Timpul prezent

„Atenție, cade democrația!” este titlul unui raport lansat de Fundația Konrad Adenauer din România, o culegere de articole despre cum poate fi combătut, pe termen lung, declinul democrației de la noi. Care sînt primele semnale că democrația începe să se clatine? Este democrația un sistem fragil sau puternic? Ce se poate face pentru combaterea declinului democrației – ce se poate face la nivelul autorităților statului și la nivelul societății? L-am întrebat pe Mihai Marc, unul dintre coordonatorii raportului.În ultima ediție a Indexului democrației la nivel mondial, realizat de revista „The Economist”, România a fost clasată drept „regim hibrid“. Retrogradarea reflectă o prăbușire semnificativă a indicatorilor democratici. E unul dintre cele mai abrupte declinuri la nivel global - o coborîre cu 12 poziții în clasament. Dincolo de acest accident de parcurs, dincolo de anularea alegerilor și de situația de interimat a președintelui, avem o democrație funcțională?Mihai Marc: „Fără să intru în scandalul şi şocul de anul trecut, eu cred că a funcţionat democraţia. Problema noastră este că încrederea populaţiei este extrem de scăzută. Şi de aici ne-a şi plecat gîndul pentru publicaţie. Cîtă vreme nu alimentăm permanent şi nu reconstruim acest fundament, această bază pe care funcţionăm toţi şi unde avem libertăţile cetăţeneşti şi individuale, democraţia cade exact cum cade şi tencuiala de pe casă, încet, încet. (...) Am zis iniţial că sîntem poate prea alarmişti cu Atenţie, cade democraţia!, dar cînd am văzut raportul The Economist, am zis că, iată, e mai multă lume care spune acelaşi lucru. Cred că sîntem suficient de critici dar şi constructivi în acest raport, aducem şi soluţii. Avem cîte patru, cinci pagini pentru fiecare articol, unde prezentăm problemele, dar e important să venim şi cu soluţii.”Cum restabilim încrederea cetăţenilor în sistemul democratic?Mihai Marc: „Vorbind cu ei, explicîndu-le ce facem, dînd socoteală pentru banii publici, făcînd asta constant, regulat, cu respect, sinceritate şi transparenţă. E un proces extrem de lung, e un maraton. Din păcate, cred că instituţiile publice şi partidele nu mai pleacă de la 0, pleacă de undeva de la –2 şi au foarte multă muncă de convingere de făcut, iar asta durează. Dar este un proces sănătos şi necesar, cu atît mai mult cu cît influenţele din Rusia, războiul din faţa uşii noastre sînt semne clare de vulnerabilitate, nu mai merge cu faimosul merge şi-aşa. Nu mai merge şi-aşa. Timpul în care am stat într-o oarecare băltire s-a cam terminat.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Sprijinul pentru Uniunea Europeană în rîndul cetățenilor este la un nivel record: trei sferturi dintre europeni cred că apartenența la blocul comunitar e benefică. Aceasta este una dintre concluziile celei mai recente ediții a Eurobarometrului. Cercetarea a fost inițiată la începutul acestui an, în ianuarie și februarie, la comanda Parlamentului European. 70% dintre cetățenii români consideră cã România a beneficiat de pe urma apartenenței la Uniunea Europeană. Despre datele acestei cercetări și despre tendințele privind încrederea în UE am discutat cu sociologul Mircea Kivu.  „E un salt spectaculos comparativ cu precedentul Eurobarometru, realizat vara trecută, imediat după alegerile pentru Parlamentul European. E un salt de circa 20%. Explicațiile nu sînt uşor de găsit. Poate că e efectul fenomenului de „cetate asediată”: europenii simt tot mai mult efectele războiului de la granița de est a Uniunii Europene. Instituțiile europene au comunicat mult despre nevoia unei politici comune în domeniul Apărării în fața pericolului rusesc. Chiar dacă există o reacție adversă destul de puternică din partea unor partide sau mișcări așa-zis suveraniste, majoritatea acestora nu neagă necesitatea apartenenței la UE, ci militează pentru o restructurare a arhitecturii europene. Nu e exclus ca această creștere a aprecierii față de UE să fie tocmai efectul pătrunderii în Parlament a unor partide care îi fac pe eurosceptici să se simtă reprezentați. E un efect paradoxal”, explică Mircea Kivu.  Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!O emisiune de Adela Greceanu și Matei MartinUn produs Radio România Cultural 

Noi discuții despre încetarea focului în Ucraina au avut loc luni în Arabia Saudită între echipele de negociatori din SUA și Rusia. Casa Albă anunţă că s-a ajuns la un acord „pentru a asigura o navigaţie sigură, a elimina folosirea forţei şi a preveni utilizarea navelor comerciale în scopuri militare în Marea Neagră.” Totodată, în comunicatul Casei Albe se precizează că Rusia şi Ucraina au fost de acord să dezvolte măsuri pentru implementarea înţelegerii anterioare privind oprirea atacurilor asupra infrastructurii energetice. Despre negocierile dintre SUA şi Rusia, SUA şi Ucraina am vorbit cu Claudiu Degeratu, expert în securitate și apărare.Claudiu Degeratu: „Cu cît negocierile avansează spre aspecte mai tehnice şi mai sensibile, cu atît ne aşteptăm ca această comunicare publică să fie mai laconică. Şi, în acelaşi timp, nu putem spune că avem un progres remarcabil. Este un semi-progres pentru că de la capitolul loviturilor în adîncime, care au fost discutate prima dată, s-a trecut la spaţiul Mării Negre şi asigurarea transportului comercial civil, de grîne şi de fertilizatori – în cazul Federaţiei Ruse.”În timpul discuţiilor de luni din Arabia Saudită, Rusia a continuat să bombardeze ţinte civile din Ucraina. Îşi doreşte Vladimir Putin cu adevărat pacea? Claudiu Degeratu: „Îşi doreşte să-şi atingă propriile obiective, prin pace sau prin război. Nu modalitatea de realizare a obiectivelor, ci obiectivele în sine sînt importante: anexarea teritorială a regiunilor la nivelul exigenţelor lui, adică cele patru regiuni administrative să-i parvină integral Rusiei.”Apasă PLAY Ca să asculți interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Ordinul Arhitecților din România (OAR) a lansat „Ghidul locuitorului”. Ce trebuie să știm atunci cînd ne alegem apartamentul pe care vrem să-l cumpărăm? Este un instrument format dintr-un chestionar și un ghid conceput de OAR pe baza unui amplu studiu la care au participat specialiști din diverse domenii: arhitectură, urbanism, inginerie, finanțe-bănci, sociologie, antropologie, peisagistică, administrație publică, vînzări și dezvoltări imobiliare. La ce ar trebui să fim atenți cînd ne alegem un loc în care se presupune că vom locui pentru multă vreme? Ce înseamnă locuire de calitate? I-am întrebat pe doi dintre autorii ghidului, arhitecţii Daniela Calciu şi Eugen Pănescu.Daniela Calciu: „Calitatea locuinţei şi a mediului în care e amplasată – începînd cu vecinătatea imediată, cu vecinii, cu spaţiile din jurul imobilului şi apoi cu cartierul şi felul în care locuinţa este legată de tot ce înseamnă infrastructură, servicii urbane, spaţii publice – toate astea fac parte din viaţa noastră cotidiană şi participă direct la calitatea vieţii. A te gîndi la calitatea locuirii, în general, nu doar a locuinţei, înseamnă a te gîndi la calitatea propriei vieţi.”Cum se măsoară calitatea locuirii?Eugen Pănescu: „Ne uităm, evident, la interiorul locuinţei – la felul cum sînt amplasate camerele, bucătăria care, între timp, din apartamentele mai moderne a cam dispărut, la balcoane, la casa scării, la spaţiile auxiliare – dar încurajăm pe fiecare locuitor de acum sau din viitor să-şi folosească puterea de anticipare şi să înţeleagă că locuirea de calitate nu înseamnă doar locuinţa din spatele uşii proprii ci calitatea locuirii este şi în afara imobilului, în jurul lui, în zonă şi să se uite la facilităţile pe care le are.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

În romanul său distins cu Booker Prize 2023, „Cântecul profetului”, Paul Lynch ne arată ce s-ar întîmpla dacă într-o țară democrată ar ajunge la putere un partid extremist. Scriitorul își imaginează o Irlandă condusă de un asemenea partid, care instituie starea de urgență, începe să aresteze oameni fără explicații, nu oferă familiilor îngrijorate nici o informație despre soarta lor sau locul unde se află, pe alții îi concediază și îi înlocuiește cu oameni loiali, o țară în care economia se prăbușește, inflația crește de la o zi la alta, magazinele se golesc de marfă iar cînd oamenii încep să se revolte în stradă, regimul reacționează cu violență. Pînă la urmă se declanșează războiul civil. Într-o asemenea lume încearcă să supraviețuiască și să-și țină în viață copiii Eilish Stack, eroina principală a romanului, al cărei soț a fost arestat și nu s-a mai întors acasă. Printr-o scriitură impecabilă, precisă și punctată de imagini poetice, Paul Lynch ne face să reflectăm la fragilitatea democrației și la pericolele care o pîndesc, la vulnerabilitatea dar și la forța oamenilor în fața tăvălugului istoriei. Am vorbit despre „Cântecul profetului” cu traducătoarea sa în limba română, Iulia Gorzo. Romanul a apărut la Editura Humanitas Fiction. Iulia Gorzo: „Este o carte fluviu. Este o carte de-o frumusețe muzicală și de-un ritm perfecte. Țese un fel de vrajă, o vrajă neagră, sumbră, dar o vrajă care te prinde de la prima pagină. Așa a fost întîlnirea mea cu Paul Lynch: foarte intensă și apăsătoare. Dar l-am adorat de la primul la ultimul cuvînt. (...) L-am urmărit recent într-un interviu și este foarte limpede în privința stilului său. El spune că-l interesează ca stilul să servească mesajul cărții. Și exact asta se întîmplă în această carte, care a fost considerată o distopie, inclusiv de către editura irlandeză care a lansat-o. Paul Lynch nu este neapărat de acord și ne spune că e, într-adevăr, o etichetă bună să vîndă romanul, dar cartea nu e neapărat o distopie. E vorba despre lumea noastră. E de-ajuns să ne uităm pe fereastră și-o să vedem o lume care seamănă cu ce descrie el, iar dacă avem un pic de ghinion, am putea ajunge în doi timpi și trei mișcări în lumea descrisă de el. Deci este de fapt un roman realist, ne spune el, iar stilul este unul realist. (...) E un roman al destrămării. Noi, oamenii, avem tendința să credem că lumea noastră e solidă. Dar de fapt e un văl care se poate destrăma oricînd. Asta ne spune autorul.”Personajul principal al romanului este Eilish. Soțul ei a fost arestat și nu mai știe nimic de el. În timp ce lumea din jur se degradează și alunecă spre haos, ea trebuie să aibă grijă de cei patru copii.Iulia Gorzo: „Paul Lynch ne arată o luptă epopeică. El spune că s-a inspirat din Iliada. Doar că, în loc să prezinte niște eroi, prezintă niște oameni obișnuiți, cum este Eilish. Dar Eilish este o eroină de dimensiuni colosale, surprinsă zi de zi. Eroismul ei este să nu se facă praf în fața unor realități care ar strivi pe oricine. Într-adevăr, simplul fapt că încearcă să reziste și să țină familia împreună mi se pare eroic.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!O emisiune de Adela Greceanu  Un produs Radio România Cultural  

Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoğlu, a fost reținut miercuri de poliție. Alături de el au fost reținuți și alți politicieni precum și jurnaliști și oameni de afaceri. Imamoğlu este principalul adversar politic al președintelui Recep Tayyip Erdoğan. Înainte de arestarea lui Ekrem Imamoğlu, Universitatea din Istanbul i-a anulat acestuia diploma de absolvire. În Turcia, o condiție obligatorie pentru a candida la funcția de președinte este diploma de studii universitare. În ciuda restricțiilor privind demonstrațiile, decise de autorități pentru patru zile, au fost proteste la Istanbul. Despre situaţia din Turcia am vorbit cu analistul de politică internaţională Dragoș Mateescu.De ce a fost arestat primarul Istanbulului?Dragoș Mateescu: „Sînt două dosare. Unul de corupţie, care va fi instrumentat de instanţă într-un fel administrativ şi cu dovezi foarte clare dacă este să fie acuzat. Pe cînd celălalt se referă la colaborarea cu organizaţia considerată teroristă PKK, Partidul Muncitorilor din Kurdistan. Ei, acesta are o notă politică, e mai greu de dovedit. Bineînţeles că Imamoğlu n-a colaborat vreodată cu PKK, în sine, dar este acuzat de colaborare, de fapt, cu partidul pro-kurd, DEM Parti, Partidul Democraţiei şi Egalităţii Popoarelor. Statul turc şi regimul actual forţează asocierea acestui partid cu terorismul, fără să fie bineînţeles în mod formal vreo legătură.”Cum arată din perspectivă politică Turcia de azi?Dragoș Mateescu: „După tentativa de lovitură de stat din 2016 şi după protestele Gezi din 2013 tot ce s-a întîmplat a fost o schimbare fundamentală, rapidă şi şocantă a legislaţiei, în favoarea executivului întotdeauna, o degradare a democraţiei. A fost justiţia, apoi a fost la rînd legislaţia privind protestele, apoi libertăţile individuale au fost reduse la maximum, acum atacul este pe opoziţie. La cîteva judeţe bulgăreşti de România, gardianul Bosforului, gardianul securităţii Mării Negre alunecă spre un regim clar autoritar, care deja consider că are elemente de totalitarism. Pentru că spaţiul rămas societăţii civile, spaţiul rămas libertăţilor individuale se reduce de la săptămînă la săptămînă din ce în ce mai mult.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Donald Trump și Vladimir Putin au căzut de acord asupra încetării focului, pentru 30 de zile, asupra infrastructurii energetice din Ucraina și Rusia. Despre discuţia telefonică de marţi dintre cei doi lideri precum şi despre demersurile diplomatice pe care le pot face statele europene pentru ca SUA să nu abandoneze Ucraina şi nici Europa am vorbit cu Valentin Naumescu, profesor de relaţii internaţionale la Facultatea de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj.Valentin Naumescu: „Preşedintele Putin a respins pur şi simplu iniţiativa formulată de partea americană, aşa-zisul plan de pace al lui Donald Trump. L-a respins avînd abilitatea politică de a îmbrăca acest refuz în hainele aparente ale unei acceptări parţiale. Dar de fapt Putin a spus NUpărînd că spune DA. Nu este vorba de nici o încetare a focului, de nici un acord şi de nici un armistiţiu, dovadă că, imediat după ce s-a încheiat discuţia telefonică, luptele şi bombardamentele ruseşti au continuat cu şi mai mare intensitate în Ucraina. Vorbim doar de nişte enunţuri de presă, de nişte declaraţii. Orice acord privind încheierea acestui război este deocamdată departe. Dintr-un motiv foarte simplu: Putin simte acum că Rusia are superioritate militară pe front, că armata rusă este în ofensivă, că Ucraina este lipsită de ajutor militar şi, în consecinţă, Rusia doreşte să-şi impună în totalitate condiţiile în faţa Ucrainei, să obţină indirect o capitulare a Ucrainei.”Rusia cere oprirea ajutorului militar străin și a furnizării informațiilor pentru Ucraina. Ceea ce echivalează cu o slăbire a poziției Kievului. Ar putea Donald Trump să accepte la un moment dat această condiție?Valentin Naumescu: „Da, cred că ar putea s-o accepte şi pe aceasta şi pe altele pe care Putin le va formula. Pentru că în acest moment nimeni nu înţelege în ce a constat planul de pace al lui Trump, despre care ne vorbea în campania electorală de anul trecut. Iată, mîine sînt două luni de cînd a preluat acest mandat la Casa Albă. Nu vedem nici un progres, dimpotrivă, Rusia este din ce în ce mai agresivă, mai sigură pe sine că victoria este aproape. Relaţiile transatlantice sînt la un nivel minim de încredere după Al Doilea Război Mondial. Nu ştiu cînd va începe Washingtonul să realizeze, în timpul acestei administraţii Trump 2, faptul că nu se poate avea încredere în regimul Putin şi în Rusia. Ca de atîtea alte ori, ruşii folosesc toate oportunităţile care li se oferă, toate aceste concesii, aceste compromisuri, de fapt, pentru a-şi întări poziţia în Ucraina, pentru a slăbi Ucraina şi pentru a diviza Occidentul, ceea ce ştim că doresc de foarte mult timp.”Ce demersuri la nivel diplomatic pot face statele europene pentru ca SUA să nu abandoneze Ucraina şi nici Europa?Valentin Naumescu: „Pot face multe statele europene pentru că totuşi există în Europa lideri importanţi care au încă uşi deschise la Washington. Am văzut vizite bune la Casa Albă realizate de preşedintele francez Emmanuel Macron, de premierul britanic Keir Starmer. Au fost şi secretarul general al NATO, şi preşedintele Poloniei, probabil va merge şi noul cancelar al Germaniei în săptămînile sau lunile viitoare. Aceste ţări importante pot da un semnal că ele vor ajuta în continuare Ucraina, că nu se poate discuta nici un fel de aranjament de încheiere a războiului fără participarea, legitimă, a Ucrainei şi chiar fără participara europenilor. Pentru că este de neimaginat construcţia unei viitoare ordini de securitate europene care să nu aibă la masă aliaţii europeni.”Valentin Naumescu a publicat recent volumul „Cumpăna. Lumea la răscrucea marilor schimbări”. Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Macedonia de Nord este în doliu național vreme de șapte zile, în urma tragediei din clubul Pulse din orașul Kočani. În primele ore ale dimineţii de duminică, un incendiu declanșat de artificii la concertul unei trupe de hip-hop a provocat moartea a cel puţin 59 de persoane, majoritatea adolescenți și tineri adulți. De asemenea, sînt peste 100 de răniți, unii în stare gravă. 20 de persoane au fost reținute. Licența clubului Pulse fusese emisă ilegal, au anunțat autorităţile. O tragedie care ne amintește de ce s-a întîmplat la noi în 2015, la clubul Colectiv. Cum a fost posibilă? Şi ce urmează pentru Macedonia de Nord? L-am întrebat pe Dragoș Ioniță, specialist în zona Balcanilor, membru al Centrului de Studii Europene din cadrul SNSPA. Dragoș Ioniță: „Dacă ne uităm la tot ce s-a întîmplat, de la procesul de autorizare pînă la organizarea respectivului spaţiu, vom vedea că totul seamănă cu ce s-a întîmplat la noi în 2015, la Colectiv. Vorbim despre un spaţiu care nu era destinat petrecerilor, adunărilor mari de oameni, un spaţiu care era ilegal adaptat pentru astfel de evenimente, care nu era pregătit pentru situaţii de urgenţă, nu avea nici autorizaţie de funcţionare, dar nici autorizaţie de securitate la incendiu. Exista o singură ieşire, a doua era blocată, chiar baricadată, după cum spun autorităţile locale. În plus, totul a culminat cu lipsa supravegherii din partea autorităţilor. Dincolo de faptul că nu a existat acea autorizaţie, nici ulterior, după ce locaţia a fost dată în folosinţă şi utilizată ilegal pentru astfel de evenimente, nu a existat supraveghere din partea autorităţilor responsabile de situaţiile de urgenţă.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural  

S-a folosit mult în ultima vreme cuvîntul „dictatură” cu referință la vremurile în care trăim. Anularea unui scrutin viciat de către Curtea Constituțională e un semn de democrație sau de dictatură? Respingerea unor candidați de către Biroul Electoral Central pe baza unor legi sau proceduri e dictatură sau democrație?  De fapt, ce înseamnă un regim dictatorial? Despre dictaturile reale prin care a trecut România în secolul trecut – dictatura lui Carol al II-lea, dictatura lui Ion Antonescu, dictatura comunistă – vorbim astăzi la „Timpul prezent”. Invitații noștri sînt istoricii Cristian Vasile şi Matei Gheboianu.Cristian Vasile: „Nu, nu trăim într-o dictatură. Trăim într-o democraţie, chiar dacă imperfectă, într-un sistem democratic care face faţă multor provocări. (...) Cei care clamează că azi trăim o dictatură se bazează pe ignoranţa societăţii. Vedem că ei îi elogiază şi pe Ceauşescu, şi pe Putin, şi pe Corneliu Zelea Codreanu, şi pe mareşalul Ion Antonescu. Deci e un mix, un baroc fascisto-comunist foarte ciudat, care trebuie combătut prin educaţie. Şi asta se poate face şi prin ore de istoria comunismului, prin ore de istoria Holocaustului, istoria evreilor, ore foarte necesare.”Faptul că ei pot folosi acest termen, „dictatură”, e cea mai bună dovadă că trăim de fapt într-o democraţie, şi nu într-o dictatură, pentru că tocmai într-o dictatură nu ai voie să strigi „dictatură!”Matei Gheboianu: „Aşa este. (...) Se aruncă în piaţă astfel de termeni fără ca populaţia măcar să-i înţeleagă. Mereu spun: după primul tur al alegerilor prezidenţiale, cel mai căutat cuvînt a fost legionar. Multe persoane credeau că înseamnă luptător în Legiunea Străină franceză. Şi asta ne spune  multe despre analfabetismul funcţional istoric la nivelul societăţii. Oamenii folosesc nişte termeni fără să le cunoască sensul.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei MartinUn produs Radio România Cultural 

Ioana Nicolaie a publicat recent „Drumul spre Soare-Răsare” (Editura Humanitas), un roman care continuă seria cărților despre nordul transilvan, începută cu „Pelinul negru”, continuată cu „Cartea Reghinei” și „Tot înainte”, cărți care spun povestea unei familii cu 12 copii. De data aceasta personajul central este Radu, cel mai mare dintre cei 12 frați, care moare și urmează să treacă prin vămile care-l despart de lumea de dincolo, de rai sau de iad. Astfel, el își rememorează viața, care nu a fost ușoară și nici lipsită de amărăciune, dar este traversată de o poveste de iubire luminoasă și de nevoia imperioasă de a scrie. Ne întîlnim aici din nou cu Văralia, satul-oraș-stațiune pe care l-am întîlnit și în celelalte romane ale Ioanei Nicolaie despre nordul transilvan și care amintește de Sângeorzul natal al autoarei. Am stat de vorbă cu Ioana Nicolaie despre noul ei roman, despre istoria și istoriile topite în țesătura lui narativă. Ioana Nicolaie: „Nu putem pleca din istorie. Sîntem cu toții actanți ai acestui fluviu mare care este istoria și vedem asta în fiecare zi a vieții noastre. Istoria îl influențează pe personajul meu în multe feluri. În primul rînd, el se naște în timpul comunismului. El face o recuperare de biografie, trebuie să găsească în trecutul lui cîteva secvențe esențiale pentru ce are de făcut în momentul în care începe povestea – să străbată Vămile Văzduhului. În afară de comunism mai este istoria din anii ʼ90. Cei care au traversat-o își amintesc de ea în două feluri: pe de-o parte cu nostalgie, pentru că în acei ani a fost un entuziasm extraordinar, eram liberi, ieșeam dintr-o dictatură, totul era ușor, chiar dacă anii aceia au fost cumplit grei, pentru că în anii aceia ușurința venea din speranță. Pe de altă parte, au fost ani traumatici pentru o întreagă generație. Personajul meu, Maxim Radu Niculai, trece prin acei ani ai sărăciei crunte. După anii ʼ80, ai foamei, frigului și fricii, au venit anii inimaginabilei sărăcii. Și trece cu greu. El trebuie să renunțe tot timpul la lucruri semnificative pentru el. Acest volum este cartea unui scriitor care nu ajunge niciodată să-și vadă publicată literatura. (...) În momentul în care m-am așezat la lucru, am plecat la drum cu două lucruri în cap: este cartea artistului și este cartea alcoolicului. După aceea am descoperit că este și cartea îndrăgostitului.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!O emisiune de Adela Greceanu  Un produs Radio România Cultural