Alex Moldovan: „Am vrut să scriu despre relația mea cu ADHD, tulburarea pe care o are fiul meu”

Foarte apreciat ca autor de literatură pentru copii, mai ales pentru seria de volume cu Olguța, Alex Moldovan a publicat recent un surprinzător volum de poezie. „Stabilizatori de stare” se numește și a apărut la OMG Publishing. Este povestea unui tată de copil cu ADHD. O poveste scrisă simplu, de fapt cu acea simplitate, greu de obținut în literatură, care vine după un proces de sinteză, de reducere la esență. Și e scrisă cu o precizie, cu o ironie și o autoironie care mustesc de durere. Relația cu ceilalți – vecini, rude, oameni oarecare – și ciocnirea cu ei pe tema neurodivergenței e o constantă a cărții. De parcă nu erau de ajuns suferințele unui copil cu ADHD, el și familia lui mai au de înfruntat și prejudecățile unei societăți ignorante dar gata să dea sfaturi nesolicitate. Am vorbit cu Alex Moldovan despre cartea lui de poezie și formula stilistică pe care a găsit-o dar și despre literatura pentru copii și succesul ei astăzi. 

Alex Moldovan: „Sînt un fan vechi al scrisului concis, al celor mai scurte forme de literatură. (...) În cazul volumului de poezie, n-a fost implicată doar o necesitate stilistică, cît mai degrabă o necesitate personală. Mi s-a părut că, punînd o oarecare distanță între mine și text, pot fi puțin mai lucid, mai obiectiv. În carte eu vorbesc despre mine la persoana a treia. Și ăsta a fost încă unul dintre mijloacele pe care le-am folosit tocmai pentru a pune puțină distanță și a pune lucrurile într-o perspectivă. (...) Am vrut să scriu despre relația mea nu cu fiul meu, ci cu această tulburare pe care o are el, care se numește ADHD și care ne-a făcut viața grea și ne-a dat mari bătăi de cap.”

Sînt cîteva poeme care încep cu „pe vremea noastră” și care decupează, în clișeele bine cunoscute, părerea celorlalți, adesea ignoranți, și sfaturile lor nesolicitate, care aduc și mai multă durere familiei unui copil neurodivergent. 

Alex Moldovan: „Exista o stigmă aplicată tulburărilor de tot felul la noi. În spațiul public proliferează oamenii care se pricep la toate, mai ales la medicină, cu atît mai mult cu cît au terminat o facultate de electronică sau construcții. Ăsta e-un laitmotiv al exprimărilor legate de boală și tulburări: «ADHD-ul nu exista pe vremea mea». Am auzit-o de la oameni super învățați, de la prieteni de-ai mei, pînă la oameni pe care nu-i cunosc și care nu ar avea nici un motiv să se pronunțe pe tema asta. Pentru că nu-i musai să vorbim despre absolut orice există pe lume, mai ales dacă nu ne pricepem. Lumea are impresia că această tulburare, ADHD-ul, nu exista pe vremea noastră. Ba exista, doar că nu era încă documentată, nu exista acest nume, ADHD sau ADD, n-o să intru în detalii tehnice, că nici nu le stăpînesc foarte bine. Dar exista în fiecare clasă acel copil mai altfel, mai retras sau mai agitat, care, de obicei, lua tot blamul din lume și care avea, probabil, chestia asta. Eu am foarte multe întîlniri cu cititorii mei elevi, prin școli, și deja pot să recunosc de la prima privire elevul care este în zona asta. Și de multe ori doamnele învățătoare sau profesoare îmi confirmă, într-un fel sau altul. Oamenii ăștia au existat dintotdeauna, doar că nu s-a vorbit despre asta și problema nu era conștientizată.” 

Apasă PLAY pentru a asculta întregul interviu!

O emisiune de Adela Greceanu

Un produs Radio România Cultural