E în plină desfășurare la Iași pelerinajul de Sfînta Parascheva, la care se estimează că vor participa sute de mii de persoane. Vorbim astăzi despre fenomenul pelerinajului, prea puțin înțeles, adesea exploatat politic, precum și despre semnificația pelerinajului în lumea creștină și nevoia oamenilor de spiritualitate. Invitatul nostru este Mirel Bănică, cercetător în antropologie religioasă, cel care a studiat ani de zile fenomenul pelerinajului din interior, participînd la numeroase astfel de evenimente. Mirel Bănică este autorul cărţii „Nevoia de miracol”, apărut la Editura Polirom.
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural