De cîțiva ani deja vorbim despre ascensiunea partidelor de extremă dreapta în Europa. Ce șanse au aceste formațiuni politice să obțină procente semnificative la alegerile europarlamentare din iunie? Care ar fi riscul pentru democrație și pentru instituțiile Uniunii Europene ca partidele radicale să aibă o importantă reprezentare în Parlamentul European? L-am întrebat pe Camil Pârvu, conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti.

Nu orice partid care nu e centrist e, automat, extremist. Cum identificăm un partid drept radical sau extremist?

Camil Pârvu: „Există un fel de consens partajat între mai multe forţe politice după Al Doilea Război Mondial privind reconstrucţia, stabilirea statelor sociale, privind cîteva politici publice esenţiale şi valorice care să definească comunităţile politice respective. Ce fac aceste partide pe care le numim radicale, de extremă dreaptă sau radicale populiste este, pe de-o parte, să respingă acest consens postbelic valoric şi, în termeni de politici publice, să spună că aceste valori şi aceste politici nu mai sînt valabile, sînt dăunătoare naţiunilor, sînt preluate de clase politice corupte şi caste politice trădătoare în raport cu interesul naţional. Şi, pe de altă parte, să propună cîteva teme care erau evitate sau nu se regăseau printre temele principale ale celorlalte partide politice în ultimii ani, de la migraţie la războaiele culturale.”

Cum a început ascensiunea extremismului de dreapta în Europa ultimilor ani, ce taxează alegătorii prin asemenea opțiuni?

Camil Pârvu: „Există două mari curente. Unul care explică ascensiunea extremei drepte prin chestiuni culturale, identitare. Este o reacţie la un cosmopolitism, o globalizare care, spun ei, distruge identităţile şi ne face să ne întoarcem la tăria unor entităţi tradiţionale – familie, naţiune, pămînt. Sînt chestiuni care ţin de reacţiile identitare ale unei societăţi bulversate de multiple crize şi care se repliază pe identităţile clasice, cunoscute şi tradiţionale. O altă explicaţie este că e vorba despre incertitudini economice, e vorba despre oameni care trăiesc un proces de decădere, oameni care se considerau a fi clasa mijlocie şi brusc, din cauza unor circumstanţe sociale şi economice nu-şi mai permit lucrurile pe care şi le permiteau înainte. Conştientizarea decăderii din clasa mijlocie creează genul acesta de iritare, de frustrare şi de furie, de dorinţă de a pedepsi pe cineva pentru criza în care te afli.”

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural

Wat voor soort crisis hebben we eigenlijk? - Bertho Nieboer