dar asta naște o discuție despre care e fundamentul acestor nemulțumiri și poate că fundamentul major se leagă de lucrul următor: turismul de masă aduce niște beneficii importante pentru autoritățile locale, pentru că se percep taxe și impozite, aduce niște beneficii evidente antreprenorilor din zona Horeca, dar și celor care vin din zona economiei paralele, mă refer la Airbnb. Însă, o bună parte a cetățenilor locali nu beneficiază întru totul sau nu au acces la aceleași tipuri de beneficii ca acești agenți economici.” Mihail-Valentin Cernea: „Mi-am adus aminte de acel vestit exemplu al creșei israeliene. Nimeni nu știe dacă creșa aceasta chiar a existat, dar e unul dintre exemplele preferate din științele sociale prin care putem să înțelegem mai bine consecințele neintenționate pe care le poate avea un anumit tip de politică. Povestea spune așa: o creșă din Israel, se pare, la un moment dat era nemulțumită de faptul că părinții tindeau să întîrzie cînd veneau să-și ia copiii de la creșă și atunci a încercat să stimuleze părinții să ajungă la timp impunînd un fel de amendă, o penalizare. Dacă întîrziai, trebuia să plătește o anumită sumă. Şi povestea spune mai departe că părinții au înțeles din acest lucru că pot să plătească ca să-și țină copiii pînă mai tîrziu și atunci toată lumea a început să plătească acea taxă și, bineînțeles, ce trebuia să fie o penalizare s-a transformat într-un tarif, în ciuda intențiilor celor de la creșă care voiau pur și simplu să plece mai repede acasă. În același fel, poate că taxele acestea pot defini mai degrabă un fel de mecanism de semnalizare: hei, acesta este un oraș pe care merită să-l vezi dacă tocmai, iată, am impus o taxă!”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural

Israelul a continuat pentru a patra zi atacurile asupra Iranului, după ce inițial a atacat situri nucleare, într-o operațiune numită „Rising Lion”. Iranul a ripostat cu lovituri asupra orașelor israeliene. Israelul a ucis mai mulți înalţi oficiali militari şi civili, între care șeful Statului Major, comandantul șef al Gardienilor Revoluției, precum și oameni de știință implicați în programul nuclear al Iranului. Sînt și civili uciși de ambele părți. Ce se întîmplă în Orientul Mijlociu? Ce potențial de escaladare au aceste atacuri reciproce? I-am întrebat pe Claudiu Degeratu, expert în securitate și apărare, şi pe Camil Pârvu, conf. univ. la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti.De ce a atacat Israelul Iranul acum?Claudiu Degeratu: „Avem explicaţile oficiale legate de interesul strategic pe termen mai lung dar şi cel legat de oportunitatea, de apariţia unor factori pe care oficialii israeleni i-au desemnat ca fiind de interes maxim, cel legat de iminenţa realizării unor capacităţi nucleare militare iraniene, în speţă rachete nucleare, orizontul de timp estimat din declaraţiile oficiale fiind de cîteva săptămîni. (...) Potenţialul de escaladare este nelimitat, însemnînd că se extinde intensitatea, se extinde ritmul operaţional – adică şi ziua, şi noaptea – şi aria, zona de alegere. Pentru Iran, celălalt pas de escaladare semnificativ ar fi lovituri în regiune pentru ţinte conexe, interesul israelian sau american în regiune – şi asta poate să fie o escaladare majoră. Iar pentru israelieni asta înseamnă să încerce să decapiteze regimul de la Teheran la modul fizic, aşa cum s-a întîmplat de fapt în ultimele zile – s-a discutat potenţiala tentativă de asasinare a ayatolahului. Asta spune foarte multe despre direcţia în care se gîndesc să evolueze.”Este posibilă şi o încercare de schimbare de regim la Teheran?Camil Pârvu: „Israelul a avut o serie întreagă de intervenţii în periferia zonei controlate de regimul de la Teheran – în Liban, în Siria – şi asta a slăbit destul de mult capacitatea regimului de la Teheran de a utiliza toate aceste asset-uri din regiune împotriva Israelului. În acelaşi timp, e foarte dificil de spus care este efectul unui război de agresiune asupra loialităţii unei populaţii faţă de un regim faţă de care nu era neapărat loială înainte. Nu avem foarte multe exemple istorice în care invadarea unei ţări sau un război asupra unei ţări să producă o schimbare de regim atît de simplu, în cîteva zile sau săptămîni. În realitate, în plus, cu toate că este profund impopular, regimul de la Teheran are totuşi foarte multe pîrghii de a escalada la rîndul său întreaga situaţie. De la fluxul transporturilor de petrol din regiune către restul lumii la o serie întreagă de alte poziţii, există o minimă capacitate de negociere şi de intimidare a regimului de la Teheran pe care Israelul şi aliaţii săi trebuie să le ia în seamă.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Un jurnalist stabilit la Istanbul, Ibrahim, află întîmplător de moartea prietenului său din copilărie, Hussein, și decide să se întoarcă în locurile natale, la Mardin, ca să afle ce s-a întîmplat. Așa începe romanul „Neliniște” de Zülfü Livaneli, tradus din turcă de Maria Miu pentru Editura Humanitas Fiction. Eroina romanului, Meleknaz, este o tînără refugiată yazidi, o supraviețuitoare a violenței sexuale, care a reușit să scape din mîinile militanților ISIS și s-a refugiat la Mardin, orașul turcesc de la granița cu Siria. De ea se îndrăgostește musulmanul Hussein. În jurul poveștii lor de dragoste, tragice, se țese de fapt o poveste mult mai cuprinzătoare: despre atrocitățile comise de ISIS împotriva comunității yazidi, despre traumele femeilor care au fost sclavele militanților ISIS, precum și despre Orientul Mijlociu, acest spațiu atît de complex și complicat, plin de durere și tensiuni dar și de frumusețe și fascinație. Am vorbit cu istoricul Fatma Yilmaz despre romanul lui Livaneli, despre religia comunității yazidi - o combinație de elemente din mai multe religii, unele preislamice, zoroastriene -, despre soarta acestor oameni azi, precum și despre personalitatea muzicianului și scriitorului Zülfü Livaneli.Fatma Yilmaz: „Îmi amintesc postările și articolele lui Livaneli în presa turcă, în anii cînd genocidul avea loc sub ochii noștri. Și-mi aduc aminte că revenea cu articole aproape săptămînale, scria obsesiv despre ceea ce se întîmpla în munții Sinjarului, pentru că, de fapt, genocidul acolo a avut loc, o zonă în Irakul de Nord, actualul Kurdistan. Și, pe urmă, probabil, și-a extras motivația scrierii romanului și a folosit povestea de dragoste pentru a ne descrie mai multe realități ale zonei respective. (...) Romanul cred că aduce o întrebare esențială: cît de bine înțelegem noi, cei din afară, cît de corect putem percepe vastitatea suferinței, după ce un om trece prin atrocități? Genocidul yazidi, atrocitatea aceasta a fost îndreptată mai mult către femeile comunității yazidi. Cum strîrpești o comunitate? Omorîndu-i femeile și copiii. Întrebarea centrală este cît de mult putem să înțelegem din această suferință și dacă o înțelegem cu adevărat.”Noi știm puține aici despre acest autor și muzician turc. Cine este Zülfü Livaneli?Fatma Yilmaz: „Livaneli este reprezentantul unei generații, al unui anumit fel de a fi în Turcia. E generația părinților mei, care trăiau cu foarte puțin bani în buzunare, cu foarte puțină hrană, în schimb cîntau la chitară pe malurile Bosforului și își dădeau ultimii bani pe cafea sau raki. O generație care era total îndreptată cu fața către Vest, asumându-și valorile occidentale, cerînd o despărțire de tot ceea ce avusese loc în trecut, mai exact de ce a însemnat societatea otomană. Livaneli este, în primul rând, un erou care a stat în fața puterii neclintit, fără să facă în niciun fel rabat de la valorile în care crede. A fost nu numai o dată întemnițat. Pentru el, organizațiile internaționale au făcut de atîtea ori apeluri către Turcia să îl elibereze și au și reușit. Vine dintr-o familie de intelectuali, tatălui a fost procuror, dar vine dintr-o familie care niciodată nu a uitat de unde a plecat. El a trăit dintotdeauna în Istanbul și Ankara, dar niciodată nu a uitat Anatolia, locul acela unde, spune el în prelegerile lui publice, oamenii încă merg desculți prin praful de pe străzile care n-au văzut niciodată urmă de asfalt sau urme ale civilizației. Este singura personalitate publică care a reușit să adune într-un loc, într-o piață publică din Ankara, peste două milioane de oameni care s-au solidarizat cu cauza minorității kurde.”Apasă PLAY pentru a asculta întregul interviu!O emisiune de Adela Greceanu Un produs Radio România Cultural

Experții internaționali vorbesc despre o ofensivă majoră a Rusiei în această vară, menită să străpungă linia frontului și să distrugă moralul Ucrainei. Cum se pregătește Ucraina? Ce perspective sînt pentru încetarea războiului? Care sînt mizele trilateralei Romînia-Republica Moldova-Ucraina, format ce s-a reunit ieri pentru prima oară la nivel de președinți, la Odesa? Am întrebat-o pe Angela Grămadă, cercetătoare a spațiului ex-sovietic, președinta Asociației Experți pentru Securitate și Afaceri Globale.Angela Grămadă: „Există mai multe știri de pe frontul de est din Ucraina și cifrele arată că partea rusă a reușit să ocupe mai mult teritoriu în luna mai comparativ cu celelalte luni. Practic, partea rusă a început deja această ofensivă, avansează în anumite regiuni și, dacă e să le dăm crezare experților ucraineni dar și internaționali pe care i-ați menționat, există cîteva localități unde bătăliile se vor concentra foarte mult și anume Konstantinovka, Pokrovsk plus orașe în care există o populație foarte mare precum Harkov și Sumî, Harkov fiind al doilea oraș ca mărime din Ucraina. Practic rușii avansează foarte mult pe partea de regiuni Donbas, Doneţk plus Zaporojie și nu lasă deloc în pace nici Hersonul dar în Herson lucrurile stau un pic diferit pentru că acolo, menționează locuitorii din regiune, malul stîng al Niprului este mult mai atacat. Practic rușii atacă în interiorul zonelor pe care le-au ocupat și a fost distrusă și o clădire chiar în orașul Herson. Deci ei atacă inclusiv populația ucraineană de pe malul stîng dar și populația ucraineană de pe malul drept al Niprului.”Cît de departe sîntem de încetarea războiului din Ucraina?Angela Grămadă: „Dacă e să credem și statisticile oferite de Federația Rusă, dar și expertizele oferite de analiștii militari, atunci Federația Rusă ar mai avea muniție – mă refer la capabilitățile de a continua această ofensivă dură împotriva Ucrainei – pînă în anul 2026. De aceea ei încearcă acum să pună cît mai multă presiune, pentru că se restrîng opțiunile și oportunitățile, și economice și militare, pentru această țară. Va trebui să vedem ce se întîmplă pe linia frontului în perioada verii și în primele două luni ale toamnei, ca să putem să evaluăm corect care sînt și opțiunile Ucrainei de a rezista în fața acestei agresiuni.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei MartinUn produs Radio România Cultural 

Astăzi la Odesa are loc summitul regional Ucraina-Europa de Sud-Est, găzduit de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, la care participă şi președintele României Nicușor Dan, preşedinta Republicii Moldova Maia Sandu şi alţi lideri din zonă. După ce Odesa a fost recent ţinta unor atacuri masive cu drone, azi noapte şi azi dimineaţă la Odesa au sunat din nou alarmele aeriene. Acesta este contextul în care se desfăşoară summitul. Ce semnificaţie are întîlnirea liderilor sud-est europeni în acest climat tensionat? L-am întrebat pe jurnalistul Mihai Isac.Mihai Isac: „Acest al patrulea summit Ucraina-Europa de Sud-Est are loc în condiţii drastice de securitate. Federaţia Rusă şi-a făcut un obicei din a ataca diferite oraşe din Ucraina în momentul în care au loc întîlniri importante între Ucraina şi statele partenere. Este al doilea exerciţiu de acest nivel al preşedintelui României Nicuşor Dan, este a doua vizită la un summit important, după participarea la summitul B9 cu statele baltice, la Vilnius. Prezenţa României în acest format este importantă atît pentru relansare politicii externe a României, dar şi pentru a demonstra, pe plan intern şi pe plan extern, că statul român este din nou funcţional.”Care este semnalul transmis Moscovei prin summitul de la Odesa?Mihai Isac: „Semnalul este clar: Ucraina nu este singură, Ucraina nu este învinsă. În pofida pierderilor de pe front, totuşi, vedem că Federaţia Rusă nu reuşeşte să înfrîngă capacitatea de luptă a Ucrainei şi voinţa poporului ucrainean de a rezista. Vedem de asemenea prezenţa la Odesa a preşedintelui sîrb Aleksandar Vucic, un cunoscut prieten al preşedintelui Putin – e clar că ceea ce se întîmplă în regiune îi îngrijorează chiar şi pe cei mai fervenţi aliaţi ai preşedintelui Putin. (...) Este pentru prima dată cînd Vucic vizitează Ucraina după declanşarea invaziei pe scară largă, în februarie 2022. Desigur, Serbia are propriile sale interese atunci cînd susţine integritatea teritorială a Ucrainei. Să nu uităm că Belgradul se află într-un război dur cu autorităţile de la Priştina, capitala Republicii Kosovo, pentru a împiedica recunoaşterea independenţei acestei foste provincii de către majoritatea statelor lumii. Republica Kosovo este recunoscută de o mare parte a statelor Uniunii Europene, România nu este unul dintre aceste state. Serbia are, de asemenea, interese foarte mari cînd vine vorba de Republica Srpska din Bosnia şi Herţegovina, o regiune locuită majoritar de etnici sîrbi. În acest moment putem vedea un interes al Federaţiei Ruse ca domnul Vucic să participe la acest summit. Sau această participare poate fi o încercare a administraţiei prezidenţiale de la Belgrad de a îmbuna statele Uniunii Europene, avînd în vedere că Serbia depinde economic de UE.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Proteste violente au izbucnit la sfîrșitul săptămînii trecute la Los Angeles, ca urmare a raidurilor agenților federali pentru imigrație care au vizat persoanele fără acte. Sîmbătă, Donald Trump a semnat un ordin pentru desfășurarea a 2.000 de membri ai Gărzii Naționale la Los Angeles, gest criticat de guvernatorul Californiei, democratul Gavin Newsom, care consideră acțiunea „intenționat provocatoare” și menită să ducă la și mai multe tensiuni. Este şi o confruntare între republicani și democrați acest conflict din California? Cum va evolua situația? I-am întrebat pe politologii Vlad Adamescu şi Răzvan Petri, co-fondatorii platformei „Politică la minut”. Era previzibilă o reacție în stradă la Los Angeles față de politicile privind imigrația ale președintelui Trump?Vlad Adamescu: „Probabil că era previzibilă, avînd în vedere reacţia total disproporţionată a guvernului federal, a administraţiei Trump cînd vine vorba de deportările din stradă, pur şi simplu. Există suspiciuni destul de rezonabile că nu sînt doar imigranţi ilegali cei care sînt luaţi de pe stradă. Am văzut destul de clar că se face ceea ce se numeşte racial profiling, adică, dacă pari a fi imigrant din America Latină, eşti în pericol să fii ridicat de pe stradă şi deportat. Au fost tot felul de scandaluri în ultima perioadă în SUA. Stephen Miller, consilier de rang înalt al preşedintelui Trump, care se ocupă de imigraţie, a spus că trebuie să crească deportările şi arestările, trebuie să ajungă undeva la 3.000 de arestări de imigranţi aşa-zis ilegali în fiecare zi, să meargă şi la supermarketuri, în parcările supermarketurilor şi să îi ridice. Los Angeles, pe lîngă faptul că e o comunitate foarte diversă, are şi un istoric cînd vine vorba de proteste violente împotriva autorităţilor federale şi a autorităţilor în general. Ne aducem aminte de LA Riots din 1992, de tensiunile rasiale din Los Angeles.”Sînt şi alte oraşe americane cu un număr semnificativ de imigranţi. De ce tocmai la Los Angeles au izbucnit acum aceste revolte?Răzvan Petri: „La Los Angeles au fost la sfîrşitul săptămînii trecute o serie de raiduri în aceste comunităţi de imigranţi. Uneori imigranţi cu acte în regulă, care erau de ani de zile acolo, au fost luaţi de pe stradă, luaţi din sînul familiei şi duşi în centre de detenţie, fără dreptul familiilor de a-i vedea. Los Angeles a fost targetat pentru că este un oraş atît de divers, cu imigranţi. Dar este foarte important de spus şi că este într-un stat controlat de democraţi, ceea ce se numeşte a Democratic stronghold, adică o fortăreaţă pentru democraţi, un stat fanion al democraţilor, de multă vreme. Los Angeles are primar democrat, statul are guvernator democrat şi s-a dorit crearea unor tensiuni. Preşedintele american vrea să arate că poate să meargă în aceste zone democrate, pe care el a spus că democraţii nu ştiu să le administreze – l-a făcut incompetent pe guvernator – şi că, cu puterile federale pe care le are, poate să intre în aceste zone şi republicanii să facă ordine în aceste sanctuare democrate în care el spune că domină anarhia. De aceea a decis şi să federalizeze Garda Naţională şi să trimită trupe acolo, chiar dacă nu era nevoie. Să arate că democraţii nu ştiu să gestioneze situaţia şi că republicanii sînt cei care fac ordine în America şi ei sînt partidul siguranţei şi ordinii. Prin decizia de a trimite trupe acolo, preşedintele a vrut să transmită şi altor guvernatori sau aleşi locali democraţi că, dacă nu vor coopera cu noua administraţie, îi paşte aceeaşi soartă, federalizarea trupelor Gărzii Naţionale şi un astfel de spectacol de forţă trimisă să facă ordine. Un precedent foarte periculos.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!O emisiune de Adela Greceanu și Matei MartinUn produs Radio România Cultural 

Multă ură s-a revărsat în ultimele luni în spațiul public, s-au făcut liste cu indezirabili, s-a ajuns la amenințări cu moartea. Cum am ajuns să ne urîm din motive politice? Ce alimentează ura asta? E posibil să o depășim? L-am invitat să discutăm aceste chestiuni complicate și greu de înțeles pe un susținător al importanței filosofiei în viața de zi cu zi. Cristian Iftode este profesor la Facultatea de Filosofie a Universității din București, unde conduce Departamentul de Filosofie Practică și Istoria Filosofiei. Recent, a publicat volumul „Mintea de pe urmă. Breviar de filosofie practică” (Editura TREI). Cristian Iftode: „În clipa în care se produce o descriere stereotipică a celeilalte părți, cu accente negative, caricaturale - celălalt descris în termeni de înapoiat, inferior intelectual sau moral -, deja apare un mecanism declanșator.”E o gîlceavă filosofică veche, dar mereu actuală: sîntem buni de la natură, dar pervertiți de societate sau sîntem răi din naștere? Ura față de ceilalți este înnăscută sau dobîndită?Cristian Iftode: „Nu cred că sîntem nici răi, nici buni de la natură, avem trăsături ambivalente și avem mecanisme de activare. Atît a îngerului, a părții bune din noi, cît și a bestialității. Jonathan Haidt, care este un psiholog moral faimos, ale cărui teorii se aplică foarte bine și pe zona de teorie și comunicare politică, la un moment dat folosește această metaforă: oamenii sînt 90% cimpanzei și 10% albine. Acel 10% albine poate fi folosit în situații speciale, în care se petrece ceea ce sociologia durkheimiană numește nevoia de apartenență, fără de care ajungem la anomie. (...) Ideea de filosofie socială vine să contrabalanseze imaginea individualistă, vorbind despre cît de mult sîntem ființe ultrasociale și cîtă nevoie de apartenență avem pe multiple planuri. Jonathan Haidt numește asta instinctul de roire: faptul că și oameni care pot trăi în culturi foarte individualiste, în ocazii speciale se pot simți nu doar solidari, ci se pot simți un singur trup, un singur corp social. Ei, problema cu acest instinct este că el poate fi salvator pentru o țară, pentru un neam, pentru un grup social, dar poate fi și instrumentat, manipulat în feluri absolut funeste, care să declanșeze războaie, genocid și toate grozăviile.” Apasă PLAY pentru a asculta întreaga discuție!O emisiune de Adela Greceanu și Matei MartinUn produs Radio România Cultural  

Iulian Popa a publicat recent volumul de povestiri „Vizite neanunțate” (Editura Humanitas). Într-adevăr, cartea stă sub semnul vizitelor neanunțate, care marchează într-un fel sau altul viețile personajelor. Vieți aparent banale, în care la un moment dat se întîmplă ceva care le schimbă temperatura. Personajele nu sînt supereroi, ci oameni obișnuiți însă, în fiecare povestire, încă de la primele rînduri, în poveștile lor de viață se strecoară o tensiune, o așteptare, iminența unui eveniment. Nimic nu e în plus în aceste povestiri, și în același timp, autorul știe ce să lase nespus, ca cititorul să-și imagineze, să ducă povestea mai departe, dacă vrea. Am vorbit cu Iulian Popa despre noua sa carte, despre personaje, despre construcția tensiunii narative, despre economia stilistică și arta de a sugera, despre diferențele dintre proza scurtă și roman.Iulian Popa: „Imediat după ce am terminat prima carte de povestiri, Guadalajara, m-am apucat să dezvolt niște idei, niște schițe pe care le aveam de dinainte, notate în caiet. Și așa au ieșit, într-un stadiu incipient, vreo două, trei povestiri, care, întîmplător, aveau o vizită în ele. Mi-a plăcut cum sună și mi-am propus: ce-ar fi dac-aș scrie un volum întreg în care vizita să fie prezentă într-o formă sau alta. Fie că e vorba de o vizită la o persoană, fie că e vorba de vizitarea unui loc. Și am construit aceste povestiri ale unor vieți normale perturbate de ceva. Structura la care m-am gîndit a fost: pun această linie continuă a rutinei personajelor și, la un moment dat, un eveniment perturbator intră în scenă, le întrerupe viețile, uneori destul de brutal și de aici vedem ce se întîmplă.”Iulian Popa are un doctorat în fizică la Universitatea Stuttgart. A debutat cu volumul de povestiri „Guadalajara”, urmat de romanul „Între vii” - ambele au apărut la Humanitas. Apasă PLAY pentru a asculta întregul interviu!O emisiune de Adela Greceanu  Un produs Radio România Cultural