Timpul prezent

Matei Martin și Adela Greceanu la Radio România Cultural
undefined
May 22, 2023 • 27min

Greva profesorilor. De ce trebuie să investim în oameni

De azi e grevă generală în școli. Sindicatele din educație cer, între altele, ca un profesor debutant să aibă un salariu de 4000 de lei, iar un profesor la final de carieră 7000 de lei. De asemenea, sindicatele cer investiţii în baza materială şi în infrastructura şcolară. Am discutat despre motivele care au dus la grevă generală şi despre importanţa investiţiilor în sistemul de educaţie cu Doru Căstăian, profesor de științe socio-umane la Liceul „Dimitrie Cuclin” din Galați şi Costi Rogozanu, profesor de română la Ciorăști, jud. Vrancea.  O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 
undefined
May 19, 2023 • 29min

Narine Abgarian: „Poveștile locuitorilor din micul meu oraș natal m-au făcut să fiu cine sînt”

Narine Abgarian construiește în romanul „Simon” poveștile unor femei dintr-un mic oraș armean, Berd, și povestea unei întregi comunități, cu obiceiurile, cu dramele și tragediile ei, cu relațiile de familie și întîmplările trecutului, uneori plin de tenebre. Împletind registrul grav cu cel comic, scriitoarea armeană pune în scenă o întreagă lume și exploatează imensul potențial narativ al unei mici comunități. Am vorbit cu Narine Abgarian despre noul său roman, „Simon”, apărut în limba română în traducerea Luanei Schidu, la Humanitas Fiction.  O emisiune de Adela Greceanu  Un produs Radio România Cultural  
undefined
May 18, 2023 • 30min

Valentin Naumescu: „Vremea compromisului încă nu a venit pentru războiul din Ucraina”

Oficialii ucraineni susțin că fac progrese constante în Bahmut, locul celor mai dure bătălii în această perioadă. Rusia a atacat din nou Kievul și alte zone din Ucraina cu rachete și drone. Președintele Volodimir Zelenski a fost într-un nou turneu în Germania, Franța și Marea Britanie. Prim-ministrul britanic Rishi Sunak i-a promis sute de rachete de apărare antiaeriană și drone de atac cu rază lungă de acțiune. Cum ar trebui să înţelegem ştirile de pe front? Sînt eficiente sistemele de apărare trimise de Occident în Ucraina? Ar putea o nouă contraofensivă ucraineană să schimbe situația pe front, în așa fel încît să se întrevadă posibilitatea unor negocieri de pace și finalul acestui război? Ce rol joacă China în acest război? L-am întrebat pe Valentin Naumescu, profesor de relaţii internaţionale la Facultatea de Studii Europene a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj.   O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 
undefined
May 17, 2023 • 29min

Cum citim presa - cursul scurt

Cum identifici o știre falsă? Cum îți exersezi gîndirea critică? Ce este „deep fake”? Cum citim știrile? Am întrebat-o pe Cristina Lupu, Directorul executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent, fondatorul primului program național de educație media din țară.  O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 
undefined
May 16, 2023 • 30min

Ce este sănătatea psihică?

S-a vorbit mult în spațiul public în ultima vreme despre suferința psihică și despre amploarea ei. S-a creat multă emoție colectivă în urma mediatizării unor situații dramatice sau chiar tragice. Astăzi vă propunem o discuție despre sănătatea psihică, despre ce putem face să o păstrăm sau s-o recuperăm și despre igiena minții. Invitată: Zenobia Niculiță, psiholog și psihoterapeut.O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin  Un produs Radio România Cultural  
undefined
May 15, 2023 • 27min

Ce șanse are opoziția în Turcia?

Turcia i-a trimis în turul al doilea al alegerilor prezidențiale pe actualul președinte, Recep Tayyip Erdoğan, și pe contracandidatul său, Kemal Kılıçdaroğlu. Care e starea democraţiei în Turcia? Cum a reușit Kemal Kılıçdaroğlu să-l pună în dificultate pe actualul președinte? Ce șanse are candidatul opoziției în turul al doilea al alegerilor, din 28 mai? Am întrebat-o pe Ioana Constantin-Bercean, cercetător al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române (ISPRI).O emisiune de Adela Greceanu şi Matei Martin  Un produs Radio România Cultural  
undefined
May 12, 2023 • 28min

Veronica D. Niculescu: „«Quilt» e o carte care pune degetul pe tot felul de răni”

Veronica D. Niculescu a publicat recent volumul de povestiri „Quilt”, la Editura Polirom. După cum sugerează titlul, cartea e o pătură narativă alcătuită din diverse petice, de culori și texturi diferite, cusute bine laolaltă, cu un fir în care se împletesc stilul inconfundabil al autoarei și temele ei. Regăsim aici pasiunea pentru detalii, pentru descrierile minuțioase ale unei păsări, ale unui animal, ale unei plante, împletirea vocilor, a discursurilor incompatibile, finețea cu care se spune fără să se spună lucruri teribile. E multă amărăciune în aceste povești, multă singurătate și tristețe, dar e și multă lumină și frumusețe. „Quilt” este şi o pledoarie pentru frumuseţea care poate salva lumea, frumuseţea aceea simplă, la îndemîna tuturor, frumuseţea florilor, a copacilor, a cerului, a luminii la apus, a păsărilor, a animalelor, a naturii care e vie chiar și-ntr-un oraș ca Bucureștiul. Am vorbit cu Veronica D. Niculescu despre noua ei carte.  O emisiune de Adela Greceanu  Un produs Radio România Cultural  
undefined
May 11, 2023 • 27min

Federațiile sindicale din învățămînt se pregătesc de grevă. Care sînt nemulțumirile profesorilor?

Federațiile sindicale din învățămînt au anunțat că vor organiza grevă generală în 22 mai dacă nu le sînt respectate revendicările, legate în principal de salarizare, formulate la protestul de miercuri. Tot miercuri a fost adoptat proiectul Legilor Educației de plenul Camerei Deputaților. Salariile mici din educație sînt considerate de sindicate cauza principală a deficitului de resursă umană calificată. E singura cauză aceasta? Era nevoie de o nouă reformă în educație, după atîtea reforme prin care a trecut acest sistem în ultimii 30 de ani? Am întrebat-o pe Luminița Corneanu, critic literar și profesoară suplinitoare de franceză la o școală din București.  O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 
undefined
May 10, 2023 • 29min

După cele două atentate, mii de oameni protestează sub sloganul „Serbia împotriva violenței”

Ce se întîmplă în Serbia cu armele care au rămas acolo după războaiele din anii ʼ90? În urmă cu cîteva zile au avut loc în Serbia două atacuri armate în urma cărora au murit 17 oameni. Autorii masacrelor sînt un adolescent de 13 ani și un tînăr de 21 de ani. Președintele Aleksandar Vučić a promis că va dezarma țara. Guvernul Serbiei a stabilit că toţi cei care deţin arme de foc fără licenţă trebuie să le predea autorităților, în decurs de o lună, fără consecinţe penale. Zilele trecute mii de oameni au protestat la Belgrad sub sloganul „Serbia împotriva violenței” și au cerut demisiile unor lideri politici. Se știe cîte arme și ce fel de arme au rămas în Serbia după războaiele din anii ʼ90? Poate fi dezarmată ţara, așa cum a promis președintele Vučić? Își dorește Serbia cu adevărat să fie parte a Uniunii Europene? Dar UE cum se poziţionează faţă de Serbia de azi? L-am întrebat pe Dragoș Ioniță, specialist în Balcanii de Vest, cercetător în cadrul Centrului de Studii Europene din cadrul SNSPA.  O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 
undefined
May 9, 2023 • 28min

Despre Europa și omul cu mai multe identități

9 mai, Ziua Europei, marchează un moment fondator: „Declaraţia Schuman”. Robert Schuman, ministrul francez al afacerilor externe la acea vreme, propunea, în 9 mai 1950, o formă de organizare politică prin care să se anuleze definitiv posibilitatea izbucnirii unui nou război între statele europene. Ce sărbătorim azi la 9 mai, în contextul războiului de la graniţele Uniunii Europene, al ameninţării la adresa democraţiei pe care o reprezintă partidele naţionaliste şi cu discurs extremist şi în perspectiva alegerilor de anul viitor? Am întrebat-o pe Luciana Ghica, conf. univ. la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti.  O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

The AI-powered Podcast Player

Save insights by tapping your headphones, chat with episodes, discover the best highlights - and more!
App store bannerPlay store banner
Get the app