Timpul prezent

Matei Martin și Adela Greceanu la Radio România Cultural
undefined
May 5, 2022 • 29min

Îngrădirea accesului la avort e o formă de violență împotriva femeilor

În România femeile au dreptul la avort la cerere. Dar în ce măsură e respectat acest drept? Un studiu recent arată că doar o treime dintre medicii specializaţi în obstetrică-ginecologie fac întreruperi de sarcină la cerere. Adesea, motivele refuzului sînt de natură religioasă. Am discutat despre toate acestea cu Andrada Cilibiu, de la Centrul FILIA, şi cu jurnalista Diana Oncioiu.  O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin. Un produs Radio România Cultural. 
undefined
May 4, 2022 • 29min

Elena Calistru: „Ucrainenii au nevoie de sprijinul nostru”

Cum îi putem ajuta pe ucrainenii afectați de război? Care sînt nevoile oamenilor? Am  întrebat-o pe Elena Calistru de la organizaţia Funky Citizens.  O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin. Un produs Radio România Cultural. 
undefined
May 4, 2022 • 28min

Despre libertatea presei cu Ioana Avădani și Petrișor Obae. „Am văzut marțieni pe Lună”

În indexul mondial al libertății presei realizat de organizația Reporteri Fără Frontiere, România a scăzut cu 8 poziții față de ediția de anul trecut, ajungînd pe locul 56. România părăsește categoria țărilor cu o situație „satisfăcătoare” și intră în cea cu o situație „problematică”. Republica Moldova e pe locul 40. Am vorbit cu Ioana Avădani și cu Petrișor Obae despre presă și libertatea presei.  O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin. Un produs Radio România Cultural. 
undefined
May 2, 2022 • 22min

Cum pot fi trași la răspundere autorii masacrelor din Ucraina?

Autoritățile din Ucraina spun că investighează peste 7500 de potențiale crime de război. Curtea Penală Internațională a deschis o anchetă în Ucraina la scurt timp după invazia Rusiei. Dar care sînt instrumentele de drept penal internațional prin care pot fi trași la răspundere autorii masacrelor din Ucraina? Care sînt definițiile juridice ale termenilor „crime de război”, „crime împotriva umanității”, „genocid”? Am întrebat-o pe Iulia Motoc, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.  O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin. Un produs Radio România Cultural. 
undefined
Apr 29, 2022 • 27min

Claudiu Komartin: „Poezia trebuie să fie de partea adevărului și a libertății”

Unul dintre cei mai apreciați poeți de azi, Claudiu Komartin a publicat recent două volume de poezie: „Autoportret în flama de sudură” și „17 poeme de dragoste și un pantoum imperfect”, ambele la Casa de Editură Max Blecher. Am vorbit cu el despre cele două cărți, despre editura pe care a fondat-o, Casa de Editură Max Blecher, despre credința lui profundă în poezie.  O emisiune de Adela Greceanu. Un produs Radio România Cultural. 
undefined
Apr 28, 2022 • 29min

Cum se scrie istoria (sau regresul merge înainte)

De ce un război clasic, cum e cel pornit de Rusia în Ucraina, e considerat un regres pentru Europa, de ce ne credeam departe de un asemenea scenariu potrivit mai degrabă cu prima jumătate a secolului trecut? Progresul ştiinţific ne face mai fericiţi decît erau strămoşii noştri fără smartphone, cu o speranţă de viaţă scăzută, lipsiţi de confortul pe care îl au azi mulţi dintre noi? I-am întrebat pe Alina Pavelescu, scriitoare și arhivistă, şi Andrei Manolescu, redactor-șef adjunct la ”Dilema veche”.  O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin. Un produs Radio România Cultural. 
undefined
Apr 27, 2022 • 23min

Ce nu s-a văzut la evaluarea managerilor instituțiilor de cultură

La București, evaluarea managerilor instituțiilor de cultură aflate în subordinea primăriei provoacă neliniște în mediul artistic și în rîndul publicului. Majoritatea directorilor au trecut cu bine de aceste evaluări. Unii, însă, vor fi demiși. Alții vor trebui să se prezinte din nou la concursul de post dacă vor să continue. Reproșurile autorităților sînt legate în general de felul în care sînt cheltuiți banii publici. O pretenție parțial întemeiată. Însă asta e o perspectivă extrem de limitată asupra misiunii instituțiilor culturale, explică invitata noastră Raluca Iacob. O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin. Un produs Radio România Cultural. 
undefined
Apr 26, 2022 • 28min

Ce se întîmplă în Transnistria? Robert Lupițu: încălzirea unui conflict înghețat

Separatiştii pro-ruşi din Transnistria acuză că ar fi avut loc „atacuri teroriste” în apropierea unei unităţi militare de lîngă Tiraspol şi o explozie pe aerodromul din Tiraspol, după ce luni au raportat că ar fi avut loc şi alte explozii în capitala regiunii separatiste. Aceste acuzaţii sînt motiv de „îngrijorare serioasă” pentru Rusia, transmite Kremlinul. Totuşi, Minsterul de Externe al Rusiei susţine că „Rusia ar vrea să evite un scenariu în care Moscova ar fi nevoită să intervină în Transnistria”. Preşedinta Republicii Moldova Maia Sandu a declarat că, din informaţiile pe care le deţine, „intențiile de escaladare pornesc de la forțe pro-război din interiorul Transnistriei”. Discutăm despre situaţia din Transnistria cu analistul Robert Lupiţu, redactor-şef al platformei „Calea europeană”.  O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin. Un produs Radio România Cultural. 
undefined
Apr 25, 2022 • 26min

Radu Paraschivescu: „Simplul fapt că scriu cărți mi se pare un răsfăț colosal”

Unul dintre cei mai apreciați autori de azi, Radu Paraschivescu, vorbește despre cărțile sale recente, romanul „Acul de aur și ochii Glorianei” și volumul de publicistică „Noi suntem români (nimeni nu-i perfect)”, apărute la Humanitas. De asemenea, scriitorul vorbește despre raportul dintre scrisul la gazetă și scrisul de literatură, despre pasiunea pentru lumea românească, demnă deopotrivă de a fi ironizată și iubită, criticată și admirată, despre ce faci ca scriitor cînd la graniță a izbucnit un război. Discuția a avut loc în cadrul programului „Scriitor de vitrină”, la librăria Cărturești Carusel. O emisiune de Adela Greceanu. Un produs Radio România Cultural. 
undefined
Apr 22, 2022 • 30min

Luminiţa Corneanu, scriitoare: „Investiţia în educaţie şi-n cultură e o investiţie în viitorul nostru”

În 23 aprilie se sărbătoreşte Ziua Internațională a Cărții și a Dreptului de Autor, o iniţiativă UNESCO pentru încurajarea lecturii. Lectura pierde din popularitate, se constata în anii ’90, cînd a apărut ideea de a sărbători cartea la nivel mondial. Tot în 23 aprilie, în România este şi Ziua Bibliotecarului. Ce prevede Legea bibliotecilor, în ce măsură se aplică? Ce sărbătorim cu această dublă ocazie în România, ţara din Uniunea Europeană în care se citește cel mai puțin? Am întrebat-o pe scriitoarea Luminiţa Corneanu. O emisiune de Adela Greceanu. Un produs Radio România Cultural. 

The AI-powered Podcast Player

Save insights by tapping your headphones, chat with episodes, discover the best highlights - and more!
App store bannerPlay store banner
Get the app