Timpul prezent Remus Boldea: „Un artist nu trebuie să accepte răspunsuri gata făcute”
După succesul cu primul său volum de proză scurtă, „A râs și tata”, Remus Boldea revine în librării cu o nouă colecție de povestiri. „Degeaba ai citit atâtea cărți” se numește și a apărut la Editura Trei. Relația cu tatăl și prietenia sînt două dintre temele centrale ale volumului. Majoritatea textelor sînt scrise la persoana întîi din perspectiva unui narator tînăr sau foarte tînăr. Remus Boldea știe să scrie simplu, știe să-și construiască personajele din doar cîteva replici și, prin replicile și gesturile lor, ne dă acces la o întreagă lume: cea a micului oraș de provincie, cu tensiunile, cruzimile, tristețile și lipsa ei de perspectivă. Am stat de vorbă cu Remus Boldea despre universul din noul său volum de povestiri, despre personajele și temele sale.
De ce e importantă pentru tine relația tată-fiu?
Remus Boldea: „Îmi aduc aminte de ceva ce a zis Mircea Cărtărescu: tot ce scriem noi ca scriitori și scriitoare sînt un fel de scrisori adresate tatălui. N-am înțeles ce-a vrut să zică atunci cînd am citit prima dată asta într-un interviu, dar acum, scriind două cărți unde tatăl este personajul central, încep să înțeleg. Relația cu tatăl este problematică pentru că tatăl e mult mai predispus să te părăsească decît mama. Biologic vorbind, tatăl nu-i atît de legat de copii. El cumva alege să rămînă în familie - la un nivel macro, nu zic că toți tații fac așa, vorbesc de ceva simbolic. Eu chiar am trăit un episod profund. Cînd aveam 5 ani, tatăl meu a suferit de depresie și cîțiva ani nu a fost deloc prezent, pentru că a fost internat în tot felul de locuri. Și chiar și atunci cînd s-a întors, era prezent mai mult fizic și atît. Dar asta nu avea legătură neapărat cu depresia cît cu faptul că așa erau tații din Motru. Vorbeam cu colegi de-ai mei de clasă și cam ăsta era patternul. Tații doar erau acolo, să fie, se uitau la televizor... Prea puțini au avut o relație apropiată cu tații lor. Dar am început să mă apropii foarte tare de el și de mama mea cam pe la 25 de ani, a fost ca un fel de renaștere a relației. Am putut să mă uit fără prea multă durere la lucrurile acelea și am vrut să le recuperez și să le împărtășesc. Pentru mine au fost experiențe valoroase și poate cineva se regăsește în ele sau își amintește de propria relație cu tatăl și asta e important.”
Ce ai lăsat să treacă din poveștile tale de viață în povestiri?
Remus Boldea: „Am o naivitate copilărească, nu-mi vine să cred că lucrurile sînt așa cum sînt, că relațiile între oameni sînt așa și nu altfel. Orice fel de artist trebuie să aibă atitudinea asta a copilului: să nu accepte răspunsuri gata făcute.”
Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu
Un produs Radio România Cultural