„Furtuna barocă” de Bogdan Suceavă: lecțiile istoriei și ale umanității

Cum e posibil ca în același interval istoric, în același spațiu să aibă loc războaie devastatoare și descoperiri științifice fundamentale? Cum e posibil ca abjecția și sublimul ființei umane să coexiste? Cum se explică faptul că, oricît ar avansa pe drumul cunoașterii și al artei, ființa umană nu-și poate controla pulsiunile violente, (auto)distructive? Sînt întrebări pe care le propune scriitorul și matematicianul Bogdan Suceavă prin volumul „Furtuna barocă” (Editura Polirom). Un „poem în formă de roman”, cum îl definește chiar autorul, în care sînt puse față în față istoria Războiului de Treizeci de Ani de ani din secolul al XVII-lea, care a devastat regiuni întregi din Europa și a făcut milioane de victime, și istoria unor progrese în fizică, matematică, astronomie esențiale pentru omenire. Bogdan Suceavă e scriitor și matematician, profesor în cadrul Departamentului de Matematică al California State University, Fullerton, Statele Unite ale Americii. Am vorbit cu Bogdan Suceavă despre volumul „Furtuna barocă”.

Bogdan Suceavă: „Eu cred în ideea că literatura e o cale de cercetare, o cale de investigație. Și vrei să transmiți cititorului această întrebare: cum a fost de fapt atunci? Cum era să trăiești în secolul al XVII-lea, în timpul acestei tragedii? 30 de ani cu 8 milioane de victime - trebuie să se fi simțit extraordinar de apăsător, o fi fost o atmosferă cumplită. A fost o tragedie generată de om. Și, dacă examinăm dinamica Războiului de Treizeci de Ani, vedem că au avut multiple ocazii să aducă pacea. Principii care puteau decide pacea nu au găsit o cale către mediere și stingerea conflictului și asta a tot alimentat războiului. În timpul acesta erau zone întregi ale Europei pustiite și tragedia se extindea. Este o lecție a istoriei acolo.”

Dar am învățat ceva din aceste lecții ale istoriei? Fiindcă am mai avut după aceea și alte lecții ale istoriei...

Bogdan Suceavă: „Scopul meu cînd am scris Furtuna barocă a fost exact întrebarea aceasta. Iată ce cred eu că trebuie reținut dintr-o asemenea reflecție. Să presupunem că apare o tensiune într-o societate sau într-o lume mai extinsă, cum e Europa de azi. Bine este să existe instituții care să poată cuprindă aceste tensiuni și să le găsească o rezolvare instituțională. Cred că aceasta este lecția. La vremea respectivă, Europa a suferit o tragedie masivă, ca să se ajungă la următorul adevăr (asta este Pacea de la Westfalia, 1648): fiecare principe are dreptul să decidă credința în principatul său. Dar pentru asta trebuia să moară 8 milioane de oameni? Nu se putea rezolva de la început printr-un tratat, printr-o bună înțelegere a diferențelor confesionale? Să sperăm că n-o să mai fie vreodată cazul de astfel de tensiuni în lumea de azi.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!

O emisiune de Adela Greceanu  

Un produs Radio România Cultural