Poezia cotidianului ca poveste. O discuție cu Mihai Duțescu

Mihai Duțescu a publicat recent volumul de poezie „Ca într-o povestire de Carver”, apărut la OMG Publishing. O carte care poate fi citită, într-adevăr, și ca o povestire, fiindcă are un narator și cîteva personaje – soții și cele două fiice, cărora li se alătură spre final „cel mic”. Un alt personaj important al acestor poeme este casa de la țară, unde tînăra familie își petrece cîteva weekenduri pe an, departe de București. O poveste de familie, așadar, spusă din perspectiva tatălui. O poveste în care se vor regăsi probabil mulți dintre cei din clasa de mijloc și care sînt acum în jurul vîrstei de 40 de ani. În micro-scenele de familie, de viață simplă, aproape banale, se strecoară uneori temeri, tensiuni, vise neliniștitoare.
Adela Greceanu a stat de vorbă cu Mihai Duțescu despre volumul „Ca într-o povestire de Carver”.

Mihai Duțescu: „N-aș vrea ca aceia care citesc poeziile mele să-și închipuie că sînt ca la psiholog și-mi pun viața pe tavă întru totul. Poeziile mele sînt stilizate, sînt o formă de artă autonomă, inspirată din ce văd în jurul meu. Unele lucruri nu mi s-au întîmplat neapărat mie, sînt ficțiuni potrivite în mecanismul acestor relatări la limita cotidianului, care, însă, au uneori o nevroză ascunsă sau anumite tensiuni latente, abia ținute în frîu.”

Ce ți-ai propus cu aceste scene de viață de familie, scurtcircuitate din cînd în cînd de angoase, tensiuni, spaime?
Mihai Duțescu: „E, poate, un fel de radiografie socială a unui tip de familie foarte reprezentativ pentru anii ăștia și pentru societatea în care trăim: o familie cu copii, cu casă de vacanță, cu mașină și cu joburi apăsătoare care te fac să fii praf.”

Apasă PLAY pentru a asculta întregul interviu!

O emisiune de Adela Greceanu  
Un produs Radio România Cultural