Timpul prezent

Bogdan-Alexandru Stănescu a publicat recent romanul „Soarele negru”, la Editura Trei. O carte care încheie trilogia începută cu „Copilăria lui Kaspar Hauser” și continuată cu „Abraxas”. Dacă primul volum era o carte a tatălui și al doilea o carte a mamei, acesta este un roman al familiei, pus într-o ramă onirică. Personajul narator care începe povestea este Ibrahim, fiul Smarandei, studentă la Geografie, și al lui Diallo, venit din Camerun în Bucureștiul anilor ’70 să studieze geologia. Diallo își părăsește familia după 11 ani, ajunge în Anglia iar Ibrahim va trăi apoi angoasant absența tatălui iubit. Am vorbit la Tîrgul de carte Gaudeamus cu Bogdan-Alexandru Stănescu despre noul său roman precum și despre noutățile din imprintul Anansi pe care îl coordonează.Bogdan-Alexandru Stănescu: „Nu doar că nu știam, cînd am scris «Copilăria lui Kaspar Hauser», că o să fie o trilogie, nu știam nici cînd mă apropiam de încheierea «Soarelui negru» că e vorba de o trilogie. Mi-am dat seama în timpul lecturilor finale, de redactare, la «Soarele negru» că de fapt totul se leagă și nu doar tematic, că sînt simboluri care traversează toate cele trei cărți, că sînt mini-teme care trec dintr-o carte în alta, că sînt tot felul de cîrlige de pescuit lăsate acolo care sînt trase apoi într-o carte ulterioară și se întregește totul în acest «Soare negru». Într-adevăr, în «Copilăria lui Kaspar Hauser» era vorba de o figură a tatălui, pregnantă, în «Abraxas» e o mamă foarte puternică, care arestează întregul roman. Iar în «Soarele negru» avem un copil care pendulează între mamă și tată, un tată absent dar totuși foarte prezent, o mamă care și ea e absentă, pentru că tînjește după acel tată plecat. Am încercat să descriu o himeră, un animal mitologic compus din părți luate de la animale diferite – așa este familia în viziunea mea și în viziunea acestui personaj.”Toate cele trei cărți de proză ale tale sînt cărți ale memoriei, cărți care par să spună că trecutul e o poveste unitară și coerentă, în care toate întîmplările sînt legate între ele prin fire solide, oricît de îndepărate ar fi unele de altele. De unde preocuparea pentru această idee de trecut?Bogdan-Alexandru Stănescu: „Sînt atras de ideea că sondarea trecutului poate să nască ficțiune și că ficțiunea legată de trecut este de multe ori mai reală decît ceea ce numim noi amintiri precise – care nu sînt precise, ci sînt la fel de ireale, la rîndul lor.”Care e puterea literaturii în vremuri grele?Bogdan-Alexandru Stănescu: „Să spună adevărul. Eu încerc să fac asta, chiar sub umbrela ficțiunii, a fanteziei. Sînt pasaje satirice în această carte dar care sînt foarte serioase, de fapt. Știm de la Martin Amis: nimic nu doare mai rău decît rîsul. Cînd rîzi de ei, îi doare îngrozitor.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

Scriitorul Radu Vancu a venit în studioul Radio România Cultural de la tîrgul de carte Gaudeamus. Am vorbit despre cel mai recent volum al său, „Boala & Războiul: jurnal, 2020-2024”, apărut la Polirom. Este al treilea volum al jurnalului pe care îl ține din 2012 și care surprinde perioada pandemiei și primii ani ai invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina. Realitățile copleșitoare sînt surprinse în notații memorabile, adesea împletite cu reflecții despre puterea literaturii și cu descrieri ale unor întîmplări domestice, liniștitoare. Familia, prietenii și literatura rămîn reperele solide atunci cînd în jur totul pare să o ia razna. Iar unul dintre personajele principale din jurnal este literatura.  Radu Vancu: „Frumusețea literaturii e amplificată atunci cînd ea devine convergentă cu adevărul, cînd se intersectează într-un punct geometric cu adevărul și ne vorbește nouă, oamenilor, construind frumusețe și din oroare, și din oroarea istoriei, și din lucruri întunecate pentru a ne spune adevărul despre noi, oamenii, inclusiv adevăruri inconfortabile. (...) Frumusețea e tot ceea ce ne intensifică. Și, în mod evident, nu doar esteticul ne intensifică. Ci și eticul, și politicul, vedem zilele acestea, și socialul, și istoricul, și economicul... În genere, tot ceea ce a construit vreodată umanul poate cunoaște puncte de intensificare. Uneori intensificare distructivă, e-adevărat. Dar eu cred că tot ceea ce intensifică devine artă, în general. Asta înțeleg prin frumusețe. Frumusețea reprezintă acest uman intensificat.”Trăim și azi vremuri de foarte mare intensitate civică, umană, pînă la urmă. Este literatura un refugiu sau, mai degrabă, o armă în astfel de vremuri?Radu Vancu: „Nu cred că se exclud acestea două. Natura ei e dublă. Pe de-o parte literatura e un refugiu, te poate proteja, cum a făcut-o de atîtea ori pentru fiecare dintre noi. În alte momente este într-adevăr o armă. A denunța răul, a spune tăios că el există, a scrie, cum fac Iya Kiva, Yuliya Musakovska, Serhii Jadan sau Andrei Kurkov în Ucraina, despre răul îngrozitor pe care-l văd în jur sau a scrie, cum făcea Radnóti Miklós în Ungaria, despre oroarea infernului nazist pe care-l traversa și care l-a ucis e deopotrivă refugiu și armă.”  Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Miercuri a început la București Tîrgul de Carte Gaudeamus Radio România, unde ne-am mutat studioul pentru trei seri. Am vorbit în această ediție, din mijlocul cărților, despre cluburile de carte şi rolul lor pentru promovarea lecturii. Invitatele noastre sînt două iniţiatoare de cluburi de carte: Laura Câlţea Vinţ, care e şi autoarea „Blogului unei cititoare de cursă lungă”, şi Mihaela Pascu-Oglindă, autoare de cronici literare în presa culturală. Laura Câlţea Vinţ: „Cititul împreună și discutarea unei cărți te fac să descoperi că există mult mai multe înțelesuri, valențe, perspective asupra a ceea ce ai citit și îți îmbogățesc actul lecturii. Eu fac de zece ani cluburi de carte pentru că descopăr altfel plăcerea lecturii. Și mai e ceva: un club de carte te scoate din ale tale. Oricît ai avea impresia că ai citit într-o cheie corectă, la un club de carte descoperi că sînt mai multe perspective, unele cu care nu ești de acord, însă asta te face mai deschis față de o altă opinie.”Poate acest gen de lectură colectivă să impulsioneze cititul, în general?Mihaela Pascu-Oglindă: „Cu siguranță. Cred că funcționează foarte mult puterea exemplului. Pentru că ducem cu toții vieți aglomerate, pe fugă, un club de carte ne ajută să ne ancorăm în lectură. Iată, trec douăsprezece luni și putem spune că am citit douăsprezece cărți. Poate fără un club de lectură nu le-am fi citit. Pentru că popularizăm ideea prin ceea ce postăm după fiecare ediție a clubului, cu siguranță sînt oameni care văd acea carte, văd că ne-a plăcut foarte mult sau nu ne-a plăcut și s-au iscat discuții și oamenii devin curioși și-și cumpără cartea și, în timp, astfel de lucruri ajută și îndrăznesc și alți oameni să-și facă un club de carte. E extraordinar de simplu.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural

Ce reprezintă neutralitatea pentru un stat și care sînt riscurile ei? Ce înseamnă să fii neutru cînd la graniță sau foarte aproape e un război? Am întrebat-o pe Miruna Butnaru-Troncotă, prof. univ. la SNSPA, specialistă în relații internaționale și în zona Balcanilor.De fapt, de unde vine acest termen de neutralitate? Ce înseamnă să fii neutru ca stat?Miruna Butnaru-Troncotă: „În latină, neuter înseamnă nici cu unul, nici cu celălalt. Neutralitatea a apărut ca principiu de drept undeva în secolul al XVIII-lea ca o invocare a neimplicării într-un conflict şi a menţinerii relaţiei cu beligeranţii. Asta era o soluţie a unor state cu o anumită poziţionare geografică, geo-strategică, care să permită medierea, poate, dar desigur şi conservarea, avînd în vedere că, din varii motive acel stat nu avea posibilitatea să se înarmeze foarte tare şi să facă parte dintr-o alianţă militară. De obicei vorbim de state mici dar cu anumite resurse strategice, care să poată uşor balansa cu oricare dintre beligeranţi. Să nu trebuiască să aleagă să fie într-o tabără sau alta, pentru că asta implică riscuri, pentru că într-un război o tabără pierde şi alta cîştigă. Elveţia este probabil cazul cel mai cunoscut.”Poți fi neutru fără să fii perceput ca sprijinind, implicit, una dintre părți?Miruna Butnaru-Troncotă: „Eu aş spune în mod clar că nu. Neutralitatea este un concept politizat, care depinde de contexte politice. O poziţionare oportunistă care caută să storcă nişte oportunităţi din nişte crize. Fac asta statele care nu se pot baza pe alte elemente. Poate nici nu au o poziţie geo-strategică grozavă, sau poate vor să stoarcă ceva şi de la unii, şi de la alţii. Şi-atunci, pentru a-ţi crea cît mai multe oportunităţi, alegi o ambivalenţă, o ambiguitate, pe care o şi legiferezi, o pui în constituţia ta, ca să te şi constrîngă şi astfel, îţi e foarte uşor ca-n diferite situaţii să te foloseşti de scuza neutralităţii pentru a justifica unele poziţii inclusiv ilegitime sau chiar ilegale, cum a fost în cazul anexării Crimeei.”Poate că unii oameni se întreabă: dar nu e înțelept să fii neutru cînd apare un conflict în apropiere, să stai deoparte ca să te protejezi, să nu intervii într-un război care nu te privește?Miruna Butnaru-Troncotă: „Acest argument este chintesenţa ipocriziei. Mai ales cînd vorbim de o invazie sau un război neprovocat, ilegitim, ilegal, aşa cum este cazul războiului din Ucraina declanşat de Federaţia Rusă. (...) Nu vreau neapărat să folosesc termeni moralizatori, dar cînd vorbim de o invazie şi de o nedreptate evidentă, a spune că vrei să fii neutru şi că iubeşti pacea, nu înseamnă decît o formă voalată de a lua partea invadatorului. Deci neutralitate nu înseamnă pace?Miruna Butnaru-Troncotă: „Sub nici o formă. Nu, nu înseamnă pace. Înseamnă să stai cu mîinile în sîn şi să aştepţi momentul cel mai potrivit ca să profiţi ba de un beligerant, ba de celălalt. Ni se spune adesea ca justificare a poziţiei neutralităţii că e bine să avem relaţii şi cu unii, şi cu alţii. În cazul unei asimetrii evidente şi de putere militară dar mai ales de intenţie – Ucraina se apără în faţa unei invazii neprovocate – a spune că vrei să ai relaţii bune şi cu unii, şi cu alţii înseamnă a avea clar o poziţie pro partea care comite nedreptatea.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural

În Siria, forțele rebele care se opun președintelui Bashar al-Assad au lansat un atac împotriva guvernului, preluînd controlul asupra unor zone din orașul Alep, al doilea ca mărime al țării. Este cea mai semnificativă ofensivă din ultimii ani. Ca reacție, armata siriană a lansat atacuri aeriene împotriva insurgenților și Rusia a anunțat că forțele sale aeriene ajută armata siriană. În 2011, în Siria au avut loc proteste față de regimul lui Bashar al-Assad, în contextul așa numitei Primăveri Arabe, cînd, în mai multe state arabe au început revolte față de regimurile autoritare sau dictatoriale. Regimul Bashar al-Assad a reacționat cu violență împotriva manifestanților. Dar cum s-a ajuns la război civil? Cum se face că, de peste 10 ani, Siria este atît de instabilă? Ce se poate face pentru populaţia afectată grav de anii de război? Am întrebat-o pe Ioana Constantin-Bercean, expertă în Orientul Mijlociu, cercetătoare la Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale Ion I. C. Brătianu al Academiei Române (ISPRI).Ioana Constantin-Bercean: „Din momentul în care a început Primăvara Arabă şi-apoi protestele şi răspunsul guvernamental au condus spre războiul civil, regiunile Alep, Idlib au fost revendicate alternativ atît de forţele guvernamentale, apoi de forţele insurgente apoi din nou recîştigate. Pînă la urmă acesta este teritoriul sirian pentru care se luptă multiplele forţe implicate. 2018 a fost punctul culminant al războiului civil. Lucrurile au început să se stabilizeze. Se vorbea inclusiv în spaţiul regional al Orientului Mijlociu despre o posibilă readucere în spaţiul dialogului şi al negocierilor a lui Bashar al-Asad, care a fost acuzat de unele dintre cele mai grave crime împotriva propriei populaţii. Să nu uităm că s-a discutat despre folosirea gazului sarin şi a armelor chimice de distrugere în masă, care a fost sancţionată la nivel discursiv, dar în plan practic nu s-au luat foarte multe măsuri. Conflcitul s-a acutizat pînă la un moment dat şi apoi s-a sedimentat într-un anume punct. Pentru că toate statele implicate în Siria, avînd, unele dintre ele, interese divergente, parcă au ajuns la o înţelegere informală, să nu se calce reciproc pe bătături. Şi-apoi, fiecare mare putere, avînd alte interese într-o altă regiune, Siria a fost lăsată în voia sorţii, să curgă lucrurile de la sine.”  Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Scriitoarea Ariana Harwicz a debutat în proză cu romanul „Mori, iubitule!”, în care pune sub lupă ideea de familie, de cuplu, maternitatea, feminitatea, pasiunea, erotismul. Și ţine lupa în așa fel încît toate astea iau foc. „Mori, iubitule!” a apărut în 2012 și ediţia în limba engleză a fost nominalizată la International Booker Prize, unul dintre cele mai importante premii literare internaționale, nominalizare care i-a adus foarte multă vizibilitate și traduceri. Mai mult, „Mori, iubitule!” este în curs de ecranizare, în regia lui Lynne Ramsay, cu Jennifer Lawrence și Robert Pattinson în rolurile principale. Am vorbit cu Ariana Harwicz despre romanul „Mori, iubitule!” la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași (FILIT). Interviul a fost tradus de Ioana Aelenei.De ce a fost important pentru dumneavoastră să chestionați maternitatea, familia, ideea de cuplu?Ariana Harwicz: „Cînd am început să scriu «Mori, iubitule!» nu știam deloc că scriu o carte. Nu mă consideram scriitoare. Îmi place să cred că scrisul nu le aparține numai scriitorilor. Scrisul vine de altundeva decît din Academie sau de la scriitori. Atunci cînd am început să scriu, trăiam maternitatea pentru prima dată. Eram la țară, în Franța și nu înțelegeam absolut nimic din ce mi se întîmpla și a trebuit să exorcizez acest lucru. Nu dintr-un motiv ideologic, ci pentru a mă salva pe mine însămi. ”De ce nu are nume personajul dumneavoastră?Ariana Harwicz: „Într-adevăr, cu excepția celui mai recent roman, personajele mele nu au nume. E de fapt ca în piesele de teatru ale lui Beckett, unde personajele sînt un număr, sau o literă sau pur și simplu sînt mama, tatăl, copilul, e vorba despre rolul social pe care-l are fiecare. E ca în armată, unde avem grade militare. Pentru mine familia este ca o armată, unde fiecare are un rol concret.”Romanele Arianei Harwicz au apărut în limba română la Editura Vellant – „Mori, iubitule!” și „Degenerat”, în traducerea Lilianei Pleșa Iacob și „Pierderea judecății”, în traducerea Corneliei Rădulescu.Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!O emisiune de Adela Greceanu  Un produs Radio România Cultural  

Acordul de încetare a focului pentru 60 de zile între Israel și Liban, mediat de Statele Unite ale Americii și Franța, a intrat în vigoare miercuri dimineață. Israelul trebuie să-și retragă trupele în această perioadă, în timp ce armata libaneză trebuie să preia controlul zonei din Sudul Libanului. Jurnalista Carmen Gavrilă, de la Radio România Actualități, specializată în Orientul Mijlociu, explică situația și termenii acordului. Carmen Gavrilă: „Știm că în 60 de zile ar trebui să se întîmple treptat retragerea Israelului în granițele Israelului și retragerea forțelor Hezbollah – atenție! și luptători, și armament – în partea libaneză, de dincoace de granița de altfel nerecunoscută oficial, pentru că între cele două state nu există un acord de pace și nici granițe recunoscute ca atare. Grija principală care transpare din ceea ce știm că este menționat în acest acord este să nu existe vacuum. Să nu existe spații în care fie să se infiltreze Hezbollah, fie să apară alte grupări afiliate Hezbollah sau alte grupări înarmate, pentru că Libanul nu duce lipsă de așa ceva. Este o încetare a focului care se dorește a fi baza pentru un viitor armistițiu.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Ce este Mişcarea Legionară sau Legiunea Arhanghelul Mihail? Cine au fost şi ce au făcut Corneliu Zelea Codreanu şi mareşalul Ion Antonescu? Zilele acestea e necesar, mai mult ca oricînd în istoria postdecembristă a României, să ne amintim de crimele orchestrate de Mişcarea Legionară şi mareşalul Antonescu, de antisemitism şi Holocaust. Istoricii Adrian Cioflâncă şi Dorin Dobrincu vorbesc despre acest capitol întunecat din istoria noastră. Adrian Cioflâncă: „Mişcarea antisemită are tradiţii mai vechi de perioada interbelică, povestea datează încă de la fondarea statului român modern. Constituţia de la 1866 a fost modificată în Adunarea Constituantă sub presiunea unei mişcări de stradă antisemite. Iniţial, Adunarea Constituantă intenţiona să acorde drepturi cetăţeneşti evreilor. Antisemiţii, care erau surprinzător de bine organizaţi şi articulaţi discursiv la 1866, s-au mobilizat, au scris petiţii, au adunat mii de semnături, au mobilizat oameni politici în Adunarea Constituantă, au adunat o mulţime agresivă la uşile Adunării şi i-au presat pe oamenii politici, care au cedat prea repede şi au modificat articolul din Constituţie care acorda drepturi evreilor, creînd o problemă care va dura decenii la rînd. În 1866, după ce a obţinut schimbarea Constituţiei, mulţimea agresivă de la Adunarea Constituantă s-a pornit şi a distrus Templul Coral. Aşadar avem un păcat originar al statului român modern care apoi s-a tot repetat, au fost o mulţime de episoade violente despre care nu învăţăm în manuale, dar problema de aici porneşte.”Dorin Dobrincu: „Pe această bază, care vine din secolul al XIX-lea, după Primul Război Mondial, în consonanţă cu ce se întîmpla în multe alte ţări din Europa, şi în România se dezvoltă o mişcare antisemită, xenofobă, general vorbind, dar cu accent pe antisemitism, şi în cele din urmă profund antidemocratică. Mai întîi, în 1923, a fost înfiinţată la Iaşi o organizaţie politică numită Liga Apărării Naţional-Creştine, condusă de profesorul A. C. Cuza de la Facultatea de Drept a Universităţii ieşene. Această Ligă intră în Parlament, are o bază importantă electorală în special în Moldova centrală şi de Nord dar şi în alte locuri din România. Din partidul acesta a făcut parte şi un profesor de la liceul din Huşi, Ion Zelea Codreanu. Fiul acestuia (Corneliu Zelea Codreanu) s-a desprins din Liga Apărării Naţional-Creştine în 1927 şi a format o grupare politică pe care a numit-o Legiunea Arhanghelul Mihail. În perioada anterioară a avut loc un şir de violenţe care s-au manifestat foarte vizibil în mediul studenţesc, nu doar la Iaşi, ci şi la Cluj, la Bucureşti, la Oradea. S-a constituit această organzaţie care a devenit foarte violentă. De altfel, însuşi Codreanu a fost implicat personal în violenţe. În 1924 l-a asasinat pe treptele Tribunalului din Iaşi pe prefectul de poliţie Constantin Manciu. El a invocat că era în legitimă apărare. Legitimă apărare cu revolverul în buzunar!”Adrian Cioflâncă: „Legionarii şi cuziştii ştiu să exploateze frici, într-o manieră pe care o vedem repetată astăzi. De exemplu, au formulat echivalentul a ceea ce astăzi se cheamă „teoria marii înlocuiri”. Speriau populaţia că evreii vor înlocui elitele creştine din România, pentru că ei se aflau în număr mai mare pe băncile universităţilor decît populaţia creştină, majoritar rurală, că vor înlocui meşteşugarii, întreprinzătorii şi comercianţii români în activităţile economice, că vor domina sistemul bancar.” În România avem o lege care interzice organizaţiile şi simbolurile cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi promovarea cultului persoanelor vinovate de săvîrşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii. Legea sancţionează şi negarea Holocaustului. Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Noul parlament georgian a avut luni prima ședință de la alegerile din octombrie. Politicienii din opoziție care au cîștigat mandate în Parlament și președinta Salome Zurabișvili au boicotat ședința. Mai mult, președinta Georgiei a solicitat anularea rezultatelor alegerilor din octombrie. Conform rezultatelor anunțate de Comisiei Electorale Centrale, partidul Visul Georgian a obținut 53,93% din voturi iar opoziția pro-europeană 37,97%. Sînt proteste în Georgia de mai multe săptămîni, oamenii acuză fraude extinse la vot. Vorbim despre situaţia din Georgia cu analistul politic Cătălin-Gabriel Done, vicepreședintele Asociației Experți pentru Securitate și Afaceri Globale, şi jurnalistul şi analistul politic Mihai Isac, expert în zona Mării Negre.Există dovezi că alegerile din Georgia au fost fraudate?Cătălin-Gabriel Done: „Există dovezi în acest sens, ele au fost documentate şi de către organisme internaţionale, inclusiv de Uniunea Europeană şi de partenerii internaţionali ai Georgiei. Am văzut şi declaraţii din partea congresmenilor americani cu privire la corectitudinea acestui scrutin. Cred că vorbim de o încercare clară a Rusiei de destabilizare a situaţiei politice din Georgia, a societăţii georgiene. Georgia era considerată povestea de succes a parteneriatului estic, a intergrării europene a regiunii, lucru care nu convine Kremlinului. Pentru că doctrina sa de politică externă vorbeşte foarte clar de păstrarea sferelor de influenţă din fosta Uniune Sovietică.”Mihai Isac: „Opoziţia politică de la Tbilisi a anunţat că nu va accepta aceste mandate. Actuala conducere pro-rusă de la Tbilisi a făcut presiuni imense asupra unor deputaţi individuali pentru a-i corupe, pentru a încerca să-i forţeze să accepte aceste mandate. Există anumite informaţii cu privire inclusiv la ameninţări la adresa membrilor de familie ai unor asemenea deputaţi. Prin faptul că reprezentanţii opoziţiei refuză să preia aceste mandate, practic nu fac decît să-şi continue strategia de a nu recunoaşte aceste alegeri, viciate din foarte multe puncte de vedere.”Apasă PLAY ca să asculți interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Doamna președintă sau doamna președinte? Doamna doctor, doamna doctoră sau doamna doctoriță? Despre feminizarea substantivelor care denumesc funcții și profesii vorbim cu lingvista Rodica Zafiu și scriitoarea și activista feministă Laura Grünberg. Recent, un afiş destinat promovării unui eveniment cultural a stîrnit nu doar curiozitate ci şi, pe alocuri, indignare. Art Safari ne invită la expoziţia „Femeile pictore și sculptore”. Forma acestor substantive este preluată din denumirea asociației „Femeile pictore și sculptore”, înființată în 1916. De ce avem dificultăţi sau ezitări pentru a feminiza unele substantive care denumesc profesii sau funcţii?Rodica Zafiu: „Pur şi simplu pentru că la unele nu exista o formă feminină. Ea a apărut în timp, pentru că profesia însăşi nu era îndeplinită de femei şi la un moment dat a fost şi atunci s-a simţit nevoia acestei forme. Situaţiile sînt foarte diferite. Cuvinte intrate de mult în limbă, împrumuturi culte, au avut foarte repede feminine şi nimeni nu se mai miră – noi spunem de multă vreme „autor” şi „autoare”, „scriitor” şi „scriitoare”, „prozator şi prozatoare”, deci avem modele foarte bine fixate. La unele cuvinte mai noi sau mai puţin folosite formele feminine nu existau de la început. În plus, există în limba română mai multe posibilităţi, mai multe sufixe care formează femininul, de la „-ă”, cel mai neutru, la „-iţă”, care e perceput de unii ca uşor peiorativ sau colocvial, pentru că se face şi o apropiere de sufixul diminutival „-iţă”, la „-esă” sau „-oaică”, care în mod clar au conotaţii populare. Deci, existînd această variaţie, existînd, în acelaşi timp, nevoia de a forma substantive feminine, e o oscilaţie. Pînă la urmă formele se fixează, ne obişnuim cu ele, chiar dacă există o perioadă mai veche sau mai nouă de dibuiri.”Laura Grünberg: „Eu privesc limba ca pe o instituţie socială. Faptul că nu au fost feminizate anumite substantive care denumesc profesii ţine de o dinamică şi de o situaţie istorică, politică, economică pe care trebuie s-o avem în vedere şi asta duce la stereotipuri, prejudecăţi, care ne fac să considerăm că nu sună bine, dincolo de ce poate să ne spună un specialist. (...) Noi spuneam că nu ne dau voie dicţionarele, dar se pare că dicţionarul, cuvintele pe care le folosim sînt expresia gradului nostru, ca societate, de conservatorism.” Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei MartinUn produs Radio România Cultural