Extinderea Uniunii Europene în Balcanii de Vest, între promisiuni și blocaje

Extinderea Uniunii Europene spre Balcanii de Vest este o preocupare constantă pentru Comisia Europeană. Comisarul european pentru extindere, Marta Kos, crede că un nou val de extindere pînă în 2030 este o „perspectivă foarte realistă”. Dar cît de pregătite sunt statele candidate la aderare să intre în Uniunea Europeană și cît de pregătită e Uniunea Europeană pentru o nouă extindere? I-am întrebt pe doi cercetători ai Balcanilor de Vest, Miruna Butnaru-Troncotă şi Dragoș Ioniță.

În ce măsură invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina accelerează procesele de extindere a Uniunii Europene spre Balcanii de Vest?
Miruna Butnaru-Troncotă: „Sigur, vorbim de un semnal de alarmă pe care acest război l-a tras. Apoi au urmat o serie de decizii concrete, nu doar de declarații. Pentru că, în ultimii 10 ani, în așa numita oboseală a extinderii, pentru Uniunea Europeană extinderea n-a mai fost o reală prioritate, ci pur și simplu un act declarativ, dar aș spune că și pentru unele state din Balcani tot declarativ a fost. Războiul a ridicat o serie de preocupări de securitate evidente, cu atît mai mult cu cît acțiunile Federației Ruse s-au intensificat în Balcani pentru destabilizare. (...) Există o competiţie geopolitică în Balcani în care nu doar Uniunea Europeană e un actor care oferă niște cadouri și niște motivații. Au început să fie foarte active și alte puteri: China, cu investiții strategice importante, cu bani fără condiționalități, spre deosebire de UE, de asemenea Turcia, în cazul statelor cu populație musulmană. Uniunea Europeană nu mai e cel mai mare vis pe care-l au Balcanii, cum era în trecut. Deși războiul din Ucraina, într-un mod, sigur, paradoxal, a repus pe tapet extinderea și asta s-a dovedit un avantaj pentru statele din Balcani, unele dintre ele nu consideră că aceasta e singura posibilitate, această integrare europeană, mai sunt și alte opțiuni.”

În contextul acestui război, al instabilității geopolitice din regiune, dar și al propriilor contradicții și vulnerabilități, cît de pregătită este Uniunea Europeană la modul real să se extindă spre o zonă inerent instabilă?
Dragoş Ioniţă: „La nivelul Uniunii Europene au apărut încă de dinainte de 2020 voci care spuneau că este nevoie fie de o așteptare a extinderii pînă la o nouă reformă instituţională a Uniunii Europene, un nou tratat, care să-l înlocuiască pe cel de la Lisabona, care este încă piatra de temelie a legislației actuale a UE. Fie, alte voci, dimpotrivă, spuneau că cele două procese trebuie să meargă în paralel, pentru că aceste state deja au așteptat foarte mult, 10, 15, 20 de ani. Şi că încă o întîrziere, folosind pretextul reformei interne, nu ar fi acceptabil pentru UE, care și-ar pierde și mai mult din credibilitatea sa în rîndul membrilor, dar mai ales în rîndul statelor care sînt în sala de așteptare să adere. O posibilă soluție a fost oferită în 2020 de Franța, care a propus o reformă a metodologiei de aderare a statelor la UE, practic o dinamizare a acestui proces. Ca să se iasă din oboseala extinderii, care se manifesta de peste 5-7 ani deja, și care să ofere și mai multe oportunități, și mai multe beneficii statelor, dar în același timp să facă clar și înțeles mesajul că acele condiții trebuie respectate și că nerespectarea lor aduce după sine o posibilă retrogradare în procesul de extindere.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural