Timpul prezent

Matei Martin și Adela Greceanu la Radio România Cultural
undefined
Mar 24, 2023 • 28min

Literatura unește

Festivalul literar Passa Porta este în plină desfășurare la Bruxelles. Tema ediției de anul acesta a festivalului este REFUGIAT. Scriitori, gînditori și artiști din întreaga lume au venit în capitala Belgiei. Între ei: scriitorul pakistanez Mohsin Hamid, foarte apreciat pentru cărțile lui pe tema exilului, scriitorul Giuliano da Empoli, care a primit Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze, scriitorul și istoricul britanic Timothy Garton Ash, scriitoarea argentiniană Ariana Harwicz, considerată una dintre vocile de primă mărime din literatura contemporană sud-americană, și scriitoarea franceză Annie Ernaux, laureata Premiului Nobel pentru literatură din 2022. De asemenea, festivalul Passa Porta găzduiește un eveniment al proiectului Connecting Emerging Literary Artists, CELA, din care fac parte și autori români și traducători de literatură română. Am vorbit despre literatura care unește, despre CELA și Passa Porta cu scriitoarea Cristina Vremeș și traducătoarea de literatură română Charlotte van Rooden, din Țările de Jos.O emisiune de Adela Greceanu  Un produs Radio România Cultural  
undefined
Mar 23, 2023 • 27min

Liliana Corobca: „Conceptul de «limbă moldovenească» a fost unul strict politic, ideologic”

Președinta Maia Sandu a promulgat legea potrivit căreia limba română devine limba oficială în Republica Moldova. Curtea Constituțională a decis din 2013 că textul Declarației de Independență a Republicii Moldova, unde se vorbește despre limba română ca limbă de stat, primează în fața Constituției. De ce nu s-a adoptat pînă acum în legislație folosirea sintagmei „limba română”? Ce semnificație avea sintagma „limba moldovenească” pentru artizanii Uniunii Sovietice? De ce a fost limba instrumentalizată politic de-a lungul istoriei? În ce măsură cetățenii Republicii Moldova consideră că ei vorbesc limba română? Am întrebat-o pe scriitoarea şi cercetătoarea Liliana Corobca.  O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 
undefined
Mar 22, 2023 • 29min

Reforma pensiilor în Franța: legea trece, diviziunile se adîncesc

10 zile de proteste masive în Franța. La Paris, societățile de transport public sînt în grevă, la fel și companiile de salubritate. Aproape 50% din personalul didactic din școlile primare a încetat lucrul. Mii de stații de benzină au rămas fără carburant pe fondul unor greve ale lucrătorilor din rafinării. Docherii blochează două porturi importante: Brest și Saint-Nazaire. Manifestații au loc la Bordeaux, Nantes și Lyon. Protestatarii sînt nemulțumiți de adoptarea legii pensiilor, care prevede creșterea treptată a vîrstei de pensionare de la 62 la 64 de ani. Președintele Emmanuel Macron e inițiatorul acestei reforme nepopulare. Iar prim-ministra Elisabeth Borne a decis adoptarea prin angajarea răspunderii guvernului de teamă că legea ar putea fi respinsă la vot în Adunarea Națională. Elisabeth Borne își păstrează totuși funcția după două moțiuni de cenzură eșuate. Dar încrederea francezilor în guvern scade. Acesta e și contextul în care președintele Emmanuel Macron a încercat să se adreseze națiunii într-un interviu televizat de aproximativ 40 de minute. „Legea trebuie să intre în vigoare pînă la sfîrșitul anului”, a reiterat Emmanuel Macron. „Pentru că președintele, parlamentul și guvernul au o legitimitate mai mare decît sindicatele și cei care protestează.” E un mesaj ferm. Dar e și convigător?Invitata noastră este Raluca Alexandrescu, politolog, conf. univ. dr. la Facultatea de Științe Politice a Universității din București. O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 
undefined
Mar 21, 2023 • 25min

Xi Jinping îl vizitează pe Vladimir Putin. Care sînt limitele parteneriatului „fără limite”?

Vizita la Moscova a președintelui chinez este menită să consolideze relațiile „fără limite” dintre China și Moscova. Xi Jinping și Vladimir Putin și-au strîns călduros mîinile. Dar care e miza acestei întîlniri la nivel foarte înalt între cei doi lideri în contextul războiului din Ucraina? L-am întrebat pe analistul de politică internaţională Bogdan Nedea.O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin  Un produs Radio România Cultural 
undefined
Mar 20, 2023 • 30min

Cui îi e frică de diversitate? Cultele religioase cer modificări la legile educaţiei

Reprezentanții a 13 culte religioase din România au trimis o scrisoare către Ministerul Educației în care au solicitat modificări la legile învățămîntului, printre care se numără: eliminarea articolului care definește diversitatea, a articolului care prevede obligativitatea promovării diversității, eliminarea sintagmei „orientare sexuală” din enumerarea criteriilor de discriminare. De asemenea, în scrisoare se  propune ca materia Religie să devină disciplină de bacalaureat. Invitații noștri sînt: Laura D. Stifter, profesoară de religie, preotul George Jambore, de la Sectorul Teologic-Educațional al Patriarhiei, şi profesorul Ciprian Mihali, de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj.  O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 
undefined
Mar 17, 2023 • 28min

Cristina Ispas despre poezie în vremuri de criză

Cristina Ispas a publicat pînă acum volumele de poezie „fetița. mixaj pe vinil”, „rezervația” și „40. să înceapă jocurile”. Are un doctorat despre poezia română de după 1989 și scrie cronică de poezie în presa culturală. Recent, a primit bursa privată „Ligia Ignățoiu-Sora”. Am invitat-o la o discuție despre rolul și sensurile poeziei în lumea de azi, o lume marcată de crize de tot felul. Altfel spus, despre poezie la timpul prezent, în anticiparea Zilei Internaționale a Poeziei, care va fi sărbătorită, ca în fiecare an, în 21 martie.O emisiune de Adela Greceanu  Un produs Radio România Cultural  
undefined
Mar 16, 2023 • 24min

Guvernul de la Paris își asumă responsabilitatea pentru reforma pensiilor. Proteste masive în Franța

Guvernul Elisabeth Borne și-a asumat răspunderea pentru reforma sistemului de pensii. Legea care prevede creșterea treptată  a vîrstei de pensionare de la 62 la 64 de ani trecuse de Senat, însă guvernul nu a vrut să riște să treacă legea și prin Adunarea Națională, preferînd adoptarea legii prin asumarea responsabilității. Ce urmează? L-am întrebat pe politologul Alexandru Gussi.  O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 
undefined
Mar 15, 2023 • 29min

Statutul lucrătorului cultural în dezbatere

E aşteptată de multă vreme o lege care să ofere protecție socială și fiscală pentru cei care lucrează în sectorul cultural independent, un domeniu a cărui vulnerabilitate s-a văzut mai mult ca oricînd în pandemie. Propunerea legislativă a venit recent din partea Ministerului Culturii, care a elaborat proiectul de Ordonanță de Urgență numit „Statutul lucrătorului cultural profesionist”, un document care a fost în dezbatere publică și a iscat discuţii şi controverse. Nemulţumirile sînt legate de denumirea „lucrător cultural profesionist” dar şi de conţinutul actului normativ. Am discutat despre o parte dintre ele cu Oana Radu, expert în politici culturale, şi Laurenţiu Constantin, directorul Festivalului de Muzică Veche.   O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin  Un produs Radio România Cultural  
undefined
Mar 14, 2023 • 28min

Ce-am învățat după colapsul Silicon Valley Bank

E, probabil,  cel mai teribil colaps bancar de la Lehman Brothers încoace. Silicon Valley Bank (SVB) era a 16-a bancă americană după volumul de active. Fiind specializată în sectorul tehnologiei, intrările și ieșirile de bani depind de situația generală a industriei. Și, cum tocmai acest sector de mare risc se confruntă cu dificultăți, clienții SVB au retras mulți bani în ultimela vreme: mai mulți decît avea banca disponibili. Pentru a avea suficiente lichidități, banca a încercat să strîngă, repede, capital. Însă tranzacționarea acțiunilor la bursă nu a funcționat așa cum estimase. Iar vînzarea titlurilor de stat avute în portofoliu a adus pierderi importante. Cînd se duce vestea că o bancă e în incapacitate de plată, toți deponenții vor să-și retragă fondurile deodată. E rețeta standard pentru faliment. Care sînt consecințele acestui faliment pentru SUA și pentru restul lumii? I-am întrebat pe Bogdan Glăvan, prof. univ. de economie și pe Radu Uszkai de la Centrul de Cercetare în Etică Aplicată. 
undefined
Mar 13, 2023 • 28min

România - de la euroentuziasm la euroscepticism

Încrederea românilor în Uniunea Europeană a scăzut dramatic, conform Eurobarometrului realizat de Parlamentul european. Doar 46% dintre români mai cred că apartenența noastră la UE e un lucru bun. În 2007, anul aderării noastre la blocul comunitar, 71% dintre români evaluau pozitiv apartenența la UE. Care sînt cauzele şi care sînt posibilele consecințe ale euroscepticismului? Am întrebat-o pe Oana-Valentina Suciu, sociolog, conferențiar la Facultatea de Științe Politice a Universității din București.   O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin  Un produs Radio România Cultural 

The AI-powered Podcast Player

Save insights by tapping your headphones, chat with episodes, discover the best highlights - and more!
App store bannerPlay store banner
Get the app