Fain & Simplu Podcast

Mihai Morar
undefined
Apr 17, 2025 • 2h 7min

MARILE ÎNTREBĂRI ALE CREDINȚEI. CE AM ÎNVĂȚAT DE LA PĂRINTELE GALERIU, BUNICUL MEU? PR. CRISTIAN GALERIU | Fain & Simplu 245

Părintele Cristian Galeriu în dialog cu Mihai Morar în Săptămâna Mare: putem să ne păstrăm credința în lumea de azi?Crize economice, catastrofe naturale, război endemic, depersonalizarea generată de social media, imixtiunea inteligenței artificiale în cotidian. O privire de ansamblu asupra societății pe care ne-am creat-o astăzi lasă puțin loc pentru o atitudine optimistă. Mai mult, pentru unii, reprezintă o dovadă că puterea credinței a pierdut lupta cu răul prezent în lume. Dar chiar asta este realitatea? Invitatul de astăzi al lui Mihai Morar este părintele Cristian Galeriu. Nepotul celui care a dat semnalul redeșteptării spre credință a unui întreg neam, din chiar momentele tensionate ale Revoluției Române. Un gest natural al unui om care a suferit pentru credința sa în perioada comunistă.La peste 3 decenii și jumătate de la acel moment, nepotul său ne întoarce spre credința că Dumnezeu este mereu alături de noi. Că ne vorbește de dintotdeauna și că trebuie doar să ne amintim să îl ascultăm ca să redescoperim lumea prin ochii credinței. O lume care, în caz ca ne-am pierdut încrederea și am uitat, încă este frumoasă! Și pentru care merită să luptăm.Cum și cu ce arme aflăm astăzi, din podcastul de urmărit în Săptămâna Patimilor: Fain & Simplu, cu Mihai Morar.One United Properties 👉 https://www.one.ro/en/
undefined
Apr 10, 2025 • 2h 56min

UN PODCAST-DOCUMENTAR. ”AM PIERDUT TOT…” MIHAI STURZU, OMUL CARE A TRĂIT 3 VIEȚI | Fain & Simplu 244

Unul dintre oamenii care au influențat o generație – Mihai Sturzu – îi recunoaște lui Mihai Morar ce îl motivează în viață.A început ca ‚unul dintre băieții de la HI-Q’, una dintre cele mai apreciate trupe românești de la finalul anilor ’90. A continuat ca ‚domnul deputat’, pentru ca astăzi sa fie căpitanul Mihai Sturzu, pilot pe Airbus. Într-o lume în care mulți nu își îndeplinesc nici pe departe potențialul, Mihai a reușit, până la 40 de ani, 3 cariere de succes! Și totuși, este un om fericit? Sau măcar liniștit? Astăzi ai ocazia să zbori prin ultimii 30 de ani. Înapoi către începuturile HI-Q și ale incipientei scene muzicale românești, să afli ce a motivat un artist să intre în politică dar și ce l-a gonit de acolo. Și cum, azi, zborul a devenit adevărata sa evadare către libertatea absolută. Mai mult, ai ocazia să înveți cum a reușit Mihai să iasă mereu din situațiile care păreau fără ieșire, pentru a-și urma destinul. Care este, însă acesta? Și-a găsit, în sfârșit, calea?Află cum se caracterizează Mihai Sturzu și care este cel mai drag proiect al său astăzi: tabăra de zbor destinată să dea aripi unei noi generații care își caută visul.Te lăsăm să îl descoperi pe zburătorul care, și astăzi, ca în ultimii 30 de ani, nu se sfiește să îi inspire și pe alții cu energia sa molipsitoare și cu pasiunea cu care a făcut totul în viață. Mihai Sturzu la Fain & Simplu.Cu Mihai Morar.
undefined
Apr 7, 2025 • 1h 7min

CÂND UN BĂRBAT PLÂNGE, O FEMEIE SE VINDECĂ…PAUL OLTEANU.CLUBUL OAMENILOR DRAGI N°2 | Fain & Simplu

Clubul Oamenilor Dragi ne aduce al doilea om special pentru Mihai Morar: Paul Olteanu.Conceput mai puțin ca un podcast, cât mai curând ca o discuție sinceră între prieteni, Clubul Oamenilor Dragi poate fi cel mai tare oracol pe care nu l-am intâlnit când eram mici. Și asta pentru că aici întrebările sunt directe, sincere, fără perdea. Deseori suprind. Mereu ajung să ne prezinte o imagine completă a unor oameni pe care îi știm, îi apreciem, dar încă nu îi cunoaștem. Ei bine, după o oră de dialog, vei știi mai multe despre Paul Olteanu decât ai aflat vreodată. Și îți vei dori ca discuția să nu se termine.Nu rata ocazia să îl descoperi cu adevărat pe arhitectul minții, cu temerile și cele mai intime momente ale lui, într-un dialog fără perdea cu Mihai Morar.Fain & Simplu îți deschide universul Clubului Oamenilor Dragi.Cu Mihai Morar.Roche Bobois: 👉 https://www.roche-bobois.com/en-RO/👉 https://www.instagram.com/rochebobois_romania?igsh=cmYwMG42N3ljc2ds👉 https://www.facebook.com/rocheboboisromania
undefined
Apr 3, 2025 • 2h 27min

10 LECȚII DE LA OMUL CARE A ADUS DEZVOLTAREA PERSONALĂ ÎN ROMÂNIA. ANDY SZEKELY | Fain & Simplu 243

Andy Szekely, omul care a adus conceptul de speaker motivațional în România, îi spune lui Mihai Morar cele mai importante lecții învățate până acum.Speaker motivațional, coach sau trainer. Sunt concepte larg răspândite și extrem de folosite astăzi, iar cei care se ocupă cu asta reprezintă o piață vastă, chiar și în România. Care a fost însă primul dintre ei? Cel care a avut viziunea și curajul să aducă în România anilor ’90 această idee? Andy Szekely ne devăluie astăzi cum a fost să implementeze o astfel de inițiativă într-o țară care încă se confrunta cu teama mineriadelor. Însă dincolo de asta, avem ocazia să aflăm de la el cele mai importante lecții pe care le putem aplica atât în viața noastră cotidiană, cât și în mediul de afaceri ca să ieșim din anonimat, din mediocritate și să avem o șansă reală la succesul visat. Sunt concepte explicate, aplicabile, al căror impact poate fi major. Într-o lume aflată constant în schimbare și dominată de incertitudine, podcastul de astăzi poate deveni un veritabil colac de salvare pentru cei care simt că evenimentele cu impact negativ sunt sufocante. Pune pauza temerilor generate de realitate și descoperă un alt fel de a interpreta lumea. La Fain & Simplu, cu Mihai Morar.
undefined
Mar 27, 2025 • 1h 40min

ARE NICUȘOR DAN FAȚĂ DE PREȘEDINTE? UN PODCAST SERIOS ȘI CU UMOR. | Fain & Simplu cu Mihai Morar 242

Omul care a câștigat încrederea bucureștenilor de două ori, primarul Nicușor Dan, îi spune lui Mihai Morar care sunt așteptările sale de la campania prezidențială în care s-a înscris.Poate edilul Capitalei să convingă românii că este alegerea corectă și pentru funcția supremă în stat? Este intrarea sa în cursa pentru Cotroceni oportună în condițiile în care Elena Lasconi și-a păstrat candidatura pentru președinție, iar cei doi se bat pentru același electorat? Află răspunsurile direct de la omul care pentru unii este cel care a salvat Bucureștiul dintr-o situație fără precedent. Care este aceasta, care sunt promisiunile electorale neonorate pentru București și care sunt temerile de moment ale lui Nicușor Dan, afli dintr-un podcast fierbinte precum cursa electorală care stă să înceapă. Un podcast în care primarul general dezvăluie și care este marea schimbare prin care a trecut, ca un compromis pentru alegători.Prefațăm campania electorală la Fain & Simplu, cu Mihai Morar.
undefined
Mar 20, 2025 • 1h 40min

DOCTORUL RELAȚIILOR FERICITE: ”FII MAMA PARTENERULUI TĂU!” DR. MENIS YOUSRI | Fain & Simplu 241

Doctorul relațiilor îi dezvăluie astăzi lui Mihai Morar secretele relațiilor de succes.Menis Yousry este una dintre cele mai ascultate voci din lume. Este o personalitate care impune respect prin experiența adunată în gestionarea celor mai intime probleme ale noastre. Cele de suflet, cele de relaționare interumană, cele care ne formează ca indivizi în societate.  Prezent în premieră la conferința Fain & Simplu de la Brașov, Menis Yousry discută fără perdea despre situația în care suntem azi, ca relaționare umană. De ce eșuează atâtea relații? Cine este de vină? Doctorul Yousry o spune fără perdea, la fel de deschis cum își dezvăluie, în premieră, propriile temeri și experiențe avute alături de soția sa. O discuție de neratat care îți va deschide calea către o viață mai bună. Mai liniștită, în urmărirea lucrurilor care contează cu adevărat pentru tine și, foarte important, pentru copiii tăi.Află și tu calea către o viață în care să te bucuri mai mult de ceea ce ești și ce trăiești!La Fain & Simplu, cu Mihai Morar.
undefined
Mar 17, 2025 • 1h 51min

11 MILIOANE EURO /AN DIN LAPTE. FAMILIA CARE A PIERDUT CASA ȘI A CÂȘTIGAT ROMÂNII. | Fain&Simplu 240

Cuplul care a pariat totul pe un vis îi dezvăluie lui Mihai Morar cum au dus ideea lor de la insolvență în primul an... la super brandul Artesana.Nu e ușor să găsești o idee bună de afaceri. E și mai greu când nu ai banii necesari și pariezi totul pe asta. Iar când spunem totul, soții Alina și Daniel Donici au pus gaj la bancă apartamentul lor – pe care l-au și pierdut – dar și casele părinților! Iar primul an le-a adus... insolvența. Dar au continuat să creadă în ideea lor, să muncească, să investească. Iar astăzi, Artesana este un brand românesc de prestigiu, cu o cifră de afaceri de nu mai puțin de 11 milioane de euro și o țintă de dublare a acesteia în viitorul apropiat. O reală lecția de business dublată de o lecție de încredere în destinul tău, tărie de caracter, pasiune. Descoperă povestea din spatele lactatelor savurate astăzi de românii care pun accentul pe mâncare naturală, reală, sănătoasă. Descoperă cum au refuzat să facă exact acel compromis care i-ar fi scos din faliment, pentru că însemna renunțarea la visul unui produs de care să fie mândri. Câți am fi făcut ca ei?O poveste de succes a unor oameni care ne învață să nu renunțăm la visul nostru.Alina și Daniel Donici își spun povestea la Fain & Simplu.Cu Mihai Morar.
undefined
Mar 13, 2025 • 2h 55min

DOCTORUL CARE ARATĂ CUM TE POȚI VINDECA SINGUR. ȘTIINȚA MIRACOLULUI. GINA CHIRIAC. | Fain&Simplu 239

Există cu adevărat miracole? Doctorul în psihologie Gina Chiriac ne spune că da și îi arată lui Mihai Morar cum le putem face chiar noi!  Cât de multe știm despre mintea noastră? Știm că folosim cca 10% din ea. Cea mai mare parte a ei rămâne însă un mister. Gina Chiriac, psiholog cu o vastă experiență, cea care a pus bazele Asociației Române de Psihoterapie Integrativă, ne poartă astăzi printr-o reală călătorie inițiatică în chiar mintea noastră și a resurselor ei nebănuite. Resurse în puterea cărora putem fi, dacă le conștientizăm. Putem face singuri miracole cu mintea noastră? În podcastul de astăzi înveți că da. Și mai ales, înveși cum să îți folosești atenția, pentru ca gândurile tale să creeze materie!Este o teorie pe care merită să o descoperi. Pentru că, așa cum ne spune dr. Gina Chiriac, dacă avem viziune, nimic nu ne poate opri!Descoperă podcastul care are darul să îți schimbe viața. Și să te facă, nici mai mult, nici mai puțin, un real creator de ... miracole!Începe noul capitol din viața ta. La Fain & Simplu.Cu Mihai Morar.
undefined
Mar 10, 2025 • 46min

CLUBUL OAMENILOR DRAGI. N° 1: DANIEL BUZDUGAN. FILOZOFUL ÎN CIZME DE CAUCIUC. | Fain & Simplu

Mihai Morar îți dă o rară ocazie să bei o cafea cu Daniel Buzdugan și să intri în lumea neștiută a celor doi realizatori de poveste.Inaugurăm Clubul Oamenilor Dragi! Un altfel de podcast, prezentat tot de podcastul numarul 1 din Topul Apple Podcasts – Fain & Simplu. Un podcast ca o cafea în pauza celui mai ascultat matinal din România. Buzdu și Morar așa cum, poate, nu îi știi. Doi prieteni buni care își amintesc și dezvăluie momente neștiute trăite împreună. O scurtă, sinceră și haioasă discuție despre ce îl face pe Buzdu să fie... așa cum îl știe o țară întreagă. Nu rata momentele inedite în care Daniel ne spune prima oară care este cea mai bună investiție a lui, la ce nu a reușit să renunțe până acum și care e istoria din spatele celebrelor farse ale sale.Fain & Simplu te duce la ‚canafeaua’ lui Mihai Morar.
undefined
Mar 6, 2025 • 2h 12min

DIANA ȘUCU: ”AM TĂCUT 20 ANI. ACUM, SPUN TOT!”. ADEVĂRUL UNEI MAME ȘI SOȚII. | Fain & Simplu 238

Un podcast  care se anunță ca un cutremur major: după 20 de ani de tăcere, Diana Șucu dezvăluie la Mihai Morar tot ce nu s-a spus până acum despre divorțul dintre Camelia și Dan Șucu!‚Este prima dată când accept să vorbesc despre povestea noastră’ își începe invitata de astăzi timpul petrecut alături de Mihai Morar. Iar Diana chiar își deschide sufletul, ca și cutia secretelor ținute departe de ochii publicului toată această perioadă. De ce, însă? Pentru că, așa cum ne spune, își simte familia ținta unei campanii de defăimare. O campanie similară celei pe care a mai trăit-o în urmă cu 2 decenii, când și-a cunoscut soțul: omul de afaceri Dan Șucu. Este ea cea care i-a stricat prima căsnicie? Există un vinovat și pentru situația cu care se confruntă azi familia Șucu? Sunt întrebări la care Diana nu se ferește să răspundă tranșant.Însă personalitatea invitatei de azi nu se rezumă la atât. Grație ei, ai parte de un podcast care deschide o poartă către o lume în care puțini au ocazia să ajungă. Cea a elitei financiare europene. Însă este aceasta o lume a luxului sau o lume în care munca este omniprezentă și pune totul pe plan secund?Descoperiți-o azi pe soția românului care deține atât Rapid București, cât și cel mai vechi club de fotbal italian – Genoa – și care a plătit... nu cel mai scump transfer, dar sigur cel mai scump divorț din istoria României. Află cum s-a schimbat relația cu soțul ei și ce își dorește azi cea care a fost imaginea știrilor TVR 2 acum 20 de ani. Descoperiți-o pe Diana Șucu, așa cum este ea cu adevărat, alături de poveste ei spusă în premieră!La Fain & Simplu, cu Mihai Morar.

The AI-powered Podcast Player

Save insights by tapping your headphones, chat with episodes, discover the best highlights - and more!
App store bannerPlay store banner
Get the app