María Corina Machado - o femeie împotriva regimului Maduro

Ce putere are activismul civic în fața dictaturii? Ce șanse are o mișcare pornită de la cetățeni să clatine un sistem opresiv? Discutăm pe această temă, pornind de la povestea Maríei Corina Machado, laureata Premiului Nobel pentru Pace pe 2025, pentru „munca sa neobosită de promovare a drepturilor democratice pentru poporul venezuelean și pentru lupta sa pentru realizarea unei tranziții juste și pașnice de la dictatură la democrație”. Invitata noastră este Caterina Preda, cadru didactic la Facultatea de Științe Politice a Universității din București.

Caterina Preda: „Cîştigarea Premiului Nobel pentru Pace de către María Corina Machado cred că e un semnal foarte important pentru activiştii civici din Venezuela dar, în general, pentru oamenii care încă au această credinţă foarte puternică în revenirea democraţiei liberale în Venezuela, democraţie liberală care a existat timp de 40 de ani, între 1958 şi 1998 şi care a fost gradual dezmembrată, demontată, demantelată de regimul Chávez, urmat de regimul Maduro. Deci cred că pentru venezueleni, atît de dreapta, cît şi de stînga, cîştigarea acestui premiu de către Machado este un semnal că lumea nu i-a uitat.”

Care e cea mai importantă reuşită a Maríei Corina Machado?
Caterina Preda: „Cred că cea mai importantă reuşită a lui Machado, pentru care e respectată atît de cei care provin din partidele tradiţionale, Democratic Action, ca partid social-democrat, şi Copei, partid creştin-democrat, cît şi din partidele noi, precum Primero Justicia, partidul fostului lider al coaliţiei de opoziţie, Capriles, este faptul că ea a unit această opoziţie. De fapt, pentru mult timp, în Venezuela lui Chávez, o manieră prin care acesta a reuşit să construiască regimul din ce în ce mai autoritar, a fost că opoziţia s-a abţinut de la alegeri, că opoziţia era foarte divizată. Trebuie înţeles că această coaliţie a opoziţiei este foarte vastă, foarte eclactică, atît din punct de vedere ideologic, cît şi ca tip de formaţiuni. Pe de-o parte vorbim de partide politice, precum cel din care provine Machado, pe de altă parte e vorba de organizaţii civice, de organizaţii sociale, atît de stînga, social-democrate, social-progresiste, cît şi liberale, cît şi creştin-democrate şi conservatoare. Marele său atu este că a unit această largă coaliţie şi s-a văzut şi sprijinul popular.”

Ce șanse au mișcările civice din țările cu regimuri opresive, dictatoriale să clatine un asemenea regim?
Caterina Preda: „În sensul ăsta America Latină are multe exemple, din timpul dictaturilor militare, mai ales, dictaturile militare din ţările din Conul Sudic al Americii de Sud, din anii ʼ60, ʼ 70, ʼ 80. A fost un activism mai ales al femeilor. Mamele dispăruţilor, cei care au fost arestaţi, torturaţi şi ucişi de către dictaturile militare de dreapta, s-au mobilizat foarte devreme. Cea mai celebră mişcare de acest tip, care apoi a făcut să apară mişcări similare şi-n alte ţări, este Mişcarea Mamelor din Plaza de Mayo din Buenos Aires, din Argentina. Aceste femei chiar au fost eroine pentru că au ieşit în piaţa publică, în faţa palatului prezidenţial pentru a cere informaţii despre copiii lor, care fuseseră răpiţi şi despre care regimurile militare spuneau că nu ştiu ce s-a întîmplat, poate au plecat în concediu – exista şi această sfidare supremă din partea militarilor. Aceste femei care, unele dintre ele au devenit ele însele victime ale dictaturilor, au reuşit să clatine regimul. E drept că aceste mişcări civice n-au dus la sfîrşitul dictaturilor militare, dar cred că au fost un factor foarte important. Şi cu sprijinul organizaţiilor pentru apărarea drepturilor omului din SUA s-a întîmplat asta, atît în Chile, cît şi în Argentia, şi-n Brazilia. Au reuşit să contribuie la delegitimare regimurilor militare.” 

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural